Connect with us

Eveniment

Microbuz plin cu „surprize”: țigări și alcool, confiscate în Vama Stânca

Publicat

Publicitate

Polițiști de frontieră au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, condus de un bărbat cu cetățenie R. Moldova, ascunsă și nedeclarată, cantitatea totală de 1.600 țigarete și 31 litri de băuturi alcoolice.

În data de 11 iunie a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat la controlul de frontieră un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 27 de ani, aflat la volanul unui microbuz, înmatriculat în R. Moldova.

În baza profilului de risc, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită cantitatea de 1.600 țigarete și 31 litri de băuturi alcoolice.
Conform prevederilor legale, persoana au fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar bunurile, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Zeci de candidați au absentat la proba la alegere a profilului și specializării în cadrul examenului de BACALAUREAT 2025

Publicat

Publicitate

Potrivit informațiilor oferite de oficialii Inspectoratului Școlar Botoșani, vineri, 13 iunie 2025, la proba la alegere a profilului și specializării (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie), din cei 2123 candidați înscriși, au absentat 65.

De asemenea, nu fost candidați eliminați.

Bacalaureat 2025: condiții de promovare a examenului

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):

  • susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

Citeste mai mult

Eveniment

Programul Rabla 2025: Calendarul înscrierilor, condiții, documente și valoarea ecotichetelor

Publicat

Publicitate

Rabla Auto 2025: Înscrierile pentru persoane fizice încep pe 19 iunie

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că sesiunea de înscriere pentru persoanele fizice în cadrul Programului Rabla Auto 2025 va începe pe 19 iunie 2025, de la ora 10:00. Înscrierile se vor face exclusiv online, pe site-ul oficial al instituției – www.afm.ro.

„Am pus la dispoziția cetățenilor acum trei săptămâni un model demonstrativ al cererii de finanțare, iar astăzi completăm cu un clip video informativ cu pașii de urmat în vederea înscrierii persoanelor fizice în aplicația programului.

Este pentru prima dată când persoanele fizice se înscriu direct pe site-ul instituției prin intermediul unei aplicații informatice, iar un astfel de material video devine cu atât mai util.

Prin această inițiativă, ne-am propus să asigurăm tuturor solicitanților un acces transparent și simplificat la programele de finanțare, în beneficiul întregii comunități. Transparența sporită susține cetățenii în parcurgerea corectă și eficientă a procedurilor, promovând astfel o participare activă și responsabilă în cadrul programelor de finanțare ale AFM”, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.

AICI, instrucțiuni înscriere persoane fizice prin aplicație.

Publicitate

Rabla auto 2025 persoane fizice: bugetul programului și acte pentru înscriere

Suma alocată sesiunii de înscriere care se va desfășura în perioada 19 iunie – 27 noiembrie 2025, sau până la epuizarea bugetului alocat, este de:

  • 210.000.000 de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a motocicletelor și autovehiculelor cu sistem de propulsie hybrid
  • 400.000.000 de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau a motocicletelor electrice și autovehiculelor pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen.

Înscrierea persoanelor fizice se realizează prin încărcarea în aplicaţie a următoarelor documente:

  • cererea de finanţare, descărcată din aplicaţie, completată prin tehnoredactare şi, ulterior, încărcată fără a fi semnată (AICI, cererea de finanțare)
  • actul de identitate, în termen de valabilitate la momentul înscrierii
  • certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, nu mai vechi de 90 de zile la momentul înscrierii în program
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, nu mai vechi de 30 de zile la momentul înscrierii în program.

Rabla auto 2025 persoane fizice

Valoarea ecotichetelor Rabla Auto 2025

Valoarea ecotichetelor acordate în cadrul programului Rabla Auto este următoarea:

  • 37.000 de lei pentru achiziția unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 de lei pentru un autovehicul plug-in hibrid sau o motocicletă electrică;
  • 12.000 de lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
  • 10.000 de lei pentru un autovehicul nou cu motor termic (benzină, GPL/GNC) sau o motocicletă;
  • 120.000 de lei pentru achiziția unui autovehicul nou plug-in hibrid sau pur electric de către instituțiile publice și UAT-uri.

Vezi Ghidul de finanțare Rabla Auto 2025 (în format .pdf). 

Citeste mai mult

Eveniment

Un șofer de 28 de ani din municipiul Botoșani a fost prins la volanul unei mașini cu plăcuțe de înmatriculare „împrumutate”

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit, joi, pentru control, pe Calea Națională din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare ce aparțineau unui alt autovehicul.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Acțiune de amploare a polițiștilor, la Ștefănești. Peste 200 de persoane au fost legitimate și 160 de mașini, controlate

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu polițiști ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 și ai subunităților de profil, au organizat o acțiune de amploare în orașul Ștefănești, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauze generatoare consumul de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive.

 

Astfel, activitățile au fost desfășurate intervalul orar 07:00-13:00, prilej cu care au fost legitimate peste 200 de persoane și controlate 160 de autovehicule. Dintre conducătorii auto, 26 au fost testați cu aparatul etilotest,  fără a fi identificate rezultate pozitive.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 128 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 64.000 de lei.  Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, respectiv 81.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending