O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Citesc „Ramuri” nr. 11 din 2017.  Gabriel Dimisianu vorbeşte despre „crizism”, simptomul care anticipa viitorul proletcultist. Gheorghe Grigurcu explică îndemnul socratic „gnosi te avton”, care „poate duce, pe de-o parte, la argumentarea cunoscutului, pe de alta, la argumentarea necunoscutului din fiinţă. Balansul său, odată cu înaintarea în vârstă, tot mai în favoarea ultimului termen”. Nicolae Prelipceanu  descrie  tinerii de azi punându-i sub valoarea semantică a conceptului de „absenteism”: „…nişte absenteişti, aşa cum îi vezi şi prin cafenele, câte trei patru, fiecare cu telefonul lui, aşezaţi la aceeaşi masă, dar hoinărind cine ştie pe unde cu telefoanele, într-o indiferenţă inconştientă faţă de cei care par a fi împreună. Absenteism de la viaţa lor, de la lumea din jur, de la orice. Sunt, ei înşişi, nişte produse ale tehnologiei, nişte roboţei, drăguţi nu-i vorbă, fetele cu plete bălaie ca iubitele lui Eminescu, dar cu nasu-n aparat”. Gabriel Coşoveanu face o  radiografie a „insului de cultură medie”: „…se cramponează de clasici, pentru el ierarhiile sunt îngheţate, mitologizate, Eminescu e om deplin, „Mioriţa” e sublimă, Enescu şi Brâncuşi sunt ambasadorii noştri cei mai credibili etc. Dacă îi pui în faşă un poet mai nou, cam fără rimă şi ritm, vreun nouăzecist sau douămiist, reacţionează compătimitor: „Dacă şi asta mai  e poezie…”.  Citind studiul lui Jan – Werner Muller,  Mihai Ghiţulescu ne  introduce în semnificaţiile termenului  „populism” (1. „populiştii nu trebuie priviţi ca unii care se opun a priori ideii de reprezentare”; 2. „nu trebuie neapărat asociaţi cu o anumită orientare ideologică, ori cu politicile iresponsabile ori cu politicile iresponsabile”; 3. „nu trebuie asociaţi cu o anumită clasă”; 4. „nu trebuie să li se prezume o anumită situaţie socio economică (precară); 5. „e o umbră permanentă a politicii reprezentative”” 6. „vine cu o viziune moralistă asupra lumii” etc.), în timp ce Nicolae Panea  caracterizează în stilul său „postmodernitatea”: „Fie că este un pasaj haotic ce anunţă un prezent care nu are nume, după cum spune Umberto Eco, fie că este o deformare perversă a modernităţii, ca formă de accelerare social-economică provocată de mondializarea evidentă care ne marchează substanţial. Controversată, perioada cunoaşte nu doar o instabilitate taxonomică (postmodernitate, hypermodernitate, supramodernitate) ci şi una cronologică. Bordoni consideră că epoca este deja într-o fază descrescătoare, Eco aprecia, acum câţiva ani, că perioada doar şi-a coagulat semnele distinctive (hiperconsumismul, hiperindividualismul, lichidizarea constantelor axiologice tradiţionale), deci ar fi oricum într-o fază iniţială”;

 Radu Jorgensen (Radu Georgescu), în „Orizont” nr. 11 din 2017, într-un interviu acordat lui Cristian Pătrăşconiu,  explică de ce e o dogmă „politically correct” (corectitudinea politică, PC): 1. „nu lasă loc nici măcar de o punere în discuţie”; 2. „este  la un pas să înlocuiască legislaţia cu propriile ei reguli”; 3. „nu e vorba despre un sistem paralel cu cel legal, ci e la un pas să-l substituie pe acesta cu conţinutul acestei dogme”; 4. „e o boală ajunsă la maturitate”; 5. „a dus la formarea unui grup de „noi dorim să fim dogmatici”;  6. „are un evantai de sensuri aşa de ramificat încât pentru cei care lucrează cu oamenii – de genul profesorilor – e foarte uşor să comită o greşeală”; 7. „a sădit multă ură şi a altoit o teribilă cultură a suspiciunii”; 8. „elementarul bun-simţ este înlocuit de reguli şi norme de comportament de tip „nu călcaţi pe iarbă, chiar dacă sunteţi în iarbă până la brâu”; 9. „rescrie istoria trunchiat şi puternic ideologiza(n)t”; 10. „modifică istoria, o deformează, o adaptează la interesele lor. Şi o folosesc ca unealtă”; 11. „aripa istoricilor PC seamănă uneori chiar şi cu cea stalinistă” etc.;

Continui să citesc „Ramuri” nr. 11 din 2017. Nicolae Panea prezintă individual hypermodern preluând un citat din Nicole Aubert: “…centrat pe satisfacerea imediată a dorinţelor şi intolerant faţă de frustrări, el urmăreşte totuşi, într-o formă de depăşire de sine, o căutare a Absolutului, mereu actuală. Asaltat de solicitări şi de cerinţe de adaptare permanent, ceea ce îi provoacă o stare cronică de stress, grăbit de timp şi înconjurat de urgenţe, deszvoltând comportamente compulsive şi trepidante cu scopul de a-şi satisfice dorinţele cât mai rapid şi de a stoarce fiecare secundă de maximum de intensitate, el poate să,cadă totodată într-un exces de inexistenţă atunci când societatea îi retrage sprijinul care i-ar permite să fie un individ în adevăratul sens al termenului”. Aura Dogaru reluând un citat din Marta Petreu cu privire la bolile lui Emil Cioran: “Febră, febră continua, slăbiciune extremă, furnicături în nervi, furnicături în picioare, dureri de cap, de gât, de urechi, urechi înfundate, nas înfundat, senzaţie de idioţie, meteodependenţă, ceaţă pe creier, neatenţie, oboseală, apăsare pe creier, eclipse de memorie, prostraţie, dureri de peste tot, pierdere în greutate, intoleranţă la frig, rheumatism, nevrită, răceală, gripă, catar tubar, sinuzită, rinită cronică, gutunar, amigdalită, traheită, depresie, neurastenie,  angoasă, nervozitate, emotivitate, insomnia, gastrită, hipertensiune arterial, acid uric în sânge, miopie… Nu, nu am terminat de înşirat nici simptomele, nici bolile care l-au asaltat pe Cioran”. Gabriel Nedelea prezintă punctele de vedere ale lui Lucian Boia cu referire la idea că “România este ţară de frontieră a Europei”:    1. “spatial românesc reprezintă – pentru Occident – primul cerc al alterităţii: sufficient de apropiat pentru a pune, prin contrast, într-o lumină şi mai puternică configuraţiile curioase şi comportamentele neliniştitoare”; 2. “România este, în acelaşi timp, balcanică, răsăriteană şi central-europeană, fără să apartţină pe deplin nici uneia dintre aceste diviziuni, de altfel destul de artificiale”; 3. “România consist tocmai în extraordinara combinaţie de infuzii etnice şi culturale venind din toate direcţiile”; 4. “cu greu s-ar mai putea găsi în Europa un amestec atât de variat, o sinteză alcătuită din atâtea culori diferite”; 5. “Latini, dar ortodocşi, tentaţi de Occident, dar nu mai puţin ataşaţi de propriul lor specific, românii aduc civilizaţiei europene o notă distinctă şi se prezintă ca o trăsătură de unire între Est şi Vest”; 6. “România este un bastion avansat în faţa imensului spaţiu oriental, devenit fluid şi neliniştitor în urma dezmembrării Uniunii Sovietice şi efervescenţei care a cuprins lumea islamică”; 7. “România e trecută, în bună parte, după aproximativ două secole de încercări (fracturate de communism), în emisfera vestică”.

Reţin “Discursul culorilor”, excepţionalul poem  al lui Milovan Stefanovski: “Toate culorile la început sunt / precum un mesaj tăcut / precum un cuvânt pictat! // Mai întâi se amestecă în vis / dintr-odată ele vor izbucni / să facă mai repede portretul: / negru – pentru noapte / galben – pentru soare / verde – pentru apă! //  Apoi vor dispersa întreaga realitate / vor exploda instantaneu / să facă mai dificilă pictograma: / alb – pentru Tatăl / albastru –  pentru Fiul / roşu – pentru Sfântul Duh! // Toate culorile sunt în sfârşit: / precum un cuvânt pictat / precum un mesaj tăcut!” (vezi “Ramuri” nr. 11 din 2017);