O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Puncte de vedere despre Constantin Noica: Andrei Pleşu:  1. „are graţia retururilor”; 2. „are o teorie a funcţionalităţii”; Gabriel Liiceanu: 1. „recurge la filozofie ca la terapie”; 2. „consideră ideea ca formă de leac”; 3. „visează la mântuire prin pătrunderea spiritului în carne”; 4. „credea că spiritul poate fi cultivat doar prin cultură”; 

 Elevi ai lui Constantin Noica: din prima generaţie: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Sorin Vieru, Andrei Marga, Nicolae Noica, Ion Dur, Mihai Şora; din a doua generaţie: Sorin Lavric, Laura Pamfil, Roxana Albu;

Citesc un volum interesant al poetei Maria Baciu: „Cartea verdelui vorbind” (Editura „Geea”, Botoşani, 2016). Reţin câteva „Blitz-uri”: 1. „Drum”:  „Urci pe-un ţărm de viaţă / Şi cobori pe altul / Până se confundă / Valea cu înaltul…”; 2. „Statornicie!”: „De când se căznesc, săracii, / Anii, ca, mai buni, să vină, / Noi ne-am proţăpit, ca proştii, / Tot în anii de lumină!…”; „Poem subversiv”: „Samurachi a plasat / Osul / sub scara vilei lui Samson…”; „Timp şi statui”: „Timpul înalţă statui / Profeţilor mincinoşi / Prin toate pieţele lumii…”; „Patria”: „Patria este o casă / Unde locuiesc cu toţii, / Dar o-mpodobesc doar unii / Şi o folosesc doar hoţii!”; „Diferenţă”: „În liniştea provincială / Vânezi succese iluzorii, / Iar mediocri,-n capitală, Merg din victorii în victorii…”;  „Amăgiri”: „Oamenii / Îşi pudrează zilele, / Îşi pudrează visele / Şi coboară în stradă…”;

Am terminat de recitit „Cartea verdelui vorbind” (Editura „Geea”, Botoşani, 2016). Ea conţine poeme scrise de Maria Baciu. Un elogiu adus verdelui şi un semnal de alarmă  pentru a conştientiza că este atacat cuvântul, că acesta este din ce în ce mai fragil în timpurile prezente.  Citeam poemele poetei pomenite, dar  nu puteam să-mi scot din minte o poezie a lui Bacovia care, deşi scrisă cu mult timp în urmă, e în ton cu anotimpul  dar, parcă, tot mai mult cu paradigmele actuale: „Verde crud, verde crud… / Mugur alb, şi roz şi pur, / Vis de-albastru şi azur, / Te mai văd, te mai aud! //  Oh, punctează  cu-al tău foc,  /  Soare, soare… / Corpul ce întreg mă doare,  /  Sub al vremurilor joc. //  Dintr-un fluier de rachită,  /  Primăvara,  /  O copilă poposită  la fântâna /  Te îngâna /  Pe câmpia clară… //  Verde crud, verde crud… /  Mugur alb, şi roz şi pur,  /  Te mai văd, te mai aud, /  Vis de-albastru şi azur” (“Note de primăvară”);

Maria-Ana Tupan, în “Contemporanul – ideea europeană” nr. 3(780) din 2017, publică “Maiorescu şi reforma”. Autoarea consideră că “Titu Maiorescu este, într-adevăr, un reper de recuperat” şi că “readucerea cazului Maiorescu în dezbatere publică poate să însemne bobul fertile din care să se nască multă roadă”. Justifică autoarea: 1. “un admirabil exemplu intuitiv este adus de Maiorescu în sprijinul pledoariei sale pentru spiritul tolerant, deschis relaţionărilor în câmpul de forţe al unui timp istoric (care este “sufletul lumilor”); 2. “Egoismul (citeşte egocentrismul) este dezavuat de Maiorescu ca un element ce ne tine pironiţi la pământ”; 3. “Maiorescu e convins de faptul că statutul nostrum individual, în relaţiile cu alte comunităţi, este determinat de prestigiul ţării de  provenienţă în concertul lor”; 4. “Maiorescu se racordează la regimul de cunoaştere al vremii, care privilegia locul psihologiei între ştiinţe, îl vedem practicând, ca şi Herbart, calculul matematic al asocierii reprezentărilor în minte, dar şi dezvoltând modelul, anticipând teorii ulterioare ale raţionamentului prin imagini (Alfred Binet) sau ale regimului metaforei şi metonimiei (Jakobson, Stephen Spender); 5. “filosoful ideal este, pentru el, cel care reuşeşte să medieze între cunoaşterea teoretică şi cerinţele practice ale societăţii, el însuşi devenind o strălucită ipostaziere”; 6. “crizei metafizice a timpului, îi propunea ca soluţie educaţia, iar, în acest scop, emanciparea intelectuală a femeii, căreia îi atribuia rolul goethean de salvatoare prin educarea timpurie a copiilor” etc.;

