Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Citesc în “Lumina educaţiei” nr. 1 din 2017 un articol scris de Cristina Benga: “De ce nu le mai este dor elevilor de şcoală”. Scris în extenso, doamna Benga face praf învăţământul românesc de azi. Ce zic eu praf, chiar pulbere! Distinsa doamnă nu găseşte nimic bun, dar chiar nimic.  Zice doamna Benga despre şcoală: “este formală”, “este ritualică”, “nu are conţinut adaptat realităţilor”, “nu dă aripi”, “nu creează plăcere”, “este creatoare de nefericire”, “programe şcolare greoaie”, “examene nepotrivite cu capacitatea sufletească şi emoţională a elevilor”, “examene cu cerinţe stupide”, “provoacă un dezastru transgeneraţional prin castrarea emoţiilor, prin etichetarea atitudinilor, prin lipsa de răspuns a întrebărilor ridicatr în zadar”, “elevii au sentimental ciudat al neînţelegerii”, “elevul nu pricepe de ce trebuie să mai meargă la şcoală”, “profesorul este bătrân sau plictisit”, “profesorului îi este indifferent dacă elevul pricepe sau nu ce face la clasă”, “sau profesorul nu ştie ce predă”,”elevul nu este ajutat să facă saltul de la nivelul subconştient, ce vizează instinctual de a învăţa, la nivelul de supraconştient, adică la acea  capacitate de a intuit”, şcoala este interesată doar de nivelul conştient, nivel la care se dezvoltă intelectul, dar nu îl ajută pe elev să facă puntea de la un nivel la altul”, “elevii părăsesc şcoala cu aptitudini care nu îi ajută să se identifice cu fiinţa umană” etc.  O curiozitate nemărginită mă face să caut şi să descopăr personalitatea doamnei Benga. Aflu de pe google că are un doctorat, că e profesoară de religie la Colegiul German „Goethe” şi că e şefa catedrei de religie a acestui liceu. Ce-o fi determinat-o să fie atât de înverşunată pe învăţământul românesc, domeniu de unde-şi câştigă existenţa?! Să fie o luptă interioară între  valorile pe care i le imprimă disciplina predată şi numele pe care îl are?! Mă opresc aici că s-ar putea să mă ia…benga;

Publicitate

Nicolae Mareş, în „România literară” nr. 1 din 2017, publică eseul „Un muzician polonez în epoca Junimii”. Un paragraf face referire şi la Eminescu: „Urmare a promovării în 1877 a noii Legi a Teatrelor Naţionale, concepută de Ion Ghica (1816 – 1897) – fost diplomat, prim – ministru şi preşedinte al Academiei Române – s-au creat premisele necesare pentru a se stimula promovarea creaţiei autohtone; de atunci opera comică şi vodevilul au fost tratate ca lucrări dramatice. Aceasta face ca la Bucureşti compozitorii Alexandru Flechtenmacher, Zdzislaw Lubicz şi Mauriciu Cohen-Limaru să lanseze , în ordine, pe piaţă primele opere originale: „Fata de la Cozia”, „Vîrful cu dor” şi „Visul Dochiei”, iar la Iaşi Eduard Caudella şi dr. Gustaw Otremba operele comice şi operetele: „Olteanca”, „Fata răzeşului”, „Hatmanul Baltag”, despre care Mihai Eminescu – ca recenzent muzical – îşi va exprima admiraţia, inclusiv despre Zdzislaw Lubicz pe care l-a cunoscut în preajma reginei Elisabeta. A fost exact perioada în care, urmare şi a demersurilor mentorului, Titu Maiorescu, Eminescu a fost introdus în cercurile Palatului Peleş, cu scopul de a asigura traducerea din germană în limba română a libretului scris de Carmen Sylva: „Vârful cu dor” – compoziţie semnată de compozitorul polonez Zdzislaw Lubicz. Premiera operei a avut loc 25 ianuarie 1879. Aşa îi găsim pe Eminescu şi pe Lubicz aşezaţi la temelia scenei lirice din România.  Cu regret însă, opera a fost cântată în limba italiană! Traducerea în limba lui Petrarca fiind asigurată de bibliotecarul Universităţii din Bucureşti, L. F. Paganini. Mihai Eminescu a fost destul de critic în ziarul „Timpul” în legătură cu o altă lucrare montată atunci: „Visul Dochiei”, considerată a fi: „o tarara lungă de declamaţii asupra lui Ştefan, Mircea, Mihai Viteazul, care se sfârşeşte prin defilare de dorobanţi şi vânători (…) cât şi rara gratitudine care se pomeneşte de armată, făcând-o chiar să defileze în persoană, fără să se pomenească un cuvinţel de creatorul ei”;

Încă se mai pune în discuţie, e drept, din ce în ce mai rar, ziua de naştere a lui Eminescu. După registrul de naşteri a Bisericii „Uspenia” din Botoşani, George Călinescu, în „Istoria…” sa, stabileşte şi încetăţeneşte  ziua de 15 ianuarie 1850.  Alţii, luând ca bună o afirmaţie a lui Matei,  fratele  poetului, dar şi având la bază unele interese de imagine,  cred că Eminescu s-a născut la Dumbrăveni pe 8 noiembrie 1848. Acelaşi frate, Matei, ar fi găsit şi o însemnare a lui Gh. Eminovici cum că poetul s-ar fi născut pe 20 decembrie 1849, aspect pe care îl întăreşte şi sora Aglaia, într-o scrisoare către Titu Maiorescu, dar şi înscrisul făcut chiar de poet în registrul „Junimii”. În registrele Gimnaziului din Botoşani, Eminescu apare ca născut la 14 decembrie 1849, în timp ce în registrele Şcolii Primare din Botoşani apare ca dată de naştere 6 decembrie 1850.  Controverse există şi în ceea ce priveşte data naşterii lui Nicolae Iorga. Sorin Andronache, în Stiri.botosani din 17 ianuarie 2017, sub titlul „Cifra zilei”, ne atrage atenţia că ziua de 5 iunie 1871 este data naşterii lui Nicolae Iorga, şi nu 17 ianuarie sau 6 iunie.  Aspectul este discutat pe larg ( şi documentat)  şi de Florentina Toniţa pe Stiri.botosani din 16 ianuarie 2017 în articolul „Zilele Iorga – Cum schimbă internetul biografia unui geniu”. Autoarea cere şi punctul de vedere al unui specialist în persoana custodelui Casei memoriale „Nicolae Iorga” din Botoşani,  prof. Violeta Damaschin-Budăi, pe care îl redăm şi noi: „Cu referire la data nașterii lui Nicolae Iorga, consider că 5 iunie 1871 este data corectă, folosită de însuși marele istoric în volumele I – III „O viață de om – așa cum a fost”, apărute la Editura N. Stroilă din Vălenii de Munte, în anul 1934 – informație preluată de toate scrierile biografice și biobibliografice apărute ulterior”.

Nu aş fi scris aceste rânduri, dar constat că istoria se repetă şi cu data naşterii pictorului Constantin Radinschi. Stiri.botosani de sâmbătă, 21 ianuarie 2017, ne informează că „maestrul culorilor de apă”, Constantin Radinschi, s-a născut pe 21 ianuarie 1920. „Evenimentul” (de Moldova) din 21 iunie 2012, preluând din lucrarea „1oo personalităţi ieşene” de Ionel Maftei, indică drept zi de naştere a marelui acuarelist ca fiind 21 iunie 1920.

Publicitate