Connect with us
Publicitate

Eveniment

Ministrul Educației: Anul viitor este posibilă o majorare cu 20% a salariilor din învăţământ, care se va realiza în etape

Publicat

Publicitate

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, că anul viitor este posibilă o majorare cu 20% a salariilor din învăţământ, care se va realiza în etape, ceea ce va conduce la venituri mai mari cu peste 50% faţă de luna iunie a anului curent.

“Am avut anul acesta o creştere medie de 30%. Există ordonanţa din vară care vorbea de o creştere de 50% de la 1 ianuarie, raportată la noua grilă pentru educaţie care, din păcate, nu este încă în vigoare pentru că Legea salarizării unitare nu este finalizată. În acest context, Guvernul şi federaţiile sindicale ale cadrelor didactice şi ale personalului din învăţământ au discutat, în ultimele săptămâni, care ar fi o creştere realistă bazată pe posibilităţile din anul viitor, dar care să şi arate semnul de respect pe care îl avem pentru profesia didactică. Din ultimele discuţii, s-a desprins un posibil 20% ca procent de creştere pentru anul 2024, nefiind încă finalizate discuţiile referitoare la etapele de acordare, ceea ce ar însemna că avem o creştere de peste 50% faţă de salarizarea care exista înainte de luna iunie a acestui an”, a afirmat Deca, la Parlament, într-o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului, există încă “o discuţie deschisă între Guvern şi federaţiile sindicale”.

“Ceea ce eu ştiu clar, în acest moment, este că vom avea o creştere de peste 50% pe media salariilor din învăţământ faţă de ce aveam înainte de luna iunie şi, de asemenea, vom regla toate inechităţile pe care le-am identificat împreună cu reprezentanţii profesorilor. Asta înseamnă inclusiv măsuri care să crească salariile directorilor, directorilor adjuncţi şi personalului de conducere, plus alte categorii care, fiind pe alte grile, nu au beneficiat în aceeaşi măsură de creşterile salariale”, a explicat Ligia Deca.

Ea a menţionat că la ultima discuţie avută între premierul şi reprezentanţii sindicatelor s-au analizat mai multe variante de etapizare.

“Nu avem încă o variantă pe care s-o fi agreat (…) reprezentanţii federaţiilor sindicale şi domnul prim-ministru. (…) Ştiu care sunt propunerile de etapizare, dar aş vrea să nu inducem în opinia publică variante care nu sunt confirmate. Cred că, în scurt timp, vom putea face un anunţ public şi vor putea confirma şi reprezentanţii cadrelor didactice”, a transmis Deca. AGERPRES

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Persoanele care circulă pe bicicletă sau trotinetă electrică, testate pentru alcool și droguri

Publicat

Publicitate

Modificări la Codul Rutier 2024: Persoanele care circulă pe bicicletă sau trotinetă electrică vor putea fi testate pentru alcool și substanțe psihoactive. Mulți dintre utilizatorii de biciclete și trotinete electrice considerau că pot bea o bere – două și apoi pot merge cu aceste vehicule, scrie alba24.ro.

Acest lucru nu (mai) este posibil. Aceștia pot fi controlați chiar dacă nu sunt implicați în evenimente rutiere.

Conducătorii de biciclete și trotinete electrice au obligația să se supună testării pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive.

Refuzul constituie contravenție și este sancționat, potrivit unei ordonanțe de Guvern.

Modificări la Codul Rutier 2024

De asemenea, se introduc criterii cu privire la stabilirea obligației legale a polițistului rutier de a solicita anumitor participanți la trafic efectuarea testării în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, după caz, cum ar fi:

  • situația în care observă în vehicul recipiente ce pot conține băuturi alcoolice și care prezintă urme de consum sau substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive;
  • săvârșirea în mod repetat, în ultimii 3 ani, a anumitor contravenții sau infracțiuni în legătură cu consumul de alcool, droguri sau substanțe psihoactive, după caz;
  • stabilirea unor aspecte ce țin de testarea conducătorilor vehiculelor în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, respectiv a celui privind recoltarea mostrelor biologice.

În cazul în care concentrația alcoolică este de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, inclusiv, persoana testată poate solicita polițistului rutier să-i efectueze o a doua testare după 15 minute, dar nu mai mult de 20 minute de la primul test.

Publicitate

În această situație, prezintă valoare juridică rezultatul celei mai mici concentrații de alcool pur în aerul expirat.

Fotografie cu caracter ilustrativ

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Directorul Seminarului Teologic Botoșani, pr. prof. dr. Daniel Dascălu, va conferenția în județul Arad

Publicat

Publicitate

Marți, 20 august 2024, începând cu ora 17:00, Episcopia Daciei Felix din Serbia, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului și Consiliul Județean Arad, va organiza conferința-dialog cu titlul: „Între curaj și responsabilitate: tinerii în Biserică”, relatează timpulcredinței.ro.

Va conferenția pr. dr. Daniel Dascălu, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani, slujitor al Sfântului Altar și cadru didactic cu multă experiență în activitățile desfășurate cu tinerii.

Evenimentul, care se adresează deopotrivă tinerilor și părinților, se înscrie între manifestările prilejuite de a II-a ediție a „Taberei Bucuriei”, organizată de Episcopia Daciei Felix și se va desfășura în localitatea Căsoaia, județul Arad, în cadrul Centrului pentru tabere de tineret.

Intrarea este liberă. Conferința va fi transmisă live, pe canalul de Facebook al Trinitas TV.

Citeste mai mult

Eveniment

BLOCADA Botoșani: 147 de amenzi, 11 permise reținute, în ultimele 24 de ore

Publicat

Publicitate

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale, în cadrul acțiunii BLOCADA, beneficiind de sprijinul jandarmilor și au intervenit la 54 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 147 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 96.815 de lei și reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 11 permise de conducere.

Citeste mai mult

Eveniment

Doi suceveni au rămas fără lemnele pe care le transportau după ce au tranzitat zona Dorohoi

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.4 Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 298, din comuna Cordăreni, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 31 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține documente legale pentru cantitatea de 1,5 metri cubi material lemnos transportată, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

De asemenena, materialul lemnos pe care îl transporta a fost supus confiscării.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.4 Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 298, din comuna George Enescu, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 32 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține documente legale pentru cantitatea de 3  metri cubi material lemnos transportată, motiv pentru care a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos pe care îl transporta a fost supus confiscării.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending