Connect with us

Eveniment

Moldovean cu autoturism înmatriculat pe Lituania, cu dreptul de a conduce suspendat, depistat la volan în Vama Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au anunțat astăzi că efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră permisul de conducere deşi dreptul de a conduce îi era suspendat.

În data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, în vârstă de 39 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Lituania.

“La controlul de frontieră, la solicitarea colegilor noştri, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la control, colegii noştri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că persoana în cauză are dreptul de a conduce autovehicule suspendat”, a explicat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Botoşani, comisar şef de poliţie Radu Tatiana.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că nu are dreptul de a conduce autovehicule.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Redacția Botoșani24.ro vă urează Paște Fericit! Hristos a înviat!

Publicat

Publicitate

Hristos a Înviat!

Cu ocazia celei mai însemnate sărbători a creștinătății, vă transmitem cele mai calde gânduri și urări de bine. Paștele este momentul renașterii, al speranței și al iubirii, o sărbătoare a luminii care ne amintește de puterea credinței și a sacrificiului făcut din dragoste pentru omenire.

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă liniște în suflet, pace în familie și clipe pline de armonie alături de cei dragi. Să întâmpinați Sfintele Paști cu inimile deschise, cu recunoștință și iubire!

Să aveți parte de sănătate, împliniri și Sărbători pline de lumină!
Paște Fericit alături de cei pe care îi iubiți!

Redacția Botoșani24.ro

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Primarul comunei Știubieni, Pavel Ștefanache: Sfintele Sărbători să vă facă viaţa frumoasă, casa mai bogată şi masa înbelşugată

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Știubieni, Pavel Ștefanache, vă transmite cele mai calde urări cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

„Cu ocazia Învierii Domnului vrem să vă urăm toate cele bune: lumina în suflet, dragoste și sănătate. 

Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări!

Sfintele Sărbători să vă facă viaţa mai frumoasă, casa mai bogată şi masa înbelşugată. Fie ca Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură şi iubire în suflet.

Un Paste Fericit! Hristos a înviat!”, a transmis primarul comunei Știubieni, Pavel Ștefanache.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Primarul comunei Călărași, Claudiu Vrajotis: Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă clipe magice alături de cei dragi!

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Călărași, Claudiu Vrajotis, vă transmite cele mai calde urări cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

„Hristos a Înviat ! Paște Fericit !

Sărbătoarea Paștelui reprezintă cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.

Este un moment de pace sufletească, de interiorizare, de împăcare, de bucurie.

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!

Să aveți un Paște fericit! Sărbători fericite!”, a transmis primarul comunei Călărași, Claudiu Vrajotis.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Primarul comunei Gorbănești, Ionuț-Lucian Melinte: Lumina cea pururea vie a Învierii lui Hristos să vă lumineze sufletul cu pace

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Gorbănești, Ionuț-Lucian Melinte, vă transmite cele mai calde urări cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

„Lumina cea pururea vie a Învierii lui Hristos să vă lumineze sufletul cu pace, să vă umple inima de bucurie cerească și să vă călăuzească spre toată fapta cea bineplăcută Lui.

Fie ca Sfintele Sărbători să ne facă viaţa mai frumoasă, casa mai bogată şi masa înbelşugată. Fie ca Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură şi iubire în suflet. Hristos a Înviat!”, a transmis primarul comunei Gorbănești, Ionuț-Lucian Melinte.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending