O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

„Cafeneaua literară”  nr 8 din 2022.  Poeta Ana Ardeleanu despre Eminescu: 1. „Poezia lui Eminescu este vie, puternică, unică, aşa cum va fi mereu. Mihai Eminescu a fost primul poet de profundă originalitate. Până la naşterea lui, ca poet, poezia a fost doar mimată.  El a ridicat rangul poeziei scrise în limba română. A revoluţionat limbajul poetic, semantica.  A înălţat poezia cu câteva sute de ani, din locul unde se afla, şi a aşezat-o pe harta literaturii universale.  Indiferent de opinii, Mihai Eminescu rămâne întemeietor al poeziei româneşti”; 2. „Poezia majoră de astăzi nu ar fi existat, fără a avea poezia lui ca reper. Ne putem uita cu satisfacţie şi laudă în grădina literară a lumii. Dar în grădina noastră ce ar fi fost, dacă nu era crinul regal Mihai Eminescu”; 3. „Mihai Eminescu a dat direcţia, ne-a aşezat în rândul lumii marii poezii. Nu văd nici un poet român înaintea lui.  El e primul poet adevărat, autentic,  venit ca un fascicul de lumină în limba şi literatura noastră. Nu-l pot asemăna nimănui. Iubesc mulţi poeţi universali, dar nu aş dori să-l compar cu niciunul dintre ei, nici pe ei cu Eminescu”; 4. „Faptul că Eminescu este studiat în şcoală, supus unor canoane pedagogice adesea absurde, că există obligativitatea studierii numai a unei anumite părţi din opera lui, devine stresant pentru elev.  Mai ales când făuritorii de manuale nu sunt dintre cei mai iscusiţi – şi  din cei de (prea) bună credinţă. Elevii sunt copleşiţi de teorie, care nu este tocmai plăcută pentru ei, încât, odată scăpaţi de şcoală, rareori se mai întorc la opera poetului, pentru a simţi deplin, la o vârstă care le-ar permite o mai bună înţelegere”.

„Cafeneaua literară” nr. 8 din 2022. Poetul şi prozatorul Radu Ulmeanu despre Eminescu: 1. „Eminescu a atins deseori absolutul în gândirea şi în poezia lui, şi cred că este singurul, în literatura românească, din acest punct de vedere. S-au apropiat de acest nivel câţiva mari poeţi din secolul trecut, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu şi, cu siguranţă, Nichita Stănescu, dar nu îndeajuns pentru a fi poetul sau omul deplin, în înţelesul pe care îl dădea Noica acestui termen. Desigur, Eminescu a avut detractori, dar e oarecum firesc să fie aşa, din motive lumeşti, de invidie sau altele, iar politica ocupă şi aici un loc de luat în seamă. Dar aceştia pur şi simplu nu trebuie băgaţi în seamă, decât ca nişte zvârcoliri penibile ale prostiei şi relei voinţe”.

„Cafeneaua literară” nr. 8 din 2022.  Criticul Grid Modorcea despre Eminescu: 1. „Sigur, pentru mine este o poezie de excepţie. Dar Eminescu rămâne un mare necunoscut. Cel puţin teatrul lui. L-a avut ca model pe Shakespeare. Iar marile lui poezii au sâmburii în piesele neterminate, proiecte de tinereţe, de pe când era „sufleur”. Să spui că „Eminescu este nul ca dramaturg”, cum a spus Nicolae Manolescu în „Istoria” lui, este o gravă eroare. În „Dodecameronul” său neterminat, din cauza morţii premature, Eminescu are pagini nemuritoare, bijuterii poetice, pe care le-am selectat în volumul „Masca lui Eminescu”, aşa cum face Virgil Diaconu în „Biblia literară”, unde selectează perle literare din „Biblie”. „Monologul lui Decebal” este antologic ca şi cel al lui Lăpuşneanu, iar „Blestemul lui Roman Bodei”, din piesa „Grue Sânger”, egalează „Rugăciunea unui dac”, e din aceeaşi familie”; 2. Tonul distructiv a fost dat de Patapievici, un amartaloi,  căruia eu îi spun Patahârbici, fiindcă e un Hârb, care a spus că „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm”. Bun, l-ai băgat pe Eminescu în debara, i-am spus, dar ce ai pus în loc? Ai pus „Politice”, în care scrii că „poporul român are structura fecalei”! Cine e acest Vlăsie, care îl numeşte pe Eminescu „idiotul naţional”?”;  3. „ Eminescu este vast, atotcuprinzător. Chiar dacă mie nu-mi place „Pe lângă plopii fără soţ”, să spunem, îi place altuia. Sau mi-a plăcut în tinereţe. Toţi ne regăsim, undeva, cândva, în opera lui. Dacă eşti român şi simţi româneşte, este imposibil să nu fii eminescian, fiindcă limba eminesciană este organică, ea reprezintă seva românismului. Suntem eminescieni prin firea noastră, de la natură. Ne contopim în ea ca Euthanasius din „Cezara”.