Connect with us

Eveniment

Modificări la Codul Penal, aprobate în Parlament: Pedepse cu închisoarea, MAJORATE pentru traficanții de droguri

Publicat

Publicitate

Pedepsele privind închisoarea vor fi sporite în cazul infracțiunilor legate de traficul de droguri. Camera Deputaților a aprobat, în calitate de for decizional, un proiect de lege în acest sens. Conform noului act normativ, se prevede o creștere a pedepselor privind închisoarea în intervalul de la trei până la 10 ani pentru aceste infracțiuni, relatează alba24.ro.

  • în cazul efectuării de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive

Se elimină posibilitatea executării pedepsei sub supraveghere

  • în cazul traficului de droguri de mare risc şi traficului internaţional de droguri de mare risc.

S-au înregistrat 250 voturi „pentru” şi 21 „împotrivă”, potrivit Agerpres.

Proiectul

  • completează Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
  • modifică Legea nr.194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare
  • completează art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Pedepse cu închisoarea, majorate

Legea înăspreşte pedepsele pentru operaţiunile cu substanţe cu efecte psihoactive care, în prezent, sunt de închisoare de la doi la şapte ani.

„Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive

Publicitate
  • constituie infracţiune
    • şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani
    • şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”, prevede proiectul.

”Fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive

pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege

  • constituie infracţiune
    • şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani
    • şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”.

„Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 2 alin 2 şi art. 3 alin 2”, mai prevede proiectul.

Articole 2 şi 3 din lege se referă la pedepsele în cazul traficului de droguri de mare risc şi a traficului internaţional de mare risc.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Zona Bucovina din municipiul Botoșani rămâne fără apă. Cei afectați sunt rugați să-și facă rezerve

Publicat

Publicitate

Pentru efectuarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare apă cu diametrul de 375 mm, situată în zona intersecției străzii Nicolae Iorga cu B-dul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani,  S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei ar putea fi  întreruptă temporar sau să se înregistreze o scădere a presiunii în anumite zone, mâine, 31 ianuarie 2025, în intervalul orar 09:00-15:00.

Sunt afectați consumatorii ce locuiesc în patrulaterul format din străzile: Bucovina (de la intersecția cu Nicolae Iorga, până la intersecția cu Maxim Gorki), Maxim Gorki (până la intersecția cu B-dul Mihai Eminescu), B-dul Mihai Eminescu (până la intersecția cu Nicolae Iorga), precum și pe străzile interioare adiacente acestora.

Pentru a evita efectele negative, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani recomandă utilizatorilor din zonele afectate să-și creeze minime rezerve de apă.

„Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus”, transmit oficialii NOva Apaserv.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

Mașinile diesel, eliminate de la finanțare prin programul „Rabla”. Ce alte modificări mai pregătește ministerul

Publicat

Publicitate

Mașinile diesel vor fi eliminate de la finanțare prin programul ”Rabla”, din acest an. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Mircea Fechet. În ceea ce privește ecotichetul la ”Rabla Plus”, sunt discuții pentru majorarea valorii acestuia, scrie alba24.ro.

”Programul Rabla împlinește 20 de ani, vrem să-l simplificăm. Deja l-am creionat pentru perioada 2025-2030. Ne propunem ca programul Rabla să fie din ce în ce mai verde. Nu o să finanțăm diesel”, a declarat Fechet, pentru gândul.ro

Ministrul a spus că a avut în acest sens discuții cu producătorii și importatorii de autovehicule.

Mașinile diesel, eliminate din programul ”Rabla”. Ce spun producătorii

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) apreciază decizia Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) de a elimina subvenția pentru autoturismele cu motoare diesel din Programul ”Rabla”.

”Eliminarea subvenției pentru mașinile cu motoare diesel este o măsură curajoasă și necesară. Este o direcție pe care APIA a susținut-o activ de mai bine de un an și jumătate, iar acest pas contribuie la accelerarea tranziției către motorizările electrice și hibride, mai prietenoase cu mediul’, a declarat, în comunicatul citat, Dan Vardie, președintele APIA, potrivit Agerpres.

Alte modificări la programul ”Rabla”

În acest context, Asociația de profil susține un plan detaliat și predictibil pentru eliminarea treptată a subvenției acordate diferitelor tipuri de motorizări, prin Programul ”Rabla”:

Publicitate
  • excluderea subvenției pentru autoturismele cu motoare diesel în 2025
  • excluderea subvenției pentru autoturismele cu motoare pe benzină în 2026
  • excluderea subvenției pentru autoturismele cu motorizări mild hybrid în 2027
  • excluderea subvenției pentru autoturismele cu motorizări full hybrid în 2028
  • excluderea subvenției pentru autoturismele cu motorizări plug-in hybrid în 2029
  • eliminarea completă, începând cu anul 2030, a subvenției, inclusiv pentru vehiculele electrice.

De asemenea, APIA este pentru creșterea plafonului maxim al valorii autoturismelor eligibile, de la 75.000 de euro la 80.000 de euro.

‘(…) APIA atrage atenția asupra termenului de 3 ani propus pentru menținerea în proprietate a unui autoturism achiziționat prin Programul Rabla, considerând că această perioadă este excesiv de lungă. Conform expertizei APIA, un termen de 1 an ar fi mai adecvat, permițând o mai mare flexibilitate pentru consumatori și contribuind la creșterea ratei de punere în circulație a autoturismelor electrice pe străzile din România. Această măsură ar stimula dinamica pieței și ar încuraja înnoirea mai rapidă a parcului auto’, subliniază asociația.

”Rabla Plus” – majorarea ecotichetului

APIA susține majorarea subvenției acordate prin Programul ”Rabla Plus” la un nivel de 8.500 de euro în 2025, respectiv de 7.500 de euro în 2026.

”Creșterea subvenției în primii doi ani este esențială pentru a recâștiga încrederea consumatorilor în electromobilitate, afectată de reducerea subvenției la 5.100 euro / autoturism în 2024 – o decizie care a avut un impact devastator asupra pieței auto din România. Conform datelor ACEA (Asociația Constructorilor Europeni de Autovehicule), această scădere a poziționat România pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul evoluției pieței de vehicule electrice, cu o reducere de 32,2% a înmatriculărilor (…) Începând cu 2027, subvenția ar urma să scadă treptat, urmând ca până în 2030 să fie eliminată complet’, susțin reprezentanții producătorilor și importatorilor de automobile.

Potrivit sursei citate, România a fost depășită de țări precum Letonia, care a înregistrat o scădere de 28,9%, Slovenia (27,3%) și Finlanda (26%).

În schimb, alte state-membre au raportat rezultate pozitive semnificative: Belgia a înregistrat o creștere a vânzărilor de 36,9%, Cipru de 51,4%, Cehia de 63,5%, Ungaria de 47,7% și Malta, de 90,5%.

Citeste mai mult

Eveniment

Polițiștii au prins un șofer din municipiul Botoșani care făcea piraterie auto în Dorohoi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au oprit, joi, pentru control, pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Botoșani.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta transporta trei persoane, contra cost, fără a fi autorizat în acest sens.

 

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2000 de lei, iar ca măsură complementară, i-a fost suspendat dreptul de a utiliza autovehiculul pentru o perioada de 6 luni.

Publicitate
Citeste mai mult

Cultura

Botoșani: Vernisajul expoziției de fotografie „Obiceiuri și tradiții de iarnă”, ediția I, s-a desfășurat miercuri

Publicat

Publicitate

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a organizat vernisajul expoziției de fotografie „Obiceiuri și tradiții de iarnă” Ediția I pe data de 29 ianuarie 2025, începând cu ora 12:00, în holul Casei Văsescu din Botoșani.

Curatoriată de domnișoara Gheorghiu Theodora, Consultant Artistic al Compartimentului Arte Vizuale și prezentată de domnul Liviu Șoptelea, expoziția a reunit lucrări impresionante care surprind esența tradițiilor de iarnă, precum colindatul, jocurile cu măști și obiceiurile de Anul Nou (căiuții, capra, ursul). Prin intermediul artei fotografice, evenimentul a oferit publicului prilejul de a redescoperi autenticitatea și simbolistica acestor obiceiuri, păstrate de-a lungul generațiilor.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 29 ianuarie – 3 martie 2025, aducând în prim-plan lucrările selectate ale unor fotografi talentați, care au imortalizat cu pasiune frumusețea patrimoniului cultural imaterial românesc. Expozanții sunt: Ababei Florin, Adrian Gârneață,, Cristian Halit, Cristina Luchian, Gorgan Cosmin, Ionuț Iosub, Luchian Niculae, Luchian Răzvan-Andrei, Mocrei Dănuț, Vărvăruc Emanuel și Sorin Ivasciuc.

Toți participanții au fost recompensați cu diplome de participare, iar lucrările expuse vor rămâne în patrimoniul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, contribuind astfel la promovarea și conservarea valorilor culturale locale.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending