Connect with us

Eveniment

Mister la Hudești. Fostul viceprimar s-a sinucis lăsând în urmă zeci de întrebări fără răspuns

Publicat

Publicitate

Fostul viceprimar al comunei Hudeşti, în prezent angajat al primăriei, şi-a pus capăt zilelor în pădurea ce aparține comunei Suharău, prin autoincendiere.

Drama a avut loc în după amiază zilei de ieri, duminică, iar acesta a lăsat în urmă o fată, un băiat şi o soţie, care nu-şi pot închipui această dramă.

La faţa locului s-au deplasat organe ale poliției, care  au găsit o sticlă în care a fost benzină cutia cu chibrituri și ochelarii care erau lângă cadavru.

Constantin Cârdei în vârstă de 65 de ani a fost de profesie profesor de matematică și lucra în primăria Hudeşti din 1995, având funcţia de director de Cămin Cultural. În timp, acesta a deținut funcția de viceprimar al comunei Hudeşti, apoi consilier al primarului, iar în ultima vreme lucra la cadastru.

Recunoașterea victimei a fost făcută de către cumnații săi care l-au indentificat după semnele care le avea de mult timp, o pată pe spate şi un deget care avea un defect la mâna stângă.

Trupul neînsufleţit a fost ridicat de către medicină legală urmând a se face nicropsia. Cercetările continuă pentru stabilirea cauzei morţii.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Admitere liceu 2025, la seral și frecvență redusă. Înscrieri de pe 24 iulie . Actele necesare

Publicat

Publicitate

Absolvenții de gimnaziu care împlinesc vârsta de 18 ani până când începe anul școlar 2025-2026, se pot înscrie la liceu în clasa a IX-a la învățământ seral sau cu frecvență redusă în perioada 24-29 iulie, potrivit calendarului de admitere.

Înscrierile încep de pe 24 iulie și se încheie pe 29 iulie, arată calendarul publicat în Monitorul Oficial și se fac la un centru desemnat de fiecare inspectorat școlar, astfel că toți candidații sunt sfătuiți să urmărească informările inspectoratelor școlare (ISJ) din județele lor.

Dosarul trebuie să conţină următoarele documente (sursa):

• cererea de înscriere;

• certificatul de naştere, cartea de identitate şi, după caz, certificatul de căsătorie în copie conform cu originalul

• adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională/tezele cu subiect unic/testele naţionale/examenul de capacitate;

Publicitate

• foaia matricolă pentru clasele a V-a – a-VIII-a (cu calculul mediei generale);

• adeverință medicală.

Înscrierea în clasa a IX-a seral în București, pe 25-26 iulie

În Capitală, înscrierea în clasa a IX-a seral sau la clasele cu frecvență redusă se face joi și vineri, 24 și 25 iulie, potrivit unei informări a Inspectoratului școlar al Municipiului București (ISMB).

Înscrierea se face în intervalul orar 9 – 16 la Colegiul Național Școala Centrală, de pe strada Icoanei nr. 3-5, Sector 2. Documentele necesare sunt aceleași ca cele precizate mai sus în articol din informarea ISJ Bihor. Repartizarea la liceu se face pe 30 iulie în București, „în serii de câte 10”, transmite ISMB.

„Vor fi repartizati în data 30 iulie 2025, în serii de câte 10,

• în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și a opţiunilor, pentru cei care au sustinut evaluarea naţională/tezele cu subiect unic din clasa a VIII-a/testele naționale/examenul de capacitate;

• în ordinea descrescătoare a mediei de absolvire, pentru cei care nu au participat la evaluarea naţională/tezele cu subiect unic din clasa a VIII-a/testele naționale/examenul de capacitate”, mai arată ISMB.

Model de cerere – clasa a IX-a seral 2025:

 

Calendar admitere liceu seral / frecvență redusă 2025 (sursa):

 

12 mai 2025 – Anunțarea centrului special de înscriere pentru candidații din seriile

anterioare, care împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului

școlar 2025-2026.

14 iulie 2025 – Anunțarea calendarului admiterii la învățământ seral pentru candidații din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026.

24 – 25, 28 – 29 iulie 2025 – Înscrierea la învățământul seral a candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026.

30 iulie – 1 august 2025 – Repartizarea candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026 pe locurile de la învățământul seral.

Calendar admitere liceu învățământ cu frecvență redusă 2025 (sursa):

12 mai 2025 – Anunțarea centrului special de înscriere pentru candidații din seriile

anterioare, care împlinesc 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv.

14 iulie 2025 – Anunțarea calendarului admiterii la învățământ cu frecvență redusă pentru candidații din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv.

24 – 25, 28 – 29 iulie 2025 – Înscrierea la învățământul cu frecvență redusă a candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv.

30 iulie – 1 august 2025 – Repartizarea candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv pe locurile pentru învățământul cu frecvență redusă.

Citeste mai mult

Cultura

Festivalul – concurs de muzică folk pentru copii şi tineret „SERI EMINESCIENE”, 08-10 august 2025

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, organizează în perioada 8-10 august 2025, cea de a treia ediţie, în noul format, a Festivalului Naţional de Muzică Folk Seri Eminesciene – muzică, film, poezie şi arte plastice.
Ediţia din acest an ca şi cea precedentă este finanţată de Consiliul Judeţean Botoşani. Concursul destinat copiilor şi tinerilor interpreţi se va desfăşura în perioada 9-10 august 2025 şi cuprinde două secţiuni: individual şi grup, precum şi două categorii de vârstă: 7-14 ani, respectiv, 15-30 ani.
Pentru înscriere, se vor expedia la adresa: Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, sat Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu, 717253, jud. Botoşani sau pe adresa de e-mail: m.ipotesti@gmail.com:
– fişa de inscriere
– copia cărţii de identitate sau a certificatului de naştere;
– CD-ul cu două piese propuse pentru concurs, una din acestea va avea versuri de Mihai Eminescu Termen de înscriere: 04.08.2025
Condiţii de participare
Numărul maxim de membri în grup – 4 persoane.
Timpul de interpretare a melodiilor nu va depăşi 10 minute.
Fiecare grup sau interpret se va prezenta cu instrumentele muzicale proprii.
Limita de vârstă – 30 de ani.
înscrierea se va face doar în termenele aprobate prin prezentul regulament. Organizatorii îşi rezervă dreptul la selecţie în baza înregistrărilor transmise, vor asigura cazarea şi masa pentru solişti şi un însoţitor (în cazul fiecărui solist), iar în cazul grupurilor – doar pentru patru persoane, membri ai grupului, şi un însoţitor. In limita locurilor disponibile, Memorialul Ipoteşti poate oferi locuri de cazare contra cost. Cheltuielile de transport vor fi suportate de participanţi.
Premii
Jurizarea se va face pe două categorii de vârstă:
7-14 ani (premii în bani),
15-30 ani (premii în bani), Trofeul Mihai Eminescu se va acorda pentru cea mai bună interpretare. Premiile se vor acorda după cum urmează:
Categoria de vârstă 15-30 ani
– două premii I (individual şi grup),
– două premii II (individual şi grup),
– două premii III (individual şi grup),
– două menţiuni (individual şi grup), Categoria de vârstă 7-14 ani
– două premii I (individual şi grup),
– două premii II (individual şi grup),
– două premii III (individual şi grup),
– două menţiuni (individual şi grup),
– premiul de popularitate, oferit de juriu.
Toate informaţiile referitoare la concurs, modalităţile de inscriere şi regulamentul concursului, le
găsiţi pe site-ul Memorialului Ipoteşti: eminescuipotesti.ro.
In recital, anul acesta, vor fi prezenţi la Ipoteşti: începând cu data de 8 august – Robert Condraschi-Band, Fox Studis, Marcian Petrescu, Sunt un frate tânăr; pe 9 august – Daniel Făt, Cristi Dumitraşcu, Mircea Bodolan, Ţapinarii; pe 10 august – Andrei Piţu, Ocru, Ada Milea şi Bobo Burlăcianu, Ducu Bertzi.
Şi anul acesta, ca şi la ediţia de anul trecut, Memorialul Ipoteşti va propune o serie de activităţi conexe evenimentului de bază.

Citeste mai mult

Eveniment

Descoperiri arheologice unice pentru România

Publicat

Publicitate

În situl „Necropola tumulară a orașului antic Callatis” din vecinătatea orașului Mangalia (județul Constanța) au fost identificate o serie de artefacte susceptibile de a fi clasate în patrimoniul cultural național, categoria Tezaur: podoabe de aur, sticlă și bronz, din care se remarcă trei cununi funerare cu frunze din bronz aurit şi fructe, montate pe suport de lemn, precum și două sarcofage cu elemente sculptate și pictate din calcar și marmură, datate în secolul al III-lea î.H.

Într-o movilă funerară au fost identificate un cavou din piatră prelucrată acoperit cu boltă semicilindrică şi numeroase fragmente de lemn antic, dar și oase umane și ceramică. Movila este cea mai mare la ora actuală din sudul Dobrogei, are 12 m înălțime și 70 m diametru. Monumentul funerar a aparținut unei familii bogate și influente de greci din Callatis, conectați la modele religioase și politice de influență macedoneană, a informat Muzeul Național de Istorie a României (MNIR).

Movila funerară face parte din teritoriul anticei Callatis, oraș fondat de grecii din Heracleea Pontica și Megara, la începutul secolului al IV-lea î.H. O primă sinteză asupra rezultatelor preliminare ale cercetărilor arheologice pluridisciplinare dedicate acestui monument funerar antic va fi prezentată de MNIR în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului din perioada 12-14 septembrie 2025.

Citeste mai mult

Eveniment

Ilie Bolojan, despre sporurile din ministere: „Unii angajați aveau sporuri de 110%; câștigau mai mult decât un ministru”

Publicat

Publicitate

Guvernul a reușit plafonarea unor sporuri care se aplicau în cascadă, a declarat marți premierul Ilie Bolojan, la Digi24. Potrivit acestuia, la Ministerul Fondurilor Europene, în unele cazuri, sporurile au ajuns la 110%, iar astfel unii funcționari au reușit să câștige mai mult decât miniștrii din Executiv, scrie alba24.ro.

Cazul Ministerului Fondurilor Europene

Premierul Bolojan a prezentat ca exemplu o situație de la Ministerul Fondurilor Europene, unde un funcționar de execuție a ajuns să câștige 13.400 de lei net, mai mult decât un ministru. Situația a fost posibilă prin aplicarea în cascadă a mai multor tipuri de sporuri și stimulente, a explicat Bolojan la Digi24.

Potrivit premierului, angajații primeau „spor de fonduri europene de 50%, peste care se acorda un stimulent de 45% și peste care se mai adăuga un spor de condiții vătămătoare de 15%”.

Această combinație a avut ca rezultat sporuri cu 110% mai mari decât cele din sistemul public în general, transformând ministerul într-o „armată de oameni” care și-au „optimizat câștigurile” în detrimentul performanței.

Premierul a precizat că asta n-ar fi fost o problemă dacă „apelurile la toate proiectele erau lansate pe fonduri europene, absorbţia PNNR era la un nivel deosebit, proiectele care au fost depuse erau analizate şi toată absorbţia era în grafic”.

Publicitate

„Un director avea un salariu de 21.500 de lei net. Această corecţie care a fost făcută, sigur că le-a scăzut din câştiguri, le va scădea. Dar gândiţi-vă câţi oameni din sectorul privat care lucrează din greu pe o funcţie de execuţie câştigă acest salariu net. Şi atunci nu o să mai ia 13.400, o să ia 10.500, deci oricum mai mult de 2.000 de euro net şi trebuie să-şi facă datoria.

Dar nu mai puteam continua în felul acesta cu cascada de sporuri care se aplicau unele peste altele şi gândiţi-vă că aceste măsuri sunt luate pentru patru ministere. Dar în multe companii de stat, în multe structuri, acest sistem de salarizare a fost scăpat de sub control şi el trebuie corectat”, a mai adăugat premierul Ilie Bboloolojan.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending