Connect with us

Eveniment

Mii de solicitări pentru suspendarea ratelor la bănci: Peste 26.000 de clienți au cerut trecerea de la indicele ROBOR la IRCC

Publicat

Publicitate

Băncile din România au primit 7.872 de solicitări pentru suspendarea obligațiilor de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, de la clienții persoane fizice și juridice, până la data de 29 august 2022, anunță Asociația Română a Băncilor (ARB).

Solicitările au fost făcute în conformitate cu prevederile Ordonanței 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, iar datele ARB au fost culese de la băncile care totalizează o cotă de piață de 94% în funcție de active.

Persoanele fizice au transmis 7.649 de solicitări în baza moratoriului legislativ aferent anului 2022 prin care pot beneficia de suspendarea ratelor pe o perioadă de până la nouă luni, reprezentând aproximativ 97% din total, în timp ce persoanele juridice au înaintat 223 de solicitări. Aproape jumătate dintre solicitările clienților, care se calificau la condițiile prevăzute de Ordonanța 90/2022, au fost soluționate până la data de 29 august 2022, restul fiind rezolvate după data respectivă.

În primele opt luni ale anului 2022, băncile din România au continuat să aplice măsuri proactive de sprijin pentru clienții aflați în dificultate financiară temporară de plată, astfel că numărul de soluționări în baza măsurilor proprii ale băncilor este de 16.184, mai spune comunicatul.

De măsurile proactive aplicate de instituțiile de credit au beneficiat 15.547 persoane fizice și 637 persoane juridice, numărul clienților fiind dublu comparativ cu cel legat de aplicarea moratoriului legislativ.

Peste 26.000 de clienți au cerut trecerea de la ROBOR la IRCC

Aproximativ 26.177 de debitori persoane fizice au optat pentru schimbarea indicelui ROBOR cu IRCC din contractele de credit în primele opt luni ale anului, în cadrul băncilor la care au contractat inițial împrumutul.

Publicitate

Trecerea de la indicele ROBOR la IRCC în contractele în lei vechi se poate realiza cu acordul ambelor părți, atât consumatorul, cât și banca, iar dacă se produce, aceasta este ireversibilă. Dobânzile calculate în funcție de IRCC sunt variabile, astfel că un consumator se poate aștepta la majorarea ratei determinată de creșterea IRCC.

Alți 1.421 de debitori persoane fizice au solicitat schimbarea indicelui ROBOR cu dobânda fixă în contract în perioada primelor opt luni ale anului 2022, tot la instituția de credit la care dețineau inițial împrumutul.

54.024 de clienți persoane fizice au optat pentru refinanțarea creditului

În primele opt luni ale anului curent, un număr de 54.024 de clienți persoane fizice au optat pentru refinanțarea creditului la altă bancă.

În contextul creșterii inflației peste așteptări și a dobânzilor, clienții care înregistrează dificultăți financiare temporare la plata împrumutului au opțiunea să se adreseze băncii creditoare pentru măsuri de restructurare pentru a evita ca împrumutul să devină neperformant.

Prin efectul moratoriului legislativ, precum și prin măsuri individuale, în primii doi ani de pandemie băncile au soluționat peste 700.000 de cereri provenite de la clienți. În această statistică sunt incluse și măsurile de amânare la plată a dobânzilor pentru cardurile de credit.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Avertizare de COD GALBEN pentru Botoșani

Publicat

Publicitate

Atenție, Cod galben de ploi!

 

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de instabilitate atmosferică pentru o parte din județul Botoșani, valabilă astăzi, până la ora 16:30.

 

Localitățile vizate sunt: Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Vorona, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Suharău, Bălușeni, Tudora, Vlădeni, Cristești, Curtești, Răchiți, Copălău, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Broscăuți, Coșula, Pomârla, Stăuceni, Roma, Nicșeni, Corlăteni, Leorda, Cândești, Brăești, Văculești, Lozna, Dimăcheni și Bucecea.

 

Publicitate

Fenomenele prognozate: averse torențiale care vor acumula 15…25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…60 km/h, grindină de mici dimensiuni (1-2 cm).

 

Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani.

 

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

 

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

 

– fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

 

– nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt;

 

– parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

 

– îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

 

– nu atingeți firele căzute la pământ;

 

– curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;

 

– nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.

Citeste mai mult

Eveniment

Când vor fi cele mai scurte zile ale anului 2025. Ce explicații au experții pentru acest fenomen

Publicat

Publicitate

Cea mai scurtă zi din an: Ziua de 9 iulie a fost cu 1,3 milisecunde mai scurtă decât media. Astronomii spun că alte două zile din această vară vor fi și mai scurte.

Astfel, ziua de 9 iulie a fost cu 1,3 milisecunde mai scurtă decât media zilelor. Acest lucru s-a întâmplat din cauza accelerării rotației Pământului în jurul axei sale.

Totuși, aceasta nu este cea mai rapidă zi a anului, deoarece pe 22 iulie și 5 august zilele vor fi și mai scurte, cu 1,38 și respectiv 1,52 milisecunde, scrie Mediafax.

Fenomenul se datorează poziției Lunii față de ecuator. Pe aceste trei date, Luna se află la cea mai mare distanță de ecuator, ceea ce modifică impactul gravitațional asupra rotației Pământului, potrivit Live Science.

Câte secunde are o zi în mod obișnuit

O zi pe Pământ durează în mod normal aproximativ 86.400 de secunde sau 24 de ore. Dar viteza rotației depinde de mai mulți factori, inclusiv poziția Soarelui și Lunii și câmpul gravitațional terestru.

Pentru majoritatea oamenilor, pierderea unei milisecunde trece neobservată. Însă computerele, GPS-ul, sistemele bancare, telescoapele mari și rețelele electrice se bazează pe sincronizarea precisă pentru a funcționa. Pentru aceste sisteme, fiecare milisecundă contează.

Publicitate

„Transmitem date atât de repede, iar toate trebuie să fie marcate cu ora, astfel încât computerele să știe ce date merg unde”, explică David Gozzard, cercetător la Universitatea din Australia de Vest, specializat în măsurători de precizie, citat de Mediafax.

În ultimele două miliarde de ani, rotația Pământului a încetinit din cauza îndepărtării treptate a Lunii, ceea ce a dus la prelungirea zilelor. Cercetătorii au descoperit că în urmă cu 1-2 miliarde de ani, o zi pe Pământ dura doar 19 ore.

Însă începând din 2020, oamenii de știință au observat că Pământul a început să se rotească puțin mai repede.

„Zilele sunt acum puțin mai scurte decât în ultimii 50 de ani”, confirmă Dirk Piester, șeful Grupului pentru difuzarea timpului la institutul național de meteorologie din Germania.

Citeste mai mult

Eveniment

Rochii de mireasă și accesorii de lux, dar fără acte: Captură inedită a polițiștilor de frontieră botoșăneni

Publicat

Publicitate

Polițiști de frontieră botoșăneni au descoperit într-un autoturism, în urma unui control efectuat în trafic, mai multe rochii de mireasă precum și accesorii pentru care conducătorul auto nu deținea documente legale de proveniență.

În data de 10 iulie a.c., în jurul orei 11.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi–ITPF Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localității Dersca, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Ucraina, condus de către un bărbat, cetățean ucrainean, în vârstă de 46 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, în mijlocul de transport au fost descoperite 17 rochii de lux (de mireasă și de ocazie) precum și diverse accesorii pentru rochii și evenimente. Colegii noștri au solicitat prezența unui echipaj din cadrul Direcției Regionale Vamale Iași, care a constatat că cetățeanul nu deținea documente pentru produsele respective.
Conform prevederilor legale, persoana au fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 8.000 de lei, iar bunurile, în valoare totală de aproximativ 23.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării.

Citeste mai mult

Eveniment

Poliția intensifică controalele pe un drum din Flămânzi unde se întâmplă frecvent accidente: 45 de permise de conducere reținute într-o singură zi

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au desfășurat o acțiune punctuală pe drumul județean DJ282 B, într-o zonă cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, produse pe fondul vitezei excesive.

În cadrul acțiunii, au fost depistați 45 de conducători auto care au depășit viteza legală, fiindu-le reținute permisele de conducere.

Scopul acestor activități este creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de accidente grave. Viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze generatoare de accidente cu urmări tragice.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, cu accent pe sancționarea abaterilor grave și comportamentelor care pun în pericol viața participanților la trafic.

Circulați cu prudență și respectați limitele legale de viteză!

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending