Connect with us

Economie

Modern Calor începe umplerea instalațiilor pentru sezonul rece 2025–2026. Reparațiile și rebranșările trebuie finalizate până pe 8 septembrie

Publicat

Publicitate

Modern Calor anunță demararea operațiunii de umplere a instalațiilor de încălzire din rețeaua secundară, inclusiv a instalațiilor interioare ale blocurilor, începând de luni, 8 septembrie 2025. Procedura se va desfășura etapizat, pe puncte termice, și este programată să se încheie pe 26 septembrie 2025.

Potrivit companiei, pe parcursul verii au fost realizate lucrări de reabilitare, întreținere și modernizare a sistemului centralizat de termoficare, cu obiective clare: consolidarea infrastructurii energetice, reducerea impactului asupra mediului și folosirea unor tehnologii moderne și eficiente de producere a energiei termice în cogenerare. „Urmărim să îmbunătățim constant calitatea serviciilor și să aducem confortul termic în cât mai multe locuințe botoșănene”, transmit reprezentanții societății.

La fel ca în anii anteriori, umplerea instalațiilor se va face pe zone, conform unui grafic prestabilit. Calendarul detaliat pe puncte termice va fi disponibil pe site-ul companiei, pe pagina oficială de Facebook și prin anunțuri afișate la scările de bloc.

Compania reamintește proprietarilor care doresc să se rebranșeze la sistemul centralizat sau au de efectuat reparații la instalațiile interioare că aceste lucrări trebuie finalizate înainte de data începerii operațiunii. După umplere, intervențiile asupra instalațiilor interioare – în special debranșărilenu vor mai fi permise, pentru a evita incidentele care pot genera pagube materiale.

Modern Calor solicită abonaților să sesizeze imediat orice problemă observată, pentru ca echipele de intervenție să poată acționa rapid înainte de pornirea sezonului de încălzire.

Info util

  • Perioadă umplere: 8–26 septembrie 2025

    Publicitate
  • Grafic pe zone: disponibil pe site-ul companiei, pe Facebook și la scările de bloc

  • Atenționare: rebranșările și reparațiile interioare trebuie finalizate înainte de 8 septembrie; după umplere, debranșările nu mai sunt permise

  • Sesizări și informații:

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Primăria Botoșani amplasează 10 containere pentru colectarea hainelor vechi și a materialelor textile

Publicat

Publicitate

Începând de pe 4 septembrie 2025, locuitorii municipiului Botoșani vor avea la dispoziție 10 containere speciale pentru colectarea hainelor uzate și a altor materiale textile. Inițiativa aparține Primăriei, care anunță o nouă măsură pentru gestionarea deșeurilor și pentru menținerea curățeniei în oraș.

Containerele vor fi amplasate cu sprijinul operatorului de salubrizare Urban Serv în mai multe puncte circulate din municipiu, pentru a încuraja populația să renunțe responsabil la hainele și textilele care nu mai pot fi folosite.

Lista locațiilor anunțate de municipalitate:

  • Calea Națională, vis-a-vis de Direcția de Impozite și Taxe Locale;

  • Pietonalul Bancar;

  • Pietonalul Unirii, lângă Biserica „Sfânta Parascheva”;

    Publicitate
  • Bulevardul Mihai Eminescu, vis-a-vis de Liceul de Artă „Ștefan Luchian”;

  • Intersecția Bulevard Mihai Eminescu – strada Octav Onicescu, lângă Biserica Roset;

  • Intersecția Bulevard George Enescu – strada Primăverii;

  • Intersecția strada Primăverii – strada Octav Onicescu;

  • Sediul Urban Serv;

  • Strada Bucovina, lângă Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”;

  • Intersecția Calea Națională cu strada Manolești.

Containerele vor fi golite periodic de operatorul Urban Serv, iar textilele colectate vor fi transportate la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Stăuceni. De acolo, materialele vor fi direcționate către reciclare, conform legislației în vigoare.

Primăria subliniază că investiția respectă noile reglementări europene și naționale, care obligă autoritățile locale, dar și societățile comerciale și persoanele fizice, să se implice în reciclarea materialelor textile.

Această campanie se adaugă altor măsuri implementate în ultimii ani pentru modernizarea sistemului de gestionare a deșeurilor la nivelul municipiului Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Guvernul pune dezvoltarea infrastructurii Moldovei pe chituci. Bolojan: România nu are capacitate financiară pentru A8 în următorii ani

Publicat

Publicitate

Întrebat la Europa FM, miercuri, premierul liberal Ilie Bolojan a fost direct în privința Autostrăzii Unirii  A8: „În ceea ce privește autostrada A8, deci trecerea Carpaților spre Transilvania, sunt rezervat și nu dau informații care după aceea nu se verifică, că vom avea finanțare în următorul an doi.”, relatează mediafax.ro.

Motivul principal îl reprezintă supracontractarea masivă a proiectelor de infrastructură.

„Gândiți-vă că avem bani din fonduri europene pe acest program PNRR de 5 miliarde de euro și am supracontractat proiecte de 19,5 miliarde de euro. Ori doar acoperirea acestei supracontractări înseamnă 15 miliarde de euro”, a explicat premierul.

Bolojan a subliniat că România pur și simplu nu are capacitatea financiară să demareze noi lucrări: „Pentru că am atacat prea multe tronsoane de autostradă, de drumuri expres, nu avem capacitatea să începem noi lucrări și dacă cineva spune că vom începe și alte lucrări, fără să oprim ceva din ce a început, minte, pentru că nu avem această capacitate financiară și e mult mai corect să le spunem asta oamenilor.”

În privința estimărilor pentru debutul lucrărilor la A8, premierul s-a arătat prudent. „Estimez A8 în următorii ani începerea lucrărilor, dar mi-e greu să vă spun când vor începe efectiv”.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Polițiștii de la rutieră au dat iama în șoferi la Dorohoi: 39 de amenzi într-o singură dimineață

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Dorohoi au organizat marți, 2 septembrie 2025, o acțiune pentru siguranța cetățenilor. La razie au participat și agenții Secțiilor de Poliție Rurală Mihăileni și Pomârla.

Operațiunea a avut loc între orele 08:00 și 11:00 și a vizat atât municipiul Dorohoi, cât și zonele din apropiere.

În doar trei ore, polițiștii au legitimat 50 de persoane și au controlat 46 de autovehicule.

În urma verificărilor, au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei.

Cele mai multe amenzi au fost pentru depășirea limitei legale de viteză, dar polițiștii au constatat și alte abateri rutiere.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță, au transmis polițiștii botoșăneni.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Tot mai multe violențe în mediul rural: Doi tineri din Prăjeni, REȚINUȚI după ce au bătut un consătean în plină stradă

Publicat

Publicitate

Doi tineri din comuna Prăjeni au fost reținuți de polițiști după ce au atacat un localnic în plină stradă. Incidentul a avut loc în seara de 31 august 2025 și a atras atenția mai multor trecători, care au sunat imediat la 112.

Agresiunea s-a produs pe un drum public din localitate. Victima, un tânăr de 23 de ani, a fost lovită cu pumnii și picioarele, căzând la pământ sub ploaia de lovituri. Rănile suferite au necesitat îngrijiri medicale, iar localnicii s-au arătat indignați de brutalitatea atacului.

Cei doi agresori, cu vârste de 22 și 25 de ani, nu au opus rezistență la sosirea polițiștilor, însă au fost conduși direct la sediul poliției pentru audieri. Ulterior, pe 2 septembrie 2025, polițiștii din Flămânzi și cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele lor.

Tinerii au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, iar cercetările continuă într-un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Martorii spun că scandalul ar fi izbucnit din motive banale, dar a degenerat rapid. „Nu e prima oară când se iau la ceartă între ei. De data asta, însă, s-a ajuns prea departe”, au povestit sătenii.

Polițiștii atrag atenția că asemenea comportamente nu vor fi tolerate și dau asigurări că acțiunile de patrulare vor fi intensificate.

Publicitate

Incidentul din Prăjeni readuce în discuție problema violențelor comise în mediul rural, unde conflictele personale se transformă adesea în scandaluri publice, cu consecințe grave pentru victime și comunitate.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending