Connect with us
Publicitate

Eveniment

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (219)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Puncte de vedere despre Constantin Noica: Andrei Pleşu:  1. „are graţia retururilor”; 2. „are o teorie a funcţionalităţii”; Gabriel Liiceanu: 1. „recurge la filozofie ca la terapie”; 2. „consideră ideea ca formă de leac”; 3. „visează la mântuire prin pătrunderea spiritului în carne”; 4. „credea că spiritul poate fi cultivat doar prin cultură”; 

Publicitate

 Elevi ai lui Constantin Noica: din prima generaţie: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Sorin Vieru, Andrei Marga, Nicolae Noica, Ion Dur, Mihai Şora; din a doua generaţie: Sorin Lavric, Laura Pamfil, Roxana Albu;

Citesc un volum interesant al poetei Maria Baciu: „Cartea verdelui vorbind” (Editura „Geea”, Botoşani, 2016). Reţin câteva „Blitz-uri”: 1. „Drum”:  „Urci pe-un ţărm de viaţă / Şi cobori pe altul / Până se confundă / Valea cu înaltul…”; 2. „Statornicie!”: „De când se căznesc, săracii, / Anii, ca, mai buni, să vină, / Noi ne-am proţăpit, ca proştii, / Tot în anii de lumină!…”; „Poem subversiv”: „Samurachi a plasat / Osul / sub scara vilei lui Samson…”; „Timp şi statui”: „Timpul înalţă statui / Profeţilor mincinoşi / Prin toate pieţele lumii…”; „Patria”: „Patria este o casă / Unde locuiesc cu toţii, / Dar o-mpodobesc doar unii / Şi o folosesc doar hoţii!”; „Diferenţă”: În liniştea provincială / Vânezi succese iluzorii, / Iar mediocri,-n capitală, Merg din victorii în victorii…”;  „Amăgiri”: „Oamenii / Îşi pudrează zilele, / Îşi pudrează visele / Şi coboară în stradă…”;

Am terminat de recitit „Cartea verdelui vorbind” (Editura „Geea”, Botoşani, 2016). Ea conţine poeme scrise de Maria Baciu. Un elogiu adus verdelui şi un semnal de alarmă  pentru a conştientiza că este atacat cuvântul, că acesta este din ce în ce mai fragil în timpurile prezente.  Citeam poemele poetei pomenite, dar  nu puteam să-mi scot din minte o poezie a lui Bacovia care, deşi scrisă cu mult timp în urmă, e în ton cu anotimpul  dar, parcă, tot mai mult cu paradigmele actuale: Verde crud, verde crud… / Mugur alb, şi roz şi pur, / Vis de-albastru şi azur, / Te mai văd, te mai aud! //  Oh, punctează  cu-al tău foc,  /  Soare, soare… / Corpul ce întreg mă doare,  /  Sub al vremurilor joc. //  Dintr-un fluier de rachită,  /  Primăvara,  /  O copilă poposită  la fântâna /  Te îngâna /  Pe câmpia clară… //  Verde crud, verde crud… /  Mugur alb, şi roz şi pur,  /  Te mai văd, te mai aud, /  Vis de-albastru şi azur” (“Note de primăvară”);

Publicitate

Maria-Ana Tupan, în “Contemporanul – ideea europeană” nr. 3(780) din 2017, publică “Maiorescu şi reforma”. Autoarea consideră că “Titu Maiorescu este, într-adevăr, un reper de recuperat” şi că “readucerea cazului Maiorescu în dezbatere publică poate să însemne bobul fertile din care să se nască multă roadă”. Justifică autoarea: 1. “un admirabil exemplu intuitiv este adus de Maiorescu în sprijinul pledoariei sale pentru spiritul tolerant, deschis relaţionărilor în câmpul de forţe al unui timp istoric (care este “sufletul lumilor”); 2. “Egoismul (citeşte egocentrismul) este dezavuat de Maiorescu ca un element ce ne tine pironiţi la pământ”; 3. “Maiorescu e convins de faptul că statutul nostrum individual, în relaţiile cu alte comunităţi, este determinat de prestigiul ţării de  provenienţă în concertul lor”; 4. “Maiorescu se racordează la regimul de cunoaştere al vremii, care privilegia locul psihologiei între ştiinţe, îl vedem practicând, ca şi Herbart, calculul matematic al asocierii reprezentărilor în minte, dar şi dezvoltând modelul, anticipând teorii ulterioare ale raţionamentului prin imagini (Alfred Binet) sau ale regimului metaforei şi metonimiei (Jakobson, Stephen Spender); 5. “filosoful ideal este, pentru el, cel care reuşeşte să medieze între cunoaşterea teoretică şi cerinţele practice ale societăţii, el însuşi devenind o strălucită ipostaziere”; 6. “crizei metafizice a timpului, îi propunea ca soluţie educaţia, iar, în acest scop, emanciparea intelectuală a femeii, căreia îi atribuia rolul goethean de salvatoare prin educarea timpurie a copiilor” etc.;

Termeni, concepte, sintagme etc.: 1. Max Scheler teoretizând despre „omul resentimentului”; 2. Teodor Baconschi amintindu-ne că Prometeu a declanşat „istoria orgoliului european”; 3. Să nu uităm „omul revoltat” a lui Albert Camus; 4. Vintilă Mihăilescu vorbind despre „pierderea priceperii noastre de a înfrunta viaţa”; 5. despre „tehnica oglinzilor paralele” la Gide şi Camil Petrescu;

Dana Ţabrea, în „Dilema  veche” nr. 686 din aprilie 2017, prezintă expoziţia de pictură a lui Alexandru Bălăşescu.  Titlul prezentării fiind unul incitant, „(Re)construcţia realului în imaginaţie”, m-au interesat câteva idei importante de ordin teoretic, idei ce sunt valabile şi în alte domenii ale creaţiei: 1.”între mentalul colectiv şi conştiinţa oamenilor se instalează un raport de corespondenţă biunivocă: arhetipurile ne influenţează viaţa conştientă, însă universul de o bogăţie infinită a imaginarului colectiv este în continuă expansiune, adăugându-i-se în permanenţă noi simboluri, plecând de la imagini cu un impact deosebit pentru oamenii care convieţuiesc într-o anumită epocă, oameni care sunt puternic marcaţi de aceleaşi imagini”; 2. „istoria  faptului obiectiv e negată, în favoarea relativităţii istorice, a istoriei ca un cumul de perspective depinzând de arhetipurile dominante într-o anumită epocă”; 3. „ noi aparţinem prejudecăţilor noastre care ne dirijează din umbră deciziile şi ne determină modul de a gândi, perspectiva asupra lucrurilor”;

Publicitate

Matei Martin publică în „Dilema  veche” nr. 686 din aprilie 2017 un interviu cu scriitoarea Liliana Corobca. Venind vorba despre cenzură în România comunistă, intervievata prezintă câteva aspecte ale perioadei respective. Liliana Corobca  face referirile pornind de la considerentul că există două etape ale cenzurii comuniste în România: a) perioada anilor `50: 1.”prima operaţiune a fost epurarea cărţilor”; 2. „ cenzorii au fost afiliaţi pe lângă Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor (DGPT); 3. „cenzorul trebuia să aibă dosar ireproşabil pe linie comunistă”; 4. „cenzorii erau persoane care nu absolviseră şcoala medie şi a căror grad de inteligenţă era relativ”; 5. „la început (1947-1949) era epurată toată literatura de dragoste. Începând cu 1950 „s-a dat drumul la dragoste”, dar era ceva convenţional: un sărut o dată la 300 de pagini sau o îmbrăţişare la câteva poeme” etc.; b) perioada anilor `60: 1. „a avut ca pretext apărarea secretului de stat”; 2. „cenzorii au fost transferaţi de la DGPT la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste”; 3. „mutarea cenzorilor  la CCES  a fost una de faţadă, Nicolae Ceauşescu vrând să pară mai democrat sau mai rebel în cadrul ţărilor de după Cortina de Fier”; 4. „se schimbă modul de recrutare a cenzorilor, sunt absolvenţi de facultate, sunt obligaţi să înveţe limbi străine, să meargă la cursuri postuniversitare”; 5. „în ceea ce priveşte literatura, partidul nu mai e chiar aşa de sever cu secvenţele de dragoste incluse în texte”etc.;

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Pompierii avertizează: Lumânările lăsate nesupravegheate, pericol de incendiu

Publicat

Publicitate

Lumânările lăsate nesupravegheate, pericol de incendiu

În Noaptea de Înviere şi de Paşte credincioșii vor aprinde lumânări sau candele în locuinţe. Pentru ca aceste sărbători să fie petrecute fără incidente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

– asigurați-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;

Publicitate

– nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;

– amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;

– nu vă aplecați deasupra lumânărilor: s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele;

Publicitate

– nu amplasați lumânările aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii mici şi animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;

– stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;

– nu adormiţi cu lumânările aprinse.

Publicitate

Reamintim că în perioada Sărbătorilor Pascale, pompierii vor fi la datorie, în județul Botoșani. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni pentru acordarea primului ajutor calificat.

În Noaptea de Înviere, autospeciale de stingere cu apă și spumă vor fi dispuse la Mănăstirile Zosin, Popăuți, Vorona, Sihăstria Voronei, Guranda, Gorovei și Negreni, acolo unde se preconizează să participe un număr mare de credincioși.

Totodată, în municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Darabani și Săveni, pompierii din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, Stației Săveni și Punctului de Lucru Darabani vor avea misiuni de patrulare în apropierea lăcașurilor de cult în vederea prevenirii unor evenimente nedorite.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Sfânta și Marea Sâmbătă. Semnificațiile acestei zile. Ultimele pregătiri pentru sărbătoarea de Paști

Publicat

Publicitate

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică. Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul Prohodului Domnului și al cântărilor rânduite pentru Vecernia aceleiași zile, săvârșită sâmbătă dimineața împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile, iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare. Mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă și Mare Sâmbătă. Se numește săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârșit și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.

După cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârșind toate lucrurile, și în urmă în ziua a șasea a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui și a sfințit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuiește odihnă, tot așa și la facerea lumii celei spirituale, săvârșind toate în chipul cel mai bun, în ziua a șasea a creat din nou pe omul și înnoindu-l iarăși prin Crucea cea de viață purtătoare S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârșită, de toate lucrurile Lui, dormind un somn dătător de viață și mântuitor. Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui.

Publicitate

Tot Tatălui i-a dat și propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preț de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ținut în iad ca sufletele celorlalți sfinți. Cum putea, oare, să fie ținut odată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalți drepți, nimic din blestemul strămoșesc? Dar nici dușmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpărați, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea, oare, să ia sângele lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-l ia chiar pe Dumnezeu? Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupește în mormânt și cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai,  a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul. Era pretutindeni. Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce.

Trupul Domnului a suferit și stricăciune, adică despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înțelesul unei putreziri a trupului și o nimicire desăvârșită a mădularelor. Iosif coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului l-a înmormântat într-un mormânt nou, punând o piatră foarte mare la intrarea mormântului. Într-adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat și i-au spus: „Ne-am adus aminte că înșelătorul Acela a spus pe când trăia, că după trei zile Se va scula. Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să poruncești să se întărească mormântul cu ostași”.

Dacă este un înșelător, pentru ce, iudeilor, I-ați ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia? Dar când a spus Hristos: Mă voi scula?. Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negreșit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiți de judecată! Nu știau că ceea ce făceau în sprijinul lor o făceau împotriva lor! Pilat le-a îngăduit, iar ei, împreună cu o ceată de ostași, au întărit mormântul și l-au și pecetluit. Și s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială Învierea Domnului, o dată ce era străină și paza și pecetea. Dar deodată iadul se cutremură, când simte puterea Domnului, dând după puțină vreme afară, din pricina înghițirii nedrepte a lui Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului.

Publicitate

 

Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi, Amin!

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel: Pastorala de Sfintele Paşti

Publicat

Publicitate

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume, ci vindecarea de păcat şi de moarte, prin Înviere, dăruind oamenilor viaţă veşnică, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Pastorala de Sfintele Paşti.

“Vindecările pe care Domnul Iisus Hristos le săvârşeşte arată iubirea Sa smerită şi milostivă faţă de oameni, dar aceste vindecări au şi un sens profetic, şi anume ele sunt inaugurarea sau începutul Împărăţiei lui Dumnezeu în lume sau începutul unei vindecări finale, care se va realiza într-un cer nou şi un pământ nou, în care nu va mai fi lacrimă şi moarte (cf. Apocalipsa 21, 1-4), pentru că Învierea de obşte va fi vindecarea definitivă a tuturor oamenilor de moarte şi de stricăciune.Vindecarea de boli nu este ultimul scop al venirii Domnului pe pământ, ci vindecarea de păcat şi moarte”, transmite Patriarhul.

Întâistătătorul BOR subliniază că “Taina Pocăinţei sau a Mărturisirii şi iertării păcatelor, precum şi Taina Sfântului Maslu sunt izvoare permanente de vindecare de păcate, de patimi, de boli şi de suferinţe (cf. Marcu 6, 13; Iacov 5, 14-15)”.

Publicitate

“În toate Sfintele Taine ale Bisericii lucrează harul Preasfintei Treimi, care ne arată iubirea milostivă a lui Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre (slujba Sfântului Maslu) şi Izvorul tămăduirilor (slujba Sfinţirii apei). Însă pentru vindecarea şi mântuirea noastră sufletească şi trupească este nevoie de multă credinţă şi de multă stăruinţă în rugăciune, precum şi de iubire milostivă faţă de semeni. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur a numit Biserica lui Hristos ‘farmacie duhovnicească, unde se pregătesc leacuri noi, ca să ne vindecăm de rănile pe care ni le face lumea’. Acelaşi Sfânt Părinte cheamă la vindecare sufletească şi mântuire, zicând: ‘Intraţi în biserică şi mărturisiţi-vă păcatele voastre, căindu-vă pentru ele; căci acolo veţi afla doctorul care vă vindecă, iar nu un judecător care să vă osândească; acolo nu se cere pedepsirea păcătosului, ci se dă iertarea păcatelor'”, arată PF Daniel.

În contextul proclamării anului 2024 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi, Patriarhul BOR aminteşte că “Biserica noastră încearcă să contribuie mai mult la alinarea suferinţei, atât prin lucrarea ei liturgică, duhovnicească şi pastorală (mai ales Sfântul Maslu), cât şi prin lucrarea ei social-filantropică şi social-medicală (centre medicale, cabinete şi caravane medicale).

“Inclusiv printr-o cultură medicală a populaţiei, prin care oamenii sunt sfătuiţi să preţuiască mai mult darul sănătăţii, evitând bolile, şi să fie recunoscători faţă de persoanele care îi ajută să se vindece, mai ales când ei singuri, din cauza sărăciei, nu-şi pot plăti consultaţiile sau medicamentele”, explică Patriarhul.

Publicitate

Înaltul ierarh ortodox îndeamnă la săvârşirea de fapte bune.

“În aceste zile de sărbătoare, de lumină şi bucurie pentru viaţa noastră creştină, vă îndemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos, să arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi, să împărtăşiţi şi altora bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Vindecătorul şi Mântuitorul nostru Să ne rugăm pentru pacea din întreaga lume. Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”, este mesajul Patriarhului.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, Patriarhul Daniel urează tuturor “sănătate şi fericire, pace şi bucurie”, adresând salutul pascal ”Hristos a Înviat!”. AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Monica, mama Fericitului Augustin

Publicat

Publicitate

Sfânta Monica este mama unuia dintre cei mai importanți teologi și scriitori bisericești ai antichității târzii, anume Fericitul Augustin, prăznuit de către Biserica Ortodoxă în data de 15 iunie. Model al mamelor și soțiilor creștine, Sfânta Monica s-a născut în anul 322 în Tagaste, în Africa de Nord. A fost căsătorită cu un păgân destul de binevoitor, însă foarte iute la mânie. Prin răbdarea și dulceața sa l-a câștigat până la sfârșitul vieții la creștinism. Tatăl fericitului Augustin se numea Patritius, iar alături de Augustin au mai avut doi copii, pe Navigius și pe Perpetua. După moartea soțului, Monica nu a mai dorit să se căsătorească dedicându-și viața creșterii și educației copiilor. Augustin i-a provocat o mare durere mamei sale pentru că a ales să îmbrățișeze erezia maniheilor. Monica mama lui s-a rugat asiduu și a primit încredințare de la Dumnezeu că fiul ei își va reveni. Monica l-a rugat chiar pe un episcop, intelectual și bun cunoscător al Scripturilor, care fusese și el maniheu, să încerce și să-l convingă pe Augustin dar nu a avut succes. Acel episcop a liniștit-o pe Sfânta Monica spunându-i să meargă în pace pentru că Augustin, fiul atâtor lacrimi nu poate fi pierdut. A mai durat însă mulți ani până când Augustin își va reveni. L-a însoțit la Roma și apoi la Milano unde a avut bucuria de a-l cunoaște pe Sfântul Ambrozie care mereu îl felicita pe Augustin pentru că are o mamă atât de pioasă și plină de virtuți. Prin rânduială de sus, prin înrâurirea Sfântului Ambrozie și pentru mijlocirile mamei sale, Augustin și-a venit în fire și în anul 387, la slăvita sărbătoare a învierii, a primit botezul adevăratei Biserici. Bucuria Monicăi a fost nespusă pentru că a trăit să-și vadă fiul risipitor întors acasă în Biserică. Plănuind să se întoarcă în Africa, au oprit pentru odihnă la Ostia. Aici la vârsta de doar 56 de ani Sfânta Monica și-a dat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântată în ostia iar în secolul al VI-lea sfintele sale moaște au fost mutate într-o biserică. Ulterior au fost duse la Roma.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending