Connect with us
Publicitate

Dorohoi

Ministrul Muncii, Marius Budăi, audienţe foştilor angajaţi de pe platforma industrială a municipiului Dorohoi

Publicat

Publicitate

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a acordat, sâmbătă, audienţe foştilor angajaţi de pe platforma industrială a municipiului Dorohoi.

Potrivit unui comunicat transmis de PSD Botoşani, ministrul le-a oferit foştilor angajaţi consultanţă în legătură cu problemele legate de recalcularea pensiilor şi de drepturile de care aceştia pot beneficia potrivit legii.

“Când ajung în Dorohoi mă simt acasă. În urma invitaţiei de astăzi, am avut ocazia să prezint ce am făcut până în prezent pentru majorarea pensiilor şi pentru continuarea măsurilor de protecţie socială pe care le-am cerut în Guvern pentru angajaţi şi angajatori, a căror activitate este interzisă, suspendată ori limitată din punctul de vedere al capacităţilor de funcţionare în perioada pandemiei. În acelaşi timp, am preluat problemele foştilor salariaţi ai marilor fabrici din Dorohoi, dar şi alte aspecte legate de salarizare, de pensii şi incluziune socială. Voi fi prezent în Dorohoi şi în orice altă zonă a judeţului Botoşani ori de câte ori va fi nevoie”, a declarat Marius Budăi, citat în comunicat.

Sursa: AGERPRES

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Șofer din Tudora, scos din trafic de polițiști, după ce a fost prins beat la volan

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Tudora, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din comuna Tudora.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,48 mg/l  alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recolatarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru un bărbat din Durnești, fără permis de conducere, care a dat o raită prin comună cu o mașină neînmatriculată

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Ștefănești au oprit pentru control, miercuri, pe drumul public, din comuna Durnești, un autoturism condus de un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.  Mai mult decât atât, autoturismul pe care îl conducea nu avea asigurare obligatorie, iar certificatul de înmatriculare era suspendat din anul 2023.

 

Față de tânăr, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de aproximativ 1.000 de lei, iar pentru faptul că nu deținea permis de conducere a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Scandal pe terasa unui bar din Botoșani. Bărbat de 47 de ani, bătut și tâlhărit

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 19 iunie a.c., în jurul orei 13:00, în timp ce se afla pe terasa unui local public, din municipiul Botoșani, pe fondul uneui conflict spontan, avut cu un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate, i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri, la nivelul feței, împrejurare în care i-ar fi sustras 50 de lei.

 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

FOTO cu caracter generic

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

O tânără de 22 de ani, din Nicșeni, a fost reținută după ce ar fi dat foc la două mașini. Prejudiciul ar fi de 7000 de euro

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unei tinere, de 22 de ani, din comuna Nicșeni, bănuită de comiterea infracțiunii de distrugere.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că aceasta, la data de 18 iunie a.c, pe fondul unor neînțelegeri cu un bărbat, de 39 de ani, din comuna Corlăteni, ar fi incendiat două autovehicule, care erau parcate  în curtea locuinței și care aparțineau victimei. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la peste 7.000 de euro.

 

Incendiul a fost stins de pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi,  care au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.  Când au ajuns la fața locului,  aceștia au constatat că existau două focare. Ardeau, în totalitate, două mașini și mai multe componente auto, depozitate lângă acestea, iar la o distanță de 20 de metri, în interiorul unei magazii, o parte din tavan și ușa acesteia. Pompierii au acționat rapid și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la alte construcții din gospodărie.

 

Publicitate

Tânăra a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, ulterior, în urma prezentării în fața instanței de jduecată, aceasta și-a însușit propunerea organelor judiciare și au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending