Connect with us
Publicitate

Administratie

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, 15 contracte în valoare de 4,9 milioane de euro la Botoșani

Publicat

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a anunțat că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru PO Infrastructura Mare (POIM), a semnat la finele acestei săptămâni nu mai puțin de 15 contracte de finanțare cu autoritățile locale din județul Botoșani, proiecte în valoare de 24.335.620 lei.

Prin intermediul acestor contracte, echivalentul a 4.9 milioane de euro, sunt asigurate finanțări pentru  domeniile sanitar și învățământ, a explicat liderul administrației județene.

Iată și proiectele pentru care s-a semnat contracte de finanțare:

– Municipiul_Botoșani – Achiziție de echipamente medicale – 7.916.041 lei,

– Orașul_Săveni – Consolidarea capacității pentru gestionare a crizei pandemice 2.409.843 lei,

– Orașul_Bucecea – Achiziție echipamente medicale – 1.297.630 lei,

– Școala Gimnazială nr 1, Lunca – Achiziție de echipamente medicale – 384.184 lei,

– Coșula – Consolidarea capacității pentru gestionarea crizei pandemice – 793.747 lei,

– Mileanca – Achiziție de echipamente medicale – 736.553 lei,

– Mihăileni – Consolidarea capacității pentru gestionarea crizei pandemice – 657.663 lei,

– Școala Gimnazială Dan Iordăchescu, #Hlipiceni – Achiziție echipamente medicale – 361.218 lei,

– Flămânzi – Consolidarea capacității pentru gestionarea crizei pandemice – 2.798.088 lei,

– Darabani – Consolidarea capacității pentru gestionarea crizei pandemice – 3.607.786 lei

– Pomârla – Consolidarea capacității unităților de învățământ pentru gestionarea crizei sanitare – 806.727 lei

– Vorniceni – Achiziție echipamente medicale – 251.863 lei,

– Tudora – Achiziție echipamente medicale – 1.008.413 lei,

– Păltiniș – Consolidarea capacității unităților de învățământ pentru gestionarea crizei sanitare – 1.079.494 lei,

– Concești – Dotarea unităților de învățământ cu echipamente medicale – 226.370 lei;

“15 contracte în valoare de 24.335.620 lei, semnate pentru Botoșani. Felicitări domnilor primari”, a spus președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Eveniment

Nova Apaserv S.A. oprește VINERI apa între orele 08:00 și 12:00 pe mai multe străzi din Botoșani

Publicat

Nova Apaserv S.A. oprește VINERI apa între orele 08:00 și 12:00 pe mai multe străzi din Botoșani

Nova Apaserv S.A. a anunțat astăzi că oprește apa, vineri 29 septembrie 2023, între orele 08:00 și 12:00 pe mai multe străzi din Botoșani pentru înlocuirea unui branșament.

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei, mâine 29 septembrie 2023, în intervalul orar 08:00 – 12:00, pentru executarea lucrărilor de înlocuire a branșamentului apaținând imobilului în care își desfășoară activitatea Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 (str. Parcul Tineretului nr. 7).

Afectaţi de oprirea apei sunt utilizatorii din municipiul Botoşani ce locuiesc în imobilele situate în careul străzilor: Împărat Traian, Tudor Vladimirescu, Săvenilor, Ștefăniță Vodă.

“Pentru evitarea disconfortului cauzat de lipsa apei, rugăm utilizatorii afectați să-şi constituie rezervele de apă necesare”, a transmis furnizorul de apă de la Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Restricții de circulație pe o stradă din municipiul Botoșani

Publicat

În vederea finalizării lucrărilor de asfaltare pe strada Sucevei, este necesară restricționarea traficului rutier pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu strada Primăverii și Calea Națională.
Restricțiile de circulație vor intra în vigoare astăzi, 28 septembrie 2023, de la ora 18:00 și mâine, 29 septembrie 2023, de la ora 18:00.
„Restricțiile se impun pentru a închide șantierul de pe strada Sucevei. Urmare acestor lucrări, unul din cele mai tranzitate tronsoane din municipiul Botoșani va fi la standarde moderne. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și rugăm șoferii să utilizeze rute alternative”, a conchis primarul Cosmin Andrei.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Utilaj agricol în flăcări într-o localitate din Botoșani

Publicat

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești au intervenit în urmă cu puțin timp pentru a stinge un incendiu izbucnit la un utilaj agricol aflat pe un câmp din apropierea localității Dămideni. La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, stabilindu-se că flăcările au cuprins un utilaj tractat pentru recoltarea porumbului și au pornit de la un rulment defect care s-a supraîncălzit și a aprins materialele plastice, existând pericolul sa se extindă la celelalte suprafațe agricole. Incendiul a fost stins în mai puțin de 20 de minute.

Având în vedere consecinţele pe care le pot avea incendiile asupra mediului înconjurător, vieţii şi a bunurilor, ISU Botoșani recomandă proprietarilor de terenuri agricole și deţinătorilor de utilaje agricole şi de transport, câteva măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor ce trebuiesc respectate pe timpul desfăşurării acestor activităţi :

– În perioada de strangere a recoltei, aprinderea focurilor şi arderea miriștilor şi buruienilor sunt interzise
– Utilajele agricole, precum și autovehiculele de transport ce se vor folosi la recoltare, trebuie verificate din punct de vedere tehnic de către persoane autorizate, înlaturându-se toate defecțiunile care ar putea cauza incendii;
– Autovehiculele care se utilizează în perioada de recoltare, vor fi pregătite în mod special de către deţinători, conform normelor specifice şi instrucţiunilor producătorului;
– Toate tractoarele și autovehiculele folosite la lucrările agricole trebuie să fie dotate cu stingătoare cu praf și CO2 în stare de funcționare.

Citeste mai mult

Eveniment

Un bărbat din Corlăteni s-a urcat beat la volan și pe o stradă din Dorohoi a dat nas în nas cu polițiștii

Publicat

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi –Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Spiru Haret, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Corlăteni.

 

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Trending