Connect with us

Eveniment

Misiuni și acțiuni ale pompierilor pentru prevenirea și gestionarea efectelor generate de caniculă, în ultimele 24 de ore

Publicat

Publicitate

Referitor la situația efectelor produse în contextul valului persistent de căldură, în cele 3.482 de puncte de prim ajutor și hidratare operaționalizate la nivel național au fost asistate 1.423 persoane, 27 dintre acestea fiind transportate la unități spitalicești. În perioada de referință, au primit asistență medicală de urgență prespitalicească din partea echipajelor SAJ și SMURD 29 de persoane, din care 26 au fost transportate la spital.

Totodată, pompierii militari au acționat pentru localizarea și stingerea a 137 incendii de vegetație, ce au afectat o suprafață de 790 ha.

În ultimele 24h, Inspectoratele pentru Situații de Urgență au desfășurat 13 misiuni de transport privind distribuția de apă către zonele afectate, respectiv, 6 misiuni de transport apă menajeră, 6 misiuni de transport apă potabilă și 1 misiune de transport apă pentru animale, iar autoritățile publice locale au efectuat 63 de misiuni dintre care, 15 transporturi apă potabilă, 33 transporturi de apă menajeră, 15 transporturi de apă pentru animale.

Cu scopul de a conștientiza populația asupra riscurilor la care este expusă prin incendierea vegetației uscate de pe terenurile arabile și pajiștile permanente, respectiv a consecințelor negative asupra mediului înconjurător, în ultimele 24 de ore au fost realizate 871 acțiuni de informare preventivă desfășurate în teren, în care au fost diseminate 2.542 materiale informative.

Pentru diminuarea fenomenului de ardere a miriștilor de pe terenurile agricole și a vegetației uscate de pe pajiștile permanente, la nivel național, în mediul rural s-au desfășurat 517 misiuni de patrulare cu autospecialele din dotarea serviciilor profesioniste și voluntare pentru situații de urgență, ce au vizat transmiterea de mesaje pre-înregistrate în vederea conștientizării riscului generat de temperaturile extreme. Dintre acestea, 192 misiuni au fost desfășurate de către personalul ISU, 14 cu ajutorul autorităților locale, 311 de către SVSU.

Totodată, au fost executate 81 de controale/verificări de prevenire în scopul preîntâmpinării riscului de producere a incendiilor de miriști, turbării, litiere, păduri, stuf, tufăriş sau vegetaţie ierboasă, în urma cărora au fost aplicate 78 sancțiuni contravenționale, dintre care 63 avertismente și 15 amenzi, în cuantum de 22.000 lei.

Publicitate

‼️ Sfaturi Generale pentru populatie‼️

🔴evită deplasările, stai la umbră și evită expunerea la soare în intervalul 11:00-18:00
🔴 bea suficientă apă pentru a te hidrata corespunzător. Evită consumul bauturilor alcoolice!
🔴poartă pălării de soare, haine lejere de culori deschise
🔴consumă fructe și legume proaspete
🔴nu aprinde focul în zone cu vegetație uscată sau în zonele împădurite
🔴resturile de țigară pot genera incendii. NU le arunca oriunde!

**Info background**

Urmare a prevederilor Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 31 din 20.07.2022 prin care se desemnează Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ca structură responsabilă în vederea coordonării integrate, la nivel național, a măsurilor adoptate pentru prevenirea apariției situațiilor de urgență determinate de tipul de risc “temperaturi extreme cu riscul asociat, caniculă” precum și gestionarea situațiilor de urgență conexe, la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI) s-a constituit în data de 21.07.2022, o celulă pentru monitorizarea efectelor tipului de risc -temperaturi extreme – risc asociat„caniculă”, cu personal dislocat din cadrul DSU, respectiv IGSU.

Astfel, la acest moment, în cadrul CNCCI, pe lângă celula de criză nou înființată, amintită anterior, se regăsește și un modul de lucru, însărcinat cu monitorizarea și coordonarea integrată a situației generate de afluxul de persoane refugiate/strămutate pe teritoriul național, înființat încă de la izbucnirea conflictului militar din Ucraina.

Reamintim faptul că printre atribuțiile celulei pentru monitorizarea efectelor tipului de risc -temperaturi extreme – risc asociat „caniculă”, se regăsesc:

🔴 monitorizarea tehnicii de intervenție disponibilă la nivel național destinată
interventiilor pentru stingerea incendiilor la vegetate uscată și fond forestier;

🔴monitorizarea situațiilor de urgență produse de temperaturile foarte ridicate la vegetație uscată și fond forestier;

🔴monitorizarea platformei EFFIS (Sistemul European de Informare privind Incendiile Forestiere);

🔴ținerea evidenței misiunilor cu caracter preventiv desfășurate de personalul
IGSU, în cooperare cu celelalte structuri subordonate MAI, MMAP si MADR;

🔴cooperează cu structurile de ordine și siguranță publică din MAI privind condițiile de desfășurare a traficului rutier, raportat la condițiile de vizibilitate generate de degajările mari de fum rezultat în urma incendiilor;

🔴asigurarea fluxului informațional cu autoritățile care asigură funcții de sprijin;

🔴asigurarea fluxului informațional cu centrele județene/mun. Bucuresti de coordonare și conducere a intervenției;

De asemenea, reamintim faptul că măsurile de sprijin pentru populație vor fi stabilitate în cadrul ședințelor Comitetelor Județene/municipiul București pentru Situații de Urgență iar atunci când implementarea acestora depășește posibilitatea autorităților locale/județene de a fi îndeplinite, se solicită sprijinul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, și are ca obiectiv principal informarea și conștientizarea tinerilor cu privire la riscurile consumului de alcool și droguri.

Sesiune interactivă pentru un viitor responsabil

În cadrul întâlnirii, liceenii au primit informații detaliate despre efectele nocive ale consumului de alcool și substanțe interzise, despre mecanismele apariției dependenței și despre impactul major pe care aceasta îl poate avea asupra sănătății, dezvoltării personale și integrării sociale și profesionale.

Prezentarea a fost una interactivă, adaptată vârstei participanților, punând accent pe dialog deschis, exemple concrete și situații reale cu care tinerii se pot confrunta. Discuțiile au vizat nu doar consecințele medicale, ci și efectele pe termen lung asupra parcursului educațional și profesional.

Organizatorii au subliniat și beneficiile oferite prin intermediul proiectului TIN ACT – consiliere, sprijin în orientarea profesională și oportunități menite să faciliteze accesul tinerilor pe piața muncii.

Publicitate

Evenimentul a fost posibil și datorită implicării conducerii unității de învățământ și a cadrelor didactice. Mulțumiri speciale au fost adresate doamnei director Manuela Răileanu și profesorilor implicați, pentru deschiderea și sprijinul acordat în organizarea acestei activități dedicate elevilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră riscantă.

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg teritoriul Italiei, fiind posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene.

MAE recomandă cetățenilor români care au programate călătorii să verifice stadiul zborurilor înainte de a se deplasa la aeroport.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență în funcție de regiune:

* Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935;

Publicitate

* Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444;

* Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171;

* Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134;

* Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688;

* Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299;

* Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet scioperi.mit.gov.itroma.mae.rocgroma.mae.rowww.mae.ro și reamintește că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația ‘Călătorește informat’, care oferă informații și sfaturi de călătorie. AGERPRES

Citeste mai mult

Administratie

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul de sănătate, în primul rând, are anumite particularităţi, este un sistem de urgenţă, este un sistem critic, pe de o parte.

Pe de altă parte, deficitul de personal din sistemul de sănătate este unul arhicunoscut, atât în componenta de medici, dar şi asistente, îngrijitoare, chimici, biochimici, mă rog, întreg personalul medical are o problemă din acest punct de vedere.

Gărzile, şi ştiţi bine, pentru că am avut astfel de situaţii în ultima perioadă în multe unităţi sanitare, gărzile nu pot fi acoperite pentru că resursa umană este insuficientă, pe de-o parte, iar pe de-altă parte, noi plătim, sau tariful de gardă pe care îl plătim în anul 2026 este de fapt calculat la anul 2017”, a declarat, vineri, Alexandru Rogobete, citat de Mediafax.

Sistemul medical, rol important în siguranța națională

Ministrul a spus că sistemul medical are un rol foarte important pentru siguranța națională și nu poate suporta o tăiere generală a veniturilor. El a transmis că nu va susține un act normativ care include această reducere.

„Ţinând cont de toate aceste particularităţi şi de importanţa strategică şi de siguranţa naţională a sistemului de sănătate, eu nu am cum să fiu de acord cu această reducere pauşală şi cu tăierea veniturilor personalului medical cu 10%. Am spus public asta de fiecare dată şi o spun în continuare. Ceva sigur este că eu nu voi aviza ordonanţa de urgenţă decât dacă sistemul de sănătate este exceptat de la tăiere cu 10%”, a declarat Rogobete.

Publicitate

Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de lege care prevede reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația centrală și scăderea numărului de posturi din administrațiile locale.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunțat joi că reforma ar putea fi adoptată prin ordonanță de urgență, pentru a intra rapid în vigoare și pentru a susține bugetul de anul viitor. O ședință a coaliției pe acest subiect ar putea avea loc săptămâna viitoare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending