O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist
Ce mai zice lumea: 1. Psihologii spun că există simţuri concrete (pipăit, gust, miros) şi simţuri intelectuale (auz, văz); 2. Pedagogii au schimbat schimbarea mai de zilele trecute: obiectivele cadru se vor numi competenţe generale, obiectivelor de referinţă li se vor spune competenţe specifice, iar obiectivele operaţionale se vor numi competenţe derivate. Aştept noua schimbare, dar degeaba că am ieşit la pensie; 3. Se vorbeşte despre „Dumnezeu neegoist”, deşi citatul următor îmi dă senzaţie inversă: „Dumnezeu a creat din nimic, numai prin cugetarea SA, toate puterile cereşti, ca să-l slăvească în cântări, şi apoi ca să servească şi în lumea aceasta a oamenilor, călăuzindu-i spre Impărăţia lui Dumnezeu”; 4. Se spune că în arta bizantină icoana este lipsită de senzualitate, spiritualitatea sa înlăturând orice formă de naturalism. Corect. 5. Bogdan Ghiu vorbeşte despre „un stil aluziv, intertextualitate, citaţionalitate, adresabilitate şi model existenţial liric” la Generaţia 80. Şi? 6. Liviu Antonesei crede că Generaţia 80 “este mai importantă prin cultivarea unor valori umane precum prietenia”; 7. Gelu Negrea vorbind despre “democraţie”: “Din când în când omenirea trebuie să-şi aducă aminte cu toată neplăcerea de rigoare că Iisus a fost condamnat la crucificare în urma unei proceduri perfect democratice. La fel de democratică precum accederea la putere a lui Adolf Hitler în Germania interbelică”; 8. Alexandru Ionaşcu defineşte “decadentul”: “Vede lumea din unghi estetic; nu adoptă nicio atitudine morală; consideră că prăbuşirea este inevitabilă; identitatea sa se întemeiază pe proiecţia unui aristocratism ideal”. Cum ar fi Constantin Brâncuşi, zic eu, dar cum ar fi şi politicienii nostri de azi, cu amendamentul că ei văd lumea nu din unghi estetic, ci din unghi EST –ETIC; 9. Elvira Sorohan definind talentul creator: “Când imaginaţia produce noul, fără ca imposibilul să primeze asupra posibilului”. Aţi înţeles?
Ce se mai aude: 1. Venind vorba despre roman, avem şi pe cel de tip „self help”, avem şi romanul „în straturi” precum şi romanul bazat pe „veridicitate cognitivă”(documente şi întâmplări din documente); 2. În teatru ar continua lupta dintre implicit şi explicit, dintre simbolic şi gest concret; 3. Adina Diniţoiu e convinsă că „la scriitorii optzecişti, comunismul e văzut ca o perioadă de ruptură, de discontinuitate istorică flagrantă şi traumatică, resimţită etic şi existenţial de generaţia lor tânără, idealistă şi încrezătoare într-un viitor dincolo de comunism”. Corect, zic eu, numai că mulţi acei optzecişti au devenit după Revoluţie mici ceauşişti prin instituţiile, uniunile şi asociaţiile de cultură; 4. Se vorbeşte tot mai mult că anul 1989 ar fi hotarul între „comunismul agonic” şi „postcomunismul haotic”; 5. Găsesc undeva un topos de luat în seamă: „modelul curţii interioare”; 5. Interesantă descoperire la politicieni şi nu numai: „comportamentul adamic”. Nimic din ce este până la el nu recunoaşte. Totul începe cu el; 6. Bedros Horasangian ne atrage atenţia şi să fim atenţi că „în România fiecare este omul cuiva”. Poporul zice că atunci când vrei să arunci cu piatra într-un câine, asigură-te a cui e câinele.
Elvira Sorohan, în „Convorbiri literare” nr. 3 din 2011, crede că romancierii se împart în două: cei numai cu talent şi cei cu talent urmat de creativitate. Despre cei numai cu talent spune: 1. „pot cădea pradă excesului numai de un anumit fel”; 2. „au numai un resort lăuntric”; 3. „rămân la nivel CANTITATIV”; 4. „ dau forţă narativă”. Despre cei cu talent urmat de creativitate afirmă: 1. „creativitatea se foloseşte de forţa talentului”; 2. „duc tensiunea lăuntrică spre originalitate”; 3. „trec la nivel CALITATIV”; 4. „dau tensiune creatoare”. Concluzionează Elvira Sorohan: La romancierul numai cu talent „e prezent fluidul narativ”, pe când la cel cu talent urmat de creativitate „fluidul narativ cristalizează pe inovaţii de fond”;
Umblu prin caietele mele de „Însemnări de cititor” şi găsesc aceste idei condensate: Barbu Cioculescu: „Zilele trec încet, anii trec repede”; Sainte – Beuve: „O, critice, nu râde de sonete!”; Ion Barbu: „Preferă „Odă în metru antic”!; Iulia Haşdeu: „Banii nu aduc fericirea, dar al naibii ce o întreţin”; Îndemnul zilei: „Postmoderni, ridicaţi tabăra!”; Eugen Lovinescu: „E vremea unei revizuiri!”; Theodor Adorno: „Ce rost mai are metafizica după Auschwitz?”; Ion Bogdan Lefter: „Ştiinţele umane sunt discipline ale dezbaterii, nu ale propovăduirii”; George Geacăr: „Dacă morală nu e, ce e?”; Principiul studenţesc: „De luni mă apuc de învăţat!”; Strategie de pe vremuri: „Vine cineva, ridică o problemă şi o lasă acolo”; George Bacovia: „Dar iar rămâne totul o lungă teorie”; Logica boemei: „Azi beţi, mâncaţi, mâine plătiţi!”; Dorin Ploscaru: „Stelele sunt prăjiturile de Crăciun ale lui Dumnezeu”; Eugenio Montale: „Trebuie multe vieţi ca să faci una”; Ciu En Lai: „Nu ne interesează culoarea pisicii ci să prindă şoareci”; Principiul cozilor de topor: „La vremuri noi, tot ei!”; Mircea Cărtărescu: „Întreaga lume există pentru a ajunge la o femeie frumoasă”; Thomas Hobbes: „Omul se poartă faţă de om ca lupul”; Axioma medicală: „Boala nu are sărbătoare”; Adrian Marino: „A miza la infinit pe Paris şi pe francofonie este o eroare”; Simona Vasilache: „Făcând, din statui, holograme”; Ioana Pârvulescu: „A izbuti să intri îndărătul oglinzii, ca Alice”; George Meniuc: „Saltă-ţi rochia să-ţi văd rândunica adormită ca bujorul negru”; Un copil: „Doar adulţii văd în alb şi negru. Noi, copiii, niciodată”; Elaine Feinstein: „Apelăm la ironie pentru a ţine sentimentele la distanţă”; Michael Cunningham: „După o iarnă lungă, mai dă cineva petreceri pentru reîntoarcerea soarelui?”; Al. Cistelecan: „Cărţi şi îngeri sar, deopotrivă, în apărarea poetului”;