Connect with us

Eveniment

Mircea Geoană a demisionat. Nu mai este secretar general adjunct al NATO. A luat și decizia despre candidatura la prezidenţiale

Publicat

Publicitate

Politicianul român Mircea Geoană a demisionat din funcţia de secretar general adjunct al NATO. Mircea Geoană l-a notificat marţi pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că se va retrage din funcţia de secretar general adjunct al Alianţei începând cu 10 septembrie, relatează alba24.ro

Recent, Mircea Geoană a declarat despre candidatura la prezidenţiale că la nivel personal, decizia sa este luată, dar trebuie să mai aştepte câteva zile. „Voi anunţa decizia, în momentul în care voi termina mandatul la NATO”, a precizat acesta, pentru Digi 24.

Jens Stoltenberg a acceptat demisia, mulţumindu-i lui Mircea Geoană pentru activitatea sa, informează nato.int.

„Mircea a lucrat în slujba NATO timp de aproape cinci ani. Concentrarea sa asupra tehnologiei şi provocărilor de securitate emergente a fost critică pentru a stimula inovaţia în Alianţă”, a declarat Stoltenberg, conform sursei citate de Agerpres.

El a mai afirmat că NATO a beneficiat de pe urma cooperării sale cu partenerii Alianţei.

Publicitate

„Îi doresc tot binele în viitor”, a mai spus Stoltenberg.

Mircea Geoană este primul român care a deţinut funcţia de secretarul general adjunct al NATO, mai precizează nato.int.

Boris Ruge, asistentul secretarului general pentru afaceri politice şi politica de securitate va îndeplini funcţie de secretar general adjunct interimar până este desemnat un succesor pentru Mircea Geoană.

Mircea Geoană a demisionat din funcţia de secretar general adjunct al NATO

„Să fiu în conducerea NATO a fost onoarea vieții mele. Îi mulțumesc Secretarului General Stoltenberg pentru încredere și prietenie. Împreună, în ultimii 5 ani, am traversat multe momente dificile, dar am împărtășit și nenumărate realizări, alături de echipa noastră remarcabilă.

Pe măsură ce trec la un nou capitol, privesc cu mândrie la timpul memorabil petrecut în slujba celei mai importante Alianțe din istorie”, a scris Mircea Geoană, pe pagina de Facebook.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Bucecea

Concert-lecție la Bucecea: Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă, întâlnire magică cu elevii orașului

Publicat

Publicitate

Orașul Bucecea se pregătește pentru un eveniment special, care aduce tradiția muzicii populare mai aproape de cei tineri. Marți, 18 noiembrie 2025, de la ora 11:00, sala de spectacole a Centrului Cultural Bucecea va găzdui un concert-lecție susținut de Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă”, un proiect educativ dedicat elevilor din învățământul local.

Evenimentul, organizat cu sprijinul administrației locale, îi va aduce în fața copiilor atât pe membrii orchestrei, cât și pe soliștii vocali Alina Huțu, Constantin Petrescu și Loredana Călin, alături de instrumentiștii Alexandru Todirel Marin (clarinet), Oleg Sacaliuc (vioară), Petru Oloieru (țambal) și Ionuț Scripcariu (trompetă).

Pe parcursul lecției interactive, elevii vor putea descoperi îndeaproape instrumentele muzicale, vor înțelege modul de organizare al unei orchestre populare și vor primi informații despre parcursul profesional al unui muzician, de la primele studii până la scena mare.

Primarul orașului Bucecea, Angel Gheorghiu, subliniază importanța unor astfel de activități care completează educația formală și oferă copiilor acces la experiențe culturale autentice. „Astfel de întâlniri îi ajută pe elevi să cunoască patrimoniul cultural și să înțeleagă ce înseamnă munca din spatele unei cariere artistice. Ne bucurăm că putem susține evenimente care aduc comunitatea mai aproape de artă.”, a transmis primarul orașului Bucecea, Angel Gheorghiu.

Organizatorii adresează mulțumiri Orchestrei Populare „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă”, managerului Dan Doboș, dirijorului Ion Oloieru, precum și conducerii Liceului Tehnologic Bucecea – director Carolina Enea și coordonator Simona Filote – pentru sprijinul acordat în desfășurarea proiectului.

Foto ilustrativ: Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă”

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Autoturism „fantomă” din Slovacia, depistat la PTF Racovăț: Șoferiță cu dublă cetățenie, cercetată pentru tăinuire și uz de fals

Publicat

Publicitate

Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț au descoperit, în urma unui control de rutină, un autoturism fabricat în 2020 care figura în bazele de date ca fiind furat din Slovacia. Mașina „fantomă”, înmatriculată în Lituania, a fost reținută, iar cercetările continuă pentru clarificarea situației.

Incidentul a avut loc pe 14 noiembrie 2025, în jurul orei 22:55, când la punctul de frontieră s-a prezentat o femeie de 56 de ani, cu cetățenie română și ucraineană, aflată la volanul autoturismului. Comportamentul conducătoarei auto și unele neconcordanțe observate în acte au ridicat suspiciuni, astfel că polițiștii au decis efectuarea unor verificări suplimentare.

În urma controlului, autoritățile au stabilit că certificatul de înmatriculare prezentat nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals. Mai mult, într-o a doua etapă a verificărilor, s-a confirmat că autoturismul era semnalat furat în Slovacia.

Femeia a declarat că fiul ei ar fi cumpărat mașina din Cehia, de la doi conaționali, contra sumei de 15.000 de euro, și că ea nu ar fi avut cunoștință despre faptul că vehiculul era implicat într-un dosar de furt sau în vreun litigiu. Aceasta a spus că doar a fost rugată să ducă autoturismul acasă.

Polițiștii de frontieră au deschis un dosar penal pentru tăinuire, uz de fals și conducerea unui autoturism cu numere false de înmatriculare. Vehiculul, evaluat la aproximativ 150.000 de lei, a fost confiscat în vederea continuării cercetărilor și pentru stabilirea întregii filiere care a facilitat tranzacționarea mașinii furate.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Apeluri din străinătate la tarif local: Diaspora va suna în România fără costuri suplimentare

Publicat

Publicitate

Românii din diaspora vor putea suna acasă la același tarif ca apelurile locale din România, fără costuri suplimentare și fără limită de minute.

Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, care a precizat că măsura va avea un impact direct asupra milioanelor de români care trăiesc în statele Uniunii Europene.

„Pentru milioane de români care formează cea mai numeroasă diasporă din Uniunea Europeană, apelurile către țară vor fi curând la același cost ca apelurile locale, fără limită de minute”, a transmis ministrul, subliniind că noile reguli reprezintă un pas important în apropierea comunităților românești din afara granițelor de cei de acasă.

Schimbarea este prevăzută de Actul privind Infrastructura Gigabit, care a intrat în vigoare miercuri și care stabilește eliminarea treptată, până în anul 2029, a tarifelor suplimentare pentru apelurile internaționale efectuate dintr-un stat UE către altul. Practic, convorbirile între statele membre vor fi tarifate ca apeluri interne.

„Astăzi a intrat în vigoare Actul privind Infrastructura Gigabit care prevede eliminarea treptată, până în 2029, a costurilor suplimentare pentru apelurile telefonice efectuate dintr-un stat UE către altul. Astfel, românii din străinătate vor vorbi cu cei dragi din țară la costul unui apel local”, a mai precizat Oana Țoiu, citată de Mediafax.

Măsura este cu atât mai importantă cu cât România se află pe primul loc în Uniunea Europeană atât ca număr de cetățeni stabiliți în alte state membre, cât și ca procent din populația națională care locuiește în interiorul UE.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Cod galben de ceață în zeci de localități din Botoșani: Vizibilitate sub 200 de metri, șoferi avertizați să circule cu prudență

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis pentru această dimineață, un Cod galben de ceață pentru o mare parte din județul Botoșani. Fenomenul afectează traficul în numeroase zone, cu vizibilitate scăzută sub 200 de metri, iar pe alocuri chiar sub 50 de metri, ceea ce crește semnificativ riscul de accidente.

Localitățile vizate sunt Dorohoi, Ungureni, Hudești, Ștefănești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Călărași, Cristinești, Avrămeni, Dersca, George Enescu, Manoleasa, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Vlăsinești, Broscăuți, Mileanca, Dângeni, Pomârla, Santa Mare, Știubieni, Darabani, Drăgușeni, Dobârceni, Corlăteni, Mihălășeni, Cordăreni, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Concești, Românești, Lozna, Mitoc, Dimăcheni și Adășeni.

Pe aceste drumuri, șoferii sunt îndemnați să circule cu maximă atenție, deoarece ceața densă poate apărea brusc și poate reduce drastic capacitatea de observare a traficului și a obstacolelor.

Autoritățile recomandă reducerea vitezei, folosirea luminilor de întâlnire și a celor de ceață, creșterea distanței dintre vehicule și evitarea oricăror manevre riscante, în special depășirile care, în astfel de condiții, pot avea consecințe grave.

Pompierii militari botoșăneni transmit că sunt la datorie 24 de ore din 24 și pregătiți să intervină în orice moment, în cazul în care condițiile meteo nefavorabile generează situații de urgență.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending