Un mesaj dur, cu o încărcătură emoțională puternică, publicat recent de preotul Ioan Istrati, una dintre cele mai cunoscute și apreciate voci ale Bisericii din Botoșani, dar și la nivel național, a reaprins dezbaterea despre condițiile de trai ale pensionarilor din România. Pornind de la o întâlnire aparent banală, părintele a descris o realitate care, spune el, nu mai poate fi ignorată.
După Sfânta Liturghie, preotul Ioan Istrati s-a întâlnit pe drum cu o bătrână credincioasă, care i-a mărturisit că nu a putut ajunge la biserică deoarece a fost la medic. Rețeta primită a costat-o șase milioane de lei vechi, aproape jumătate din pensia sa lunară de 15 milioane. După plata medicamentelor și a cheltuielilor cu încălzirea, femeia rămâne fără niciun ban pentru traiul zilnic.
„Pensia de 15 milioane este o rușine imensă, o umilință supremă la adresa unui om care a muncit o viață întreagă”, scrie preotul, subliniind că pensia nu este un ajutor social, ci un drept câștigat prin zeci de ani de muncă și contribuții plătite statului.
În postarea sa, părintele Ioan Istrati folosește un limbaj extrem de tranșant la adresa clasei politice, acuzând lipsa de empatie față de suferința celor mai vulnerabili. El atrage atenția asupra contrastului dintre pensiile mici și veniturile uriașe ale unor decidenți, despre care spune că nu pot înțelege realitatea celor care trăiesc la limita subzistenței.
Totodată, preotul propune soluții concrete: protejarea celor vulnerabili prin taxe suplimentare aplicate marilor averi și menținerea unor prețuri accesibile pentru alimentele de bază, făină, ulei, lapte, carne, orez, cartofi și fasole, într-un context marcat de creșterea accentuată a costului vieții.
Mesajul se transformă într-un apel direct către societate. „Ce putem face fiecare dintre noi? Să ajutăm pe cei de aproape și să facem presiune pe politicieni”, afirmă părintele, explicând că, deși comunitatea pe care o coordonează sprijină câteva zeci de bătrâni săraci, nevoia reală este incomparabil mai mare.
Concluzia mesajului este una gravă și tulburătoare: nu mai este vorba despre drame individuale, ci despre un fenomen de amploare națională. „Aici nu mai vorbim de tragedia unei persoane, ci de un genocid sistematic al unor milioane de oameni care tremură de durere, frig, foame și umilință”, avertizează preotul Ioan Istrati, încheind cu un îndemn la solidaritate și responsabilitate morală: „Dumnezeu să ne deschidă inima”.
Mesajul său a fost intens distribuit în mediul online, stârnind reacții puternice și readucând în atenția publică o problemă socială profundă, care continuă să afecteze o mare parte a populației vârstnice din România.
Mai jos redăm postarea integral:
„Genocid
Azi, după Sfânta Liturghie, m-am întâlnit pe drum cu o băbuță foarte credincioasă. Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am fost la doctor. A oftat. Am luat rețeta de medicamente. Am plătit 6 milioane pe pastile. O căruță de bani.
Mămăiță, suma e enormă.
Da, părinte, da am și la inimă, și cu diabetul, mai multe. Și ne dă reducere doar jumate. Restul trebuie plătit.
Eu am pensia 15 milioane. După pastile și căldură, rămân fără niciun ban.
M-am crucit. Într-adevăr, pensia de 15 milioane e o rușine imensă, o blasfemie îngrozitoare, o umilință supremă la adresa unui om care a muncit o viață întreagă și a plătit contribuții la pensie. Pensia nu e un dar al statului către bătrâni, e dreptul fundamental, pe care l-au plătit în 40 de ani de muncă.
E un furt suprem, o blestemăție ce se întâmplă cu bătrânii noștri scumpi. Sunt condamnați la moarte.
Politicienii cu salarii enorme, hoți de meserie, sunt de fapt niște psihopați, care nu pot simți durerea enormă a milioane de oameni.
Ar trebui o dată cu această dublare aberantă a costului vital, să fie protejați cei mai vulnerabili.
În primul rând cu o taxă peste cei foarte bogați.
În al doilea rând, printr-o politică de păstrare a prețului mic pentru câteva alimente de bază: făină, ulei, lapte, carne, orez, cartofi, fasole.
Ce putem face fiecare dintre noi? Să ajutăm pe cei de aproape. Să facem presiune pe politicieni pentru a realiza această prăpastie de suferință. Noi ajutăm câteva zeci de bătrâni foarte săraci, dar e foarte foarte puțin, față de oceanul de durere și sărăcie.
Aici nu mai vorbim de tragedia unei persoane, ci de un genocid sistematic al unor milioane de oameni care tremură de durere, frig, foame și umilință.