O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

„România literară” nr. 21 din  19 mai 2023.  Am mai spus-o şi repet: citesc această revistă  număr de număr încă de când eram licean.  Mă abonez  an de an şi revista, credincioasă, vine săptămânal la mine acasă.  Mai întâi o răsfoiesc pentru a vedea cum este reprezentat Botoşaniul. Insignifiante referirile la Eminescu, de numele căruia se leagă un Premiu Naţional consistent pe care îl iau apropiaţii acestei reviste.  Nu-i găsesc prezenţi nici pe membrii  botoşăneni ai Uniunii Scriitorilor din România. Îmi doresc să-şi facă şi ei loc cu puncte de vedere, cu pagini de poezii, cu fragmente de proză, cu eseuri etc.  Aici trebuie să-l apreciez doar pe Gellu Dorian, singurul botoşănean pe care l-am întâlnit în paginile revistei aproape număr de număr cu eseuri, cu poeme, cu idei, cu articole cu iz polemic.  Cu unele sunt de acord, cu altele nu.  Dar ceilalţi?  Ca cititor  am şi eu nişte aşteptări de la un membru botoşănean  al Uniunii Scriitorilor din România.

„România literară” nr. 21 din 19 mai 2023.  La rubrica „Note şi accente”, Gellu Dorian publică un punct de vedere  pus sub titlul „Cum mai arată scriitorul român”. Autorul botoşănean crede (şi are dreptate!) că imaginea fotografică a unui scriitor trebuie să arate provocator şi să fie emulativă. În acelaşi timp, fotografia ar trebui să-ţi fixeze nişte repere de imagine care să pună în evidenţă atât prestanţa cât şi valoarea portretistică. Reţinem: 1. „Dacă ar fi să apreciem un scriitor, nu în primul rând după felul cum arată, şi asta aruncând o privire peste timp, în diverse etape, vom constata, comparativ cu imaginea fotografică a scriitorilor de azi, că scriitorii, din diverse perioade de timp, arătau cu totul şi cu totul altfel faţă de cei de azi. Poate că, în realitate, să-l luăm ca reper, chipul lui Eminescu, din cele patru fotografii cunoscute, era pentru contemporanii săi comun, deşi din cele ce ştim din însemnările unor contemporani, acesta arăta la fel de bine ca în imaginile transmise nouă de timp”; 2. „Asta arată o oarecare grijă faţă de ceea ce laşi în urmă în privinţa ambalajului care acoperă ceea ce afli numai după ce intri în miezul celor ce scriitorul lasă în urmă ca operă. Evident, imaginea nu intră în regula canonului literar, dar este prima care deschide cartea. Imagine de scriitor cu adevărat au lăsat în urmă Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu sau Coşbuc. La fel, dacă intrăm în albumul fotografic din perioada interbelică, vom observa, în ceea ce înseamnă imaginea scriitorului din acest punct de vedere, că mai toţi scriitorii importanţi din acea perioadă arătau cu adevărat aşa cum ne-am închipuit că trebuie să arate un scriitor”; 3. „A devenit la îndemâna oricui să aducă în timp sau să fixeze prin mijloace tehnice chipul scriitorului. Însă  de la tehnicile folosite, să zicem, de  Bernhard Brand, Franz Duschek, Nestor Heck  ori  de Jean Bieling, care au realizat cele patru portrete ale lui Eminescu, la Ion Cucu, cel care i-a portretizat pe cei mai mulţi scriitori contemporani, a cărui colecţie se află, în mare parte,  la Uniunea Scriitorilor din România, adunată şi într-un album, dar şi de la tehnicile altor fotografi, fie ocazionali, amatori, fie profesionişti, până la portretele de acum, făcute pe tablete sau telefoane performante (vezi galeria promovată pe Facebook de Leo Butnaru), atât cea memorată fotografic, cât şi cea reală, la vedere liberă,  cotidiană, trecută prin generaţii şi generaţii, s-a deformat, s-a degradat parcă”.

În ceea ce priveşte imaginea scriitorului român de azi, Gellu Dorian consideră  că începe să devină „una comună, fără prea mari schimbări de tuşă”. Mai mult, consideră Gellu Dorian că „puţine chipuri de scriitori de azi, din cele mai tinere promoţii, au şansa memoriei şi prin portretele marcate de carismă evidentă, aşa cum au rămas chipurile scriitorilor pe care-i recunoaşte de la prima vedere”.

„România literară” nr. 21  din 19 mai 2023. La rubrica „Interstiţii”, Alexandru Călinescu publică o cronică la cartea „Journal atrabilaire” a lui  Jean Clair, Criticul român introduce  conceptul de „jurnal atrabilar” pe care îl explică astfel: „Cuvântul există şi în româneşte; dicţionarul arată că el derivă din latină. Şi anume din ATRA(= neagră) şi BILIS (=bilă, fiere). Dacă vrem să eliminăm termenul savant am putea traduce titlul prin „Jurnal posac” (jurnal scris cu umoare neagră). (…) Ce îi alimentează lui  Jean Clair proasta dispoziţie?  „Performanţele” şi „instalaţiile” care vor să treacă drept manifestări de avangardă, exhibiţionismul, infantilizarea societăţii, intelectualii mediatizaţi, corectitudinea politică, utilizarea frenetică a telefoanelor mobile etc. Şi zgomotele care ne agresează peste tot, muzica din magazine, din restaurante, din autobuze ş.a.m.d. Nu mai ştim să apreciem liniştea, iar autorul îl citează pe Cioran: „Dispariţia liniştii trebuie socotită ca făcând parte din semnele ce anunţă sfârşitul”.