O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

„Cafeneaua literară” nr. 6 din 2022. Criticul şi istoricul literar Zenovie Cârlugea răspunde anchetei revistei cu tema „Poezia lui Eminescu şi poezia contemporană”. Reţinem: 1. În partea ei de rezistenţă, da, poezia lui Eminescu este „o poezie de excepţie, o capodoperă”.  Dincolo de „dilematicii” care s-au umplut de ridicol (precum cel ce scuipă împotriva vântului sau nu ştiu eu ce vor mai face împotriva fenomenului…), Eminescu rămâne reper în evoluţia literaturii române.  Am auzit că, într-o universitate olteană, un tânăr (desigur, „neomarxist” până în plete!), care propune studenţilor scriitori din secolul al XIX-lea, evită să-l predea pe Eminescu, fiind mai ispitit de  Grigore Alexandrescu, Bolintineanu, Odobescu ş.a. E foarte bine că-i „propune” pe aceştia, dar să nu fi auzit acest tinerel şcolit, zice-se, prin universităţi occidentale, de Eminescu…”; 2. „Iată şi alt aspect, la fel de grav (deopotrivă „tolerat” de societatea românească): o ţoapă, care umbla pe la Festivalul Eminescu de la Botoşani, având tupeul să candideze la Premiul de debut, a declarat, vezi Doamne, că „şi Eminescu a scris poezii pornografice”, asta ca să-şi legitimeze făcăturile LGBT-iste, de un feminism deloc la locul lui, dimpotrivă, frizând exhibări sexiste şi tot tacâmul „noii revoluţii””; 3. „… găsiţi în canonul romantic eminescian întreg arsenalul: atitudinea omului faţă de viaţă, moarte, existenţă, univers, realităţi istorice şi sociale, natură, spiritualitate, destin poetic etc. Nu-i cereţi să vorbească în limba poeziei postmoderniste, deşi constat că mulţi scriitori, optzecişti şi din generaţiile următoare nu-l evită pe Eminescu, dimpotrivă, se poziţionează în atitudini creatoare ce exprimă o fertilă intertextualitate şi preţuire deplină, nu dispreţul, intoleranţa, grandomania, ifose neomarxiste…”; 4. „Eminescu este primul nostru scriitor de geniu (a spus-o de mai multe ori Titu Maiorescu), toţi care au urmat l-au cultivat în poezia lor, mai direct sau mai subtil (nu vorbim aici de „suferindul” Macedonski, căruia i-am dedicat o carte), de la Bacovia la Arghezi, de la Blaga la Nichita… Da, Nichita, într-o manieră intertextualistă, comunică direct cu Poetul naţional, căruia i-a purtat o preţuire nemaipomenită. S-a apropiat foarte mult de Eminescu, rămânând de foarte multe ori complexat / profund impresionat, de la „Sensul iubirii” din 1960 (vezi poemul „O călărire în zori” dedicat „lui Eminescu tânăr”), până la poezia din ultimele volume precum „Operele imperfecte”, în care vedem că „obsesia Eminescu” nu a încetat…”; 5. „Eminescu a însemnat şcoala majoră a poeţilor noştri, care au asimilat această lecţie într-un mod original. Cine a reuşit la acest examen a devenit cineva, cine nu, a rămas un suferind, de plan minor, fie el şi avangardist sau „neomarxist”, cu cadavre prin debarale, cu spiriduşi „minori” sau „idioţi” la purtător.” 6. „… deplâng pe antieminescieni, punându-mi totodată întrebarea „ce-i mână pe ei în luptă?”, căci, de bună seamă , există acel mobil de trufie gonflabilă, de interese meschine, de vedetism cultural, de „Gică-contra”, de donquijotism ridicol, cu tichie de mărgăritar la purtător ş. a. m. d.”.

„Cafeneaua literară” nr. 6 din 2022. Poetul şi prozatorul Varujan Vosganian răspunde anchetei revistei cu tema „Poezia lui Eminescu şi poezia contemporană”. Reţinem: 1. „… mă număr printre cei care socotesc poziţia lui Mihai Eminescu ca fiind una de preeminenţă. E suficient să aducem argumentul privind contextul istoric. Imaginaţi-vă, Mihai Eminescu a scris poezie într-o perioadă când literatura română se afla în pragul modernităţii ei.  Dacă îl veţi compara pe Eminescu cu contemporanii săi, veţi observa lesne cât de departe era el faţă de aceştia.  Nu uitaţi că Eminescu şi-a scris versurile într-o limbă română care abia se desprindea de grecisme şi slavonisme. Pe vremea când micul Eminovici desluşea literele, încă se mai scria în alfabetul de tranziţie.  Un mare număr de cuvinte pe care le utilizăm astăzi, fie prin evoluţia intrinsecă a limbii, fie prin integrarea neologismelor, nu existau pe vremea lui. Aşa cum Vechiul Testament, utilizând doar câteva mii de cuvinte (cinci mii, dacă nu mă înşel), ne-a dăruit texte de o profundă frumuseţe şi înţelepciune, tot aşa, Eminescu a reuşit să aşeze pe roata olarului şi să dea formă de amforă unui lut încă nedezmeticit. Cei care vorbesc în răspăr despre Eminescu o fac pentru a-şi găsi o celebritate nemeritată”; 2. „Poezia lui Eminescu este complexă, abordează specii diferite, este inovativă în ceea ce priveşte versificaţia şi rima, este patriotică, fără a fi găunoasă, are tematică populară, fără a fi naivă, este religioasă, dar nu habotnică, vorbeşte cu măreţie despre nimicnicia trecătoare a omului, este lirică, fără a fi plângăcioasă. Eminescu a creat, în acelaşi timp, şi basme, şi fantasme. A scris cu aceeaşi simplitate despre frunze şi ramuri, dar şi despre simboluri. A devenit universal pentru că a atins profunzimi care nu au limbă maternă. În ce priveşte actualitatea sa, e de ajuns să amintim „Odă (în metru antic)”, un poem pe care poetul l-ar fi putut scrie şi astăzi, fără să se observe că omul e mort de atâta vreme”; 3. „Eminescu a intrat în limbajul curent. Noi vorbim, uneori, prin versurile lui Eminescu. El este un poet naţional pentru că, mereu,  în momentele de cumpănă ale poporului român, am găsit în Eminescu cuvinte de lămurire, de lecuire sau de îmbărbătare”.

„Cafeneaua literară” nr. 6 din 2022. Ioana Cosma, lector la Universitatea din Piteşti, răspunde anchetei revistei cu tema „Poezia lui Eminescu şi poezia contemporană”. Reţinem: 1. „Criticul care a analizat cel mai bine poezia lui Eminescu este Constantin Noica”; 2. „Mă seduc muzicalitatea şi versificaţia; nu mă nemulţumeşte nimic”; 3. „Trăsăturile estetice fundamentale ale poeziei eminesciene sunt temele filosofice, versificaţia, muzicalitatea şi vocea poetică incisivă”; 4. „ Poezia lui Eminescu o încadrez între poemele lui Pablo Neruda, Rainer Maria Rilke, Charles Baudelaire, Ezra Pound, W. B. Yeats”; 5. Nu ştiu dacă poeţii de azi sunt neapărat mai buni, dar aduc o maturitate necesară: Federico Garcia Lorca, T. S. Eliot, Michael Ondaatje”; 6. „Poezia eminesciană a ridicat nivelul poeziei româneşti ce i-a urmat, mai ales prin abordarea filosofică”; 7. „Poezia de astăzi este inferioară poeziei eminesciene prin lipsa de universalitate, de valori estetice şi prin sărăcia filosofică”; 8. „Nu cred că Eminescu poate fi înţeles cu adevărat de lectorul obişnuit”.