O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

SUB SEMNĂTURA LUI TRAIAN MIHAI, REVISTA “TAIFASURI” NR. 938 / 2023 ACORDĂ  PATRU PAGINI (15 – 18) LUI MIHAI EMINESCU

Pag. 16: „Abia în 1883 aveau să fie reunite o parte dintre creaţiile sale poetice în volumul „Poesii”, fiind singurul publicat în timpul vieţii poetului, dar apărut în timp ce autorul era plecat din ţară. Cartea, având o ţinută grafică frumoasă, ce includea un portret al poetului, cuprinde 307 pagini, cu gravuri la începutul filelor. Ea reuneşte 61 de poezii, plus 3 variante  la „Mai am un singur dor”. Alte două ediţii ale volumului au fost publicate în 1885 şi în 1888”;

Publicitate

Pag. 16: „Fascinat de teatru din adolescenţă. A fost sufleor şi copist”. „Pe lângă poezie, Mihai Eminescu a iubit foarte mult teatrul. A jucat în piese, a citit şi a scris dramaturgie. Această pasiune pentru teatru a început de când era elev la Cernăuţi, când asista la spectacolele susţinute de trupa Tardini – Vlădicescu. Când avea 13 ani, aceeaşi trupă a sosit în turneu la Botoşani. Mihai se afla în oraş pentru a se înscrie la liceu, dar a fost respins. Pe parcursul celor 33 de spectacole susţinute de trupă, el a fost nelipsit. Trupa şi-a continuat turneul la Braşov, iar Eminescu a fugit cu ei, dorindu-şi să devină actor. El a ocupat cuşca sufleorilor şi, având o memorie fantastică, ştia pasaje întregi pe care le recita pe scenă.  La 17 ani a devenit sufleor şi copist în trupa de teatru a lui Iorgu Caragiale. Un an mai târziu, s-a angajat sufleor şi copist în trupa de teatru a lui Mihail Pascaly, apoi a fost angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti. Aici scria cererile,, redacta corespondenţa, traducea piese, era autor de cuplete. Totodată, scria caligrafic textele pentru actori şi făcea semne pe text pentru a marca momentele în care se ridica ori cobora cortina, pauzele. În perioada în care studia la Viena, a scris dramele „Mira” şi „Decebal” (apărute postum), iar în aprilie 1882 a terminat de scris drama „Alexandru Lăpuşneanu”. Poetul citea  piesele lui Shakespeare în limba germană, considerându-l pe dramaturgul  britanic drept un mare geniu al omenirii. Opera dramatică originală eminesciană cuprinde atât drame istorice, cât şi comedii”;

Pag. 16: „Timpul”, îmbogăţit de poet”. „Anii în care a lucrat în domeniul teatrului l-au ajutat pe Eminescu să pătrundă în jurnalism, primele articole publicate de el fiind cronici culturale, cu precădere despre spectacole de teatru. Ulterior a început să scrie şi articole politice, iar acestea i-au deranjat pe mulţi. Probabil acesta a fost motivul sfârşitului vieţii sale. Eminescu lucra şi la crearea unei organizaţii româneşti şi pro-româneşti numită  Societatea „Matei Basarab”. „Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc”, spunea el. Activitatea jurnalistică cea mai bogată a avut-o în redacţia ziarului „Timpul”, apărut în martie 1876, la Bucureşti. Încă de la înfiinţare, la conducerea ziarului a fost Titu Maiorescu, care l-a angajat pe Ioan Slavici pentru a se ocupa de politica externă şi de literatură. Un an mai târziu, Ioan Slavici a solicitat angajarea lui Mihai Eminescu. Odată cu venirea lui Eminescu la „Timpul”, partea literară s-a îmbogăţit, iar orientarea ziarului s-a modificat, prin protestul declarat împotriva compromisurilor în relaţiile cu puterile vecine, şi prin critica obiectivă a stării de lucruri din ţară. A lucrat aici aproape 7 ani, activitatea sa jurnalistică încheindu-se în anul 1883. Eminescu s-a distins în presa vremii printr-un discurs bine argumentat, prin erudiţie şi bogăţia mijloacelor de expresie, prin libertatea de gândire şi de exprimare, prin refuzul de a-şi alinia scrisul la interesele de partid, urmărind redarea cu obstinenţă a adevărului, chiar şi atunci când acesta intra în contradicţie cu poziţia conducătorilor publicaţiei”.