Connect with us

Actualitate

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (215)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Citesc „România literară” nr. 3 din 19 ianuarie 2024.  Aceeaşi constatare tristă: FOARTE PUŢIN DESPRE EMINESCU!

Gellu Dorian publică un poem bosumflat, intitulat „Ultima scrisoare a lui Eminescu”: „Sunt ca frunza salciei când se apropie iarna, sărac / şi uitat, dragă doamnă, ca un câine pe stradă / în faţa abatorului plin de casapi flămânzi, / nu-ţi pot întinde mâna, pentru că s-ar rupe ca o floare / fragedă în mâna unui copil care nu ştie să o numească / dar o ia ca pe o acadea şi o mursecă, / atât de flămând, dragă doamnă, / încât vin în faţa ochilor numai oameni care mă sfâşie / ca pe o bucată de carne, / nici cămaşa nu mai stă pe mine, / nici pielea, care atârnă pe nişte cuie / în privirea fariseilor care cred că lemnul de cruce / poate fi patul pe care mă pot odihni o veşnicie, / sunt ca ramura de salcie, / de pe care cade ultima frunză, iar iarna, / un cearşaf care se se aşterne peste trupul  meu ca un giulgiu, / da, dragă doamnă, tu nu înţelegi / că sunt atât de sărac încât nici numele meu / nu mi-l mai pot  arvuni unei posterităţi mai oarbe / decât lumea de azi – / văd cum în ochii mei intră toţi cei care mă vor orbi / cu vorbele lor, / văd chiar şi ochii tăi cum se închid ca două obloane / după care nu voi mai putea intra vreodată, / văd un om care se cară singur în braţa / până la ultima răsuflare, / şi acela sunt eu, / dragă doamnă, / frunză amară / căzând de pe o ramură de salcie plină de zăpezile / tuturor iernilor ce vor veni de aici înainte.”

La rubrica „pieziş”, Dan Stanca publică articolul „Trei epoci”. Sărind peste perioada antică, Dan Stanca ia în calcul epoca medievală, pe cea a Renaşterii şi epoca modernă. Despre cea de-a treia, scrie autorul: „Şi uite aşa am ajuns la a treia epocă. Aceasta este, evident, cea modernă cu apendicele ei, postmodernitatea..  Care sunt tipurile umane reprezentative? După părerea mea nu pot fi decât tehnocratul şi rebelul sau nonconformistul. Nu ştiu dacă sinteza mea e cea mai inspirată, dar într-un fel redă toată drama care se ascunde sub faldurile lumii moderne. Fiindcă aceste două tipuri umane exprimă un dezacord cumplit. Tehnocratul e şi tehnologul, omul de ştiinţă care nu mai poate fi, bunăoară, savant, ci se mulţumeşte cu statutul de specialist. Lumea noastră, o ştim foarte bine, e compusă din specialişti, oameni recenţi şi oameni decenţi, care au împânzit universul şi care, de altminteri, sunt persoane extrem de onorabile. Dar, cum se zice, nu le cere mai mult decât pot da  sau decât sunt.  Dacă nu le ceri, totul e OK, dacă le ceri, atunci se declanşează un conflict dureros. Şi astfel îi cunoaştem pe rebeli. Ei îi sfidează pe specialişti, deşi fără ei nu ar putea trăi. Rebelul intră în scenă la acest crepuscul al civilizaţiei şi, îmbrăcându-se în luminile astrului agonic, ne oferă un spectacol unic al sfâşierii. De aici s-au ales geniile. Poate capodoperele artistice şi filosofice ale ultimului veac au fost rodul muncii lor. Cu ce preţ, însă? La această întrebare însă, nu poate răspunde decât a patra epocă a omenirii, care încă, helas, nu se întrezăreşte…”.

Vasile Dan publică „Micropoeme cu nume propriu”. Reţinem  din poeme versuri reprezentative pentru  numele propuse: Paul Celan: „Tangoul morţii îl dansa doar în silabe şi sincope”;  Emil Cioran: „Scuipatul în India e o declaraţie de dragoste. / În Europa nu ştiu de ce s-a înţeles pe dos. / Cioran e singurul care l-a salvat filosofic”; Nicolae Manolescu: „Un pom rodnic e şi el o istorie a literaturii”; Constantin Brâncuşi: „Greu de crezut, dar uneori cânta în strana / bisericii ortodoxe române din Paris”;  Daniel Turcea: „Un fulg de nea”; Ion Mureşan: „… a fost la un moment dat / treaz / şi nefericit”; Herman Hesse: „… e o geometrie ascunsă a lumii. / Un drog. / Încă neinterzis”.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Un om al străzii, găsit aproape înghețat într-o clădire dezafectată din centrul orașului Botoșani

Publicat

Publicitate

Intervenție dificilă pentru polițiștii locali din Botoșani. Ieri seară, în jurul orei 23:00, un echipaj aflat în patrulare pedestră pe strada Ion Pillat nr. 9 a descoperit un bărbat fără adăpost care își improvizase un loc pentru dormit în clădirea dezafectată a fostului sediu SOMAX TV.

Bărbatul, identificat ca M.C., prezenta semne vizibile de hipotermie. Polițiștii locali au solicitat imediat sprijinul unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, care a intervenit la fața locului pentru evaluarea stării de sănătate. După acordarea primului ajutor, medicii au decis transportarea acestuia la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Mavromati Botoșani.

Clădirea în care a fost găsit bărbatul reprezintă un pericol social, spun autoritățile. În interior au fost descoperite deșeuri menajere, îmbrăcăminte uzată, saltele și plăpumi, semn că imobilul este frecventat de mai multe persoane fără adăpost.

Potrivit declarațiilor locatarilor din zonă, aceștia obișnuiesc să folosească focul deschis pentru a se încălzi sau pentru a-și prepara hrana, fapt care sporește riscul producerii unui incendiu.

Reprezentanții Poliției Locale Botoșani au anunțat că vor demara demersurile necesare pentru identificarea proprietarului clădirii și aplicarea măsurilor legale care se impun, pentru a preveni alte situații similare.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Atenție la reducerile false de Black Friday: Ce să faci atunci când comercianții umflă prețurile înainte de promoții

Publicat

Publicitate

Atenție la reducerile false de Black Friday: Pe măsură ce se apropie Black Friday, tot mai mulți consumatori sunt atrași de promisiunea reducerilor spectaculoase, scrie alba24.ro.

Însă, în fiecare an, apar și situații în care unii comercianți cresc artificial prețurile înainte de campaniile de reduceri, doar pentru a afișa ulterior discounturi „spectaculoase”.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) avertizează că astfel de practici sunt ilegale și pot fi sancționate. Conform Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, orice reducere de preț care nu reflectă o scădere reală față de prețul de referință este considerată publicitate înșelătoare.

Comercianții care recurg la asemenea metode riscă amenzi consistente și chiar măsuri complementare, precum oprirea temporară a campaniei.

Ce este, mai exact, prețul de referință?

Potrivit legislației, acesta reprezintă cel mai mic preț la care produsul a fost vândut în ultimele 30 de zile înainte de aplicarea reducerii.

Cu alte cuvinte, dacă un magazin afișează de Black Friday o reducere raportată la un preț care a fost crescut artificial în perioada anterioară, promoția este falsă și contravine legii.

Publicitate

Pentru a te proteja, verifică istoricul de preț al produselor — multe platforme online afișează această informație, iar aplicațiile de comparare a prețurilor pot fi de mare ajutor.

Dacă suspectezi o practică înșelătoare, poți depune o reclamație la ANPC. Sesizarea se poate face în scris sau online, prin completarea formularului de sesizare disponibil pe site-ul instituției.

Conform OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, reclamațiile trebuie depuse în nume personal și trebuie să conțină datele de identificare ale persoanei care le formulează. Sesizările anonime nu sunt luate în considerare și se clasează automat, potrivit avocatnet.ro.

Așadar, înainte de a te lăsa impresionat de un „super discount”, informează-te, compară prețurile și verifică istoricul produsului. Doar așa poți fi sigur că reducerile de Black Friday sunt reale și nu doar o iluzie de marketing.

Citeste mai mult

Eveniment

PSD o susține pe Andreea Alecu Gireadă la Primăria comunei Mihai Eminescu: Un model de seriozitate și implicare

Publicat

Publicitate

Organizația PSD Botoșani și-a anunțat oficial sprijinul pentru candidatura Andreei Alecu Gireadă la alegerile locale din comuna Mihai Eminescu, care vor avea loc pe 7 decembrie. Social-democrații consideră că aceasta reprezintă „un model de implicare, seriozitate și profesionalism”, valori pe care partidul își propune să le promoveze în administrația locală.

