Connect with us
Publicitate

Actualitate

Ministrul Muncii: „Legea salarizării este în lucru. Avem un corp al legii cu patru principii”

Publicat

Publicitate

Legea salarizării este în lucru, au loc consultări cu familiile ocupaţionale, există un corp al legii cu patru principii, în timp ce pe anexe sunt trei variante de lucru, a declarat, miercuri, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

“La legea salarizării avem un corp al legii cu patru principii. Primul dintre ele este acela de a face o ierarhizare atât în interiorul familiilor ocupaţionale, cât şi între ele şi niciun salariu în plată să nu mai depăşească coeficientul de 12, care este al preşedintelui; grilă pentru administraţia publică locală, plafonarea sporurilor şi o bonificaţie care să fie legată de performanţă.(…) Nu va exista niciun spor mai mare de 20% per angajat. Mai este important de spus că în acest moment avem gata partea de filozofie a legii. Există trei variante de lucru pe anexe. Suntem în plină perioadă de consultări cu toate familiile ocupaţionale. Avem minimum două întâlniri în fiecare săptămână. Încercăm să terminăm consultările”, a explicat ministrul Muncii la Antena 3.

Ea a adăugat că, după finalizarea consultărilor, Banca Mondială va elabora cele trei variante de impact, care vor fi analizate în Coaliţie, apoi vor merge în Parlament.

Publicitate

“În tot acest proces, fie că discutăm despre pensii, fie că discutăm despre salarii, avem implicaţi patru actori: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Finanţelor, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Este un joc strâns pe care trebuie să-l facem foarte atent, dar vă asigur că îl facem în interesul românilor”, a punctat Simona Bucura-Oprescu.AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Prima Bursă a locurilor de muncă, din anul 2024. Când va avea loc

Publicat

Publicitate

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Munca Botoşani pregăteste prima Bursa a locurilor de munca  din  anul 2024,  care va avea loc în data de 17.05.2024, evenimentul se va  desfăşura  începând cu ora 9.00, în incinta SĂLII POLIVALENTE “ELISABETA LIPĂ” din Municipiul Botoșani, B-dul M.Eminescu nr15A .

Obiectivele principale ale evenimentului sunt creşterea gradului de ocupare pentru toate categoriile de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi crearea de noi oportunităţi pentru angajatori în identificarea potenţialilor viitori angajaţi, care prin experienţa şi abilităţile lor pot contribui la succesul activităţii economice.

Este cea mai importantă măsură activă privind cresterea gradului de ocupare a forței de muncă aflata într-o formă de evidență și plată reprezentând o oportunitate pentru angajatori, pentru a-și recruta forța de muncă necesară.

Publicitate

Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, viitorilor absolventi, șomeri, persoane care doresc să își schimbe locul de muncă sau care doresc îmbunătățirea poziției profesionale.

Participarea la bursă va oferi participanților posibilitatea de a obţine un loc de muncă sau de a obţine informaţii suplimentare privind : cursurile de formare profesională derulate de către A.J.O.F.M. Botoșani, facilităţi acordate în cazul angajării , condiții de acces pentru ocuparea unui loc de muncă în străinătate prin intermediul reţelei EURES.

Agenții economici, interesaţi să participe la bursă, sunt asteptaţi să ne contacteze  și să transmită  ofertele de locuri de muncă, pe adresa de e-mail ajofm.bt@anofm.gov.ro, în care să specifice opțiunea participării la bursă precum și numărul locurilor de muncă vacante.

Publicitate

Informaţii suplimentare se pot obţine şi la numărul de telefon 0231536791.

Citeste mai mult

Eveniment

Amenzi pe capete, zeci de permise reținute, după ultima acțiune BLOCADA a polițiștilor din Botoșani

Publicat

Publicitate

În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 15 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 126 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

 

Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 507 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 240.000 de lei.

Publicitate

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

 

Publicitate

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 35 de permise de conducere și 18 certificate de înmatriculare.ultima

Citeste mai mult

Eveniment

Șofer beat din Havârna, dat jos de la volan de polițiști

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Darabani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Havârna, un autoturism condus de un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Beat criță, așa a condus un ieșean pe bulevardul din Dorohoi. Polițiștii i-au făcut dosar penal

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada C.D. Gherea, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din județul Iași.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending