O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist
„Cafeneaua literară” nr. 4 din 2023. Eugen Dorcescu definind metafora: „După opinia noastră,metafora este expresia lingvistică a unei identificări ontologice. Structurile ei formale elementare, întotdeauna substantivale, sunt fie coalescente, fie implicate (structuri metaforice simple). Deseori, însă, structurile substantivale contaminează verbul şi adjectivul, construind (ca urmare a unei viziuni artistice coerente) o structură metaforică complexă. Aceasta reproduce „figura”, „forma” a ceea ce numim, curent, realitate, altfel spus, reproduce „alcătuirea”, „structura” contingenţei: acord activ, neliniştit, viu între substanţă, acţiune, calitate. Fenomenul contaminării verbului şi adjectivului de către substantiv grefat, ori mai multe (care, la rându-le, pot induce verbe şi adjective). Grefa este o prelungire (o extensie) a metaforizării iniţiale, o acumulare semantică (nu o contaminare). Aceasta ni se pare a fi schema ideală a metaforei, în ce priveşte structurile formale. Analiza relevă, fireşte, o seamă de abateri de la acest tipar, abateri care, până la un punct, pot fi, ele însele, ordonate: coalescenţe difuze, serii sinonimice, constelaţii metaforice, metafore implicate cu termenul figurat eliptic”;
“Cafeneaua literară” nr. 4 din 2023. Eugen Dorcescu despre structura semantică a metaforei: “Cât priveşte structura semantică, ne oprim la trei mari capitole: personificarea (nonuman – uman), depersonificare (uman – nonuman) şi transferal ontologic (nonumaqn – nonuman). Toate trei derivă din releul tutelar identitate – alteritate, particularizându-l în diferite chipuri, aşa cum probează, în desfăşurările ei concrete, analiza componenţială. Avem de consemnat, în plus, sinteza personificare – depersonificare. În această sinteză vedem mecanismul profund al simbolului artistic. Altfel spus, în definirea noastră, simbolul este expresia lingvistică a unei realităţi antropo-cosmice, a unui anthropos – ergon. (Hyperion, spre exemplu, este – simultan şi deopotrivă – individ uman şi astru: “răsare”, “străluce”, “duce corăbii”, “îi cade dragă fata” etc. etc.). Tabloul metaforic propus de noi, în întregul său, ni se pare logic, întemeiat conceptual, suficient de bine argumentat disociativ ( desparte inducţia de grefă), precum şi conform cu alcătuirea şi devenirea lumii create, cu alcătuirea şi devenirea în timp şi spaţiu, a făpturii. De aceea îndrăznim a-l crede mai operational, mai eficient, în plan hermeneutic, decât cel derivate din viziunea lineară a “metaforei filate”;
“Cafeneaua literară” nr. 4 din 2023. Eugen Dorcescu despre natura simbolică a lui Hyperion: 1. “… personaj axial, intens definitoriu, al întregii literaturi române, el certifică, validează, importanţa şi utilitatea gnoseologică a perspectivei filosofice asupra metaforei, dincolo, şi mai presus, de perspectivele lingvistică, stilistică, poetică”; 2. “Hyperion este perfecţiunea însăşi, fiindcă este misterul însuşi, desăvârşit şi sublim: ASTRUL – OM, OMUL – ASTRU. Nu alegorie, nu joc imaginativ, ci creaţie absolută, genuin, reproducând semantismul, inepuizabil în supraraţionalitate, şi în iraţionalitatea sa, al Creaţiei”; 3. “Omul eminescian este, deci, o sinteză între semele uman şi astral, cel mai extins şi mai nobil ecart în oicumena. Există şi alte simboluri antropocosmice în literatura română, dar nu au o atare anvergură”; 4. ”În viziunea lui Mihai Eminescu, omul desăvârşit este o făptură uranică. Am putea conchide, aşadar, că poporul român, în viziunea Poetului total al literaturii române, este, în excelenţa sa, un popor astral. Geniul eminescian, sublim, eteric, celest, extrage, din abisul fiinţei, şi ipostaziază componenţa astrală a poporului român. Nimeni şi nimic nu ne-a dus atât de sus pe scala Existenţei”; 5. „De aceea, capodopera eminesciană „LUCEAFĂRUL”, configurând orizontul cel mai îndepărtat şi mai înalt, pe verticală, pe axa profunzimii, în plan spaţial, spiritual şi estetic, este, şi va rămâne, mereu, dincolo de vremuri şi de oameni, cartea de identitate a poporului român”;