O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

E pentru prima data când, aflat la doi-trei metri, absorbit, l-am ascultat pe Eugen Doga. Lângă mine, poeţii Maria Baciu şi Gabriel Alexe. O transfigurare se vedea pe chipul lor, ca şi pe chipul întregii asistenţe aflate, în acel moment de graţie, în incinta Liceului Sportiv din Botoşani.  Aveam senzaţia că maestrul  vibrează precum coarda unei viori care interpretează “Balada” lui Ciprian Porumbescu. Vocea-i caldă, dar bine acordată cu dorinţele auditoriului, emana un românism natural, unul din acela venit dinspre dor, doină, colind…, de bună calitate. Regret că nu m-am apropiat mai mult de opera şi biografia acestui mare român. Reţin de pe “Wikipedia” un citat impresionant prin simplitatea cuvintelor şi adâncimea trimiterilor: „Ceața amintirilor se topește și nu mai văd bojdeuca cea veche de lut. Mă opresc și mama, cu părul alb ca pînzele celea din copilărie, aleargă în întîmpinarea mea. Mă înfior de fiecare dată cînd îmi aduc aminte de ochii ei umezi de bucurie. Ca și acum, cînd stau la masa de scris, cu pianul în preajmă, care tace și el pentru a-și aduna gîndurile… Ce straniu e!… Cum se întîmplă astăzi că eu sunt compozitor și nu plugar, scriu muzică și nu cresc pîine? Și iarăși prind a răscoli amintirile… Aplauze, aplauze… Și numai mama în sală plînge. Alături de ea, întotdeauna mic, o întreb: „De ce plîngi, mamă?”. „Dacă ai ști, îmi răspunde, cum mă doare sufletul… și dacă ai ști cît de bucuroasă sunt că am ajuns pînă în această zi…”. Bucuriile și suferințele mamei. Nu știu dacă este o muzică mai frumoasă decît vocea mamei. Încerc să o pun pe note și atunci cîntecul ei de leagăn, pe care l-am uitat de mult, îl simt și îl aud cîntat în filmul „Maria, Mirabela”. Încerc să-i surprind în sunete pașii ei ușori și mereu grăbiți și, poate, anume atunci o văd alunecînd pe Cătălina, fata de vis și de basm a Luceafărului Poeziei noastre. Ce izvor fantastic de melodii este memoria noastră!…”.

Nicuşor Deciu, în „Ziarul Lumina”  nr. 172 din 31 iulie 2017, publică eseul „Scopul reeducării de tip marxist” în care este definit „globalismul ateu”:  „În profunzime, acesta nu poate fi privit decât ca o caricaturizare a comunităţii eclesiale, prin intenţia sa de a transforma lumea într-o masă inconştientă proletară, precum şi o pervertire a  caracterului universal al Bisericii lui Hristos – prin care aceasta cuprinde totul şi toate în trupul lui Hristos -, într-o reţea globală controlată, al cărei dumnezeu declarat nu este altul decât vechiul Mamona. Şi odată încheiat tot acest program materialist global, în vremurile de pe urmă, se va afla într-o totală opoziţie cu ethosul creştin”;

Sever Voinescu, în „Dilema veche” nr. 701 din 27 iulie – 2 august 2017, publică un amplu articol care vizează asemănările şi deosebirile dintre „democraţie” şi „populism”: „Democraţie înseamnă conducerea treburilor cetăţii după voinţa majorităţii. Populism înseamnă conducerea treburilor cetăţii dând mereu dreptate membrilor ei, mai precis masei celei mai largi a membrilor ei. Diferenţele dintre democraţie şi populism sunt importante, desigur, dar sunt subtile, ţin de nuanţă”.  Concluzia finală a articolului este clarificatoare: „Ce vreau să spun este că, aidoma bacilului Koch, populismul se găseşte deja în plămânii democraţiei de la naşterea ei. Căci, cum poţi lua poporul alături de tine fără să fii populist? Uneori, sub condiţii favorizante, bacilul iese din tubercul şi declanşează boala. Care, netratată, poate fi mortală. Nu trebuie, aşadar, să vilificăm populismul, să sperăm în eradicarea lui. Să presupunem că am putea da o lege care ar suprima populismul din politică. Şi să presupunem că asta s-ar întâmpla. Am avea o surpriză cu totul neplăcută: democraţia însăşi ar dispărea! Aşadar, cu populismul nu-i de luptat. E, doar, de administrat”;

Economie virtuală. Concept pus în circulaţie în 1998 de Clifford Gaddy de la “Brookings Institution”, Washington D. C. şi Barry W. Ickes de la Pennsylvania State University (vezi revista “22” Plus nr. 75 / 1999): “În esenţă, economia virtuală este pojghiţa formală cu aspect clasic de economie capitalistă, care acoperă o încrengătură vie de relaţii sociale, politice şi de interese personale, publice”. Liviu Gaiţă defineşte astfel economia virtuală: „Se dezvoltă o economie în care se folosesc preţuri, dar nimeni nu plăteşte bani, nimeni nu plăteşte la timp. Se acumulează datorii reciproce uriaşe care, de asemenea, nu pot fi plătite în perioade rezonabile de timp. Salariile sunt declarate dar nu şi plătite. Acestea creează venituri iluzorii, sau virtuale – în esenţă la afaceri conduse în afara pieţei, la preţuri virtuale”. Economiştii sunt categorici în a confirma că economia virtuală se dovedeşte o specialitate a falşilor reformatori din Est. 

Parabola centaurului. Aparţine lui Varujan Vosganian şi se referă la situaţia ambiguă în care se găseşte cineva: „situaţia unui centaur care, atunci când se duce la operă, i se spune:”EŞTI PE JUMĂTATE CAL, IEŞI AFARĂ!”, iar când se duce să zburde pe câmp i se spune: „EŞTI  JUMĂTATE OM, PLEACĂ DE AICI!” 

Tudor Nedelcea, în „Lumina literară şi artistică” nr. 5(26) din 2016, despre Marin Sorescu: „…a fost directorul Editurii „Scrisul Românesc” (1990-1996), eu fiindu-i subaltern. Avea, într-adevăr, geniu. Era introvertit, timid. Sub modestia sa de origine ţărănească, era un OM, drept, cu drag de Dumnezeu (a reparat, cu ajutorul lui IPS Nestor, biserica din satul său natal, Bulzeşti), om ce-şi iubea sincer confratele, chiar şi pe cei care i-au făcut mult rău (şi nu sunt puţini), trei scriitori reclamându-l Academiei Suedeze spre a-l deposeda de Premiul Nobel, pe care-l merita pe deplin. A fost poet, prozator, dramaturg, eseist, critic şi istoric literar, traducător, pictor. Îşi iubea cu sinceritate ţara, valorile cultural naţionale, pe creatorii acestora. Ca ministru al culturii, auzind că la Târgu Jiu vântul şi viscolul au doborât un copac pe un scaun din Ansamblul „Brâncuşi”, a plecat imediat în Gorj, pe o vreme total nefavorabilă, spre a lua măsurile de rigoare. Avea mult umor, preţuia ţăranul, de la care a cules atâtea întâmplări pentru ciclul „La Lilieci”. Merita mai multă consideraţie din partea confraţilor (a fost nevoit să-şi dea demisia din Uniunea Scriitorilor);