O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

„Cafeneaua literară” nr. 1 din ianuarie 2023. Din răspunsurile date de istoricul literar Nicolae Mecu la ancheta revistei.  „Iată-i pe eminescologii mei de vârf: T. Maiorescu (argument: exclusiv pe baza antumelor, el a „creat” imaginea astrală, nepământeană a poetului şi i-a intuit sursa irezistibilei lui forţe de seducţie, şi anume „farmecul limbagiului”), G. Călinescu (în primul rând, prin editarea – fie şi numai în reviste -, descrierea şi comentarea cvasitotalităţii textelor rămase în manuscris, el le-a revelat statura de „High Romanticism”; în al doilea, prin identificarea „temelor fundamentale” ale operei), I. Negoiţescu (pe urmele lui Călinescu, a răsturnat scara percepţiei şi a evaluării, punând postumele deasupra antumelor; analizele lui rămân neegalate prin participare, empatică până la a trăi textele poetului ca pe nişte creaţii proprii), Rosa del Conte (argumente: 1. înainte deşi mai mult decât oricare critic român, universitara italiană a descoperit şi pus în valoare „substratul poeziei lui Eminescu, izvoarele culturii autohtone; 2. plasarea „imaginaţiei cosmice” şi a vocaţiei „Absolutului” în centrul creaţiei poetului), Ioana Em. Petrescu ( a reformulat şi replasat cosmologia eminesciană în context filozofico – existenţial şi, stilistic,  ca etapă aurorală modelatoare şi cu funcţie de reper a întregii mari poezii româneşti de până la 1980), Sergiu Al-George, cu studiul „Eminescu – Arhetipul” din vol. „Arhaic şi universal în cultura română (probabil cea mai adecvată plasare valorică şi interpretare a „ritmului” interior şi a „melancoliei eminesciene”), Petru Creţia (pentru viziunea novatoare asupra raportului antum – postum şi asupra conceptului de versiune „definitivă”).

„Cafeneaua literară” nr. 1 din ianuarie 2023. Din răspunsurile date de istoricul literar Nicolae Mecu la ancheta revistei.  „O întrebare care-l culisează pe Eminescu de la poet de geniu la poetaş (v. adjectivul „minor”), nu ar fi fost posibilă până în 1990. Timp de un secol, imaginea lui a rămas esenţial aceea fixată de Maiorescu în 1889: „el îi rezumă pe toţi”, „poezia lui devine o parte integrantă a sufletului lor, şi el trăieşte de acum încolo în viaţa poporului său”. Imaginea aceasta a maximei exponenţialităţi – reforjată la 1900 de verbul profetic al lui Iorga – va lua o formă şi mai lapidară după cincizeci de ani, când Călinescu o toarnă în sintagma titulară a capitolului central din „Istoria” sa („Poetul naţional”). (Să mai notăm că între timp trecuse intact, fără nicio contestare, prin chiar rebeliunea răsturnătoare de ierarhii a Avangardei.)  Cu toate acestea, faimosul număr din  săptămânalul „Dilema” pe mine unul nu m-a stupefiat deloc, nici „în timp real”, nici după consumarea scandalului, fiindcă întrebarea privind actualitatea oricărui mare creator mi s-a părut firească. M-au mirat până la uluire doar unele aprecieri formulate vociferant, şi astfel făcând şi mai vizibilă lipsa de organ critic a emitenţilor. (…) Natural, prin extravaganţa lor asemenea derapaje nu clatină piedestalul lui Eminescu, dar în mod sigur îl smulg pe cel de sub picioarele celui care le-a comis (admiţând că postamentul există).

„Cafeneaua literară” nr. 1 din ianuarie 2023. Din răspunsurile date de criticul literar Constantin Cubleşan la ancheta revistei.  „Eminescu este axul central al poeziei noastre. De la el se revendică toată poezia modernă. Nu are nici o importanţă dacă pentru cineva creaţia lui este minoră sau majoră.  Monumentul Eminescu rămâne acelaşi, indiferent cine îl scrijelează, căutând a-l doborî… Nu e dificil să constaţi că Arghezi este eminescian. Că Blaga este eminescian. Că de la el se revendică toţi poeţii noştri mari, de la Ion Barbu, să zicem, la Nichita Stănescu şi după acesta… Evident, astăzi se scrie altfel poezia. Formal.  Dar esenţa filonului filosofic  care trece prin subteranele gândirii şi simţirii poetice, de la Eminescu se trage… Desantul de la „Dilema” a fost cât se poate de util. În urma lui, foarte mulţi tineri s-au dus la opera lui Eminescu pentru a o citi şi pentru a vedea în ce măsură negarea ei este justificată. Astfel s-au născut o serie de teze de doctorat, de studii ample consacrate operei lui Eminescu, datorate unor tineri cercetători. Mi se pare argumentul esenţial pentru recunoaşterea în actualitate a acesteia”.

„Cafeneaua literară” nr. 1 din ianuarie 2023. Din răspunsurile date de criticul literar Constantin Cubleşan la ancheta revistei.   „Eminescu e un deschizător de drum, de orizont literar. Şi. mai mult: e un ax la care ne raportăm vrând-nevrând urmând evoluţia poeziei noastre. Întrebarea însăşi  pe care mi-o puneţi arată că doriţi o anume situare estetică faţă de el de reperul care este Eminescu… Luaţi o antologie a poeţilor care au scris înaintea lui Eminescu şi veţi constata cu uşurinţă că poezia lui Eminescu este altceva. Despre acest altceva au vorbit şi Maiorescu şi Alecsandri… În cadrul universalităţii, cum să-l compari bunăoară, cu Shakespeare?… Îmi vine în minte răspunsul unui important muzicolog francez, care a fost întrebat, tot aşa: ce crede, care este cel mai mare compozitor. El a răspuns prompt: Beethoven. La care a urmat întrebarea: Dar Mozart? Răspunsul mi se pare edificator. A zis muzicologul: Mozart e unic”.