Connect with us

Eveniment

Modificare COD RUTIER 2022: Polițiștii locali primesc puteri sporite. Ce amenzi vor putea da șoferilor

Publicat

Publicitate

Polițiștii locali primesc competențe sporite, potrivit unui proiect de modificare a Codului Rutier adoptat luni la Senat.

Aceștia vor putea solicita proprietarului sau deţinătorul mandatat al unui vehicul să le prezinte datele de identificare a persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.

Dacă nu se conformează, persoana respectivă poate fi sancționată. Amenzile pot fi între 1.305 și 2.900 de lei.

Proiectul a fost adoptat luni la Senat cu 101 voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi trei abţineri și vizează modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Actul normativ oferă Poliţiei locale a posibilitatea de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, iar în cazul nerespectării transmiterii informaţiilor solicitate să poată constata contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, se precizează în raportul comun de admitere a proiectului.

La acest proiect au fost adoptate două amendamente. Primul prevede că „Poliţia locală poate solicita aceste date de identifîcare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice”.

Publicitate

Al doilea menționează: „constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către poliţistul local se fac cu respectarea dispoziţiilor Legii poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

De ce a fost propusă modificarea Codului Rutier
În expunerea de motive se precizează că aplicarea acestei modificări la legislaţia în domeniu va conduce la reducerea numărului de încălcări ale normelor legale privind oprirea, staţionarea sau parcarea autovehiculelor.

”În considerarea faptului că poliţiştii locali vor avea competenţa de a solicita datele de identificare ale conducătorilor autovehiculelor oprite/staţionate/parcate neregulamentar se va reduce numărul de încălcări ale normelor legale privind oprirea/staţionarea/parcarea, având în vedere şi faptul că sancţiunile pentru necomunicarea datelor de identificare ale conducătorilor autovehiculelor sunt mai mari decât cele pentru oprirea/staţionarea/parcarea”, se arată în actul normativ.

Proiectul va ajunge la Camera Deputaților, pentru vot final.

sursă: Agerpres

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cod galben de ceață și polei până la ora 02:00 pentru 37 de comune din Botoșani. Fenomenul va favoriza formarea GHEȚUȘULUI

Publicat

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de ceață și polei, valabil până la ora 02:00, pentru o parte din județul Botoșani. 

Din această cauză, pe drumurile din Dorohoi, Ungureni, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Avrămeni, Dersca, George Enescu, Manoleasa, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Broscăuți, Mileanca, Pomârla, Știubieni, Darabani, Mihăileni, Drăgușeni, Corlăteni, Cândești, Cordăreni, Viișoara, Brăești, Săveni, Concești, Văculești, Lozna, Mitoc, Dimăcheni și Adășeni se reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

În funcție și de condițiile locale, fenomenul va favoriza formarea ghețușului.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, vă recomandăm:

▪️conduceți prudent;

▪️reduceți viteza;

Publicitate

▪️măriți distanța dintre autovehicule;

▪️evitați orice manevră riscantă;

▪️dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

“În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 112. Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoşani, Dorina Lupu.

Citeste mai mult

Eveniment

Primarul comunei Avrămeni, Ioan Bucatariu: Liniște, bucurii și un strop de magie care să vă umple inimile

Publicat

Publicitate

Mesaj în seara de Ajun a Crăciunului de la primarul comunei Avrămeni, Ioan Bucatariu, care a ținut să transmită toate felicitările de liniște și bunăstare pentru aceste sărbători de Crăciun.

“În spiritul sărbătorilor de Crăciun, vă doresc să aveți parte de liniște, bucurii alături de cei dragi și un strop de magie care să vă umple inimile.

Fie ca lumina sărbătorilor să vă călăuzească pașii și să vă inspire în tot ceea ce faceți!

Crăciun binecuvântat alături de cei dragi!”, a transmis primarul comunei Avrămeni, Ioan Bucatariu.

Citeste mai mult

Eveniment

Of, Doamne: Clipe grele în Ajunul Crăciunului pentru o familie din Epureni. A rămas fără acoperiș deasupra capului

Publicat

Publicitate

O familie cu doi copii din localitatea Epureni trece prin momente grele, după ce a rămas fără casa în care abia s-a mutat.

Locuința a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. Tatăl a fost cel care și-a scos copiii din casă și a sunat după ajutor, la 112. Până la sosirea pompierilor, acesta a încercat să mai salveze câteva bunuri din interior și s-a rănit la o mână.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ,  dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni. Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din patru camere și o parte din acoperișul casei și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la alte două încăperi.

Bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

Publicitate

– verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

– nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

– la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

– verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

– nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

– instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

– amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

Citeste mai mult

Administratie

Primarul comunei Roma, Cosmin Cîșlariu: Un Ajun binecuvântat și un Crăciun plin de lumină

Publicat

Publicitate

Mesaj emoționant transmis de tânărul primar al comunei Roma, Cosmin Cîșlariu, cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului.

“Ajunul Crăciunului este Timpul Speranței și al Bucuriei. Ajunul Crăciunului ne aduce aminte de darul cel mai prețios pe care Dumnezeu l-a oferit lumii – nașterea Domnului nostru, Iisus Hristos, un simbol al iubirii, iertării și speranței. Este momentul să ne deschidem inimile, să fim mai buni, să ne bucurăm alături de cei dragi și să ne aducem aminte că adevărata bogăție stă în sufletele noastre.

Vă doresc să petreceți aceste clipe cu pace, lumină și bucurie alături de familie și prieteni. Fie ca această sărbătoare să ne aducă tuturor un nou început, mai aproape de credință și mai uniți ca niciodată. Un Ajun binecuvântat și un Crăciun plin de lumină!”, a transmis primarul comunei Roma,  Cosmin Cîșlariu.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending