Connect with us

Actualitate

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (11)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

15 februarie, Ziua Naţională a Lecturii. În ultimul timp prefer din ce în ce mai puţin două anotimpuri: toamna şi iarna. Pe primul chiar îl urăsc din cauza escadrilelor de grauri care atacă, lăsându-se cu sutele pe vii şi pe livezi într-un mod destul de organizat, distrugând armonia om-natură.  Orice încercare a mea de a le înţelege atitudinile de vandali, de a-i domestici chiar, a fost un eşec total. Mă îndepărtez tot mai mult şi de iubirea copilăriei mele, iarna. Cauza o reprezintă ciorile care acoperă cerul în valuri disonante.  Pline de zel, umplu spaţiul dintre zăpadă şi nori cu mişcările lor browniene în speranţa că vor găsi ceva ce ar putea să le ostoiască foamea.

Cărţile sunt asemenea escadrilelor de grauri sau valurilor de ciori. Intră în viaţa noastră venind dinspre ceea ce numim activitate literară a unora (creatorii), obligându-ne să reacţionăm într-un fel.  Foarte mulţi le ignoră, alţii le mângâie (ca simpli cititori) şi foarte puţini le supun propriilor judecăţi (în calitate de critici, cronicari, comentatori etc.) Critica este rezultatul armonizării judecăţilor noastre cu ale altora, pe care George Călinescu o găsea ca fiind locul geometric ivit la intersecţia dintre gustul nostru şi creaţia altora.

Spre deosebire de vieţuitoarele amintite, cărţile au o calitate: pot fi îmblânzite prin lectură. Printr-o lectură în profunzime, veritabilă „plimbare” creativă prin text. Adepţii lecturilor plane, fugitive, vor constata o stare de nervozitate din partea cărţilor pentru că şi ele au suflet.  O „plimbare” creativă se face folosind cel de-al patrulea ochi, cel al spiritului. Cu el pătrunzi în text asemenea unui chirurg în trupul uman. Nu toate cărţile pot fi citite în profunzime. Trebuie un efort de armonizare din partea cititorului. Parafrazându-l pe Paul Valery, a te armoniza cu textul înseamnă „a merge” prin proză şi „a dansa” prin poezie. Actul de armonizare cititor-carte vine şi dinspre text doar în situaţia în care, după cum spune Sorin Lavric, „este scris în jargonul abstract” şi „se sprijină pe tradiţia creştină”.

Ce caut eu într-o carte? În primul rând dacă se respectă axioma Berdiav: „Creaţia înseamnă continuarea făuririi lumii de acolo de unde a lăsat-o Dumnezeu”. Urmează a doua linie imaginativă Kant: imaginaţia să se bazeze mai puţin pe logica reproducerii (a reprezentărilor empirice) şi să pună accent pe „logica transcendentală (creatoare de scheme şi simboluri)”. Am declarat adesea că sunt adeptul, mai ales când citesc poezie, a  „legilor directoare ale euphorionismului”, adică a programului impus, încă de la începuturi, de către membrii Cercului Literar de la Sibiu. Ei considerau ca valori primordiale ale creaţiei claritatea şi echilibrul, exact cum le concepea Goethe.  Din această perspectivă voi aprecia şi poezia scrisă în „dulcele stil clasic”, iar dintre cele patru funcţii, caut cu nesaţ două: „docere” (educaţia în sens strict) şi „delectare” (plăcerea estetică). A nu se înţelege că nu apreciez şi poezia modernă, ba chiar o citesc regulat, dar ea încă prezintă o serie de blocaje care îndepărtează cititorul, eu neapreciind „tirania discursului” (Alexandru Muşina).  Andrei Pleşu, vrând să găsească vectorii care duc la o criză în artă, a identificat „cinci nuclee de dezordine” în acest domeniu. Distinsul filosof dă şi „şase posibile soluţii ale acestei stări de criză”. Nefiind de acord cu a cincea soluţie, din contra, eu sunt pentru aportul accentuat al ştiinţelor auxiliare, voi uza adesea  de ele în comentariile mele, în care cititorul va  observa dese racordări la filozofie, psihologie, sociologie şi multe altele pretabile la text. Un accent deosebit pun pe arhitectura operei (mai ales când e vorba de proză), interesându-mă toposul şi timpul, precum şi pe gradul de reflexivitate al autorului. (din prefaţa scrisă de mine la volumul „Buzunarul cu idei” – Editura „Stef”, Iaşi, 2017).

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

START CAMPANIE: „Să nu-i fie frig!”. O mie de copii din Botoșani vor primi haine groase pentru iarnă

Publicat

Publicitate

Iarna se apropie, iar pentru mulți copii din județul Botoșani, frigul nu înseamnă doar zăpadă și colinde, ci zile grele petrecute fără haine călduroase. Pentru ei, visul de Crăciun este simplu: să poată merge la școală fără să tremure.

Pentru a le aduce căldură și bucurie, Asociația Grup Civic Botoșani a lansat prima ediție a campaniei umanitare „Să nu-i fie frig!”, o inițiativă prin care își propune să îmbrace 1.000 de copii din județ cu haine de iarnă, ghetuțe și căciulițe.

Campania se desfășoară în perioada 20 – 23 decembrie 2025, iar valoarea totală estimată a proiectului este de 350.000 de lei. Scopul acțiunii este ca niciun copil să nu fie nevoit să înfrunte frigul fără protecție, iar fiecare gest de solidaritate să se transforme într-un zâmbet și într-o amintire frumoasă de Crăciun.

„Ne dorim ca iarna aceasta să fie una a binelui. Fiecare contribuție, oricât de mică, poate însemna pentru un copil o haină caldă și un motiv să creadă în oameni”, transmit reprezentanții Asociației Grup Civic Botoșani.

Cei care doresc să se implice pot face donații în contul campaniei:
IBAN: RO03BTRL RON CRT 0530 1564 01 (Banca Transilvania)
Detalii și implicare: 0759 362 916 / 0757 369 356

Asociația face apel la botoșăneni, la firmele locale și la toți oamenii cu suflet mare să se alăture acestei cauze. Împreună, putem transforma frigul în căldură, iar iarna aceasta într-un timp al speranței și al faptelor bune.

Publicitate

„Să nu-i fie frig!” – pentru că niciun copil nu ar trebui să tremure de frig în drumul spre școală.

Citeste mai mult

Eveniment

Zeci de mii de închinători au trecut prin altarul Catedralei Naționale: Sunt așezate spre cinstire moaștele Sf. Ap. Andrei

Publicat

Publicitate

Până în prezent, peste 40.000 de persoane s-au închinat în altarul Catedralei Naționale, a anunțat marți Părintele Consilier Patriarhal Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Conform unei tradiții specifice Bisericii Ortodoxe Române, după sfințirea unui lăcaș de rugăciune, toți credincioșii – bărbați și femei – au dezlegare să treacă și să se închine prin sfântul altar.

În acest scop, Catedrala Națională rămâne deschisă zi și noapte până vineri, 31 octombrie 2025.

Închinătorii au prilejul să cinstească și moaștele Sf. Ap. Andrei, Ocrotitorul României și al Catedralei Naționale.

Racla pentru acestea a fost sfințită cu puțin timp înainte de sfințirea picturii Catedralei și are forma sfântului lăcaș (până la cornișă).

Publicitate

Luni seară, timpul de așteptare ajunsese la 7 ore, conform Trinitas TV.

Cum vezi rândul pe harta interactivă

Credincioșii care trec prin altarul Catedralei Naționale se pot închina și la moaștele Sf. Ap. Andrei, Ocrotitorul României și al sfântului lăcaș. Foto: Agerpres / Cristian Nistor

Arhiepiscopia Bucureștilor a creat un link la care pot fi urmărite lungimea rândului și timpul de așteptare actualizate în timp real:

  • accesează linkul aici ținând telefonul culcat (pe orizontală);
  • scroll down;
  • vezi bulina roșie în care este reprezentat un pieton – ea arată unde se termină rândul;
  • click pe bulina roșie și va apărea timpul de așteptare din acel moment;
  • dacă ora de actualizare afișată lângă hartă nu e apropiată de momentul prezent (poate depinde de telefon și de calitatea semnalului de net primit), dă REFRESH la browserul de web sau intră din nou pe link și repetă pașii.
Rândul de închinători care așteptau să treacă prin altarul Catedralei Naționale luni, 27 octombrie 2025. Foto: Agerpres / Cristian Nistor

Echipele de voluntari ale Arhiepiscopiei Bucureștilor actualizează datele permanent.

Foto credit: Agerpres / Cristian Nistor

Citeste mai mult

Eveniment

Noua lege a pensiilor speciale. Grindeanu: Se va ieși la pensie la 65 de ani, dar nu poate fi pensia cât salariul

Publicat

Publicitate

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, susține că o nouă lege privind pensiile speciale va fi adoptată în curând, „într-o formă sau alta”. Acesta a subliniat că anumite principii sunt „nenegociabile”, printre care vârsta de pensionare de 65 de ani și limitarea cuantumului pensiei raportat la salariu.

Sorin Grindeanu a afirmat că România are „urgent” nevoie de o nouă lege pentru pensiile speciale și că își propune reluarea dialogului dintre Guvern și sistemul judiciar, după tensiunile generate de decizia Curții Constituționale care a respins forma anterioară a legii.

„Am avut o întâlnire cu actorii principali din justiție… șefa Înaltei Curți, șefa CSM și procurorul general și i-am întrebat un singur lucru: dacă sunt de acord să revenim la masa dialogului. Au spus da”, a declarat Grindeanu la Antena 1, potrivit Mediafax.

El a explicat că va propune în coaliție refacerea proiectului de lege, care ar putea fi adoptat fie prin Parlament, fie prin angajarea răspunderii Guvernului.

„Vom avea o nouă lege, într-o formă sau alta, care va regla lucrurile. Se va ieși la pensie la 65 de ani. Dar nu poți să ai pensia cât ai avut salariul. Astea sunt lucruri nenegociabile”, a subliniat liderul PSD.

Termen-limită pentru adoptarea legii pensiilor speciale

Grindeanu a mai spus că termenul-limită pentru adoptarea noii legi este 28 noiembrie și a criticat lipsa de dialog din coaliție.

„România are nevoie de o nouă lege urgent. În loc să folosim timpul eficient, stăm și ne măsurăm orgoliile”, a spus el.

Publicitate

Oficialul social-democrat a mai adăugat că scopul grupului de lucru propus de el nu este „îngroparea” subiectului, ci accelerarea soluțiilor.

„Dacă există bună credință, vom ajunge la un punct de vedere comun, fără forță, ca până acum”, a încheiat Grindeanu.

Citeste mai mult

Cultura

Spectacolele „Bani din cer” și „Domnul Zero” la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, la sfârșitul acestei săptămâni

Publicat

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „Bani din cer” de Ray Cooney și Domnul Zero de Elmer Rice.

Botoșănenii sunt invitați sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 1900 la Teatrul „Mihai Eminescu” la spectacolul „Bani din cer” de Ray Cooney, în regia lui Alexandru Vasilachi.

Regia artistică şi coloana sonoră: Alexandru Vasilachi

Scenografia: Mihai Pastramagiu

Distribuția:

Jean Perkins – Dana Bucătaru

Publicitate

Henry Perkins – Sorin Ciofu

Bill – Ioan Crețescu

Davenport – Gheorghe Frunză

Betty Johnson – Lorena-Petronela Chiribuță

Vic Johnson – Răzvan Amitroaei

Slater – Vali Popa

Un trecător – Petruț Butuman

„Orice situaţie de acest fel te învaţă ceva, te reface!”

Ray Cooney, autorul textului este, în primul rând, actor. El ştie ce înseamnă pentru un actor o situaţie foarte incitantă, explozivă. El ştie ce înseamnă replica. A scris un şir de piese ştiind toate cele spuse şi „Bani din cer” nu face excepţie de la „regulă”. Este o piesă scrisă pentru actori. Textul aduce la rampă, în primul rând, actorii. Situaţiile se schimbă din trei în trei minute, dacă nu şi mai repede. Şi actorul şi personajul sunt puşi în situaţii limită. Este vorba de limita comediei, să ne înţelegem, nu de limita umanului! Iar echipa de actori de la Botoşani a probat reacţii deosebite, evident, în situaţii cu totul şi cu totul deosebite!

Orice situaţie de acest fel – când capeţi, surprinzător – o sumă mare de bani – te învaţă ceva, te reface! Chiar dacă, până la urmă, nu vei avea parte de acei bani!

Duminică, 2 noiembrie, de la ora 1900, vă invităm la spectacolul Domnul Zero” de Elmer Rice, regia Vlad Cepoi. Vlad Cepoi este și cel care a făcut traducerea și adaptarea textului, dar și scenografia și ilustrația muzicală a spectacolului. Coregrafia spectacolului este realizată de Victoria Bucun. Din distribuție fac parte: Răzvan Amitroaei, Andreea Moțcu, Alexandra Vicol, Cezar Amitroaei, Petruț Butuman, Florin Aionițoaei, Lorena-Petronela Chiribuță, Irina Mititelu, Radu Dragoș, Crenola Muncaciu, Bogdan Muncaciu, Silvia Răileanu, Sorin Ciofu, Oana-Maria Tudoran, Valentin Popa, Lidia Uja, Ioan Crețescu.

Piesa „Mașina de calcul”, scrisă de Elmer Rice în 1923, investighează teme fundamentale legate de condiția umană, alienare și impactul tehnologiei asupra vieții individuale. Acțiunea se desfășoară în anii ’20 și se axează pe Domnul Zero, un contabil obișnuit, al cărui destin suferă o schimbare dramatică atunci când își pierde slujba de lungă durată din cauza automatizării și introducerii mașinilor de calcul. La distanță de un secol, constatăm că preocupările societății străbunicilor noștri sunt încă surprinzător de actuale în contextul societății contemporane.

Povestea explorează adâncimea relației dintre individ și tehnologie, subliniind impactul alienării asupra vieții personale și conexiunilor umane. Prin adaptarea textului clasic, „Domnul Zero” servește ca oglindă a fricilor și anxietăților pe care le experimentăm astăzi, subliniind caracterul ciclic al preocupărilor umane în fața schimbărilor tehnologice și sociale. Astfel, piesa rămâne un testament al relevanței sale de-a lungul decadelor, provocând publicul să reflecteze asupra propriei sale relații cu tehnologia și schimbările în evoluția societății.

 Biletele se găsesc la Agenția teatrală din Teatrul „Mihai Eminescu”, intrarea din strada Cuza Vodă.

Preț bilet : 50 lei – stal; 60 lei – lojă;

Preț bilet elevi – 20; pensionari – 25 lei

Tel. 0735.779.821 ▪marți-vineri: 10°°-18°° ▪ sâmbătă, duminică: 13°°-19°°

 https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending