O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

Ciresc „România literară” nr. 1-2 din 12 ianuarie 2024. O constatare tristă: NIMIC DESPRE EMINESCU!

Publicitate

Vasile Spiridon  publică „Teama de vetusteţe – Emil Brumaru”. Reţin din acest eseu axat pe principiile gynecrocatice ale poetului: „Fără să mă preocupe o psihanalizare de „bas etage” a obsesiilor sau o analizare a anatomiei intimităţii, din întreg erotikonul lui Emil Brumaru merită să ne concentrăm puţin atenţia asupra zonei erogene a sânilor, după care tânjeşte atât sugarul încă fără dinţi, cât şi bătrânul abia edentat. Principalul simţ ce mijloceşte contactul cu lumea este gustul şi, pentru a cunoaşte sau a iubi ceea ce este în jur, copilul pune pe rând în gură, în ştiuta fază a erosului bucal, ceea ce îi cade la îndemână. Poetul se simte mereu a-ţâţat de femei, asemenea copilului de lapte, căruia mama îi a-ţâţă sânul pe la nas. Emil Brumaru declara undeva că i-ar fi plăcut să fie proprietarul unui magazin de lenjerie intimă şi nu trebuie să ne mire această dorinţă deloc surprinzătoare, dar oare cum l-ar fi numit? Sunt posibile cel puţin două firme: „La sutienul brumării” şi „La sutienul triumfalic (second hand). Cert este că orice clientă care i-ar fi trecut pragul prăvăliei deschise nu ar fi avut de ce să stea cu frica în sân, iar proprietarul, la rându-i, s-ar fi simţit în prezenţa ei ca în sânul Evei”;

Pagina 8 aparţine în întregime lui Gabriel Chifu. Reţin poemul „Cerul e făcut din cuvinte”: „Cerul de deasupra capului meu / nu e real, / e făcut din cuvinte. / iar ploaia care cade / nu mă udă, / şi ea e de natură verbală. // Inima care bate / de fapt a fost înlocuită de substantivul inimă / pus în mişcare de verbul a bate. // Sunt doar o făptură verbală / într-un univers verbal? // Şi atunci, mirosul nestăvilit de tei înflorit, / care ne vine în nări, acum în iunie, / e doar iluzoriu? / Cum amăgire e şi viaţa mea toată, / o scriere neînsemnată, / doar cuvinte, cuvinte strânse-n pripă, cu stângăcie, / pe coala albă?”;

Tema anchetei propusă de Cristian Pătrăşconiu este „Miresmele copilăriei”. Participă şi Gellu Dorian: „(…). Însă în această stare de aducere aminte, nu miresmele copilăriei sunt cele palpabile, ci esenţa lor, care nu poate fi alta decât ceea ce a fost copilăria ta, care abia de le percepea, le înţelegea, dar erau cele care-ţi dezvoltau simţurile, cu care mai târziu ai fi putut fi bucătar, somelier, parfumier, orice altceva ce ţine de olfactiv. Când mirosul dispare, aşa cum a dispărut pe perioada tristei pandemii recente, te simţi ameninţat, aşa ca un bolnav de Alzheimer, care uită ce a memorat ultima oară, şi treptat până uită ce a memorat în copilărie.  Atât timp cât ne aducem aminte, suntem încă tineri, chiar copii. Iar copiii au în nări toate miresmele care, cu timpul, îi maturizează, până la esenţializarea acestora. Da, copilăria ca un rug de floare mai vine câteodată, şi mă doare…”;

Publicitate

Acelaşi Cristian Pătrăşconiu publică un interviu pe care i l-a acordat  Mircea Mihăieş. Reţinem: 1. „Dacă m-ai fi întrebat ce înseamnă pentru mine perfecţiunea, aş fi răspuns fără ezitare: biblioteca şi dreptunghiul verde al stadionului”; 2. „… nu există nimic mai îmbătător, mai seducător decât să te plimbi, zi-lumină, printre rafturile de cărţi”; 3. „James Joice însuşi, pe care l-ai invocat, era un ghem de contradicţii. Ca scriitor, a atins insondabile adâncimi ale minţii umane şi a inventat cele mai sofisticate mecanisme de comunicare literară”; 4. „Cartea preferată (aici sunt mult prea multe, dar mă aventurez): „Absalom, Absalom!” de Willliam Faulkner, „Zgomotul şi furia”, tot de Faulkner, „Mănăstirea din Parma”, de Stendhal, „Doamna Bovary”, de Flaubert,  şi „Ghepardul” de Giuseppe Tomasi de Lampedusa”; 5. „Tendinţa care face ravagii în critica actuală, potrivit căreia componenta artistică, frumuseţea intrinsecă a textului, elementul estetic nu contează”; 6. „Cele patru personaje citate mai sus au în comun ceva neaşteptat: PASIUNEA INTEROGAŢIEI. Faulkner (ca un fel de reporter de război, care, în prima linie, îi hărţuieşte pe combatanţi punându-le întrebări în aparenţă inadecvate, în care citeşti însă intensa dorinţă de a afla ce se ascunde sub aparenţe), Joyce (conversând absorbit cu portarii clădirilor în care locuia şi cu şoferii de taxiuri), Virginia Woolf (obiceiul de a-i mitralia, pur şi simplu, pe interlocutori cu întrebări despre cele mai  banale lucruri şi situaţii din viaţa lor), Leonard Cohen (te asalta cu întrebări, în intenţia evidentă de a afla cine eşti, de a afla despre tine, în cel mai scurt timp, esenţialul”; 7. „… corctitudinea politică este varianta, aş zice, laică a satanismului. Mecanismele ei de funcţionare sunt identice cu cele ale religiilor fundamentaliste”; 8. „M-au atras întotdeauna SALVATORII SCEPTICI. Categoria e larg ilustrată şi în literatură, şi în cinematografie”;