Connect with us

Eveniment

Ministrul Sănătății, despre infecţiile nosocomiale: Nu există ţară care să nu aibă aceste infecţii

Publicat

Publicitate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus că nu există ţară care să nu aibă infecţii nosocomiale.

„Nu există nicio ţară din lume care să nu aibă aceste infecţii. Cine spune că militează pentru eliminarea acestor infecţii nu este sincer. Şi noi trebuie să fim foarte clari în a spune că încercăm să limităm, (…) să scădem, să ţinem sub control cât se poate şi rezistenţa bacteriilor la antibiotice, pe de o parte, şi să evităm infecţiile invazive, pentru că infecţiile invazive principial pun viaţa omului în pericol”, a declarat ministrul Alexandru Rafila, luni, într-o conferinţă de presă, relatează dcnews.ro.

„Dacă la nivelul Uniunii Europene toate ţările au cifre care merg de la 6-7% din totalul pacienţilor externaţi care înregistrează astfel de infecţii în cursul spitalizării, în România, vedeţi că am avut şi procente care ajungeau la 0,2%, adică absolut puţin credibil. Şi tot lucrăm ca să schimbăm şi mentalităţi şi, mai mult, să asigurăm cadrul organizatoric şi mai ales profesional care să permită identificarea şi raportarea acestor infecţii. Remarcaţi că trendul a fost crescător. Haideţi să comparăm ultimii doi ani, 2021 şi 2022. Remarcaţi o creştere cu 55% a gradului de raportare între trimestrul 1 a anului 2021 şi trimestrul 1 al anului 2022. Deci o creştere semnificativă, dar încă suntem departe, dar lucrăm şi acum. Vreau să vă arăt cum lucrăm ca să atingem acest obiectiv”, a explicat ministrul Sănătăţii.

„A apărut un ordin de ministru care menţionează necesitatea existenţei unui laborator sau compartiment de microbiologie în spitalele cu paturi, ceea ce nu există în marea majoritate a spitalelor. De ce le trebuie un compartiment sau un laborator? Ca să putem să identificăm bacteriile multirezistente, inclusiv portajul, pentru că pacientul când se internează în spital, anumite categorii de pacienţi, trebuie făcut un screening, adică să vezi dacă e cumva purtător de germeni multirezistenţi şi îl pui în altă parte, nu să stea împreună cu cineva care nu are şi care ar putea să dobândească astfel de germeni. Atunci avem nevoie de un laborator de microbiologie şi de personal calificat. Aceste laboratoare, chiar dacă funcţionează în anumite perioade ale zilei sau săptămâni doar cu asistent medical, este suficient, pentru că ele pot să preleveze probe”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila: Peste 5000 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus înregistrate în ultimele 24 de ore

„5202 cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore. Menţinem acelaşi procent de 20% de persoane care se reinfectează într-un interval de timp mai mare de 90 de zile. În ceea ce priveşte gradul de ocupare al secţiilor de spital – paturilor alocate infecţiilor cu noul coronavirus – am ajuns la un procent de 17,18%, iar la terapie intensivă sunt internate 263 de persoane, reprezentând un procent de 14,69%. Creşterea este mai rapidă la numărul de persoane internate, puţin mai lentă la cazurile internate în secţiile de terapie intensivă, ceea ce indică mai degrabă o severitate mai redusă a tulpinilor circulante”, a spus, tot luni, ministrul Alexandru Rafila.

Sursa: dcnews.ro

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Panică într-un bloc din municipiul Botoșani: Incendiu izbucnit la centrala termică

Publicat

Publicitate

O femeie din municipiul Botoșani a trecut prin clipe de groază, în această după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit în apartamentul său. Aflată în bucătărie, proprietara a observat că centrala termică a luat foc în urma unui scurtcircuit. S-a evacuat imediat și a solicitat ajutor.

La caz s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, care au reușit să împiedice extinderea flăcărilor la celelalte bunuri din locuință. Proprietara, în vârstă de 61 de ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale de la echipajul medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, aflat la fața locului.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

 

✔verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

 

Publicitate

✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

 

✔nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

 

✔nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher. Firele introduse direct în priză, pe lângă pericolul electrocutării, nu asigură un contact bun şi provoacă încălzirea excesivă a conductorilor electrici;

 

✔nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;

 

✔nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.

Citeste mai mult

Eveniment

Noi reguli pentru activitățile ”Școala altfel” și „Săptămâna verde” dedicate elevilor. Care sunt instrucțiunile ministerului

Publicat

Publicitate

Noi reguli pentru activitățile ”Școala altfel” și ”Săptămâna verde”. Ministerul a transmis un set de instrucțiuni pentru inspectorate și școli privind organizarea activităților pentru elevi, în cele două programe, informează alba24.ro.

Recomandările privind aceste activități sunt pentru aprofundarea și consolidarea cunoștințelor dobândite în cadrul disciplinelor de studiu. De asemenea, trebuie să contribuie la atingerea competențelor specifice prevăzute în programele școlare, notează edupedu.ro.

Ministerul propune două abordări pentru desfășurarea acestor săptămâni:

forma educațională clasică, care presupune continuarea procesului de învățare cu focalizarea conținuturilor pe temele menționate;

Aaordări nonformale, care promovează învățarea prin experiență și rezolvarea de probleme reale. Sunt încurajate atelierele practice, experimentele, proiectele interdisciplinare, vizitele de studiu și colaborările cu instituții, organizații sau specialiști din comunitate

Programul ”Școala altfel” – instrucțiuni

Publicitate

În programul educațional „Școala altfel”, conținuturile educaționale specifice fiecărei discipline trebuie tratate cu extinderea și aplicabilitatea lor la viața cotidiană. Suplimentar, în programul educațional „Școala altfel” se vor aborda transversal teme legate de violență și consumul de droguri (și alte substanțe interzise), după instrucțiuni care vor fi prezentate la început de an școlar.

Acestea vor urmări mai ales implementarea eficientă a procedurii de management al cazurilor de violență școlară și al situațiilor corelate, inclusiv consumul de droguri/substanțe interzise, potrivit ministerului.

Programul ”Săptămâna verde”. Recomandări

În programul educațional „Săptămâna verde”, conținuturile educaționale specifice fiecărei discipline se vor relaționa cu cele 17 obiective de dezvoltare durabilă, cu accent pe cele relaționate direct de mediu.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi seară că aceste perioade nu ar trebui privite ca o pauză de la procesul educațional. Dimpotrivă, ar trebui considerate ca o oportunitate de a aborda disciplinele într-o altă logică, mai aplicată și legată de viața reală, inclusiv prin integrarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în toate materiile, nu doar în biologie sau ecologie.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară până în 30 mai 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare. Planificarea este la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

În următorul an școlar, Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Mașină în flăcări pe un drum din județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Un autoturism a luat foc în această dimineață, în timp ce se deplasa pe un drum din localitatea Prelipca, comuna Văculești. Conducătorul auto a observat că iese fum de sub capotă, a oprit mașina, a coborât imediat și a sunat după ajutor la 112.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că mașina ardea în totalitate. Din fericire nu au fost persoane rănite. Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unei defecțiuni la compartimentul motor.

Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

Publicitate

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

Campania „Alcoolul, energizantele și țigările nu te fac mare”! Prima activitate s-a desfășurat, vineri seară, în debutul Zilelor municipiului Botoșani

Publicat

Publicitate

Din acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a reluat campania de informare ,,Adolescență fără alcool, energizante și țigări!”, adresată atât personalului localurilor publice și vânzătorilor din unitățile comerciale, cât și tinerilor cu vârsta mai mică de 18 ani.

Prima activitate s-a desfășurat vineri seară, la debutul Zilelor municipiului Botoșani, iar campania va continua astăzi, la Târgul Regional de Zootehnie, Utilaje Agricole și Produse Traditionale organizat la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor Popauți.

Ca și anul trecut, obiectivele urmărite în cadrul campaniei sunt prevenirea și combaterea vânzării/oferirii cu titlu gratuit de băuturi alcoolice, băuturi energizante sau produse din tutun către minori, precum și conștientizarea riscurilor consumului acestora de către minori asupra sănătății și dezvoltării fizice și psihice.
Activitățile de informare și de distribuire a pliantelor preventive vor fi organizate până la finalul lunii august, în zonele de competență ale structurilor operative ale inspectoratului, precum și la manifestările publice la care este permisă comercializarea băuturilor alcoolice, a energizantelor și țigărilor.

În conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor și consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice/energizante sau a produselor din tutun, membrii personalului localurilor publice și vânzătorii din unitățile comerciale au obligația de a solicita consultarea actelor de identitate ale acestora, iar în cazul neîndeplinirii acestei obligații, pot fi sancționați cu amendă de la 10000 de lei la 30000 de lei.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending