O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist
PROFESORUL DE… TĂCERI
Se apropie 1 Martie şi trebuie să scriu despre Al. D. Funduianu. Spun “trebuie să scriu” fiindcă o merită din plin. Prin prezenţa sa, prin opera sa, prin vorbele sale, Al. D. Funduianu ne face să zâmbim şi să gândim. Din multitudinea “scurtisimelor” sale reţin două: o “compesaţie” ( “cel care vorbeşte este înţeles de toată lumea / eu sunt captivat de cel care tace”) şi o “ingratitudine” (“cum să socializez eu cu unul ca mine”).
Opera lui Al. D. Funduianu se află la limita plină de fineţe a tăcerii. El lasă să străbată lumina reflecţiei fără a ne da şi contururile, punându-ne gândirea la treabă. Dacă nu aţi sesizat, el este un scriitor cu “program literar”, unul străbătut de tăceri. Nu sunt tăceri în sensul pe care ţi-l asigură surzenia, este un fascicul de tăceri concretizate în reflecţii. La Al. D. Funduianu cuvintele cad în alte cuvinte, eu aş zice că se devorează unele pe altele încât rămân cîteva care îşi arogă dreptul de a se etala într-un poem scurt, într-un umor sădit la nivelul epigramei, într-o aberaţie miezoasă sau într-un aforism tăios. Numai el poate face inventarul cuvintelor rămase închise în propria tăcere. Al D. Funduianu nu este numai profesor de matematică, este şi un “profesor de… tăceri”.
Cu mult timp în urmă, să fie doi sau trei ani, spuneam că în afară de singura şi ceţoasa mea tentativă de a-l localiza în MARELE IMPERIU al TĂCERII, o mare greşeală în fapt, niciodată nu mi-am mai propus să-l încadrez într-o schemă, fiindcă el nu este numai al ştiinţei, numai al literaturii, numai al Ţării Candorilor. El este al tuturor. Revin, şi iarăşi îl localizez pe Al. D. F. în acel IMPERIU AL TĂCERII.
Publicitate
Redau aici cronica pe care am făcut-o ultimului său volum apărut anul trecut (2023):
[Cineva spunea că unele cărţi ar trebui gustate, altele devorate, însă doar câteva ar trebui mestecate şi digerate pe îndelete. Din cea de-a treia categorie face parte şi „Viaţa într-o lacrimă” (Editura „Quadrat”, Botoşani, 2023), prin care autorul, Al. D. Funduianu, ne invită în labirintul său identitar. Ca de obicei, el este adeptul unui joc reuşit între cele două caracteristici ce-i sunt specifice: inteligenţa concretă şi inteligenţa abstractă. Se armonizează perfect interesul pentru lucruri cu interesul pentru idei, este evidentă o împletire măiastră între a pune accentul pe fapte şi apelarea la raţionamentul deductiv, nevoia de a vedea şi a atinge se pliază perfect peste capacitatea de a înţelege, rezultând un realism al opiniilor exasperant de plăcut: „denivelat şi / plin de serpentine – drumul vieţii // de pe culmile victoriei în / abisurile disperării – / o clipă / şi eu / anevoie / rostogolind spre cer / un fir de nisip” (eu, petala unui fir de nimic): „seara / vorbeşte în şoaptă cu / amurgul cuibărit în adâncul / sufletului // iar noaptea – / un sfetnic / din ce în ce mai discret” (mister); „pe pietonalul lângă / arteziană / porumbeii socializează în / jurul unui cornet cu / seminţe – // numai noi / cu dreaptă credinţă şi optimişti / în pagube / trecem / unul pe lângă celălalt ca nişte / fantome // aici / nu e nici o iluzie – / e chiar ceea ce vedeţi” (ipostaze) etc.
Prin acest volum autorul se raliază celor foarte mulţi care pun poezia ultimilor 10-15 ani sub o oarecare formă de autonomie. Au trecut asimptotic pe lângă poemul postmodern, de mare întindere şi adeseori plictisitor, raliindu-se, în general, unor trei direcţii: întoarcerea la tonurile şi ritmurile clasice, o aplecare spre formele fixe ale genului liric şi adoptarea poemelor scurte, de mică întindere, din care se ivesc idei cu caracter aforistic sau chiar filozofic. Printre aceştia, un loc aparte îl ocupă Al. D. Funduianu, adept al ultimelor două direcţii, din care cităm un poem-apoftegmă care sună ca o sentinţă: „când / dintr-un poem / rămâne un gând / o stare / le scriu / numai pe acestea – // aşa redau / şi esenţa poeziei / reduc şi / consumul de hârtie” (cum m-am împrietenit cu mediul fără să renunţ la poezie). Volumul este un veritabil jurnal de idei ivite în zona de separare dintre realitate şi poveste, zonă pe care poetul o percepe ca pe o „pojghiţă de gheaţă” foarte subţire. Ieşind din matrice (= lacrimă) – “destin / pe mine / m-a născut o lacrimă”-, Al. D. Funduianu ne conduce către situaţia cârtiţei lui Kafka pe care, parafrazând, descoperim că părăsind lacrima se simte vulnerabil: „drept / vă spun / mă mir şi eu… / când îmi văd trista / figură – // că-s naiv de felul / meu / şi candid de la natură” (chip în oglindă). Eliberarea din lichidul amniotic al lacrimii este o concretizare a dorinţei de a evada din sihăstria urbană şi retragerea în zona de mare deschidere a Costeştiului. Volumul acesta este şi unul prin care Al. D. Funduianu abandonează periplul pe aleile idealului, el dorind să audă plânsul ierbii produs de apăsarea tălpilor copilăriei: „părăsit de trăirile de altădată / străin şi / rece / doar în cimitir / acasă – // aprind o lumânare la mormântul / părinţilor / altele / la viii din memorie şi cam / atât // ba nu / plecând în răvăşite / amintiri / de sus / de pe linia orizontului / privesc / îngândurat în urmă / în ochi: / biserica / nişte case în alb / grădini împrejmuite / şi lucrurile din faţa satului – un fel de / lacrimi prelungite / pe frunza inimii” (satul – note subiective).
Dincolo de cele spuse, trebuie să remarcăm că Al. D. Funduianu este şi un senzorial. Versurile sale însemnă şi o cale de scoatere din sine a tuturor acumulărilor producătoare de încântare şi revărsarea lor către cititori. Filozoful francez Gaston Berger spune că autorii de tip senzorial „ne ridică undeva între aviditate şi tandreţe, între ataşamentul de sine şi ataşamentul de alţii”. Poemul „orbirea de îngeri” („să te plimbi / într-o zi însorită de / primăvară / prin livada cu cireşi în floare / şi să te îndoieşti că există grădina / raiului – / iată / orbirea de sens”) este unul dintre cele multe care întăresc afirmaţia de mai sus, dar ne şi obligă să privim acest volum ca pe un eseu, fiindcă scriitura relevă şi o natură meditativă, tonusul trăirilor fiind relevante şi convingătoare. Există şi un algoritm logic la care răspunde poetul-eseist, axându-se cu predilecţie pe destin: îşi exersează gândirea critică meditând de unul singur într-o partajare pe anotimpuri. Umorist de marcă, unul ascuns sub umbrela delicateţei şi generalizărilor, după cum s-a văzut în câteva cărţi anterioare, volumul acesta este un interesant eseu despre destin, ceea ce înseamnă că Al. D. Funduianu poate schimba cu uşurinţă registrul liric.]
LA MULŢI ANI!, AL D. FUNDUIANU, şi primeşte acest catren:
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Elevii de la Liceul „Demostene Botez” Trușești au sărbătorit Ziua Copilului în cadrul proiectului educațional „Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de Rai!”
În cadrul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Drislea, elevii de la Liceul „Demostene Botez” Trușești au sărbătorit Ziua Copilului în cadrul proiectului educațional „Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de Rai!”.
Biserica a fost plină de copii, care cu bucurie în suflet au primit pe Domnul în inima lor curată, amintindu-ne de ceea ce a spus Domnul Hristos în Evanghelie, că de nu vom fi precum copiii, nu vom intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Atmosfera de sărbătoare a cuprins întreaga biserică parohială, iar bucuria, pacea și speranța s-au regăsit în sufletele tuturor celor prezenți. Participarea la Sfânta Liturghie îi responsabilizează, iar împărtășirea euharistică îi pregătește duhovnicește pentru întâlnirea cu Hristos.
Copiii au fost premiați pentru participarea în timpul anului școlar la activitățile din cadrul proiectului educațional regional „Adolescenții, Biserica și provocările lumii contemporane!”. Parteneriatul Școală – Biserică are drept scop dobândirea de către elevi a unor virtuți creștine sănătoase și cultivarea unor comportamente moral – religioase autentice. Cea mai frumoasă rugăciune pe care o putem face este grija asumată pentru copiii noștri, conștientizând faptul că ei sunt preferați de către Mântuitorul și lor, înaintea tuturor, li se dă Împărăția Cerurilor. Cei trei piloni ai educației: familia, școala și Biserica trebuie să colaboreze armonios și să reușească să vadă în simplitatea sufletelor copiilor frumusețea Raiului dumnezeiesc pentru a atinge cu mintea, inima și sufletul Înaltul Cerului.
Preotul paroh Toma Burdulea a precizat că ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost un lucru bineplăcut înaintea Domnului, căci cei mici s-au întâlnit cu Hristos cel viu. Acesta le-a spus copiilor să nu uite că rugăciunea rămâne și dacă vreodată, pe cărarea vieții se vor rătăci.
„Dumnezeu le va arata întotdeauna drumul spre lumină! Dorim tuturor copiilor să fie sănătoși și să-și trăiască copilăria cu inocența specifică vârstei. Bunul Dumnezeu să-i însoțească pretutindeni, reușind astfel să trăiască pe deplin bucuria înălțării prin valorile cărții pentru a deveni oameni adevărați. Nimic să nu le tulbure liniștea jocului și a veseliei, aducând mereu pace și bucurie în sufletul părinților. La mulți ani, tuturor copiilor”, a spus părintele.
Duminică după-amiază, de 1 iunie, curtea Bisericii „Sfântul Ioan” din Botoșani a fost plină de râsete și voie bună, într-un eveniment special dedicat copiilor, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului. Zeci de micuți, cu vârste cuprinse între 2 și 11 ani, au umplut spațiul cu energia și entuziasmul lor molipsitor, transformând curtea bisericii într-un adevărat tărâm al copilăriei.
Responsabile pentru veselia generală au fost educatoarele Ana-Maria Bulboacă și Ana-MariaDăscălescu , care au coordonat cu pricepere și suflet deschis o serie de jocuri interactive, adaptate vârstei copiilor. Activitățile s-au desfășurat în mai multe etape, fiecare aducând noi zâmbete și exclamații de uimire.
Vedeta primei părți a fost simpaticul Zâmbărici, o păpușă de pluș năstrușnică, care a pus stăpânire pe „parașută” – o prelată colorată, transformată într-un joc colectiv care i-a captivat pe cei mici. În valurile de râsete și chiote, copiii au dansat, au alergat și s-au bucurat din plin de libertatea jocului.
A urmat apoi o activitate de creație, unde copiii s-au așezat la măsuțe și au dat frâu liber imaginației, confecționând mici opere de artă din hârtie colorată și alte materiale pregătite de organizatori. Fiecare lucrare a purtat amprenta unică a copilăriei, sinceră, colorată și plină de bucurie.
Evenimentul a fost onorat de prezența părintelui protopop Petru Fercal, care le-a oferit copiilor binecuvântarea sa și câteva cuvinte calde, încurajându-i să-și păstreze mereu curăția sufletului și lumina din priviri.
Desigur, nu au lipsit nici răsfățurile culinare, dulciuri, sucuri și o limonadă delicioasă, preparată în casă de o mămică vrednică. Totuși, în ochii copiilor, nimic nu a întrecut farmecul baloanelor de săpun și al mingilor săltărețe. Poarta bisericii a devenit, pentru câteva ore, o poartă de fotbal ideală, unde s-au înscris goluri demne de campioni.
Publicitate
La final, toți cei prezenți s-au adunat într-un cerc mare și au cântat, cu zâmbetul pe buze, tradiționalul „La mulți ani!”, dorind din inimă numai bucurii tuturor copiilor din Botoșani și din întreaga lume. Momentul a fost cu atât mai emoționant cu cât, în cântecul lor, s-a alăturat și părintele protopop, care a încheiat ziua cu o binecuvântare caldă și un zâmbet larg.
A fost o zi în care credința, comunitatea și bucuria copilăriei s-au împletit armonios, lăsând amintiri frumoase în inimile tuturor celor prezenți.
În perioada 2 – 15 iunie 2025, Muzeul Județean Botoșani găzduiește în spațiul Colecției de Artă din Piața Revoluției nr. 13 expoziția „+Confluențe A21+ (_05)”, un eveniment expozițional organizat de Grupul A21+, dedicat memoriei profesorului Cezar Atodiresei.
Evenimentul reunește lucrările a 16 artiști vizuali, membri ai Grupului A21+, absolvenți ai Specializării Pictură (promoția 2018–2021), coordonați de regretatul profesor universitar. Expozanții sunt: Roxana Barbu, Ilie Brănescu, Mădălina Cornea, Ana Dominte, Lucreția Maiorescu, Monica Martac, Rebeca Mănescu, Alin Mușat, Daniela Nechita, Silvia Stoica, Smaranda Stoica, Alina Tătăroiu, Irina Venera, Michaela Vreja și Christian Zidros – invitat special.
Expoziția aduce în fața publicului botoșănean o selecție de lucrări variate stilistic, dar unite printr-o reflecție profundă asupra lumii interioare și exterioare. Artiștii propun viziuni personale asupra unor teme precum sacrul, timpul, ființa umană, angoasa sau liniștea, explorând aceste dimensiuni printr-un limbaj plastic bogat și sensibil.
Curatorul expoziției este Roxana Barbu, iar evenimentul este organizat de artista vizuală Silvia Stoica, cadru didactic la Universitatea Națională de Arte din București, membru al Filialei Pictură București a U.A.P.
Grupul A21+, constituit în 2024, își propune să onoreze și să continue moștenirea artistică a profesorului Atodiresei, printr-o serie de expoziții recurente și proiecte artistice cu deschidere națională și internațională. În 2025, grupul a organizat deja mai multe evenimente importante, iar expoziția de la Botoșani marchează un nou pas în consolidarea unei prezențe culturale active și coerente.
Vernisajul va avea loc luni, 2 iunie, începând cu ora 17:00. Intrarea este liberă, iar expoziția poate fi vizitată zilnic, între orele 9:00 și 16:30.
Publicitate
Publicul botoșănean este invitat să descopere o expoziție cu valoare artistică și emoțională deosebită, în care arta devine un dialog viu între generații și o formă de omagiu adus unui mentor care a inspirat și format o întreagă comunitate creativă.