Andreea Alecu Gireadă este șeful Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Mihai Eminescu, funcție pe care o ocupă de nouă ani. În această perioadă, ea a coordonat numeroase proiecte administrative și a contribuit la modernizarea proceselor interne, demonstrând că o administrație eficientă înseamnă „răspunsuri rapide la nevoile oamenilor și rezultate concrete pentru comunitate”.

Absolventă a Facultății de Drept din București, candidata PSD a acumulat o experiență solidă în domeniul juridic și administrativ, dar, spun colegii săi, a rămas mereu aproape de oameni. De-a lungul anilor, s-a implicat direct în proiecte de dezvoltare locală — de la investiții în infrastructură și utilități, până la programe educaționale și sociale destinate familiilor din comună.

„Andreea înseamnă competență, echilibru și dorința sinceră de a lucra pentru oameni. Ea face parte dintr-o generație care înțelege că politica locală nu trebuie să fie despre confruntare, ci despre cooperare”, au transmis reprezentanții PSD Botoșani.

Echipa social-democrată consideră că Andreea Alecu Gireadă are capacitatea de a continua proiectele începute de administrația anterioară și de a aduce „noi soluții pentru o comună modernă, conectată la nevoile și aspirațiile locuitorilor”.

PSD Botoșani i-a transmis candidatei întreaga susținere a organizației, subliniind că partidul „rămâne alături de oamenii competenți, onești și dedicați comunității”.

Publicitate

„Pe 7 decembrie, avem șansa să demonstrăm, din nou, că PSD este partidul oamenilor care muncesc pentru comunitate”, se arată în mesajul organizației.

Citeste mai mult

Eveniment

Moșii de Toamnă: Ziua în care îi pomenim pe cei dragi plecați dintre noi

Publicat

Publicitate

În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută în tradiţia românească şi ca Moşii de toamnă. Biserica şi-a manifestat întotdeauna grija faţă de cei care au plecat în veşnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morţilor, rânduind cântări speciale în amintirea acestora.

Sâmbăta aceasta, creștinii ortodocși îi pomenesc pe cei adormiți întru Domnul, sărbătorind una dintre cele mai importante zile dedicate strămoșilor – Moșii de Toamnă, cunoscută și sub numele de Sâmbăta Morților.

Această rânduială sfântă este parte dintr-o tradiție veche a Bisericii Ortodoxe, care a așezat mai multe zile de pomenire a celor trecuți la cele veșnice: Moșii de iarnă, sărbătoriți în sâmbăta dinaintea Înfricoșătoarei Judecăți, Moșii de vară, înaintea Rusaliilor, și Moșii de toamnă, care au loc în prima sâmbătă din luna noiembrie.

În această zi, credincioșii vin la biserică pentru a-și aminti de părinți, bunici, moși și strămoși, aducând daruri și rugăciuni pentru sufletele lor. Coliva, colacii, vinul, fructele și dulciurile sunt așezate pe masa ofrandelor, pentru a fi binecuvântate în timpul slujbei de pomenire.

„Să nu lipsim niciodată de la Sfânta Liturghie!”, îndeamnă preoții, amintind că nimic nu este mai de folos celor adormiți decât rugăciunea și Jertfa cea fără de sânge, adusă în cadrul Sfintei Liturghii. În timpul acesteia, numele celor pomeniți sunt rostite cu evlavie, iar sufletele lor primesc mângâiere și lumină.

Credincioșii aduc la ușa Sfântului Altar tămâie, lumânări, prescuri și pomelnice cu numele celor dragi, pentru ca preotul să-i pomenească în rugăciune. Gestul, deși simplu, poartă o semnificație profundă: este o legătură între cei vii și cei trecuți la Domnul, o dovadă că dragostea nu moare, ci se transformă în rugăciune.

Publicitate

Biserica se roagă astfel pentru toți cei adormiți: „Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți întru nădejdea Învierii și a vieții veșnice, și-i odihnește pe dânșii, Dumnezeul nostru, unde strălucește lumina feței Tale”, iar  Moșii de Toamnă ne reamintesc că pomenirea morților nu este o zi a tristeții, ci una a recunoștinței și a comuniunii sufletești.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending