O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

21 Martie 2024 – Ziua Mondială a Poeziei. Prin intermediul Memorialului Ipoteşti am avut onoarea să fiu moderator la întâlnirea scriitorilor Liviu Ioan Stoiciu, Doina Popa, Mihai Babei şi Mircea Oprea cu elevii Liceului „A. T. Laurian” din Botoşani (foto: citeşte din creaţia sa Doina Popa)

Publicitate

DOINA POPA, O HORTENSIA PAPADAT – BENGESCU A TIMPULUI SĂU

Publicitate

La Năruja, în mijlocul Raiului delimitat de Munţii Vrancei, s-a născut la 4 decembrie 1953 scriitoarea Doina Popa. Debut absolut în „Luceafărul” din noiembrie 1969 cu schiţa „Procesul frunzelor”, cu o prezentare de Fănuş Neagu Debut  editorial în 1985 cu romanul „Apelul de seară”. Cu privire la romanul de debut, scria Matei Vişniec: „Doina Popa realizează disecţii subtile pe realităţile explorate, analiza laconice sensibilizate de o morală subtextuală. Deloc idilic, cu atât mai solicitant pentru cititorul tânăr, microromanul Doinei Popa este un avertisment şi un apel. Nimic, pare să spună cartea, nu este mai fragil…”. A fost considerată o Hortensia Papadat—Bengescu a timpului său.

Opera tipărită a Doinei Popa  constă în: „Apelul de seară”(1985), „Sfântă tinereţe” (1998), „Dragostea vine de-a valma” (2001), „Rugăciunea de iertăciune” /2008), „Pasărea cerului” (2012), „Himera cu sfeşnic aprins” (2013) şi „Ca frunza-n vânt” (2016).

Publicitate

Referitor la romanul „Ca frunza-n vânt”, Ioan Holban scria: „Îmi era dor să citesc un roman „bengescioan” cinstit – analiză psihologică, fie şi cu despicarea firului în patru. Cum spunea „marea europeană din secolul trecut, intrigă, portrete memorabile, tipologii, caractere,  notaţii de adâncime, planuri epice  fin structurate, lumea de marionete, familia şi societatea, monolog interior, problematica specială a cuplului, explorarea feminităţii în pârg sau surpare – în tradiţia pe care va fi deschis-o, în proza noastră, Hortensia Papadat-Bengescu”.

Culiţă Ioan Uşurelu: „”De câte ori citesc ceva de Doina Popa, am impresia că am cunoscut-o şi în altă viaţă, că este un om care emană unde alfa, benefice,  şi dă o stare de siguranţă, de bine celuilalt… Prozatoarea Doina Popa analizează permanent comportamentul, reacţiile personajelor sale şi reflectează asupra adevărului şi a fiinţei umane expuse, de cele mai multe ori, la agresiunea mediului”.

Mircea Dinutz: “În schimb, „biografia interioară” se lasă descifrată prea puţin în urma contactelor directe – când se arată rezervată şi afabilă –, dar cu mai mult succes în trei cărţi ale sale, unite de o conştiinţă interogativă vie şi lucidă, printr-o analiză pătrunzătoare a trăirilor, de la prim-planul clasic, până la cel infinitezimal, scrutat cu deferenţă. Referindu-se la prima sa carte, Lucian Chişu vorbea de un „stil naturalist”, adevărat „fişier documentar de experienţe şi observaţii”, reproşându-i autoarei că „deturnează acţiunea în analiză” (Luceafărul din 25 iulie 1987). Afirmaţia e puţin ciudată şi oricum discutabilă. Un lucru rămâne însă adevărat: dacă la debut (1985) se menţinea un anumit echilibru între creaţie şi analiză, dacă în “Sfântă tinereţe” (1998) câştigă – de departe – spiritul analitic, pentru care autoarea are vădite şi re-confirmate aptitudini, trebuie spus că în “Dragostea vine de-a valma”, Doina Popa, fără să-şi trădeze aptitudinile native şi cultivate cu stăruinţă, construieşte o naraţiune complexă, modernă, de mare virtuozitate naratologică, mânuind cu siguranţa prozatorului experimentat un număr impresionant de procedee, stiluri funcţionale, variind savant perspectivele narative, cu unele segmente reflexive şi confesive percutante, unde caracterul de substanţială  şi dramatică dezbatere despre iubire, lume şi existenţă este definitoriu”.

Publicitate

Despre Doina Popa criticii mai spun că explorează psihologiile – limită, cu preponderenţă a celor de cuplu,  are ştiinţa de a armoniza relaţia tradiţie-noutate, excelând în a pune în evidenţă personajele feminine, opera aflându-se undeva, între ficţiune şi confesiune.