O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI – ZIGZAG BOTOŞĂNEAN

Dan Sociu, plecat de la Botoşani ca să pună, pe la Bucureşti, cuvinte pe  aţă aşa cum pun ţăranii ciuperci la uscat, şi pe  care le numeşte poezie, a refuzat  Premiul “Cartea de Poezie a anului 2013”. Oferit de ICR, premiul s-a acordat pentru cartea “Vino cu mine ştiu exact unde mergem”, publicată în 2012.  “Cotidianul” din 12 ianuarie 2014, reia de pe pagina de Facebook a lui Dan Sociu: « … nu pot să iau un premiu de la icr-ul ăsta şi de la ministerul ăsta al culturii, ţine de un guvern prea scârbos, care nu respectă contractele cu noi, e compus din mincinoşi patologici, a încălcat  (le-a răsturnat) toate promisiunile (şi doctrina social-democrată), a bătut şi a hărţuit ţărani şi protestatari, dispreţuieşte săracii, e arogant şi unsuros, crede că poate face ce vrea din  legi şi altele, după cum le ştim ». Noi ce să credem? Facem câteva supoziţii: 1. o fi omul poet, crede în valoarea lui (noi nu prea credem) şi nu-l mulţumeşte valoarea premiului(3000 de lei); 2. “cineva” i-a oferit mai mult ca, apoi,  refuzând cei 3000 de lei, să transforme gestul în unul politic ; 3.  e posibil ca gestul să fi pornit din « cutia lui  ucraineană » (sic !) cu scopul declarat de a-şi face reclamă în jurul « Zilelor Eminescu » şi a atrage,astfel, atenţia că există; 4. poate fi un protest la  neregăsirea sa pe lista invitaţilor de la Botoşani cu prilejul « Zilelor Eminescu » ; 5. e posibil să-şi dorească Premiul Naţional « Eminescu » şi să se « autopropună » pentru o viitoare, măcar, nominalizare ; 6. e posibil să fi avut o tresărire şi să fie convins că nu are valoarea  ce i se atribuie ;  7. o fi « patapievician » în gândire ;  8. o fi şi din cauză de Pungeşti ; 9. poate e o solidarizare cu Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti, căruia ICR-ul a refuzat să-i acorde finanţare etc.

Lucia Olaru Nenati a primit Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni la secţiunea  „Traduceri” , pentru cele mai valoroase cărţi apărute în 2012.  Juriul, condus de Mircea A. Diaconu,  i-a acordat premiul pentru traducerea cărtii „Existenţa poetică a lui Bacovia”, scrisă în limba franceză de Svetlana Paleologu Matta. „BotoşaniNews”, referindu-se la eveniment, scrie: „Lucrarea nu e doar o simplă traducere, ci reprezintă, de fapt, aşa cum au relevat numeroşi comentatori, un adevărat eveniment literar, fiind prima exegeză bacoviană scrisă la Paris şi apărută în Elveţia în 1955, ca urmare a tezei de doctorat a autoarei”. Sursa citată prezintă opinii şi comentarii din cronicile publicate în ultima perioadă de  Theodor Codreanu, George Roca, Victor Teişanu, George Popa, Ioan Lascu, Paul Aretzu, Cornel Galben, Constantin Blănaru, Liviu Ioan Stoiciu, Georgică Manole, Dumitru Lavric, Casian Maria Spiridon, Mihai Cimpoi, Carmen Iuliana Radu şi Cristina Ştefan.

Pentru că, după cum constataţi din şirul numelor  prezentate mai sus, s-a preluat şi din studiul critic pe care l-am scris eu  despre traducerea  Luciei Olaru Nenati, redau acel citat: „Gheorghe Crăciun „ le-a dat”  optzeciştilor o rădăcină, Bacovia. După un timp vine Lucia Olaru Nenati şi, scoţând la lumină exegeza Svetlanei Paleologu Matta despre opera bacoviană, adaugă o tulpină, nu doar pentru a justifica o generaţie sau alta, ci chiar occidentalitatea întregii literaturi române, generată de ratarea istorică a destinului, (…) Studiul introductiv propus de Lucia Olaru Nenati, contrar uzanţelor, este unul exhaustiv şi permanent lămuritor care îşi depăşeşte prin dimensiune şi calitate propria condiţie, devenind o adevărată exegeză la exegeză”.

A apărut „România literară” nr. 1-2 din 2014.  „Contrafortul” lui Mircea Mihăieş e  „aşezat” cu tâlc sub semnul „sindromului Argetoianu”. Mircea Mihăieş „pleacă” de la George Enescu şi de la premiera mondială a operei sale „Oedip”, care a avut loc la Opera Garnier din Paris, pe 13 martie 1936, ca să se oprească la un punct de vedere  al politicianului Argetoianu despre această premieră, opinie nu tocmai favorabilă.

Văzând aici o „diferenţă între spirit critic şi ulcerare”, Mircea Mihăieş conchide că această diferenţă „ţine la noi exclusiv de oportunitate şi de ocuparea unei poziţii în raport cu preopinentul.  Cârcotaşi şi cusurgii,  n-ar recunoaşte în ruptul capului valoarea cuiva mai bun decât noi. Dacă nu-l putem doborî pe propriul teren, îl atragem pe maidanul nostru pestilenţial, unde în trei secunde îl umplem cu scârna unei conştiinţe etern vinovate”.

Apoi, făcând un salt în timp, Mircea Mihăieş ajunge în 2014, adică acolo unde încă din primul moment îşi  pusese în cap să ajungă, accentuând: „Ceea ce li se întâmplă de ani buni unor Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, ţine de invazia ciumei morale în primplanul scenei publice”.

Dar, domnule Mihăieş, nu aveţi nimic de zis la ce i se întâmplă lui Eminescu?

Sau, ca să fiu mai concret,  la ce spun  unii dintre cei nominalizaţi mai sus despre Eminescu?

A apărut „România  literară” nr. 3 din 2014.  Gellu Dorian publică un atac dur la  prima ediţie a  FILIT organizat de  Dan Lungu şi al cărui director a fost şi, cu siguranţă, directorul ediţiilor viitoare.  Pentru cei care nu ştiu, Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), prima ediţie, a avut loc în perioada 23 – 27 octombrie 2013.  La sfârşitul festivalului, Dan Lungu va declara: „Foarte bine! Peste aşteptările mele, deşi aşteptările mele erau destul de înalte”. Din „inOras.ro”  reţinem: „Cu un buget de aproximativ 500000 de euro oferit de Consiliul Judeţean Iaşi, FILIT este pe deplin  justificat de existenţa unui mediu literar recunoscut la nivel naţional prin forţă şi diversitate, dar şi de vitalitatea editorială. De  asemenea, Iaşul este a doua piaţă naţională de carte, sub raportul vânzărilor, după Bucureşti. Festivalul va beneficia în mod direct de deschiderea internaţională de care scriitorii români se bucură în ultimii ani.”

Dar să revenim la   Gellu Dorian  şi la atacul său intitulat „Strategii culturale fără feedback” în care spune mai spre început: „Nu mă pot exprima asupra realizării proiectului în sine, aşa cum a fost gândit, pentru că nu am fost prezent dintr-un simplu motiv, şi anume acela că nu am fost invitat.”

 După ce am aflat motivul supărării, „nu am fost invitat”, continuă Gellu Dorian: „Aş fi dorit să fi putut lăuda o astfel de iniţiativă, măcar dintr-un patriotism local, să-i zic aşa, iniţiatorul acestui proiect amplu, primul de acest fel  în cultura vie din România, fiind din Botoşani, un prozator de real talent,  cu o alonjă internaţională absolut necesară pentru astfel de programe.” 

Acum, dacă am dedus clar cine este „inculpatul”,  să vedem ce noduri în papură mai găseşte G. D.: 1. „lipsa totală de ecou în afara ţării”; 2. „lipsa de nume de reală rezonanţă”; 3. „strategia de fond (nu de formă); 4. „o recompensă acordată unora dintre cei care au pus umărul la promovarea în afara ţării a iniţiatorului sau a grupului din jurul acestuia”; 5. „lipsa de transparenţă a finalităţii acestui proiect”;    6. „a semănat cu oricare altă manifestare culturală din oricare altă parte, pe unde sunt ele organizate în toată ţara”; 7. „intenţia acestui program a fost cu totul alta, nu una consacrată festivismului, festivităţilor, lecturilor publice”; 8. „tocmai rezultatele lipsesc, finalitatea, feedback-ul”; 9. „aşa cum se întrevede perspectiva, nici după un an nu vor fi alte rezultate decât cele ce pot fi consemnate acum”; 10. „comunicatele de presă date de organizatori nu reflectă o prezenţă masivă a scriitorilor străini, de marcă, sau a editorilor şi traducătorilor, ci doar întâlniri care nu par a fi altfel decât cele care, aşa cum am spus, se petrec peste tot în ţară” şi multe altele.

Cei care vor citi această „actualitate” a lui Gellu Dorian,  vor fi de acord că      Dan Lungu trebuie să dea un răspuns , mai ales că vor întâlni şi cuvinte sau sintagme de genul: „şuşe”, „bani foarte mulţi”,  „să se înfrupte cineva”, „de dragul artei”,  „umflarea sumei”, „risipirea banului public” etc.