Termeni, concepte, sintagme etc.: 1. Max Scheler teoretizând despre „omul resentimentului”; 2. Teodor Baconschi amintindu-ne că Prometeu a declanşat „istoria orgoliului european”; 3. Să nu uităm „omul revoltat” a lui Albert Camus; 4. Vintilă Mihăilescu vorbind despre „pierderea priceperii noastre de a înfrunta viaţa”; 5. despre „tehnica oglinzilor paralele” la Gide şi Camil Petrescu;

Dana Ţabrea, în „Dilema  veche” nr. 686 din aprilie 2017, prezintă expoziţia de pictură a lui Alexandru Bălăşescu.  Titlul prezentării fiind unul incitant, „(Re)construcţia realului în imaginaţie”, m-au interesat câteva idei importante de ordin teoretic, idei ce sunt valabile şi în alte domenii ale creaţiei: 1.”între mentalul colectiv şi conştiinţa oamenilor se instalează un raport de corespondenţă biunivocă: arhetipurile ne influenţează viaţa conştientă, însă universul de o bogăţie infinită a imaginarului colectiv este în continuă expansiune, adăugându-i-se în permanenţă noi simboluri, plecând de la imagini cu un impact deosebit pentru oamenii care convieţuiesc într-o anumită epocă, oameni care sunt puternic marcaţi de aceleaşi imagini”; 2. „istoria  faptului obiectiv e negată, în favoarea relativităţii istorice, a istoriei ca un cumul de perspective depinzând de arhetipurile dominante într-o anumită epocă”; 3. „ noi aparţinem prejudecăţilor noastre care ne dirijează din umbră deciziile şi ne determină modul de a gândi, perspectiva asupra lucrurilor”;

Matei Martin publică în „Dilema  veche” nr. 686 din aprilie 2017 un interviu cu scriitoarea Liliana Corobca. Venind vorba despre cenzură în România comunistă, intervievata prezintă câteva aspecte ale perioadei respective. Liliana Corobca  face referirile pornind de la considerentul că există două etape ale cenzurii comuniste în România: a) perioada anilor `50: 1.”prima operaţiune a fost epurarea cărţilor”; 2. „ cenzorii au fost afiliaţi pe lângă Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor (DGPT); 3. „cenzorul trebuia să aibă dosar ireproşabil pe linie comunistă”; 4. „cenzorii erau persoane care nu absolviseră şcoala medie şi a căror grad de inteligenţă era relativ”; 5. „la început (1947-1949) era epurată toată literatura de dragoste. Începând cu 1950 „s-a dat drumul la dragoste”, dar era ceva convenţional: un sărut o dată la 300 de pagini sau o îmbrăţişare la câteva poeme” etc.; b) perioada anilor `60: 1. „a avut ca pretext apărarea secretului de stat”; 2. „cenzorii au fost transferaţi de la DGPT la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste”; 3. „mutarea cenzorilor  la CCES  a fost una de faţadă, Nicolae Ceauşescu vrând să pară mai democrat sau mai rebel în cadrul ţărilor de după Cortina de Fier”; 4. „se schimbă modul de recrutare a cenzorilor, sunt absolvenţi de facultate, sunt obligaţi să înveţe limbi străine, să meargă la cursuri postuniversitare”; 5. „în ceea ce priveşte literatura, partidul nu mai e chiar aşa de sever cu secvenţele de dragoste incluse în texte”etc.;