O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

SUB SEMNĂTURA LUI TRAIAN MIHAI, REVISTA “TAIFASURI” NR. 938 / 2023 ACORDĂ  PATRU PAGINI (15 – 18) LUI MIHAI EMINESCU

Pag. 15: “Fiind băiet păduri cutreieram”. “Născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani,  Mihai era al şaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici şi ai soţiei acestuia, Raluca Iuraşcu. A copilărit la Ipoteşti, aşezare situată într-o poiană din mijlocul unei păduri, unde copilul Mihai se juca pe malul lacului “încărcat cu flori de nufăr” ori se plimba prin pădure. După primele două clase primare, a fost înscris la un liceu german – National Hauptschule – din Cernăuţi, unde l-a avut profesor pe Aron Pumnul, de care a fost foarte legat şi în casa căruia a locuit. Nesuportând disciplina şcolară, s-a retras de la acest liceu, devenind “privatist”. Puţin mai târziu, a devenit custode al bibliotecii profesorului Aron Pumnul. Primele încercări de poezie ale lui Mihai datează din ianuarie 1866, când a debutat cu poezia “La moartea lui Aron Pumnul”, pe care a semnat-o M. Eminovici. Închinată memoriei profesorului său, poezia a apărut în broşura scoasă la moartea acestuia (ianuarie 1866), intitulată “Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti den Cernăuţi la mormântul prea iubitului lor professor Arune Pumnul”. În acelaşi an a început colaborarea la revista “Familia”, a lui Iosif Vulcan, care l-a descoperit pe viitorul mare poet şi care i-a publicat prima poezie – “De-aş avea…” – , schimbându-i numele din Eminovici în Eminescu. După mpoartea lui Aron Pumnul, Mihai a plecat în Transilvania, la Blaj şi Sibiu, unde şi-a continuat studiile liceale”;

Publicitate

Pag. 15: “Student la Viena, s-a împrietenit cu Slavici”. “În toamna anului 1869, Mihai Eminescu a plecat la Viena, unde timp de trei ani a fost “student extraordinar” la Facultatea de Filosofie. La Viena a  audiat cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie romanică şi ştiinţe. Tot aici l-a cunoscut pe Ioan Slavici, pe atunci student la Drept, cu care a legat o profundă şi lungă prietenie. În volumul “Amintiri” (1924), Slavici povestea felul exigent al lui Eminescu de a scrie şi de a lucra: “Eminescu şi-a petrecut toate clipele vieţii lui lucrând, fiindcă nu se socotea îndeajuns pregătit pentru ceea ce voia să facă, şi e foarte puţin ceea ce ne-a rămas de la dânsul, iar din puţinul acesta partea cea mare sunt lucrări după părerea lui încă neisprăvite, pe care le-a publicat cu inima îndoită, cedând stăruinţelor puse de alţii.  Numai rar de tot se întâmpla ca să fie mulţumit şi el însuşi de eea ce a scris”;

Pag. 15: “În bojdeuca lui Creangă a ascultat “Amintiri din copilărie” înainte de a fi scrise”. “După întoarcerea de la Viena, Eminescu s-a stabilit la Iaşi, începând să frecventeze şedinţele “junimiştilor”, unde îşi citea lucrările, creaţiile sale fiind primite cu entuziasm. Tot la Iaşi l-a cunoscut pe Ion Creangă. Cei doi au devenit buni prieteni, pentru o vreme poetul chiar locuind în bojdeuca sa din Ţicău a marelui povestitor.  Lui Eminescu îi plăcea să-l asculte pe Creangă povestind – atât iarna, la gura sobei, cu câte un pahar de vin fiert în mână, cât şi vara, în cerdacul casei, de unde priveau amândoi în zare, spre dealul Ciricului. Creangă îi povestea multe întâmplări trăite în vremea în care era copil, La Humuleşti, dar şi snoave sau poveşti. Eminescu şi-a dat seama că dacă avea acest talent al povestirii, prietenul lui putea să aştearnă pe hârtie aceste amintiri şi poveşti, apoi l-a introdus pe Creangă la “Junimea”. La început, Creangă nu a fost de accord, crezând că scrierile sale nu sunt potrivite pentru acea societate. Abia când Eminescu  i-a spus să meargă “în numele prieteniei” care îi lega, povestitorul a acceptat. Acasă, de multe ori, Creangă îl rug ape Eminescu să asculte ceea ce scria şi să-i spună părerea. Iar poetul răspundea: “Lasă, Creangă, ai să citeşti în “Junimea”, tu n-ai nevoie să fii corectat de nimeni”;

Publicitate

Pag. 15: „În casa copilăriei se află unele manuscrise ale poetului”. „Casa memorială „Mihai Eminescu” de la Ipoteşti, judeţul Botoşani, este locul unde familia poetului naţional a locuit vreme de aproape 30 de ani. Construită în anul 1850, casa avea trei camere: salonul familiei, biroul tatălui lui Eminescu şi dormitorul mamei şi a surorilor poetului. Din patrimoniul casei memoriale fac parte obiecte ce au aparţinut familiei Eminovici – caseta de bijuterii a mamei lui Eminescu, veselă de argint, dulapuri din lemn de trandafir şi foarte multe cărţi.  În salonul casei se află manuscrise ale poetului, în fotocopie, precum şi parafa de medic a fratelui poetului, Şerban. Într-o vitrină stă medalia pe care Eminescu a primit-o în 1871, cu prilejul sărbătoririi a 400 de ani de la ctitorirea Mănăstirii Putna. În curtea  Casei memoriale se află bustul lui Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Gheorghe Anghel, dar şi o bisericuţă de familie unde există obiecte valoroase – cristelniţa în care a fost botezat poetul, o linguriţă de argint cu monograma acestuia”;