Connect with us

Eveniment

Minivacanța de 1 mai: Peste 75.000 de turiști sunt aşteptaţi pe litoralul românesc. TOP destinații și tarife de cazare

Publicat

Publicitate

În minivacanţa de 1 Mai, se estimează că peste 75.000 de turiști vor alege litoralul românesc ca destinație, majoritatea optând pentru Costinești, Mamaia și Vama Veche.

Secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România, Corina Martin, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă organizată în staţiunea Eforie Nord, că cei mai mulţi turişti sunt aşteptaţi în special la Costineşti şi Mamaia, datorită evenimentelor care se vor organiza în aceste staţiuni.

„Aşteptăm peste 75.000 de turişti pe litoral în weekend-ul de 1 Mai, datorită evenimentelor ce se organizează mai ales în Costineşti şi Mamaia”, a spus Martin.

Pe primul loc ca număr de turişti prezenţi la un eveniment va fi „Beach, Please”, festivalul care, potrivit organizatorilor, va atrage în Costineşti circa 50.000 de participanţi.

Conform vicepreşedintelui Organizaţiei Patronale Costineşti, Ilie Marinel, la festivalul „Beach, Please”, aflat la a doua ediţie, vor evolua o sută de artişti, într-un program intensiv de 13 ore de muzică pe zi.

„Surpriza anului trecut – ‘Beach, Please’, în weekendul de 1 Mai, revine într-un format grandios în acest an”, a afirmat Marinel.

Publicitate

Şi staţiunea Mamaia, cu o capacitate oficială de cazare de circa 20.000 de locuri, va atrage turişti, având în vedere că sunt anunţate mai multe evenimente, pe plaje şi în cluburi.

Minivacanța de 1 mai. Prețuri

„Ediţia cu nr. 30 SUNWAVES continuă să atragă un număr foarte mare de vizitatori străini şi români – sunt vândute peste 10.000 de bilete către turişti ce vin din Europa de Vest, pe primele locuri fiind Marea Britanie, Germania şi Italia, dar si turiştii români, desigur. GRILL FEST, cea mai nouă experienţă de barbecue şi muzică din România, dar şi FESTIVAL du BONHEUR oferă o reţetă de mare succes – gastronomie savuroasă, spectacole culinare şi muzică, cu artişti de renume, anunţaţi deja, pe plajele din Constanţa şi Mamaia”, se arată într-un comunicat de presă transmis de patronate.

Vama Veche se situează pe locul al treilea în topul destinaţiilor turistice de pe litoralul românesc pentru minivacanţa de 1 Mai, fiind aşteptaţi 7.000 – 8.000 de turişti.

Preşedintele Patronatului Eforia Turistică, George Lică, a afirmat că staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud, preferate în special de familiile cu copii, sunt şi ele pregătite pentru primirea turiştilor.

Tarifele de cazare pentru minivacanţa de 1 Mai, pentru un pachet de două nopţi, la o unitate de cazare categoria 3* din Costineşti, pornesc de la 350 lei/persoană, iar pentru un hotel categoria 4*, în aceeaşi staţiune, ajung până la 520 lei/persoană.

Tot pentru un pachet de două nopţi, la Venus – 180 lei/persoană, până la 900 lei la hoteluri de 4* All Inclusive; la Mamaia – 175 lei/persoană, până la 2.400 lei la hoteluri 5*; la Eforie – 150 lei/persoană, până la 1.300 lei în hoteluri de 4*, cu demipensiune. Agerpres

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Lucrări de pietruire realizate în funcție de condițiile meteorologice, la Vorona

Publicat

Publicitate

Ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea cetățenilor, administrația locală din Comuna Vorona a demarat în aceste zile lucrări de întreținere și pietruire a drumurilor sătești, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de trafic și de a asigura accesul în siguranță către gospodării.

Reprezentanții Primăriei precizează că intervențiile sunt realizate etapizat, în funcție de priorități și de condițiile meteorologice, astfel încât lucrările să fie eficiente și durabile.

Condițiile meteo, factor decisiv în execuția lucrărilor

Autoritățile locale atrag atenția asupra unor aspecte tehnice importante privind pietruirea drumurilor în perioadele ploioase sau cu umiditate ridicată:

  • Sol instabil în condiții de ploaie: atunci când pietrișul este așternut pe un teren îmbibat cu apă, stratul de bază devine moale, iar materialul se poate afunda în noroi, fără a forma o fundație solidă și rezistentă.

  • Probleme de drenaj: aplicarea pietrișului pe teren umed poate afecta scurgerea naturală a apei, favorizând apariția denivelărilor și a gropilor într-un timp scurt.

  • Intervenții în condiții optime: lucrările pot fi realizate și în condiții de umiditate redusă sau ploi ușoare, însă doar acolo unde există deja un strat de fundație stabil, bine compactat anterior.

    Publicitate

Potrivit administrației locale, scopul este ca fiecare intervenție să aibă un rezultat durabil, evitând risipa de materiale și costuri suplimentare pentru reparații ulterioare.

Apel la înțelegere din partea cetățenilor

Primăria face apel la răbdare și înțelegere din partea locuitorilor, subliniind că echipele vor interveni ori de câte ori este nevoie, în funcție de evoluția vremii și de starea drumurilor.

„Ne dorim să oferim condiții cât mai bune de circulație pentru toți cetățenii comunei. Intervențiile vor continua pe măsură ce vremea va permite desfășurarea lucrărilor în condiții optime”, au transmis reprezentanții administrației locale.

Citeste mai mult

Eveniment

Cât este salariul mediu net în România. A crescut dar nu a putut ține pasul cu inflația

Publicat

Publicitate

Cât este salariul mediu net în România: Acest indicator a ajuns la finalul anului trecut la 5.914 lei. A crescut față de anul precedent, dar nu a reușit să țină pasul cu inflația. 

Câştigul salarial mediu net a fost în creştere cu 299 lei, adică +5,3% față de luna noiembrie 2025, arată datele Institutului Național de Statistică, citate de Economedia.

La o rată a inflației de 9.7%, românii care încasează un salariu mediu au pierdut 4,8% din puterea de cumpărare  4,8%.

În luna decembrie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost 9.868 lei, cu 497 lei (+5,3%) mai mare decât cel înregistrat în luna noiembrie 2025.

Câştigul salarial mediu net a fost 5.914 lei, în creştere cu 299 lei (+5,3%) față de luna noiembrie 2025.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (13012 lei) și în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (12588 lei).

Publicitate

Cele mai mici salarii sunt cele ale oamenilor care lucrează în hoteluri şi restaurante (3557 lei) și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3581 lei).

     

Citeste mai mult

Eveniment

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană

Publicat

Publicitate

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană: vineri, 13 februarie, se dau salariile în învățământ. 

De regulă, aceștia iau salariile în ziua de 14 a lunii, doar că 14 februarie pică sâmbăta, așa că vineri, 13 februarie, este zi de salariu, scrie Edupedu.ro.

Este prima lună în care doar profesorii și angajații din învățământ cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, mai primesc indemnizație de hrană.

Reglementarea apare într-un ordin publicat în Monitorul Oficial în 6 februarie 2026.

Prevederea se pune în aplicare începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026, adică începând cu salariile pe care le primesc profesorii în luna februarie.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Premierul Ilie Bolojan: Recesiunea tehnică este prețul tranziției către o economie solidă, nu o criză

Publicat

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan transmite că recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă.

România nu traversează ‘o criză’, ci o perioadă de corecție economică ‘necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică’, a scris prim-ministrul, vineri, pe Facebook.

Precizările vin în contextul în care, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, economia României a crescut cu 0,6% în 2025, însă a încheiat anul în recesiune tehnică, după ce Produsul intern brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2025. Acesta este al doilea trimestru consecutiv de scădere.

‘Creșterea economică a României în 2025 a fost de 0,6%, în condițiile schimbării rapide, în numai 6 luni, a modelului economic care ne-a dus cu spatele la zid. Am început trecerea de la un model bazat pe deficit și consum, aparent generator de prosperitate, dar în fapt distrugător, la un model bazat pe investiții, productivitate, export și disciplină bugetară. Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat și inevitabil al acestei tranziții, care ne va duce, în final, la o economie solidă, o creștere sănătoasă și prosperitate reală, pe baza a ceea ce producem, nu prin împrumuturi tot mai multe și tot mai scumpe’, transmite Bolojan.

El analizează comparativ anii 2024 și 2025, menționând că în 2024 a existat un deficit bugetar ‘ridicat’, de aproape 8-9% din PIB. De asemenea, s-a înregistrat un deficit extern ‘semnificativ’, de 8,2% din PIB, dar cu o creștere economică reală ‘modestă’, sub 1%.

Publicitate

‘În mod normal, un asemenea stimul fiscal ar fi trebuit să genereze o creștere mult mai puternică. Acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, în prima parte a anului 2024 a fost, potrivit INS, recesiune tehnică, cu scăderi de 0,4% în primele două trimestre ale anului. De ce? Pentru că o parte importantă a banilor cheltuiți în 2024 a fost orientată către consum curent, cheltuieli rigide și compensarea unor presiuni sociale și inflaționiste, nu către dezvoltarea reală a economiei’, explică Bolojan.

Potrivit acestuia, în anul 2024 consumul puternic a venit din ‘tot mai multe’ importuri, iar inflația ridicată a absorbit o parte importantă din acest impuls fiscal puternic.

‘Cu alte cuvinte, în 2024 am cheltuit mult, dar am crescut puțin. Părea că situația este favorabilă, dar dezechilibrele economice se accentuau’, adaugă premierul.

În schimb, în iulie 2025, contextul s-a schimbat ‘fundamental’, deoarece a început redresarea, precizează Bolojan.

‘Am realizat o corecție de aproximativ 1% din PIB, un efort semnificativ care a generat costuri sociale și nemulțumiri. Aș fi vrut să existe o cale de a le evita. Teoretic, o asemenea ajustare ar fi trebuit să genereze o frânare accentuată a economiei. Totuși, datele arată că, în 2025, creșterea economică rămâne în jur de 0,6%’, scrie premierul.

Astfel, în 2024 a existat un stimul fiscal mare, cu impact economic redus și cu acumulare de dezechilibre interne și externe. În 2025 s-au luat măsuri de disciplină fiscală, dar s-a înregistrat o creștere similară, ‘susținută de investiții reale și factori structurali’, precizează premierul.

‘Acest lucru arată că problema fundamentală nu a fost lipsa banilor, ci modul în care au fost utilizați. Dar consolidarea fiscală nu este un scop în sine. Este o condiție esențială pentru stabilitate, credibilitate și dezvoltare sustenabilă. Această tranziție presupune, temporar, o perioadă de contracție economică. Este un cost necesar pentru a construi o economie mai solidă și mai competitivă. Nu traversăm o criză. Traversăm o perioadă de corecție economică necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică, care să aducă prosperitate pe termen lung’, se mai arată în postare. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending