Connect with us

Eveniment

Momente de emoţie la Parohia Suharău. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, slujbă de târnosire la biserica din localitate

Publicat

Publicitate

Momente pline de emoţie astăzi în Parohia Suharău unde a avut loc o slujbă de târnosire săvârșită de către Înalt preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Protopopul Protopopiatului Darabani, preotul Costică Pînzariu, și un impresionant sobor de preoți și diaconi.

Alături de cele câteva sute de pelerini, la slujbă a ajuns și președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, dar și fostul ministru al muncii, Marius Budăi, precum și primarul comunei, Marcel Chelariu.

Biserica cu hramurile “ Înălțarea Domnului” și “ Sfântul apostol Andrei” a parohiei Suharău, care aparține Protopopiatului Darabani, a fost zidită și înfrumusețată între anii 2002-2023.

Biserica veche a parohiei, construită din lemn, monument istoric de la anul 1793, asigura desfășurarea în bune condiții a vieții liturgice, dar s-a simțit nevoia ridicării unei sfinte biserici din zid care să facă parte dintr-un ansamblu parohial format din casa socială, capela mortuară și clopotniță.

În data de 17 aprilie 2002, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la acea vreme Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a fost săvârșită de către Înaltpresfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pe atunci Episcop Vicar al Arhipiescopiei Iașilor, slujba punerii pietrei de temelie.

Biserica a fost împodobită cu pictură, în tehnica fresco, pe parcursul anilor 2019-2021, de către pictorul bisericesc Mihai Chiuaru din Bacău, fiind înzestrată și cu o frumoasă catapeteasmă, strane și cu toate cele necesare pentru buna desfășurarea a sfintelor slujbe.

Publicitate

Toate lucrările s-au desfășurat sub coordonarea și cu purtarea de grijă a preotului paroh Adrian – Dănuț Nazare, sprijinit de consiliul și comitetul parohial, epitrop fiind domnul Costache I. Ursan.

“Alături de obștea din Suharău am luat parte la slujba de târnosire săvârșită de către Înalt preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Protopopul Protopopiatului Darabani, preotul Costică Pînzariu, și un impresionant sobor de preoți și diaconi. Felicitări preotului paroh Adrian – Dănuț Nazare. Cele împlinite au fost posibile prin jertfa și osteneala credincioșilor din parohie, prin sprijinul oferit de Secretariatul de Stat pentru Culte, precum și de Primăria și Consiliului Local Suharău, cu implicarea domnului primar Marcel Chelariu, dar și prin dărnicia altor ctitori, donatori și binefăcători. Pentru toate acestea, mulțumim și slăvim pe Atotputernicul Dumnezeu cel în treime lăudat: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt!”, a transmis președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Incendiu violent la Vorniceni. O casă și o anexă au ars din temelii

Publicat

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, în această seară, în localitatea Vorniceni. O casă și o anexă au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Stației Săveni și Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vorniceni. Aceștia au constatat faptul că locuința și anexa ardeau în totalitate. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, s-a intervenit mai bine de patru ore. Pompierii au eliminat riscul producerii unei explozii, din interiorul locuinței fiind scoasă o butelie.

 

A fost protejată de flăcări o altă casă din apropiere.

 

Publicitate

Pentru prevenirea unor situații similare, ISU Botoșani vă reamintește:

 

– verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);

 

– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

 

– tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

 

– îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

 

– păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Eveniment emoționant la Coșula: Sfânta Liturghie arhierească și sfințirea clopotniței Bisericii „Izvorul Tămăduirii”

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, în Parohia „Izvorul Tămăduirii” din comuna Coșula, Protopopiatul Botoșani, a avut loc sfințirea noii clopotnițe, împodobită cu un clopot nou și porți noi, eveniment onorat cum se cuvine de credincioșii din comună și din împrejurimi.

Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte și arhimandritul Chirvase, starețul Mănăstirii Coșula.

Programul liturgic al evenimentului de sâmbătă a cuprins slujba Utreniei, primirea ierarhului, Sfânta Liturghie arhierească, urmată de slujba de sfințire a clopotniței, săvârșită la finalul programului. La finalul slujbei, pr. iconom stavrofor Adrian Achițenei, parohul Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhului, slujitorilor și credincioșilor, subliniind importanța noii clopotnițe pentru viața liturgică a parohiei și pentru continuitatea tradiției ortodoxe în comunitatea din Coșula.

Date istorice

Parohia „Izvorul Tămăduirii” din comuna Coșula a fost înființată în anul 2003, odată cu sfințirea pietrei de temelie a bisericii de către Înaltpreasfințitul Calinic, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În anul 2004, a fost hirotonit și instalat primul preot paroh, pr. Adrian Achițenei.

În lipsa unui lăcaș de cult, slujbele au fost oficiate temporar într-o Casă Socială, până la finalizarea bisericii, unde, începând cu 30 noiembrie 2007, au fost săvârșite în mod permanent slujbele religioase.

Publicitate

Biserica parohială a fost sfințită la 21 septembrie 2013 de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În data de 10 decembrie 2023, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a binecuvântat noul centru social al parohiei.

În anul 2025, prin implicarea preotului paroh și a credincioșilor, a fost finalizată clopotnița parohială, sfințită în cadrul evenimentului din 10 ianuarie 2026.

o

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat din Botoșani, dispărut după plecarea la muncă în Spania

Publicat

Publicitate

Iulian Ciobanu, un bărbat în vârstă de 39 de ani, originar din județul Botoșani, este dat dispărut după ce a plecat la muncă în Spania. Acesta s-a născut la data de 14 aprilie 1986 și avea domiciliul în localitatea Durnești.

Potrivit informațiilor disponibile, în cursul anului 2020, Iulian Ciobanu a părăsit România pentru a lucra în Spania. De la momentul plecării, acesta nu a mai revenit acasă și nu a mai luat legătura cu familia sa. Lipsa oricărui semn de viață a stârnit îngrijorarea apropiaților, care nu cunosc motivele dispariției sale.

Familia speră ca Iulian Ciobanu să fie în siguranță și face apel la orice persoană care deține informații despre acesta să le comunice autorităților sau să ajute la clarificarea situației.

Orice detaliu, oricât de mic, poate fi important pentru a-l găsi.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu în Cătămărești Vale. O casă a luat foc de la un coș de fum neprotejat termic. Proprietarul a primit îngrijiri

Publicat

Publicitate

Casa unei familii din localitatea Cătămărești Vale a fost în pericol, astăzi, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.

Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar pompierii au reușit să salveze locuința.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Proprietarul a primit îngrijiri medicale la fața locului, deoarece a inhalat fum, însă a refuzat transportul la spital.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor și a burlanelor de evacuare a fumului, trebuie adoptate următoarele măsuri:

Publicitate

✔️ verificarea coşurilor / burlanelor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

✔️ păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;

✔️ îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

✔️ tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

✔️ curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending