O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

În „Oglinda literară” nr. 163 (iulie 2015), Gheorghe Funar face o selecţie de fragmente edificatoare pentru vremea lui Eminescu, dar şi pentru „epoca neagră post-decembristă”, toate puse sub titlul „Actualitatea genialului Mihai Eminescu”. Reţinem: „Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale. Cauza acestei organizări triste e interesul bănesc, nu comunitatea de idei” („Timpul”, 27 aprilie 1879); „Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român”( „Timpul”, 15 mai 1879);

 În acelaşi număr al revistei „Oglinda literară”, Magdalena Albu publică „Eminescu – identitatea asumată a poporului român”. Autoarea porneşte de la un citat din Zoe Dumitrescu Buşulenga cu referire la „întreg lanţul de acte sacrificiale îndurate antum, dar şi în postumitate” de către Eminescu: „Eu aş zice că au fost trei sacrificări: prima în timpul vieţii lui, când era privit de contemporanii săi ca o ciudăţenie. El venea ca un mare întemeietor de limbă poetică, venea ca un european. Este primul mare poet european al României! A doua a fost în anii *50 când sovieticii aveau în plan să ne reteze rădăcinile. Şi a treia se întâmplă în momentul de faţă, promovată, din păcate, dinspre vest, ceea ce e o mare tristeţe. Eu înţeleg globalizarea, integrarea, dar nu fără identitate. A încerca să dărâmi acest „monument”- închinat de alţii, în cinstea lui – înseamnă să-ţi ignori tu puterile tale, de nevrednică şi măruntă creatură. Şi ceea ce e cel mai grav, să loveşti în valorile culturii tale tradiţionale. Asta nu înseamnă să te integrezi într-o cultură europeană, căci fără aceste valori nu vom putea niciodată supravieţui”.

Publicitate

Autoarea eseului crede că se poate vorbi şi de a patra sacrificare a poetului – „cel care avea conştiinţa clară a geniului şi a destinului său ca poet şi ca om (Alain Guillermou) -, de data aceasta nu în nume personal, ci în nume colectiv, al poporului căruia i-a reformat cultura şi limba”;

În „Lumina” din 27 iunie 2015, Dan Cârlea, pe lângă istoria teiului lui Eminescu, prezintă şi istoria plopilor fără soţ: „Plopii fără soţ încă există. Nu toţi, dar mare parte din plopii care l-au inspirat pe Eminescu să scrie poezia „Pe lângă plopii fără soţ”, publicată în 1883, mai pot fi văzuţi pe şoseaua Bucium din Iaşi. La vremea când Mihai Eminescu  se plimba pe lângă plopii albi, dealul Bucium era din plin împădurit. În zonă avea casa de vară şi soţul Veronicăi Micle, Ştefan Micle, rector al Universităţii din Iaşi, iar poetul făcea adesea plimbări prin zonă, la  Hanul „Trei Sarmale”, împreună cu prietenul său Ion Creangă. În anul 1973, cei 29 de plopi au fost ridicaţi la rangul de monument al naturii. Ceauşescu a avut acolo o casă de oaspeţi, motiv pentru care s-au efectuat lucrări asupra albiei pârâului Vămăşoaia, lucrări care au dus la modificarea nivelului pânzei apei freatice, plopii fiind afectaţi. Unii dintre ei au fost loviţi de trăsnet de-a lungul vremii, alţii au fost tăiaţi fiindcă se uscaseră. În prezent mai pot fi văzuţi 15 plopi, lângă ei fiind şi un bust al lui Eminescu, iar pe o placă sunt gravate primele versuri  din cunoscuta poezie: „Pe lângă plopii fără soţ / Adesea am trecut / Mă cunoşteau vecinii toţi / Tu nu m-ai cunoscut”;

Vreţi să înţelegeţi filosofia eminesciană? Următorul plan, în şase puncte, poate fi o cale:  1.„Începutul se bazează pe cunoaşterea doctrinelor antice: pitagorismul, orfismul şi platonismul” (Cristian Livescu); 2. Imnul asirobabilonian „Enuma Elis”; 3. „Teogonia” lui Hesiod; 4. Opera lui Aristotel; 5. Teorii din filosofia modernă: Kant, Laplace, Scopenhauer; 6. „Eminescu a realizat o sinteză a influenţelor preluând şi reinterpretând informaţiile cu măiestrie şi originalitate, într-un ansamblu impresionant” (Mircea Itu);

Publicitate

Particip la lansarea unui volum de poezii ale unui poet transmodernist: Ciprian Iulian Şoptică.  Născut la 18 iulie 1985 la Botoşani, Ciprian Iulian Şoptică este absolvent al Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Iaşi, are un master în „Filozofie aplicată şi management cultural”, iar din 2013 şi-a luat doctoratul în filozofie. Pe lângă câteva  cărţi de specialitate, el este şi autorul altor două cărţi de poezie: „Dumnezeu n-a murit” (poeme)- Editura „Gens Latina”, Alba Iulia, 2009, 2013  şi „Urlet de lumină (poeme) – Editura „Panfilius”, Iaşi 2010.  Noul volum de versuri se intitulează „văzându-mi noaptea” – Editura „Zona Publishers”, Iaşi, 2015.

Intervenţia mea s-a axat pe câteva idei principale: ieşirea din tagma păguboasă a miserupiştilor ieşeni, model de manageriere a perspectivelor intelectuale personale, o „utopie albastră” grefată pe un  pătrat relaţional, o încercare de explorare a întunericului dintr-o perspectivă filosofică şi pe  îndemnul, pe care l-am dedus că ni l-ar face poetul, de a ne transforma fiecare într-o sursă de lumină într-o noapte interioară. Reţin o poezie  plină de trimiteri ironice: „Haide ger, vino în noapte! / Pe Heidegger adu-l în spate, / Nu cu ştiinţă, ci cu fapte, / Plin de fiinţă, gol de moarte. // Pe un capăt de retină, / Vină Kant, cu-a lui lumină! / Burta-n veci, fie-ne plină, / De colaci şi de slănină! // Plângă Nietzsche cât o vrea, / Lumea-n loc tot n-o să stea. / Fie iarna cât de grea, / Eu mă joc în crâng cu ea. // Haide ger, cu gâtul strâmb, / Poate dau şi eu de-un dâmb! / Să mă uit ca un nătâng / Cum luceferii se strâng! / Vino ger, vino în ziuă!”(„Haide ger!”);

Publicitate

Cineva m-a întrebat pe ce bază l-am considerat allportian pe Traian Calancia (trăitor în Săveni), autorul a patru cărţi, una de poezie şi trei de proză, toate de un psihologism remarcabil. I-am explicat atunci, deşi demonstrasem logic şi în cronica făcută la una din cărţi, aşa cum se poate  citi şi Gordon W. Allport, „Structura şi dezvoltarea personalităţii” (Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981). Recent, studiind  cartea lui Lucian Cochinescu, „Dimensiuni ale psihologiei în literatură” (colecţia Universitaria-Psihologie, Editura „Paralela 45”, Piteşti, 2008), găsesc: Mai reţinem încă două idei interesante ale lui Allport, care sunt, de fapt, alte două argumente cu privire la relaţia dintre psihologie şi literatură. Prima este aceea că psihologia şi literatura sunt două metode foarte importante pentru studiul personalităţii. Aşadar, psihologul amintit le şi desparte, fiecare din ele conţinând însă acelaşi interior, personalitatea umană. Autorul consideră că metodele în psihologie şi literatură sunt distincte şi complementare.  A doua remarcă este cea făcută cu privire la ceea ce a spus Garraty: „Un psiholog ar simţi nevoia unei verificări exterioare asupra trăiniciei interpretării sale”. Or, psihologia nu a reuşit – spune Allport (1981) – să generalizeze metoda autoconfruntării, aşa cum procedează literatura cu personajele sale, faptele odată prezentate fiind apoi derulate prin coerenţă, ele trebuind să urmeze. Nimeni nu pretinde să-l validăm pe Hamlet în mod ştiinţific. Acest portret puternic se validează prin el însuşi şi fiecare caracterizare reuşită face la fel. Când toate trăsăturile sunt coerente vorbim despre autoconfruntare”.

Publicitate