Connect with us

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (116)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Dacă e luna februarie, e luna în care s-a născut GRIGORE VIERU (n. 14 februarie 1935, România – d. 18 ianuarie 2009, Republica Moldova). Redăm eseul „SENTIMENTUL  IDENTITĂŢII  ROMÂNEŞTI  LA  GRIGORE  VIERU”, autor prof. Mihaela Manole, care a făcut obiectul participării, cu câţiva ani în urmă,  la un simpozion dedicat  acestui poet:

Aproape că nu există filozof român care să nu fi pus problema identităţii româneşti. Emil Cioran, disecând dintr-o perspectivă proprie „ispita de a exista”, va  propune chiar „o schimbare la faţă a României”. Constantin Noica dezvoltă „sentimentul românesc al fiinţei”, în timp ce Mircea Vulcănescu scrie despre „dimensiunea românească a existenţei”. Spune acest filozof într-o carte a sa cu acelaşi nume [1]: „Sufletul românilor se caracterizează printr-o serie de veleităţi de a fi în anumite feluri, printr-o serie de tentaţii, printr-o serie de reprezentări divergente despre sine, printr-o serie de sentimente de lipsă de actualitate care s-ar simţi întregite prin alunecarea în direcţia felului de a fi al anumitor  popoare, pe care cu un cuvânt am încercat să le caracterizăm sub numele de ispite”. În contextul acestei afirmaţii, Mircea Vulcănescu enumeră, fără pretenţii de exhaustivitate, de a fi considerate caractere dominante sau că ar constitui existenţe depline,  cele mai  „importante” ispite[1]:

  1. „ispita Romei – care a generat istoria culturală modernă a României,ne-a dat cronicarii, unirea religioasă şi şcoala latinistă”;
  2. „ispita greco-bizantină – îl întâmpină pe bucureştean de cum iese la Mogoşoaia”;
  3. „ispita slavo-bizantină – ne-a dat mănăstirile”;
  4. „ispita fondului nostru trac – ne-a dat pe Lucian Blaga, Vasile Pârvan, Nae Ionescu şi autohtoniştii”;
  5. „ispita franceză – ne-a dat paşoptismul funciar al întregii noastre culturi”;
  6. „ispita germană – ne-a dat reacţiunea junimistă”;
  7. „ispita rusească – ne-a dat poporanismul şi, în parte, semănătorismul”.

Constantin Noica, pornind de la caracterul special al prepoziţiei „întru” cu sensul prim de „înăuntru”, consideră că  [2]: „…prepoziţia noastră a adus şi sensul de „înspre”, dând astfel o bună tensiune, care este de esenţa spiritului, de a fi în acelaşi timp în ceva (într-un orizont, într-un sistem) şi de a tinde către acel lucru. Astfel, prin determinările propriei sale istorii, civilizaţia noastră a fost într-un spaţiu dat”.  Şi de aici una dintre concluziile lui Noica  [2]: „La fel ca într-un spaţiu, civilizaţia noastră a fost întru o limbă, cea latină…”. Noica,  analizând rostirea românească, a ajuns la concluzia că ar fi următoarele situaţii ale fiinţei româneşti:

  1. „n-a fost să fie”;
  2. „era să fie”;
  3. „va fiind”;
  4. „ar fi să fie”;
  5. „este să fie”;
  6. „a fost să fie”.

Basarabia a avut norocul  ca, aflată sub cizma rusească, să se ivească Grigore Vieru, omul providenţial, ca rezultat al intersecţiei dintre ispitele lui Mircea Vulcănescu şi situaţiile fiinţei româneşti ale lui Noica, izvorâte din valorile verbului „a fi”.  Chinuit, sărac, crescut de mama sa, avea românismul în sânge aşa cum Iisus îl avea pe Dumnezeu.  Nici el nu-şi putea explica, iar când a fost întrebat de Stelian Gomboş [3],  găseşte greu termenul potrivit, oprindu-se la …„instinct”: „Eu nu am avut o bună pregătire naţională, ca să zicem aşa, în şcoală, dar am avut o foarte bună pregătire…nu ştiu cum să spun…ajută-mă dumneata…instinctivă, dacă e bine aşa. Deci dragostea mea pentru cuvântul românesc, pentru cântecul nostru, pentru tot ce este naţional, am moştenit prin instinct. Mie nu mi-a spus nimeni la şcoală că sunt român, că vorbesc limba română. Din contră, ei mi-au spus că nu sunt român, căci vorbesc altă limbă, cea moldovenească, dar instinctiv, strigătul sângelui mi-a spus că eu vorbesc limba română. Şi-atunci când am greşit, mai exact, se crede că am greşit,, cred unii tineri de-aici de la noi, artişti, poeţi şi, din păcate, şi din ţară, cred că am greşit, îi asigur că nu am greşit”.

Regimul sovietic şi-a dat seama că românismul este un „instinct” şi a trecut  la  metode  drastice de diminuare a efectelor acestei însuşiri. Dumnezeu l-a ales pe Grigore Vieru  ca să păstreze  integri germenii acestui fenomen, vital pentru păstrarea identităţii neamului.

Publicitate

Isabel Molina, o poetă portugheză, declara Marinei Dumitrescu, într-un interviu, despre Eminescu [4]:

  1. „a fost victima circulaţiei restrânse a limbii în care a scris”;
  2. „a fost victima stării periferice a României pe continent”
  3. „este unul din rarii poeţi care merită a fi numit PROFET – stâlp al existenţei şi persistenţei unui popor”;
  4. Este egalat doar de Holderlin”;
  5. „Eminescu încarnează poezia perfect, cum România se încarnează în el”;
  6. „Portugalia îl asemuieşte pe Eminescu cu Camoes prin calitatea lor de SIMBOL, omniprezenţa lor în conştiinţa naţională”;
  7. „Mai poate fi asemuit cu alt poet portughez: Antero de Quental, după sfârşitul său tragic şi a atitudinii lui faţă de lume”.

Ce altceva a fost Grigore Vieru, decât un  alt Eminescu  al  neamului, îmbibat de sentimentul identităţii româneşti în Basarabia?  Un transfer din perspectiva celor cinci componente ale „ethnos”-ului, concept introdus de sociologul italian  C. Tullio-Altan şi descrise în [5], („ epos – transfigurarea simbolică a elementelor legate de memoria trecutului; logos – limba ca simbol al definirii etimologice a colectivităţii; ethos – sacralizarea unui nex normativ şi instituţional care stă la baza organizării grupului; genos – patrimoniul genetic legat de origini comune; topos – teritoriul ca imagine simbolică a patriei-mume, matricea comună care a generat stirpea, viţa”) ale afirmaţiilor poetei Isabel Molina despre Eminescu spre Grigore Vieru , ar constitui o egalitate simetrică. Despre  poetul basarabean s-ar putea pune problema, fără a greşi, în termenii puşi despre Eminescu: „ a fost victima restrângerii circulaţiei limbii române în spaţiul sovietic”; „a fost victima impunerii unei stări periferice a Basarabiei de către Rusia”; „merită a fi numit PROFET –stâlp al existenţei şi persistenţei românismului în Basarabia”; „egalează pe Eminescu”; „Basarabia şi românismul se încarnează în el”; „SIMBOL, precum Eminescu”; „omniprezent în conştiinţa naţională”; „poate fi asemuit cu Eminescu după sfârşitul său tragic şi a atitudinii faţă de lume” etc.

Grigore Vieru a fost primul care a intuit ce se va întâmpla cu limba română, cu românii şi cu identitatea românească în Basarabia. Deşi fire firavă, suferind cu plămânii,  nu se oprea , zi de zi aprinzând candela românismului. Aşa a apărut prima sa carte „Alarma” (Editura „Şcoala Sovietică”, Chişinău, 1957) în care a strecurat şi poezia cu acelaşi nume ca o atenţionare a ce ar urma să se întâmple cu limba română sub ocupaţia sovietică. Ştefan Tudor îşi aminteşte [6]:       „În primii ani de după război (1945-1946), în centrele raionale şi în oraşele din Moldova au existat cursuri de învăţare a limbii române (pe atunci zisă moldovenească) pentru cadrele de partid şi specialiştii trimişi aici din alte republici. Şi acei veniţi nu numai că ne învăţau limba, dar îşi duceau micuţii la grădiniţele româneşti. Era ceva firesc. La Chişinău, de exemplu, în 1946  funcţionau 17 grădiniţe româneşti şi o singură grădiniţă româno-rusă.

În 1947 însă, din rea-voinţa cuiva de la Chişinău sau poate a cuiva de la Moscova, a fost sistată predarea cursurilor de învăţare a limbii române. Tot atunci e pecetluită şi soarta grădiniţelor româneşti: în scurt timp au dispărut toate una câte una, fiind transformate în instituţii preşcolare ruseşti.  În 1957, regretatul poet Grigore Vieru editează prima sa carte de versuri cu titlul sugestiv Alarma!

Continuă Ştefan Tudor:  “Peste doi ani, în 1959, la Chişinău este înfiinţată (după mai bine de un deceniu) o grupă de grădiniţă cu instruire în limba română. În calitate de educatoare la acea grupă este angajată doamna Grigorcea (din păcate, i-am uitat prenumele), invitată de la Călăraşi, întrucât cadrele didactice de la Chişinău, speriate de represiuni şi de rusificare forţată, îşi pierduseră speranţa în reînvierea grădiniţelor româneşti. Grupa în cauză cuprindea copii de toate vârstele (de la un an şi jumătate până la 7 ani) şi a fost amplasată în incinta unei grădiniţe ruse din spatele Casei Scriitorilor de azi. De la doamna Grigorcea am aflat că cel mai mult s-au zbătut să deschidă această grupă Grigore Vieru, Vladimir Beşleagă şi Mitrofan Vatavu. Aşa tineri cum erau, abia ieşiţi din universitate, ei au avut curajul să înfrunte autorităţile comuniste odioase pentru a recuceri dreptul picilor băştinaşi la limba maternă. Doamna Grigorcea mi-a povestit cât de des, cu câtă dragoste şi voie bună venea Grigore Vieru la acel buchet de copilaşi să le citească versuri, poveşti, povestiri. Poate că atunci au şi început să izbucnească din inima poetului extraordinarele sale versuri pentru copii, care nu au asemănare în întreaga literatură română, în afară de câteva poezii foarte cunoscute ale lui Eminescu. Educatoarea Grigorcea însă mai avea nevoie şi de scenete, de scenarii pentru toate sărbătorile anului, pe care nu putea să le găsească nicăieri. Căci mai toată literatura didactică se edita în limba rusă. Şi, bineînţeles, muncea Grigore Vieru. Nopţile lui se transformau în raze de lumină, de bucurie pentru copii şi părinţi”.

Şi viaţa lui Grigore Vieru, atât cât a fost, s-a confundat cu două metafore adânci: a mamei şi a casei părinteşti. Mihai Milea, în [7], scrie: „De altfel, pe tot parcursul vieţii sale, poezia lui Grigore Vieru, a fost o revenire perpetuă acasă, la viaţa de la ţară, la casa părintească, unde mama i-a fost ca o icoană vie. Toată viaţa sa, Grigore Vieru a tânjit după casa părintească”.

Mama, ca o translatare spre România, iar casa părintească spre pământul de dincolo de Prutul care îl despărţea.

BIBLIOGRAFIE:

[1] Mircea Vulcănescu, „Dimensiunea românească a existenţei” (Editura „Fundaţiei culturale Române, Bucureşti, 1991);

[2] Constantin Noica, „Sentimentul românesc al fiinţei” (Editura „Eminescu”, Bucureşti, 1978);

[3] Stelian Gomboş, „Poetul Grigore Vieru – Apologetul şi Mărturisitorul” („Lumea credinţei”, ianuarie, 2016);

[4] Marina Dumitrescu, „Cu Isabel Molina despre Eminescu”  („România literară” nr. 21 din 2015);

[5] Doina Arpenti , “Rolul limbii în formarea identităţii culturale în contextual migraţiei” (Revista “Limba Română”, anul XXVI, nr. 1-2 din 2016);

[6] Ştefan Tudor, „Alarma!” (Revista „Limba română”, anul XIX, nr. 1-4, 2009);

[7] Mihai Milea, “Patria începe acasă” ( “Renaşterea buzoiană” – almanah 2016, p. 79).

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Astăzi este ziua lui: Academicianul Leon Dănăilă a împlinit 92 de ani. O viață dedicată neurochirurgiei și cercetării

Publicat

Publicitate

Academicianul Leon Dănăilă, medic neurochirurg, cercetător și inventator de renume internațional, a împlinit astăzi, 1 iulie, venerabila vârstă de 92 de ani.

Academicianul Leon Dănăilă, medic neurochirurg, cercetător și inventator, s-a născut la 1 iulie 1933 în Darabani, județul Botoșani. Este considerat unul dintre cei mai importanți neurochirurgi români și o personalitate științifică de prestigiu internațional.

După absolvirea Facultății de Medicină din Iași (1958), a lucrat ca medic stagiar la Spitalul din Comănești (1958–1960) și la Circumscripția Sanitară din Dărmănești (1960–1961). În 1961 a devenit medic secundar neurochirurg la Clinica de Neurochirurgie a Spitalului „Gh. Marinescu” din București.

A obținut titlul de medic specialist neurochirurg în 1966, doctor în medicină în 1972 cu teza „Neurinomul spinal” și medic primar neurochirurg gradul III în 1974. Ulterior, a condus Secția VII de neurochirurgie vasculară și microneurochirurgie. În paralel, a absolvit cursurile Facultății de Filozofie – Psihologie din București (1972).

Pentru perfecționare, a studiat neurochirurgia în SUA, la New York (bursă Fulbright, 1980–1981), și a participat la specializări în Budapesta, Delft, Moscova, Edinburgh, Glasgow, Düsseldorf, Paris și Bruxelles. A avut ocazia să colaboreze și să schimbe opinii profesionale cu mari personalități neurochirurgicale din lume.

În 1991 a devenit profesor universitar la Clinica II Neurochirurgie a UMF „Carol Davila” din București, iar în 1992, profesor de psihoneurologie la Universitatea „Titu Maiorescu”.

Publicitate

Aplicând tehnici moderne în sala de operație – inclusiv microscopul operator (1979) și laserul (1984) – a redus dramatic mortalitatea operatorie în cazuri complexe: de la 51% la 4% în neurinoamele de acustic și de la 49% la 4% în anevrismele intracerebrale.

De-a lungul carierei, a realizat peste 27.000 de intervenții chirurgicale, dintre care 14.700 cu microscopul operator și 715 cu laserul. Printre acestea se numără peste 2.700 de anevrisme intracraniene, peste 300 de malformații arteriovenoase și peste 350 de neurinoame acustice.

Leon Dănăilă deține 18 brevete de inventator și 10 de inovator, este autor a 39 de cărți de specialitate și are 317 lucrări științifice publicate sau comunicate, dintre care 93 în reviste cu circulație internațională. A participat la peste 150 de manifestări științifice naționale și internaționale.

A fost recompensat cu numeroase premii și distincții, inclusiv patru premii ale Academiei Române pentru lucrările „Tratamentul tumorilor cerebrale” (1995), „Apoptoza” (2001), „Atlas of Surgical Pathology of the Brain” (2002) și „Lasers in Neurosurgery” (2003). A primit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer (2000) și Comandor (2010), Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (2015) și alte distincții naționale și internaționale.

Este membru titular al Academiei Române (din 2004) și al Academiei de Științe Medicale, membru de onoare al AOSR, dar și membru al numeroase societăți științifice internaționale, precum New York Academy of Sciences, European Association of Neurosurgical Sciences și World Federation of Neurosurgical Societies.

Leon Dănăilă este cetățean de onoare al orașelor Darabani, Dorohoi și Botoșani. De asemenea, face parte din comitetele editoriale ale mai multor reviste medicale și este editor-șef al „Romanian Journal of Neurosurgery”.

Citeste mai mult

Bucecea

Avertisment oficial la Bucecea: Apa de la patru izvoare nu mai este potabilă. Primarul Angel Gheorghiu cere populației să nu o consume

Publicat

Publicitate

Primarul orașului Bucecea, Angel Gheorghiu, a transmis luni un anunț important prin care avertizează populația că apa provenită de la cele patru izvoare publice din oraș nu mai este potabilă și prezintă un risc real pentru sănătate.

„Dragi cetățeni, în urma analizelor de laborator realizate recent de instituții specializate, vă informăm că apa provenită de la cele patru izvoare publice (Izvorul Fântânele, Izvorul de la Gura Leului, Izvorul de la Lupu, Izvorul Elvira) NU mai este potabilă și prezintă un risc real pentru sănătate, în special pentru copii și persoanele cu imunitate scăzută”, a transmis edilul în mesajul public.

Primăria precizează că rezultatele analizelor de laborator au evidențiat prezența unor substanțe peste limitele admise. Cauza principală o reprezintă poluarea excesivă a solului din zonă, generată de activitățile agricole intensive.

„Analizele au evidențiat prezența unor substanțe peste limitele admise, rezultat al unei poluări excesive cauzate de activitățile agricole – în special din cauza folosirii intensive a insecticidelor, îngrășămintelor chimice și altor substanțe parțial toxice care s-au infiltrat în sol și au afectat sursele subterane de apă”, a explicat primarul Angel Gheorghiu.

Din acest motiv, autoritățile locale le cer oamenilor să nu mai folosească apa de la aceste izvoare pentru băut, gătit sau alte utilizări alimentare, până la o nouă informare oficială.

„Vă rugăm să nu mai consumați apa de la aceste izvoare pentru băut, gătit sau alte utilizări alimentare, până la o nouă informare oficială”, se mai arată în apelul transmis populației.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu violent la Mileanca: Un garaj cu tot cu autoturismul din interior și uneltele agricole a fost distrus de flăcări

Publicat

Publicitate

Un incendiu puternic a izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Mileanca. Flăcările au cuprins un garaj în care se aflau un autoturism, mai multe bunuri și unelte electrice. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt considerabile.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului Dorohoi, sprijiniți de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Darabani și Mileanca. Trei autospeciale de stingere au fost mobilizate pentru a limita extinderea incendiului.

La sosirea echipajelor, garajul ardea în totalitate. Pompierii au acționat rapid pentru a împiedica propagarea flăcărilor către casă și celelalte construcții din curte. În urma incendiului au ars garajul, autoturismul aflat în interior, două drujbe, două motoare electrice, o pompă electrică și patru roți auto.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit la instalația electrică a autoturismului.

Pentru a preveni incendiile auto, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

✔ verificaţi instalaţia electrică;

Publicitate

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.

Citeste mai mult

Eveniment

Antifrauda rămâne organizată pe structuri regionale. OUG aprobat de Guvern

Publicat

Publicitate

Guvernul a decis, printr-o ordonanță de urgență adoptată luni, ca Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF să-și păstreze actuala structură, cu sedii doar la nivel regional. Astfel, se renunță la planurile de înființare a unor structuri antifraudă județene, care ar fi trebuit să devină operaționale începând cu 1 iulie 2025.

Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, măsura a fost luată pentru a păstra o viziune unitară în analiza riscurilor și pentru a evita costuri suplimentare legate de funcționarea unor noi sedii județene și angajarea de personal nou.

Tot prin această ordonanță, a fost amânată până la 1 octombrie 2025 obligativitatea folosirii sistemului RO e-Factura de către institutele culturale străine care activează în România și de agricultorii persoane fizice aflați în regim special. Autoritățile spun că aceste categorii nu pot, în prezent, respecta cerințele tehnice ale sistemului.

Decizia face parte din obiectivele guvernării 2025–2028, care include reorganizarea ANAF pentru a crește eficiența și veniturile bugetare, dar fără a genera cheltuieli administrative suplimentare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending