Connect with us

Eveniment

Meteorologii au emis un nou COD GALBEN de ceață, valabil în mai multe zone ale județului Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis un nou Cod galben de ceață , valabil în mai multe zone ale județului Botoșani, până la ora 09:00.

Din această cauză, vizibilitatea va fi redusă local sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri.

Sunt vizate localitățile: Dorohoi, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Broscăuți, Mileanca, Pomârla, Darabani, Mihăileni, Cândești, Cordăreni, Viișoara, Concești și Lozna.

Pentru a preveni evenimentele rutiere, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să reducă viteza și să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

De asemenea, pietonii trebuie să traverseze numai prin locurile special marcate și după o asigurare temeinică.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Publicitate

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Un bărbat din Dorohoi, care plimba pe bulevard un câine Amstaff fără botniță, s-a trezit cu o amendă usturătoare

Publicat

Publicitate

Proprietarul unui câine din rasa American Staffordshire Terrier (Amstaff) a fost sancționat contravențional cu 750 de lei, din cauză că îl plimba ieri dimineață prin municipiul Dorohoi fără a purta botniță.

Conform prevederilor legale privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, accesul câinilor periculoși, din care face parte și rasa Amstaff, pe drumurile publice și pe căile de acces către acestea este permis numai dacă aceștia poartă botniță și sunt ținuți în zgarda și lesă sau ham de către proprietar ori de către deținătorul temporar.

Din categoria câinilor periculoși fac parte câinii de luptă și de atac, de tip Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor, precum și cei din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazilieiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor.

Proprietarii câinilor periculoși trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, capacitate deplină de exercițiu și să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei. De asemenea, au obligația să inscripționeze în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul „Câine periculos” sau, după caz, „Câine agresiv”, printr-o plăcuță având dimensiunile de cel puțin 15×25 cm.

Precizăm că neluarea de către proprietarul sau deținătorul temporar al câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, dacă atacul a avut loc, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Amenzi de până la 20.000 de lei pentru cetățenii care nu sunt politicoși cu funcționarii publici. Propunere în Parlament

Publicat

Publicitate

Cetățenii care manifestă comportamente lipsite de respect față de funcționarii publici ar putea risca amenzi de până la 20.000 de lei. Un proiect de lege în acest sens a fost depus la Senat, scrie alba24.ro.

Propunerea legislativă este iniţiată de 36 parlamentari ai UDMR şi minorităţi. Aceasta prevede completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, precum şi a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Se propune introducerea unui nou punct în Legea 61/1991 (la articolul 2):

”13′) Manifestarea, în relaţiile cu instituţiile publice şi angajaţii acestora, a unui comportament lipsit de respect, provocator sau intimidant, agresiv sau recalcitrant, inclusiv prin refuzul de a respecta indicatiile personalului din instituţii publice, contrar obligaţiei cetăţenilor de a adopta o conduită civilizată şi respectuoasă, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi linişte publică”.

Această faptă ar urma să fie sancționată cu amenzi de la 5.000 lei la 20.000 de lei, potrivit proiectului citat de Mediafax.

Acces la informații de interes public

Proiectul de lege prevede și introducerea de noi texte în Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Publicitate

Actul normativ prevede ca persoanele care solicită verbal informații de interes public vor avea obligația să respecte programul afișat la sediul instituției.

De asemenea, acestea trebuie să adopte un comportament care să nu afecteze activitatea personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice.

În cazul în care regulile nu sunt respectate, persoana poate fi evacuată din incinta instituției publice.

„Persoanele care solicită verbal informaţii publice au obligaţia de a respecta programul stabilit (…) şi să înfăţişeze un comportament care să nu afecteze activitatea personalului din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.

Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, personalul de pază şi ordine sau organul de poliţie, după caz, va proceda la evacuarea persoanei care nu respectă aceste prevederi (…) din incinta autorităţii sau instituţiei publice”, se mai menționează în proiectul de lege.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Citeste mai mult

Eveniment

Super Luna din noaptea de 4 spre 5 noiembrie, cea mai spectaculoasă lună plină din acest an. De ce este numită și Luna Castorului

Publicat

Publicitate

Super Luna din noaptea de 4 spre 5 noiembrie va fi cea mai spectaculoasă din anul 2025. A doua dintre cele trei superluni consecutive, ea va fi și cea mai mare și mai strălucitoare lună plină din acest an, scrie alba24.ro.

Se mai numește și Luna Castorului. Numele vine din tradiția vechilor triburi amerindiene, pentru care luna plină de la mijlocul lunii noiembrie marca un moment anual important:
  • era perioada în care castorii erau foarte activi înainte de venirea iernii, construindu-și adăposturile și pregătindu-se pentru lunile de frig.

Superluna Castorului va ajunge în faza de lună plină pe 5 noiembrie, la ora 15:19 (ora României). Ea se va vedea foarte bine, dacă cerul este senin, și în noaptea de 5 spre 6 noiembrie.

Super Luna din noaptea de 4 spre 5 noiembrie

Luna nu orbitează în jurul Pământului pe o traiectorie perfect circulară, ci are o orbită mai degrabă eliptică, în formă de ou. Prin urmare, ea nu se află întotdeauna la aceeași distanță de Pământ, scrie BBC.

Astfel, în punctul ei cel mai apropiat, numit perigeu, Luna se află la aproximativ 354.000 km de Pământ, iar în punctul cel mai îndepărtat, numit apogeu, se află la circa 402.000 km.

Atunci când Luna plină apare în momentul în care se află cel mai aproape de Pământ sau la o distanță de cel mult 90% față de perigeu, ea este numită „superlună”.

Așadar, termenul a fost introdus pentru prima dată în 1979 de astrologul Richard Nolle, pentru a descrie lunile pline care par vizibil mai mari și mai strălucitoare, deoarece coincid cu perigeul.

Publicitate

O superlună poate fi cu până la 14% mai mare și cu aproximativ 30% mai strălucitoare decât o lună plină obișnuită.

Luna Castorului din noiembrie 2025 va fi cea mai apropiată lună plină de Pământ din acest an, prin urmare va fi cea mai strălucitoare și va părea cea mai mare.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșănean prins de jandarmi după ce a încercat să fugă: Avea asupra sa substanțe interzise

Publicat

Publicitate

Luni, în jurul orei 15.00, un echipaj de jandarmerie a interceptat un botoșănean care la vederea jandarmilor a încercat să se se îndepărteze în fugă.

Jandarmii au pornit în urmărirea sa și l-au prins în scurt timp pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Botoșani, imediat după ce acesta a aruncat pe trotuar două plicuri transparente.
Motivul fugii bărbatului a devenit evident în momentul în care jandarmii au verificat conținutul plicurilor, care conțineau o pulbere albă, susceptibil a face parte din categoria substanțelor interzise cu efect psihoactiv.

Bărbatul în vârstă de 20 de ani a fost condus la sediul Inspectoratului, unde jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, care se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă, conform prevederilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Actele procedurale, împreună cu cele cele două plicuri cu pulbere albă, vor fi înaintate către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending