O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

Revista „Ramuri” nr. 4 din 2024.  Gabriel Coşoveanu dedică editorialul „Atât de realistul literat a plecat puţin”  lui Nicolae Manolescu.  Reţin citatele din distinsul critic, alese de editorialist: 1. „Dar eu sunt un cititor care continuă a crede, în pofida agresiunilor din toate părţile, în ideea naivă că operele artistice se cuvin citite (şi recitite) înainte de orice pentru arta lor şi că,  vorba lui Gadamer, ele conţin expresia unui adevăr inaccesibil pe orice altă cale;  şi că o istorie nu poate fi, în definitiv, altceva decât  expresia îndelungată şi meticuloasă a unui gust”; 2. „Din fire sunt leneş, lăsător, indecis, aton, însă scrisul meu a putut da unora impresia de hărnicie, tenacitate, energie şi decizie”; 3. „Iubesc precizia (în idei, în expresie), dar, din păcate, îi observ mai prompt lipsa la alţii decât la mine însumi. Mă ataşez de oameni mult mai uşor decât mă despart”; 4. „Nu-mi place să fiu contrazis decât de mine însumi. Accept repede ideile altora, dar renunţ cu dificultate la ale mele”; 5. „Nu-i invidiez cu adevărat decât pe cei care fac altceva decât mine. În adolescenţă mă visam matematician”;  6. „Ar fi o suferinţă comparabilă cu aceea pe care aş simţi-o dacă mi s-ar tăia o mână.  Cărţile mele sunt trupul meu. Şi ce ipocrizie să refuzi, ca periculoasă în toate cazurile, ataşarea de obiecte. Aş zice, din contra,  că oamenii incapabili să se lege de obiecte sunt uneori tocmai aceia care nu se leagă nici de oameni: disponibilitatea îi conduce la fanatism”; 7. „Gândesc aşa: or fi având romanele, să zicem, rostul lor, dar viaţa de roman nu poate egala viaţa reală, adevărata bogăţie nu e în cărţi, ci în realitate. Din această cauză este  livrescul condamnat de atâţia.  Nu ignoranţii îl resping, dar chiar unii intelectuali subţiri, care proclamă superioritatea vieţii faţă de literatură. Eroarea principală provine din aceea că un fapt de viaţă sau unul de ficţiune  artistică nu sunt valori în sine. Valoarea le-o dă perspectiva în care sunt aşezate. Aşa cum sunt inşi care nu ştiu să citească, există inşi care nu ştiu să trăiască”;  8. „Nu literatura a dat naştere criticii şi istoriei literare, ci istoria şi critica literară a dat naştere literaturii”; 9. „Nu trebuie să ne atribuim rolul, rustic în aparenţă şi regal în secret, de păstori ai rostirii”; 10. „Spaţiul vieţii reale este unul al necesităţii. Spaţiul ficţiunii este unul al libertăţii. Niciodată omul nu e mai liber ca atunci când citeşte”.

Din editorialul lui Gabriel Coşoveanu se pot extrage următoarele  elemente ce-l caracterizează pe Nicolae Manolescu: spiritul severităţii logice moştenite de la Titu Maiorescu; a văzut mai bine ce se petrece în jurul nostru decât politicienii de meserie; a combătut superstiţia „purităţii”  hermeneutice; are un profil complex, construit aproape de figurativul baroc;  nu a aplicat principiul „mângâierii ego-ului”; un rigorist;  temut pentru rolul său din jocul omologărilor literare; ilustrează o religie a textului;  intransigent; teoretic; exclusivist; mai mult decât un cartezian, un fel de pascalian;  logica raţiunii sale a presupus şi o logică a inimii; luciditatea funciară a exegetului; conştient de  puterea sa intelectuală şi de propria charismă; preocuparea permanentă de a desparte valoarea de ersatz-ul ei;  n-a ezitat în luarea unei poziţii; nu s-a dat în lături de la acţiunea de cernere axiologică; permanenta preocupare de a explica etc.

Revista „Ramuri” nr. 4 din 2024. Gabriela Gheorghişor dedică eseul „Din lecţiile magistrului Nicolae Manolescu”  distinsului critic. Reţin citatele din Nicolae Manolescu alese de autoarea eseului: 1. „Sunt convins, apoi, că există valori absolute, printre ele numărând-o şi pe aceea estetică”; 2. Interdisciplinaritatea reprezintă un progres, dar eu rămân cu nostalgia esteticului”; 3. „Trebuie să înfruntăm deschis riscul de subiectivitate a aprecierii pe care îl implică obligaţia istoricului literar de a fi şi critic. Obiectivitatea deplină este o utopie”; 4. „Istoria judecăţilor de gust garantează judecata de gust în istoria literară”; 5. „Toată critica e o lectură, o descoperire, o bucurie, un viciu, o boală incurabilă”; 6. „Fără o relectură critică, nu există o viaţă de apoi a operelor”; 7. „Să nu-şi închipuie cineva că mă cred infailibil. Am greşit nu o dată. M-am contrazis de multe ori. Dar socotesc că am fost de fiecare dată în acord cu sensibilitatea şi cultura mea literară”;   8. „Critica e, aşadar,  o lectură permanentă, care implică toate lecturile noastre anterioare, reflecţiile, confruntările, generalizările, o idee despre literatură – personalitatea noastră întreagă”; 9. „Dar critica presupune în egală măsură infidelitate faţă de lecturile anterioare. Nu poţi iubi cu adevărat o femeie dacă n-ai uitat imaginile celorlalte: nemaifiind niciodată la prima iubire, eşti de fiecare dată ca la ce dintâi. Critica e condiţionată de infidelitatea lecturii, este, cu alte cuvinte, o lectură infidelă”; 10. „Borges este cel mai mare eseist şi critic literar din lume în această a doua parte a secolului XX. Nu vă amăgiţi: ficţiunile lui, povestirile lui nu sunt decât eseuri, comentarii. Nu e Dumnezeu, e un umil filolog, care descifrează cartea de nisip a vieţii”; 11. „Ce sete criticul în faţa operelor impenetrabile, dacă nu un alt Borges”; 12. „Opera nu există decât dacă criticul se proiectează în ea şi, în acelaşi timp,  ca să fie critic, trebuie să fie o operă în care să se poată proiecta”; 13. „Trebuie să ştii să visezi pe marginea  foii albe, nu numai s-o îndeşi de semne corecte şi care decurg fatal unele din altele, trebuie să ai curajul să te încredinţezi, măcar din când în când, inspiraţiei de moment, chiar dacă ea pare să-ţi conducă paşii într-o direcţie primejdioasă”;14. „Ajunge să gândeşti limpede ca să te exprimi la fel”; 15. „Am visat, în secret, la competenţa aproape universală a unui Leonardo”;

Din perspectiva Gabrielei Gheorghişor, Nicolae Manolescu este: inteligenţă vie şi sclipitoare; tenace şi disciplinat;  originalitate şi curaj în verdicte; se declară un absolutist; este un maximalist al esteticului; elimină biografiile scriitorilor şi descrierea amplă a contextului; pentru el dincolo de literatură e tot literatură; verdicte critice ascuţite; foloseşte mai mult bisturiul în eliminarea părţilor ridate ale operelor; caută oaze de frumuseţe în locuri mai puţin frecventate; încurajează urcarea în canon a unor scriitori; taxează prejudecăţi literare; ironizează cultul statuilor; în critică nu-l încântă atât erudiţia, cât originalitatea interpretării, a ideilor; profesor remarcabil; textele au rigoarea unor demonstraţii matematice; personalitate vibrantă; un bon viveur; spirit hâtru,  povestaş captivant,  din cărţile sale se reţine „lecţia umanismului” clasic; din întâlnirile cu omul concret se reţine „lecţia de umanitate” luminoasă etc.