Connect with us

Administratie

Moment istoric pentru Autostrada Unirii-A8. Aviz favorabil pentru secțiunea montană Miercurea Nirajului-Leghin (Vânători Neamț)

Publicat

Publicitate

Astăzi a fost emis un aviz favorabil pentru Studiul de Fezabilitate în cadrul CTE CNAIR, cu indicatorii tehnico-economici necesari lansării licitației pentru execuția secțiunii II, secțiunea montană din Autostrada UNIRII-A8, autostrada care va lega Moldova de Transilvania.

În aceste condiții, licitația pentru proiectare și execuție va trebui lansată până la sfârșitul anului.

Anunțul a fost făcut de Cătălin Urtoi, unul dintre liderii mișcării pentru autostrăzi în zona Moldova, fost consilier onorific al ministrului Transporturilor, iar acum director al Companiei Naționale de Investiţii Rutiere (CNIR).

Secțiunea va avea o lungime totală de 159,2 km, iar traseul va include:

– 5 noduri rutiere la intersctarea DN13A,  DN13B , DN12, DN15, DN15B

– 437 de structuri (119 poduri, 19 pasaje, 117 viaducte, 179 podețe),

Publicitate

– 47 tuneluri, în lungime totală de 11,64 km (cu lungimi individuale cuprinse între 70 m și 940 m).

Proiectul, finanțat prin Programul Transport 2021-2027, are o valoare totală estimată de 31,56 miliarde lei (fără TVA).

“Urmează CTE din partea Ministerului Transporturilor, interministeriala pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici și Hotărârea de Guvern. Pentru această etapă finalizată cu succes, trebuie felicitată în primul rând echipa de specialiști din cadrul CNAIR, care împreună cu proiectantul Acciona au finalizat cu profesionalism această documentație”, a transmis Cătălin Urtoi.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Ceața persistă în județul Botoșani. Meteorologii au prelungit avertizarea de COD GALBEN

Publicat

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de ceață și polei, valabil până la ora 11:00, pentru o parte din județul Botoșani.

Din această cauză, pe drumurile din Dorohoi, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Avrămeni, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Broscăuți, Mileanca, Pomârla, Știubieni, Darabani, Mihăileni, Drăgușeni, Corlăteni, Cândești, Cordăreni, Viișoara, Concești, Văculești, Lozna, Mitoc, Dimăcheni și Adășeni se reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

În funcție și de condițiile locale, fenomenul va favoriza formarea ghețușului.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, vă recomandăm:
▪️conduceți prudent;
▪️reduceți viteza;
▪️măriți distanța dintre autovehicule;
▪️evitați orice manevră riscantă;
▪️dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 1️⃣1️⃣2️⃣!

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Publicitate

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

Accident! Un tânăr de 21 de ani s-a dat peste cap cu mașina, la Mănăstireni

Publicat

Publicitate

Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu autoturismul, pe un drum din localitatea Mănăstireni. S-a întâmplat noaptea trecută. Alarma a fost dată puțin după miezul nopții. În momentul producerii evenimentului, în mașină se aflau, în total, trei persoane.

 

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat faptul că mașina era răsturnată pe o parte și că toate persoanele erau ieșite din interior. Tânărul rănit a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

 

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei.

 

Publicitate

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție, șoferi! Meteorologii au anunțat COD GALBEN de ceață. Pe alocuri, vizibilitatea este redusă sub 50 de metri

Publicat

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de ceață și polei, valabil până la ora 09:00, pentru o parte din județul Botoșani.

 

Din această cauză, pe drumurile din Dorohoi, Ungureni, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Avrămeni, Dersca, George Enescu, Manoleasa, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Vlăsinești, Broscăuți, Mileanca, Pomârla, Știubieni, Darabani, Drăgușeni, Nicșeni, Corlăteni, Leorda, Cândești, Cordăreni, Viișoara, Hănești, Brăești, Săveni, Concești, Văculești, Lozna, Mitoc, Dimăcheni, Adășeni și Bucecea se reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

 

În funcție și de condițiile locale, fenomenul va favoriza formarea ghețușului.

 

Publicitate

✅️ Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, vă recomandăm:

▪️conduceți prudent;

▪️reduceți viteza;

▪️măriți distanța dintre autovehicule;

▪️evitați orice manevră riscantă;

▪️dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

 

În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 1️⃣1️⃣2️⃣!

 

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfinţii 10 Mucenici din Creta

Publicat

Publicitate

  Aceşti sfinți au pătimit pe timpul lui Deciu împăratul, în insula Creta şi nu erau toţi din acelaşi oraş, ci din mai multe părţi. Din mitropolia Gortinei erau cinci: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichian; din Cnos, unul: Zotic; din Epinia Panormului, Agatopus; din Chionia Vasilide şi din Iraclia: Evarest şi Pompie.

Ei au fost daţi de necredincioşi ighemonului insulei, care a poruncit călăului să-i ducă la altarele idoleşti ca să jertfească. Vreme de treizeci de zile, Sfinţii au fost chinuiţi, batjocoriţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, de necredincioşi, iar la 23 decembrie, au fost duşi la judecată. Au fost din nou bătuţi, loviţi cu pietre, pălmuiţi, scuipaţi, dar au rămas neînduplecaţi şi tari în credinţa Lui Hristos.

După ce au fost chinuiţi, dregătorul a dat osânda de moarte, prin sabie. Ei au făcut rugăciune şi ziceau: „Iartă Doamne, pe robii Tăi şi primeşte vărsarea sângelui nostru, pentru noi, pentru rudeniile şi prietenii noştri şi pentru toată ţara, ca să scape de întunericul nerecunoştinţei şi cu ochi curaţi să vadă credinţa cea bună şi să te cunoască pe tine, lumina cea adevărată, veşnice Împărat.

Aşa rugându-se i s-a tăiat fiecăruia capul, iar după tăiere, cunoscuţii au adunat Sfintele trupuri şi le-au îngropat cu cinste.

 

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending