Connect with us

Actualitate

Miercurea din Săptămâna a patra a Postului Mare se face înjumătățirea postului. Jumătatea urcușului duhovnicesc din Postul Mare

Publicat

Publicitate
Postul Sfintelor Paști este alcătuit din cele 40 de zile ale Postului Mare și Săptămâna Mare a Sfintele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos. Acum suntem în timpul Postului Mare, când ne pregătim pentru Săptămâna Mare, scrie Ziarul LUMINA.

Astăzi suntem în miercurea din Săptămâna a patra a Postului Mare, când se face înjumătățirea postului, mai exact suntem la jumătatea Postului Mare. Putem spune că suntem chiar în centrul celor 40 de zile ale Postului Mare.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „vremea postului se apropie de sfârșit ajungând deja la mijlocul stadionului, înaintăm spre țintă. Căci așa cum cine a început a ajuns la mijloc, așa și cel ce a ajuns la mijloc vede sfârșitul. Timpul se apropie, așadar, de sfârșit, și corabia noastră vede limanul; dar căutăm nu doar să ajungem în port, ci și ca această corabie să nu ajungă aici lipsită de mărfuri. Vă rog pe toți și vă îndemn ca fiecare să cerceteze în conștiința sa cele câștigate prin post; dacă folosul e îmbelșugat, sporiți-vă încă sârguința; dacă, dimpotrivă, nimic nu s-a adunat, timpul care rămâne să fie folosit pentru acest negoț. Cât va dura acest praznic (Postul Mare), să ne dăm mare osteneală, să nu intrăm cu mâinile goale, ca, îndurând osteneala postului, să nu pierdem răsplata…” (Triodul explicat)

Urmând îndemnul Arhiepiscopului Constantinopolului, să intensificăm postirea noastră și să înmulțim rugăciunea pentru a ajunge pregătiți duhovnicește în Săptămâna Mare, când vom trăi plenar Sfintele și Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos. Ca o călăuză sfântă ne este pusă înainte Crucea lui Hristos pe care o vedem ca Pom al Vieții prin care Mântuitorul ne-a răscumpărat din păcatul strămoșesc și ne-a dăruit viață veșnică. Imnografia Săptămânii a patra din Postul Mare, în care ne aflăm, subliniază acest lucru: „Preacinstita Cruce care sfinţeşte vremea postului se vede acum căreia închinându-ne astăzi, să strigăm: Stăpâne, Iubitorule de oameni, dă-ne cu ajutorul ei să trecem şi cealaltă vreme a postului cu străpungere şi să vedem şi dătătoarele de viaţă Patimi, prin care ne-am izbăvit!”

Călăuziți de Sfânta Cruce să parcurgem cu credință vremea care a mai rămas din Postul Mare pentru a ne învrednici să ajungem în zilele binecuvântate ale Săptămânii Mari, când vom fi martori la Sfintele Pătimiri ale Domnului, ca la capătul acestora să trăim bucuria pascală a Învierii lui Hristos, ținta postirii noastre din Postul Sfintelor Paști.

 

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Spectacolul „Portugalia” la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

Publicat

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită iubitorii de artă în acest sfârșit de săptămână, la spectacolul „Portugalia” de Zoltán Egressy.

Duminică, 9 noiembrie de la ora 1900 ,  botoșănenii sunt așteptați la Teatrul „Mihai Eminescu” la spectacolul Portugalia” de Zoltán Egressy.

Regia: Vladimir Anton
Scenografia: Gelu Rîșca
Coregrafia: Victoria Bucun
Asistent regie: Răzvan Amitroaei

Distribuția:
FUNDĂ – Alexandra Vicol
PORECLĂ – Răzvan Amitroaei
CÂRCIUMAR – Gheorghe Frunză
SFECLĂ – Sorin Ciofu

PREOT – Alexandru Dobynciuc
CLAMĂ – Bogdan Muncaciu
FEMEIA – Gina Patrașcu-Zamfirache

SATANĂ – Valentin Popa
SOȚIE – Oana-Maria Tudoran

Spectacol nominalizat la Gala Premiilor UNITER 2021 la categoria CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎNTR-UN ROL PRINCIPAL (Alexandra Vicol pentru rolul „Fundă”)

Într-un sat de la marginea lumii, oamenii nu au nume. Ei sunt porecle – Fundă, Sfeclă, Clamă. Toți tânjesc după un altceva, după un altcineva. Dar nimeni nu face nimic pentru a-și împlini visul.
Portugalia, visul unui tânăr scriitor în trecere, devine visul tuturor: un loc mirific, necunoscut, un tărâm de poveste, unde marea se întâlnește cu cerul, cu oameni fericiți – chiar dacă uneori triști.
„Portugalia” este o comedie despre oameni obișnuiți, cu oameni obișnuiți. Cu umorul involuntar, cu situații comice care capătă, pe parcurs, conotații dureroase, este o poveste în  care un om își descoperă sau redescoperă sensul, rostul vieții. 

Publicitate

Biletele se găsesc la Agenția teatrală din Teatrul „Mihai Eminescu”, intrarea din strada Cuza Vodă.

Preț bilet : 50 lei – stal; 60 lei – lojă;

Preț bilet elevi – 20 lei ; pensionari – 25 lei

Tel. 0735.779.821 ▪marți-vineri: 10°°-18°° ▪ sâmbătă, duminică: 13°°-19°°

 https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

Citeste mai mult

Administratie

Primăria Botoșani lansează proiectul UrbanLakes pentru reabilitarea lacului din Parcul Mihai Eminescu și conservarea ecosistemelor

Publicat

Publicitate

UAT Municipiul Botoșani organizează joi, 6.11.2025, ora 9.00, în sala de ședințe a Consiliului Local din Piața Revoluției nr. 1, conferința de lansare a proiectului U_LAKES – „UrbanLakes: Cross-Border Synergy for Blue Ecosystem Preservation” (Lacuri Urbane: Sinergie transfrontalieră pentru conservarea ecosistemului albastru), ID proiect ROUA 00357.

 Proiectul este implementat în perioada 14.06.2025-13.12.2026, în cadrul Programului INTERREG NEXT VI–A România- Ucraina 2021-2027. UAT Municipiul Botoșani este lider de proiect, iar Comitetul Executiv al Consiliului Local Ivano-Frankivsk este partener.

Obiectivul proiectului este îmbunătățirea infrastructurii verzi și albastre pentru a crea condiții mai bune pentru protejarea naturii, conservarea biodiversității și creșterea gradului de conștientizare a mediului în rândul cetățenilor din ambele orașe.

Principala investiție ce va fi realizată la Botoșani în cadrul acestui proiect este reabilitarea lacului din Parcul Mihai Eminescu.

Bugetul total al proiectului este de 419.507,87 euro, din care finanțarea europeană nerambursabilă este de 356.581,68 euro.

Pentru mai multe informații, persoana de contact din partea UAT Municipiul Botoșani este Ciprian Coruț, manager proiect, e-mail proiecte@primariabt.ro.

Publicitate

 

Programul Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021- 2027 este finanțat de Uniunea Europeană şi co-finanţat de statele participante în program. www.ro-ua.net

Acest material a fost produs cu sprijinul Uniunii Europene. Conţinutul acestui material intră în responsabilitatea UAT Municipiul Botoșani şi nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene sau a structurilor de management ale Programului Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021- 2027.

Citeste mai mult

Eveniment

Doliu în fotbalul românesc: Antrenorul Emeric Ienei a decedat la vârsta de 88 de ani

Publicat

Publicitate

Antrenorul de fotbal, Emeric Ienei a decedat miercuri, la vârsta de 88 de ani. Decesul a fost confirmat de reporterii publicației bihoreanul.ro

Potrivit unor surse medicale, la mijlocul lunii octombrie Ienei a fost internat în secția de Pneumologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, fiind externat la finele săptămânii trecute. El a decedat la domiciliu, în cursul dimineții de miercuri, 5 noiembrie 2025. 

„A murit acasă, a stat două săptămâni în spital, dar familia l-a externat pentru că medicii nu mai aveau ce să facă. A murit în această dimineață, liniștit, la el acasă. Avea mai multe afecțiuni, cea mai gravă fiind cea cardiacă”, a declarat pentru ziarul din Bihor, un membru al familiei.

Reacția Clubului FC Bihor Oradea

Fotbalul românesc și bihorean este în doliu. A plecat dintre noi marele Emeric Ienei, o adevărată legendă a sportului, la vârsta de 88 de ani.

Născut la Arad, dar stabilit mulți ani la Oradea, Emeric Ienei a avut o legătură specială cu orașul nostru și cu fotbalul bihorean. În perioada 1978–1979, el a antrenat FC Bihor Oradea, lăsând în urmă profesionalism, eleganță și respect.

De numele său se leagă și cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc – câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua București, un moment care a făcut întreaga țară mândră.

Publicitate

Prin caracterul, calmul și înțelepciunea sa, Emeric Ienei a inspirat generații întregi de jucători și antrenori. Rămâne un exemplu de demnitate și valoare, un simbol al fotbalului românesc.

Clubul F.C. Bihor Oradea transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au iubit.

sursă foto: bihoreanul.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

ALERTĂ: Două surori din Botoșani au dispărut în drum spre școală. Polițiștii scotocesc orașul. Dacă aveți informații, sunați la 112

Publicat

Publicitate

Polițiștii botoșăneni desfășoară activități de căutare pentru găsirea a două surori, Armașaru Daria Mirabela, în vârstă de 17 ani, și Armașaru Maria Gabriela, în vârstă de 13 ani, ambele din localitatea Socrujeni, județul Botoșani.

Potrivit informațiilor oferite de familie, în dimineața zilei de 5 noiembrie 2025, în jurul orei 07:30, cele două minore au plecat împreună din imobilul din municipiul Botoșani unde locuiau, fără forme legale, cu scopul de a merge la școală. Niciuna dintre ele nu a mai ajuns la cursuri și nu s-a mai întors acasă.

Semnalmente – Armașaru Daria Mirabela (17 ani):
– înălțime: aproximativ 1,60 m
– greutate: aproximativ 70 kg
– constituție atletică
– la momentul plecării purta geacă neagră cu glugă, pantaloni gri, adidași albaștri și avea asupra sa un ghiozdan roșu marca Nike.
Tânăra nu deține telefon mobil.

Semnalmente – Armașaru Maria Gabriela (13 ani):
– înălțime: aproximativ 1,40 m
– greutate: aproximativ 50 kg
– păr șaten, ochi căprui
– purta haine de culoare închisă și avea ghiozdanul pregătit pentru școală.

Cele două fete sunt surori și au plecat împreună, însă nu se știe în ce direcție s-au îndreptat. Familia a anunțat dispariția la scurt timp după ce a constatat că fetele nu s-au prezentat la cursuri.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu jandarmi și reprezentanți ai altor structuri, au demarat activități de căutare și verificare în teren, pentru a le găsi pe cele două minore.

Publicitate

Oricine poate oferi informații cu privire la locul în care se află cele două fete este rugat să sune de urgență la numărul unic 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

Vrei să îți formulez și o variantă scurtă, cu ton de alertă, potrivită pentru postare pe Facebook / rețele sociale, așa cum apar apelurile Poliției (cu emoji și structură clară)?

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending