O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Reţin dintr-un interviu pe care violonistul Alexandru Tomescu îl acordă lui Andrei Vornicu şi publicat în „Dilema veche nr. 701 din 2017: 1. „Dacă vrei să încurci un muzician de jazz, îi pui partitura în faţă, iar dacă vrei să încurci  un muzician clasic, îi iei partitura”; 2. „Vioara este  o amantă foarte posesivă”; 3. „În ziua de azi, într-un mod ironic, ne cam întoarcem la vremurile Renaşterii, în care artistul face de toate: nu doar cântă pe scenă, ci şi comunică cu presa, găseşte finanţare pentru proiectele sale, trimite invitaţii, şi multe altele”; 4. „Există doar muzică bună şi mai puţin inspirată, indiferent că e compusă de Beethoven, Deep Purple sau Nicolae Guţă”; 5. „După părerea mea, în ziua de azi educaţia muzicală în şcolile generale lasă foarte mult de dorit în sensul că de multe ori copiii sunt mai degrabă îndepărtaţi de muzică în loc să li se dezvolte interesul pentru aceasta”; 6. „În perioada interbelică erau acele şcoli de arte frumoase care nu-şi propuneau neapărat să scoată profesionişti, dar cultivau gustul pentru frumos în rândul tuturor oamenilor şi, fără îndoială, cultivând acest gust pentru frumos, la un moment dat va apărea şi un mare talent;

Nicolae Breban, în “Contemporanul-Ideea Europeană” nr. 7 din 2017,   vorbeşte despre legile de fier ale creaţiei literare. În concepţia distinsului academician acestea  sunt: autonomia, singularitatea şi stricta rigoare a specificităţii genurilor artei – picture, muzică, poezia.  Explică Nicolae Breban: “Ele sunt milenare, aproape eterne, (din unghiul nostrum uman!) şi ele sunt indubitabil esential necesare în cunoaşterea de sine şi a lumii în care trăim; în acelaşi timp riguros autonome, adică nu pot fi exprimate sau înlocuite una prin cealaltă!”;

Dan Berindei, în „Contemporanul – Ideea Europeană” nr. 7 din 2017, despre patrie: „Reperul patriei este încă valabil, până când nu se va instala o lume a egalităţii dintre popoare şi fiecare, fireşte, trebuie să lupte pentru dezvoltarea şi apărarea ţării, pentru afirmarea ei. Dar din păcate acest factor a cam dispărut din procesul de construire al omului zilelor noastre. În ultima vreme, în numele globalizării, în educaţie nu mai fiinţează acest obiectiv. Istoria cu miturile ei formative a ajuns o dexteritate deseori dispreţuită şi tinerii epocii de astăzi au fost crescuţi rupţi de un trecut care, vrând nevrând, îi priveşte.  Nu mai vreau să amintesc pe tinerii din diaspora, crescuţi pe alte tărâmuri, ciulini duşi de vânturile aspre ale vieţii, care au fost desprinşi, fără voia lor, de o comunitate seculară”;

 În „Actualitatea botoşăneană” din 14 august 2017, am publicat recenzia cu titlul „Medierea cu oglinda”, cu referire  la cartea de sonete a lui Nicolae Cabel, „cititor în rouă”. Primesc de la autorul volumului: „Dacă mi-aş permite un apelativ mai familiar, aş spune Dragul meu sever şi lucid judecător, mulțumesc! Ai un punct de vedere pe care îl etalezi dezinvolt, cu filiații în universuri poetice care nu-mi sînt straine…M-aş opri la lirica autohtonă doar la Passionaria sau la Mariana Filimon…Celelalte nume nu le mai citez fiindu-mi familiare din lecturile “îngurgitate” de-a lungul celor şapte decenii pe care le duc în spate…Sau ele mă poartă pe mine?!…Din nou mulțumesc pentru aplecarea asupra crizei mele, să-i zicem, poetice. Ai un punct de vedere pe care îl respect pentru eleganță şi decență, eu fiind duşman declarat al tonurilor encomiastice… Cu reală prețuire, N.Cabel”;

 Iulian Boldea, în  „Contemporanul – Ideea Europeană” nr. 7 din 2017, despre poezia livrescă: „Poezia livrescă se iveşte în umbra celei clasice, reflexive şi vizionare, destructurând nucleul ei funcţional, şi trăieşte din câteva ostentaţii şi excese. Dezechilibrul ei funciar se petrece la nivelul sensibilităţii, unde procesul de culturalizare a acesteia atinge o stare de inflaţie, ceea ce împinge realul pe o pantă de pierdere sau doar de înstrăinare. Intermedierea livrescă între poet şi lume este una exacerbată, o pură ostentaţie, o emfază a intermedierii. Sensibilitatea e radical culturalizată şi ea nu mai regăseşte, de fapt, un registru de contact cu realul, tentaţia sa de a-l dibui eşuând sistematic sau nici măcar neexistând”;

Sintagme, termeni, concepte din „Contemporanul – Ideea Europeană” nr. 6 din 2017: 1. Dumitru Ţepeneag numindu-şi fotoliul „vaporul meu cu care am navigat peste atâtea mări”; 2. Adrian Dinu Rachieru vorbind despre „setea revanşei” în literatură; 3. Iulian Boldea descriind „metoda impresionistă în critică” a lui E. Lovinescu; 4. „erotizarea actului critic” la Nora Iuga; 5. Mircea Platon vorbind despre „naturalismul blănos” al lui Cărtărescu şi despre „găliganii zgribuliţi” de la „Dilema” în raport cu Eminescu; 

Gheorghe Grigurcu, în „România literară” nr. 35-36 din 2017, despre  atitudinea faţă de mediul rural şi faţă de literatură: „Mediul rural, depozitar de prim ordin al tradiţiei, a căzut în derizoriu, urbanizarea artificială din vremea regimului comunist s-a văzut succedată de o mentalitate barbară a pragmatismului, defel prietenă culturii, gata a distruge până şi clădirile de patrimoniu, în limba română s-a deversat un vocabular care ne duce gândul la un termen pus în circulaţie cu câteva decenii în urmă, în Franţa, cel al unui idiom franglais. Dar în literatură? Eminescu, Coşbuc, Goga, Sadoveanu, Rebreanu, tânărul Cioran, Noica par a aparţine unei protoistorii pe care o măsurăm cu un ochean. Blaga însuşi, cel care a situat temerar spaţiul mioritic într-o perspectivă metafizică, e tratat nu o dată cu condescendenţa cuvenită unui „depăşit”. Nu suntem gata pentru a-i trece pe aceşti autori ca şi pe alţii într-o debara a valorilor, ori am şi început operaţia? Unde vom ajunge continuând acest drum? La prosperitatea şi autoritatea Occidentului (deocamdată o fata morgana) sau la desconsiderarea progresivă a aceluiaşi Occident?”; 

Publicitate

Pornind de la o carte a Mariei – Zoica Ghiţan, Sorin Lavric, în„România literară” nr. 35-36 din 2017, face un inventar al laitmotivelor viziunii lui Noica: 1. „fiinţă şi conştiinţă”; 2. „sinele şi sinea”; 3. „Unu-multiplu”; 4. „timpul rostitor şi timpul rotitor”; 5. „devenirea întru fiinţă”; 6. „limitaţia care nu limitează”; 7. „cele şase maladii ale spiritului”; 8. „cele şase situaţii ontologice”; 9. „proiectul unei vieţi trăite în regim precumpănitor cultural”; 

Daniela Şontică, în „Lumina literară şi artistică” nr 8(41) din 2017, publică un interviu pe care i l-a acordat teatrologul, filmologul şi criticul de artă Marina Roman. Reţinem: 1. „a vorbi despre un spectacol de teatru, despre un film, despre un roman sau despre o pictură este un act de creaţie”; 2. „iată-i pe primii zece regizori: Tarkovski, Andrei Vajda, Carlos Saura, Ingmar Bergman, Orson Welles, Nikita Mihalkov, Alain Resnais, Federico Fellini, Dan Pizza şi Alexa Visarion”; 3. „la noi a câştigat teren filmul mizerabilist şi minimalist în exces sau filmul care aruncă piatra pentru a câştiga în festivaluri”; 4. „minimalismul te scuteşte de asociaţii, de trimiteri şi de citate culturale, personajele trăiesc şi vorbesc pe stradă şi ca pe stradă”; 5. „nu putem trăi în afara artei”; 6. „copiilor nu trebuie neapărat să le dai informaţii, ei au abilitatea de a le căuta şi găsi, ci trebuie să le stârneşti curiozitatea”;