Connect with us
Publicitate

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (141)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI – ZIGZAG BOTOŞĂNEAN

Profesorul Ion Bocioacă,  în „Lumina” din 8 iulie 2016, despre stabilirea lui Nicolae Iorga la Vălenii de Munte: „În 1907, Nicolae Iorga se stabileşte la Vălenii de Munte şi face, cu adevărat, din fosta capitală a judeţului Saac, sau Săcuieni, un centru cultural de excepţie. Rămânerea lui aici a fost o surpriză pentru foarte mulţi. Iorga a venit la Văleni, de la Virbălău, peste deal, împreună cu cumnatul său Ştefan Bogdan, cu trăsura birjarului ardelean Tohoneanu. Auzind intenţia lui Iorga de a se stabili undeva, acesta i-a făcut propunerea să rămână la Văleni. Pe vremea aceea, Iorga era parlamentar independent şi dorea să se stabilească mai aproape de Bucureşti, pentru că la Botoşani nu mai putea locui. În 1907, după reprimarea răsculaţilor care atacaseră oraşul Botoşani, Iorga a publicat articolul „Dumnezeu să-i ierte!” pe pagina întâi a publicaţiei „Neamul Românesc”, din 8 aprilie. O critică dură atât la adresa „sistemului”, cât şi a ţăranilor care s-au dedat la „rele”. Din acest motiv, el a trebuit să părăsească Botoşaniul. Iorga a hotărât să se stabilească la Văleni şi pentru că Titiţa, sau Adriana, fata lui, născută în 1904, era bolnavă de plămâni. Întâmplător, în oraş se afla doctorul Pârvu, coleg de liceu cu el la Iaşi, care l-a convins definitiv să rămână în oraş, o zonă cu aer curat, numai bun pentru afecţiunea fetei lui. Dar Iorga a ales să rămână la Văleni şi pentru că în casa de aici putea primi în taină ardeleni, bucovineni şi bănăţeni de dincolo de munţi. Ultima ctitorie a lui Iorga la Văleni a fost teatrul în aer liber. Al treilea de acest fel, după cele din Ungaria şi Germania. Teatru a fost construit pe un deal, unde s-a săpat un fel de amfiteatru, în care s-a jucat şi „Răsbunarea pământului”, o piesă scrisă de Iorga. Instituţia a fost funcţională până la moartea lui, în 1940. Uneori, asistau la spectacole chiar şi câte 7000 de oameni”;

Publicitate

Citesc „Lumina literară şi artistică” nr. 7(28) din 2016. Reţin dintr-un interviu pe care Daniela Şontică îl ia criticului Alex Ştefănescu ( Alex Şt. Fănescu, aşa cum ar zice poetul Marin Ifrim): 1. „toţi poeţii noştri mari au fost într-un fel sau altul implicaţi în politica românească”; 2. „în unele case ţărăneşti există şi azi, pe „grindă”, câte un volum cu versuri de Mihai Eminescu, având paginile stropite cu ceară, ca Biblia”; 3. „aşa cum se întâmplă ca o pată să nu iasă cu nici un preţ dintr-o ţesătură, din poezia română nu poate fi scoasă, în nici un fel, puritatea ei originară”; 4. „apartenenţa la o generaţie, fie şi la una glorioasă, nu garantează însă nimic. Ceea ce contează este numai valoarea proprie”;  5. „cred că literatura (de la Homer la Soljeniţân şi de la Shakespeare la Eminescu) s-a adresat întotdeauna publicului larg”; 6. „din punctul meu de vedere, însă, activitatea editorială nu este numai o afacere, ci şi o misiune culturală”; 7. „dar a trecut multă vreme de când statul român a încetat să-i mai ocrotească pe scriitori (ca şi pe alţi artişti). Este o mare greşeală pentru care vom plăti cu toţii”; 8. „internetul, folosit inteligent şi responsabil, poate fi un extraordinar mijloc de relansare a interesului pentru literatură”; 9. „nimeni n-a povestit într-8un mod memorabil (ca Bulgakov în Rusia, Kundera în Cehia etc.) ce s-a întâmplat cu poporul român în timpul comunismului”;

Ca să ajung din satul meu natal (Popeşti, Vrancea) în oraşul reşedinţă de judeţ (Focşani), trebuia s-o iau mereu spre nord. M-am obişnuit cu elementele acestui vector aşa că, la un moment dat, am rămas definitiv în spaţiul septentrional, acesta adoptându-mă definitiv fără mari probleme. De unde locuiesc (Hăneşti, Botoşani), comună care a dat ţării doi mari actori, Teofil Vâlcu şi Constantin Cojocaru,  până la Prut am 10 km, până la locul naşterii lui Ştefan Luchian am 18 km, până în satul natal al lui Grigore Vieru doar 40 km şi 50 km până în Ipoteştii lui Eminescu. Spre sud, spre Bucureşti, am mers doar dacă m-au împins anumite treburi speciale (concedii, unele interese concrete, vizite la rude, cât a fost fiul meu student la Bucureşti etc.). Astfel că, mai tot timpul am trecut prin Buzău doar cu trenul sau cu maşina. Dar niciodată nu i-am bătut la pas „pietrele”. În facultate am avut colegi de an sau de grupă din judeţul Buzău. Colegii erau foarte comunicativi, în timp ce colegele, dar absolut toate, aveau o frumuseţe diafană, un fel de fragilitate aparentă şi un zâmbet ascuns, unul în genul celui pe care îl are portretul lui Gheorghe Moldoveanu, personalitate a comunei Ţinteşti, din judeţul Buzău, şi care tronează prima pagină a revistei „Caietele de la Ţinteşti” nr. 4 din 2016.  Fiindcă de la Ţinteşti am primit o revistă deosebită în care publică, printre alţii, Marin Ifrim ( redactorul şef al revistei), Girel Barbu, Nicolae Cabel, Ion Gheorghe, Claudiu Komartin, Passionaria Stoicescu, Magda Ursache, Marilena Lică-Maşala sau Constantin Marafet. Numărul acesta este dedicat comunei Ţinteşti;

Maria Bilaşevschi scrie în „Cronica veche nr. 6(65) din 2016 despre expoziţia lui Manuell Mănăstireanu, originar din Botoşani, fiul artistului Marcel Mănăstireanu. Pusă sub semnul „Privirilor” şi a unui citat din Rilke, „frumosul nu-i decât pragul înspăimântătorului”, reţinem din  cronica dedicată pictorului: 1. „enigmatic, aparent singuratic, pare a se dedubla cu fiecare portret şi privire”; 2. „personajele lui Manuell Mănăstireanu nu sunt lumeşti, acestea şi-au depăşit carnalitatea, limitarea telurică”; 3. „Manuell Mănăstireanu ne avertizează că desenele dispuse pe simeză stau sub o privire solitară a unui personaj tarkovskian”; 4. „nu realul este punctul de plecare, nu carnalitatea şi nici forma finită”; 5. „Manuell Mănăstireanu alege embleme, fie ale istoriei artei, creatori,oameni dragi, personaje ori simboluri”; 6. „fiecare personaj pare a trage cu ochiul la cel dispus în apropierea-i”; 7. „artistul ne îndeamnă să privim cu acel ochi ce depăşeşte vederea obişnuită, cu ochiul percepţiei”; 8. „Manuell Mănăstireanu crede, asemenea lui Casimo di Medici, Leonardo da Vinci, că artistul se reprezintă întotdeauna pe sine însuşi”; 9. „elementele pictoriale ce perturbă retina, personajele pentru care deformările sunt ecou al agonizării, par a veni din întuneric spre lumină”; 10. „ce este esenţial la Manuell Mănăstireanu nu este atât ceea ce se vede plastic, ci nevăzutul, acea profunzime a eu-lui individual ce se desface fiecăruia, strat cu strat, doar pentru a se reîntregi imediat ce ai trecut la următorul portret”;

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Pompierii avertizează: Lumânările lăsate nesupravegheate, pericol de incendiu

Publicat

Publicitate

Lumânările lăsate nesupravegheate, pericol de incendiu

În Noaptea de Înviere şi de Paşte credincioșii vor aprinde lumânări sau candele în locuinţe. Pentru ca aceste sărbători să fie petrecute fără incidente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

– asigurați-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;

Publicitate

– nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;

– amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;

– nu vă aplecați deasupra lumânărilor: s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele;

Publicitate

– nu amplasați lumânările aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii mici şi animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;

– stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;

– nu adormiţi cu lumânările aprinse.

Publicitate

Reamintim că în perioada Sărbătorilor Pascale, pompierii vor fi la datorie, în județul Botoșani. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni pentru acordarea primului ajutor calificat.

În Noaptea de Înviere, autospeciale de stingere cu apă și spumă vor fi dispuse la Mănăstirile Zosin, Popăuți, Vorona, Sihăstria Voronei, Guranda, Gorovei și Negreni, acolo unde se preconizează să participe un număr mare de credincioși.

Totodată, în municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Darabani și Săveni, pompierii din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, Stației Săveni și Punctului de Lucru Darabani vor avea misiuni de patrulare în apropierea lăcașurilor de cult în vederea prevenirii unor evenimente nedorite.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Sfânta și Marea Sâmbătă. Semnificațiile acestei zile. Ultimele pregătiri pentru sărbătoarea de Paști

Publicat

Publicitate

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică. Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul Prohodului Domnului și al cântărilor rânduite pentru Vecernia aceleiași zile, săvârșită sâmbătă dimineața împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile, iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare. Mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă și Mare Sâmbătă. Se numește săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârșit și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.

După cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârșind toate lucrurile, și în urmă în ziua a șasea a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui și a sfințit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuiește odihnă, tot așa și la facerea lumii celei spirituale, săvârșind toate în chipul cel mai bun, în ziua a șasea a creat din nou pe omul și înnoindu-l iarăși prin Crucea cea de viață purtătoare S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârșită, de toate lucrurile Lui, dormind un somn dătător de viață și mântuitor. Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui.

Publicitate

Tot Tatălui i-a dat și propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preț de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ținut în iad ca sufletele celorlalți sfinți. Cum putea, oare, să fie ținut odată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalți drepți, nimic din blestemul strămoșesc? Dar nici dușmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpărați, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea, oare, să ia sângele lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-l ia chiar pe Dumnezeu? Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupește în mormânt și cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai,  a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul. Era pretutindeni. Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce.

Trupul Domnului a suferit și stricăciune, adică despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înțelesul unei putreziri a trupului și o nimicire desăvârșită a mădularelor. Iosif coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului l-a înmormântat într-un mormânt nou, punând o piatră foarte mare la intrarea mormântului. Într-adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat și i-au spus: „Ne-am adus aminte că înșelătorul Acela a spus pe când trăia, că după trei zile Se va scula. Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să poruncești să se întărească mormântul cu ostași”.

Dacă este un înșelător, pentru ce, iudeilor, I-ați ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia? Dar când a spus Hristos: Mă voi scula?. Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negreșit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiți de judecată! Nu știau că ceea ce făceau în sprijinul lor o făceau împotriva lor! Pilat le-a îngăduit, iar ei, împreună cu o ceată de ostași, au întărit mormântul și l-au și pecetluit. Și s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială Învierea Domnului, o dată ce era străină și paza și pecetea. Dar deodată iadul se cutremură, când simte puterea Domnului, dând după puțină vreme afară, din pricina înghițirii nedrepte a lui Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului.

Publicitate

 

Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi, Amin!

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel: Pastorala de Sfintele Paşti

Publicat

Publicitate

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume, ci vindecarea de păcat şi de moarte, prin Înviere, dăruind oamenilor viaţă veşnică, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Pastorala de Sfintele Paşti.

“Vindecările pe care Domnul Iisus Hristos le săvârşeşte arată iubirea Sa smerită şi milostivă faţă de oameni, dar aceste vindecări au şi un sens profetic, şi anume ele sunt inaugurarea sau începutul Împărăţiei lui Dumnezeu în lume sau începutul unei vindecări finale, care se va realiza într-un cer nou şi un pământ nou, în care nu va mai fi lacrimă şi moarte (cf. Apocalipsa 21, 1-4), pentru că Învierea de obşte va fi vindecarea definitivă a tuturor oamenilor de moarte şi de stricăciune.Vindecarea de boli nu este ultimul scop al venirii Domnului pe pământ, ci vindecarea de păcat şi moarte”, transmite Patriarhul.

Întâistătătorul BOR subliniază că “Taina Pocăinţei sau a Mărturisirii şi iertării păcatelor, precum şi Taina Sfântului Maslu sunt izvoare permanente de vindecare de păcate, de patimi, de boli şi de suferinţe (cf. Marcu 6, 13; Iacov 5, 14-15)”.

Publicitate

“În toate Sfintele Taine ale Bisericii lucrează harul Preasfintei Treimi, care ne arată iubirea milostivă a lui Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre (slujba Sfântului Maslu) şi Izvorul tămăduirilor (slujba Sfinţirii apei). Însă pentru vindecarea şi mântuirea noastră sufletească şi trupească este nevoie de multă credinţă şi de multă stăruinţă în rugăciune, precum şi de iubire milostivă faţă de semeni. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur a numit Biserica lui Hristos ‘farmacie duhovnicească, unde se pregătesc leacuri noi, ca să ne vindecăm de rănile pe care ni le face lumea’. Acelaşi Sfânt Părinte cheamă la vindecare sufletească şi mântuire, zicând: ‘Intraţi în biserică şi mărturisiţi-vă păcatele voastre, căindu-vă pentru ele; căci acolo veţi afla doctorul care vă vindecă, iar nu un judecător care să vă osândească; acolo nu se cere pedepsirea păcătosului, ci se dă iertarea păcatelor'”, arată PF Daniel.

În contextul proclamării anului 2024 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi, Patriarhul BOR aminteşte că “Biserica noastră încearcă să contribuie mai mult la alinarea suferinţei, atât prin lucrarea ei liturgică, duhovnicească şi pastorală (mai ales Sfântul Maslu), cât şi prin lucrarea ei social-filantropică şi social-medicală (centre medicale, cabinete şi caravane medicale).

“Inclusiv printr-o cultură medicală a populaţiei, prin care oamenii sunt sfătuiţi să preţuiască mai mult darul sănătăţii, evitând bolile, şi să fie recunoscători faţă de persoanele care îi ajută să se vindece, mai ales când ei singuri, din cauza sărăciei, nu-şi pot plăti consultaţiile sau medicamentele”, explică Patriarhul.

Publicitate

Înaltul ierarh ortodox îndeamnă la săvârşirea de fapte bune.

“În aceste zile de sărbătoare, de lumină şi bucurie pentru viaţa noastră creştină, vă îndemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos, să arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi, să împărtăşiţi şi altora bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Vindecătorul şi Mântuitorul nostru Să ne rugăm pentru pacea din întreaga lume. Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”, este mesajul Patriarhului.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, Patriarhul Daniel urează tuturor “sănătate şi fericire, pace şi bucurie”, adresând salutul pascal ”Hristos a Înviat!”. AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Monica, mama Fericitului Augustin

Publicat

Publicitate

Sfânta Monica este mama unuia dintre cei mai importanți teologi și scriitori bisericești ai antichității târzii, anume Fericitul Augustin, prăznuit de către Biserica Ortodoxă în data de 15 iunie. Model al mamelor și soțiilor creștine, Sfânta Monica s-a născut în anul 322 în Tagaste, în Africa de Nord. A fost căsătorită cu un păgân destul de binevoitor, însă foarte iute la mânie. Prin răbdarea și dulceața sa l-a câștigat până la sfârșitul vieții la creștinism. Tatăl fericitului Augustin se numea Patritius, iar alături de Augustin au mai avut doi copii, pe Navigius și pe Perpetua. După moartea soțului, Monica nu a mai dorit să se căsătorească dedicându-și viața creșterii și educației copiilor. Augustin i-a provocat o mare durere mamei sale pentru că a ales să îmbrățișeze erezia maniheilor. Monica mama lui s-a rugat asiduu și a primit încredințare de la Dumnezeu că fiul ei își va reveni. Monica l-a rugat chiar pe un episcop, intelectual și bun cunoscător al Scripturilor, care fusese și el maniheu, să încerce și să-l convingă pe Augustin dar nu a avut succes. Acel episcop a liniștit-o pe Sfânta Monica spunându-i să meargă în pace pentru că Augustin, fiul atâtor lacrimi nu poate fi pierdut. A mai durat însă mulți ani până când Augustin își va reveni. L-a însoțit la Roma și apoi la Milano unde a avut bucuria de a-l cunoaște pe Sfântul Ambrozie care mereu îl felicita pe Augustin pentru că are o mamă atât de pioasă și plină de virtuți. Prin rânduială de sus, prin înrâurirea Sfântului Ambrozie și pentru mijlocirile mamei sale, Augustin și-a venit în fire și în anul 387, la slăvita sărbătoare a învierii, a primit botezul adevăratei Biserici. Bucuria Monicăi a fost nespusă pentru că a trăit să-și vadă fiul risipitor întors acasă în Biserică. Plănuind să se întoarcă în Africa, au oprit pentru odihnă la Ostia. Aici la vârsta de doar 56 de ani Sfânta Monica și-a dat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântată în ostia iar în secolul al VI-lea sfintele sale moaște au fost mutate într-o biserică. Ulterior au fost duse la Roma.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending