Connect with us

Eveniment

Ministrul Sănătății: Listele de așteptare pentru investigații medicale sunt o realitate în orice țară din Uniunea Europeană

Publicat

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că nu doar în România, ci și în toate țările europene există liste de așteptare pentru investigații medicale, scrie alba24.ro.

Acesta a fost întrebat de jurnaliști care sunt soluțiile care ar putea fi găsite de minister pentru a scurta timpul de așteptare al pacienților care au nevoie de investigații imagistice decontate de Casa de Asigurări.

Ministrul Sănătății a răspuns că listele de așteptare sunt o practică întâlnită nu doar în România.

”Listele de așteptare sunt o realitate cu care mulți dintre noi nu suntem obișnuiți. În orice țară din Uniunea Europeană, și în Marea Britanie, listele de așteptare sunt o realitate. Acest lucru trebuie să îl înțelegem cu toții.

Nu este vorba aici de urgențe. Discutăm de tratamentul unor afecțiuni cronice care necesită un anume tip de investigație. Acesta este modul în care orice sistem de sănătate poate să rezolve o problemă în sistemul public: prin listele de așteptare”, a declarat ministrul Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.

De asemenea, întrebat de jurnaliști despre faptul că sunt pacienți care așteaptă și 7 luni pentru o programare la RMN, ministrul Sănătății a replicat că nu a auzit ”pe cineva să aștepte atât de mult timp pentru a face o astfel de investigație”.

Publicitate

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Ciolacu, anunț de ultimă oră cu privire la înarmarea României

Publicat

Publicitate

Premierul Marcel Ciolacu reafirmă sprijinul pentru majorarea cheltuielilor de apărare, dar se opune trimiterii de trupe în Ucraina, scrie DC News.

Europa își propune să își întărească capacitățile de apărare pentru a răspunde amenințărilor grave. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat un plan de 800 de miliarde de euro pentru a sprijini securitatea Europei și Ucraina în fața agresiunii rusești. Planul „Rearm Europe” include măsuri economice și strategice, cum ar fi activarea unei clauze pentru a permite cheltuieli de apărare mai mari, crearea unui fond de 150 de miliarde de euro pentru achiziții de echipamente esențiale și mobilizarea fondurilor Uniunii Europene pentru a sprijini investițiile în apărare.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că este de acord cu alocarea de fonduri suplimentare pentru armament, cu condiția ca acestea să ajungă doar la fabricile din industria românească de apărare, pentru a crea locuri de muncă. Premierul consideră că un instrument european de împrumuturi pentru apărare va ajuta la dezvoltarea producției în România. El a reafirmat sprijinul pentru majorarea cheltuielilor de apărare, dar s-a opus trimiterii de trupe românești în Ucraina.

Comisia Europeană dă dreptate României. Cheltuielile de apărare nu vor fi incluse în calculul deficitului bugetar! 

Voi răspunde la scrisoarea președintelui Comisiei Europene privind Planul Rearm Europe că sunt de acord să alocăm suplimentar fonduri pentru armament, cu condiția ca banii să ajungă exclusiv la fabrici din industria românească de apărare. Așa putem să angajăm oameni în plus și să producem în trei schimburi!

 

Publicitate

 

Cred că apariția unui instrument european de împrumuturi, de 150 de miliarde de euro, pentru investiții în apărare și susținerea capitalului privat ne vor ajuta să deschidem noi unități de producție în România.

Așadar, rămânem pe coordonatele de până acum: DA pentru majorarea cheltuielilor de apărare, NU pentru trimiterea de trupe românești în Ucraina!”, a scris premierul Marcel Ciolacu pe pagina de Facebook.

Citeste mai mult

Eveniment

Ghid ANAF – Declarația unică. Cum se depune Formularul 212 în anul 2025. Detalii pentru contribuabili

Publicat

Publicitate

Ghid ANAF – Declarația unică. Fiscul pune la dispoziția contribuabililor o broșură cu informații importante privind depunerea formularului 212 în anul 2025, scrie alba24.ro. Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul 2024 au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate. Acestea datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului Fiscal.

Declaraţia se depune şi de către persoanele fizice care optează în cursul anului 2025 pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS), potrivit ANAF.

Ghid ANAF – Declarația unică. Când și cum se depune formularul 212 în anul 2025

Declaraţia unică se depune:

  • pentru veniturile realizate în anul 2024, până la data de 26 mai 2025 inclusiv, în vederea declarării venitului realizat şi stabilirii/definitivării impozitului anual pe venit şi a contribuţiilor sociale
  • oricând în cursul anului 2025, în vederea declarării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuţiei.

Vezi integral: Brosura_Declaratia_Unica_2025

ANAF recomandă ca Declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

  • prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV)
  • pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

De asemenea, formularul poate fi depus și în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire (data  depunerii  declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul  fiscal sau data depunerii la poştă, după caz).

Publicitate

Ghid ANAF – Declarația unică. Sprijin pentru contribuabili

Contribuabilii care nu dețin un calculator personal sau care nu dispun de o conexiune la internet pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităților fiscale (AICI, lista completă a sediilor), cu ajutorul cărora pot efectua următoarele operațiuni:

  • înregistrarea în cadrul serviciului Spațiul Privat Virtual
  • completarea Declarației Unice
  • depunerea Declarației Unice.

Contribuabilii pot solicita sprijin și funcționarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare și asistență pentru depunerea Declarației unice.

Citeste mai mult

Cultura

„Spectacolul Iubesc! Iubesc! Te iubesc!” este despre ceea ce ne lipsește tuturor în special în ziua de azi: DRAGOSTEA”. În weekend, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

Publicat

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „Iubesc! Iubesc! Te iubesc!” de Avtandil Varsimașvili și „Bani din cer” de Ray Cooney.

Vă invităm sâmbătă, 8 martie, de la ora 1900 la Teatrul „Mihai Eminescu” la spectacolul „Iubesc! Iubesc! Te iubesc!” de Avtandil Varsimașvili, regizat de regizorul georgian Andro Enukidze. Traducerea și adaptarea piesei a fost facută de Lucian Băleanu, scenografia spectacolului este semnată de Vera Kipiani, iar coregrafia a fost realizată de Victoria Bucun.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Oana-Maria Tudoran, Răzvan Amitroaei, Marius Rogojinschi, Cezar Amitroaei, Gheorghe Frunză, Lenuș Moraru, Gina Patrașcu-Zamfirache, Sorin Ciofu, Ioan Crețescu, Alexandru Dobynciuc, Dana Bucătaru, Irina Mititelu și Volin Costin.

Un text dramatic de Avtandil Varsimașvili despre (așa cum reiese și din titlu) iubire. Dar… după milenii de valorificare artistică a temei, descoperim noi și noi valențe ale acestui sentiment.

Povestea de dragoste tratată inițial cu foarte mult umor este plasată într-un moment zbuciumat și foarte trist din istoria recentă a Gruziei (războiul cu Rusia din 2008).

Într-un cadru inedit (o viziune regizorală realizată în premieră absolută pentru publicul botoșănean) se va desfășura cronologic constituirea pasională a iubirii până la un deznodământ surprinzător.

Publicitate

Toate acestea sunt grefate pe un eșafodaj de întrebări existențiale pentru care fiecare trebuie să-și găsească propriile răspunsuri.

„Spectacolul „Iubesc! Iubesc! Te iubesc!”  este despre ceea ce ne lipsește tuturor în special în ziua de azi: DRAGOSTEA. Ne-am dezobișnuit să iubim!

Cred ca la o trupă foarte interesantă s-au mai adăugat actori tineri foarte interesanți, nu prea sunt obiectiv atunci cand vorbesc despre acești actori pentru că eu îi iubesc cu adevărat, dar știu că dragostea e subiectivă: îi iubești pentru că îi iubești, fără motiv. Dar eu mai am un motiv foarte serios să îi și respect pentru că sunt niște profesioniști serioși și niște actori foarte interesanți. Așa că e un spectacol despre dragoste, pe care îl desfășurăm într-o atmosferă de iubire generală.” (Andro Enukidze)

Duminică 9 martie, de la ora 1900 vă invităm la Teatrul „Mihai Eminescu” la spectacolul „Bani din cer” de Ray Cooney, în regia lui Alexandru Vasilachi.

Regia artistică şi coloana sonoră: Alexandru Vasilachi

Scenografia: Mihai Pastramagiu

Distribuția:

Jean Perkins – Dana Bucătaru

Henry Perkins – Sorin Ciofu

Bill – Ioan Crețescu

Davenport – Gheorghe Frunză

Betty Johnson – Lorena-Petronela Chiribuță

Vic Johnson – Răzvan Amitroaei

Slater – Vali Popa

Un trecător – Petruț Butuman

„Orice situaţie de acest fel te învaţă ceva, te reface!”

Ray Cooney, autorul textului este, în primul rând, actor. El ştie ce înseamnă pentru un actor o situaţie foarte incitantă, explozivă. El ştie ce înseamnă replica. A scris un şir de piese ştiind toate cele spuse şi „Bani din cer” nu face excepţie de la „regulă”. Este o piesă scrisă pentru actori. Textul aduce la rampă, în primul rând, actorii. Situaţiile se schimbă din trei în trei minute, dacă nu şi mai repede. Şi actorul şi personajul sunt puşi în situaţii limită. Este vorba de limita comediei, să ne înţelegem, nu de limita umanului! Iar echipa de actori de la Botoşani a probat reacţii deosebite, evident, în situaţii cu totul şi cu totul deosebite!

Orice situaţie de acest fel – când capeţi, surprinzător – o sumă mare de bani – te învaţă ceva, te reface! Chiar dacă, până la urmă, nu vei avea parte de acei bani!

 

Biletele se găsesc la 𝐀𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚 𝐭𝐞𝐚𝐭𝐫𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐜𝐢𝐧𝐭𝐚 𝐂𝐢𝐧𝐞𝐦𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 0735.779.821 marți-vineri: 10°°-18°° sâmbătă, duminică: 12°°-18°°

Pret bilet: 𝟰𝟬 𝗹𝗲𝗶 – balcon; 𝟱𝟬 𝗹𝗲𝗶 – stal; 𝟲𝟬 𝗹𝗲𝗶 – lojă

Preț bilet elevi – 𝟐𝟎 𝐥𝐞𝐢, pensionari – 𝟐𝟓 𝐥𝐞𝐢

𝒃𝙞𝒍𝙚𝒕𝙚 𝙤𝒏𝙡𝒊𝙣𝒆 https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

𝐀𝐜𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐬𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐜𝐨𝐥𝐞 𝐬𝐞 𝐯𝐚 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟖.𝟑𝟎.

Vă așteptăm cu drag la TEATRU!

Citeste mai mult

Eveniment

Ce poți face dacă ești șicanat în trafic. Recomandările pilotului Titi Aur, expertul în conducere defensivă

Publicat

Publicitate

Expertul în conducere defensivă Titi Aur spune ce pot face șoferii care sunt șicanați în trafic de alți conducători auto. Potrivit legislației rutiere actualizate, comportamentul agresiv în trafic este pedepsit și poate fi reclamat cu ajutorul imaginilor video prezentate de șoferi. Titi Aur s-a referit la situațiile de ”răzbunare” în trafic, la șicanările prelungite, uneori soldate cu conflicte sau incidente, în emisiunea DConducem, citată de adevărul.ro.

Titi Aur recomandă șoferilor să sune la 112 dacă se confruntă cu astfel de situații.”Pot să sun la 112 să anunț că cineva mă șicanează. Nu știu cât de repede poți să ai norocul să fie poliția în zonă și, pe urmă, să te duci să demonstrezi. Acum, cu noua lege, practic poți să demonstrezi. Înainte nu aveai cum. Trebuia să te duci să-l dai în judecată. Acum te duci cu filmarea, demonstrezi ce mi-a făcut ăsta”, a spus Titi Aur.

Ce poți face dacă ești șicanat în trafic. Procedura MAI

Comportamentele agresive ale șoferilor pot fi reclamate și prin prezentarea unor imagini video din trafic. Procedura prin care astfel de sesizări pot fi acceptate și soluționate a fost prezentată recent de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Legislația a fost modificată la jumătatea anului 2024, prin OUG 84/2024. Aceasta a introdus în Codul Rutier posibilitatea ca șoferii să fie sancționați de polițiști și în baza unor înregistrări surprise de alți participanți la trafic sau de administratorii drumurilor publice.

Pe aplicația M.A.I., hub.mai.gov.ro, la secțiunea ESAR (sesizări abateri rutiere) pot fi transmise informații despre comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

Sesizarea participantului la trafic va trebui să conțină, în mod obligatoriu:

Publicitate
  • datele acestuia de identificare (nume, prenume și codul numeric personal ori, după caz, codul de identificare)
  • datele de contact, număr de telefon și adresa de corespondență
  • declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea aspectelor percepute și a înregistrării audio-video sau video
  • data, ora, locul sau orice alte elemente care să conducă la identificarea locului unde a fost surprinsă posibila faptă contravențională
  • semnătura.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending