O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

În 2017, la Editura “Basilica” din Bucureşti, a apărut  “Dicţionarul clericilor şi mirenilor ortodocşi români mărturisitori în detenţia comunistă (1945 – 1964). Autorul, Adrian Nicolae Petcu, este consilier superior la CNSAS şi cercetător în arhivele comunismului şi cele bisericeşti. Dicţionarul are 400 de pagini, are binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel. Autorul precizează în introducerea pe care o semnează:  1. “Volumul se doreşte a fi o frescă a faptelor şi a suferinţelor mărturisitorilor ortodocşi români, fie slujitori ai altarului, fie mireni, care, în perioada comunistă, au apărat credinţa în Hristos”; 2. “Ne aflăm, am putea spune, într-un moment de cotitură în ce priveşte istoriografia bisericească postdcembristă, deoarece pentru prima data apare un volum dedicate mărturisitorilor din perioada comunistă, în urma unor îndelungi cercetări făcute în arhivele fostei Securităţi şi în cele bisericeşti, pe parcursul a câţiva ani, în care au fost studiate mii şi mii de unităţi arhivistice, în spaţii inaccesibile până acum sau greu de studiat în lipsa unor instrumente adecvate”; 3. “În volumul de faţă nu sunt incluse referiri la toţi mărturisitorii Ortodoxiei româneşti din perioada comunistă, deoarece considerăm că cercetările pe această temă nu sunt încheiate”.

În dicţionar se regăsesc 251 de mărturisitori, dintre care 202 ai Ortodoxiei româneşti şi o listă de 49 de mărturisitori martirizaţi în  Basarabia ocupată de trupele sovietice, în perioada 1940-1941.

Între cei 202 mărturisitori, 5 sunt născuţi în localităţi ale judeţului Botoşani.  CONSTANTIN ANTONESCU (născut la 30 iulie 1907, în familia cântăreţului bisericesc Gheorghe Antonescu din Ibăneşti, judeţul Dorohoi): “La 20 octombrie 1959, a fost arestat şi trimis în ancheta Securităţii Regiunii Constanţa Anchetatorii ăl învinuiau că a instigat populaţia să nu se înscrie în Gospodăria Agricolă Colectivă şi a lansat zvonuri cu caracter războinic a adus injurii la adresa conducătorilor de partid şi guvern din RPR şi URSS”. La acestea se adaugă şi acuzaţia că ascultă posturi de radio occidentale, colportează ştirile difuzate de acestea şi că a intermediat corespondenţa dintre deţinuţii din colonia MAI şi cei de acasă.  La 18 mai 1960, Tribunalul Militar Constanţa l-a condamnat la 6 ani de închisoare corecţională pe care i-a  executat la Constanţa, Jilava şi Gherla. IOAN GH. CONSTANTINESCU (s-a născut la 16 septembrie 1915, în familia preotului Gheorghe Constantinescu din Mihălăşeni, judeţul Botoşani): „La 14 mai 1948 a fost reţinut de Siguranţă pe motiv că ar fi un  „simpatizant legionar”. A fost internat în penitenciarul Sighet, apoi la Aiud, respectiv Ocnele Mari, unde i s-au întocmit actele juridice.  Prin Decizia nr. 186 / 1950 a MAI, a fost trimis în detenţie administrativă pentru 24 de luni, în unitate de muncă, începând cu 24 noiembrie 1950. În 1951 a fost mutat la Canal, apoi la Văcăreşti (1952) şi din nou la Ocnele Mari, unde până în anul următor a lucrat în fabrică. A fost eliberat la 28 mai 1952”.  VASILE DOLINESCU (s-a născut la 10 februarie 1888, în Dimăcheni, judeţul Dorohoi). „Deoarece era unul dintre slujitorii de seamă ai Bârladului, după 1948 a intrat în vizorul autorităţilor comuniste.  În noaptea de 15 spre 16 august 1952, a fost arestat de Securitate şi anchetat în arestul de la Bârlad.  Motivul oficial era că părintele făcuse parte din conducerea locală liberală, atât până în 1938, cât şi după 1945.  În fapt, părintele fusese ridicat de organele de represiune din cauza rostirilor sale împotriva regimului comunist. (…) Deşi încă din 28 februarie 1952 se propusese condamnarea în justiţie a părintelui Dolinescu, totuşi, în urma anchetei, Securitatea a dispus trimiterea în colonie de muncă, potrivit Procesului verbal MAI nr. 9 din 9 octombrie 1952, pe o perioadă de 48 de luni, sub acuzaţia de „agitaţie cu caracter duşmănos”. Părintele Dolinescu a ajuns în colonia se muncă forţată de la Capul Midia. Însă, din cauza regimului inuman de muncă de la Capul Midia, la 6 ianuarie 1953, de praznicul Bobotezei,  a trecut la cele veşnice”. GHEORGHE FILIP (s-a născut la 7 iunie 1914, în localitatea Cristineşti, judeţul Botoşani). „După instalarea regimului comunist, dată fiind intensa activitate pastoral – misionară pe care o depunea, a intrat în vizorul autorităţilor statului În loc să-i mobilizeze pe oameni să participe la acţiunile iniţiate de către membrii de partid, părintele Filip îi chema la biserică, pe unii cooptându-i în corul bisericesc. Din acest motiv, la 10 septembrie 1948, a fost ridicat, apoi anchetat în beciurile Securităţii din Suceava. Prin sentinţa Tribunalului Botoşani din 17 septembrie 1948, părintele Filip a fost condamnat la 10 ani închisoare corecţională  pentru „crimă de rebeliune”. Ulterior sentinţa a fost casată, cazul preotului Filip ajungând de competenţa Tribunalului Militar Iaşi, tânărul preot Gheorghe Filip a primit o condamnare la 5 ani de închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „instigare la agitaţie publică. (…) Părintele Filip a cunoscut penitenciarele de la Iaşi (4 iulie 1949) şi Aiud, apoi coloniile de muncă de la Canal: Poarta Albă, Valea Neagră (mai 1951) şi Peninsula, de unde, la 6 octombrie 1953 a fost eliberat. (…) La 8 septembrie 1959 a fost arestat din nou şi anchetat în beciurile Securităţii din Suceava. Prin sentinţa nr. 133 din 17 octombrie 1960 a tribunalului Militar Bucureşti, a primito condamnare de muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale. A cunoscut închisorile de la Suceava, Jilava (iunie 1961), Galaţi (martie 1962), apoi lagărul de muncă de la Salcia. A fost eliberat la 31 iulie 1964, din lagărul de la Ostrov”. DOSOFTEI MORARU (din botez Dimitrie, s-a născut la 18 august 1913 în localitatea Stăuceni, judeţul Botoşani). „La 21 martie 1948, Siguranţa Neamţ a primit un denunţ potrivit căruia părintele Dosoftei ar fi colportat broşuri cu conţinut „antidemocratic, anticomunist şi rasist”.  Au urmat percheziţii în chilia părintelui de la Sihăstria şi confiscarea celor 160 de exemplare, a aparatului cinematografic şi a filmelor. Totuşi, prin Sentinţa Tribunalului Militar Iaşi, părintele a fost condamnat la  un an de închisoare corecţională cu suspendare”. În jurul anului 1959, autorităţile declanşează un nou val de arestări şi de restricţionare a vieţii monahale din România, astfel că, părintele Dosoftei a fost arestat în noaptea de 7 spre 8 august 1959, din chilia sa de la Patriarhia  Română: „În ancheta de la Ministerul Afacerilor Interne, a fost acuzat de două mari infracţiuni,  „activitate intensă contra clasei muncitoare” şi „uneltire contra ordinii sociale”. (…) La proces, în data de 26 ianuarie 1960, părintele Dosoftei nu a recunoscut nimic, iar la 19 martie, prin Sentinţa nr. 33 a Tribunalului Militar Bucureşti, a fost condamnat la 5 ani de temniţă grea. La 1 august 1960, părintele a fost eliberat, pentru ca, la 11 octombrie acelaşi an, să fie rearestat, după ce, la 29 septembrie, Tribunalul Militar Suprem emisese Decizia nr.  248 de condamnare la 6 ani de temniţă grea.  A urmat calvarul detenţiei: Jilava (octombrie 1960), Gherla (noiembrie 1962), Aiud (februarie 1963), Salcia (mai 1963).  A fost eliberat la 22 iulie 1964 din lagărul de muncă de  la Ostrov”.