Connect with us

Cultura

Memorialul Ipotești. Conferința Diplomația publică și mediile cultural-academice ale diasporei: identități culturale, dialog intercultural, rețele de cooperare științifică

Publicat

Publicitate

În 2021, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu și Consiliul Județean Botoșani au aderat la „Platforma dedicată cooperărilor diasporei academice și de excelență cu mediile instituționale și profesionale din România”, a anunțat astăzi instituția de cultură într-un comunicat.

Acesta este construită de Ambasadă, alături de membri ai diasporei academice şi cu participarea Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, precum și a Asociației de IT Citizen Next, în cadrul unui Consorțiu partenerial, platforma are miza de a sprijini și a dezvolta proiecte de cooperare internațională, bazate pe inițiative comune și coparticipare, precum și realizarea unui transfer de expertiză între profesioniștii de înaltă reputație profesională din diaspora română și mediile instituționale și profesionale din România.

“În contextul acestui consorțiu, în decembrie 2021, Memorialul Ipotești a organizat, alături de Ambasadele României de la Berlin și Viena, membrii Inițiativei dedicate diasporei academice, Asociația Citizen Next, Mitropolia de la Nürnberg și Centrul de Cercetare și Documentare – Mănăstirea Putna,dezbatereaDiaspora academică – 150 de ani: atunci și acum”, a explicat sursa citată.

În 2022, în perioada 25-26 noiembrie, Memorialul Ipotești este coorganizator – alături de Ambasadele României la Berlin și Viena, Institutele Culturale Române din Berlin și Viena, Universitatea din Cluj-Napoca și Universitatea din București, Inițiativa dedicată diasporei academice și de excelență, Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Asociația Citizen Nextnov – al conferinței Diplomația publică și mediile cultural-academice ale diasporei: identități culturale, dialog intercultural, rețele de cooperare științifică.

Proiectul acestei conferințe a plecat de la obiectivul reunirii expertizei practicienilor din mediul diplomatic și a analizei de tip academic din țară și din străinătate, în cadrul unei platforme colaborative, aducând la aceeași masă de dialog partenerii majori direct interesați în menținerea temei diasporei în spațiul geometric al unei neutralități politice, orientate spre: înțelegerea complexității provocărilor actuale, promovarea de bune practici, inițierea de politici publice și construirea de instrumente pertinente de intervenție, calibrate adecvat în raport cu necesitățile de expresie și realitățile societale emergente din mediul internațional.

Temele propuse spre atenție în cadrul conferinței se referă la strategii ale construirii identității culturale în context diasporic, strategii de abordare a dialogului intercultural; conștiința de sine a diasporei și domeniul emergent al studiilor diasporice (Diaspora Studies): abordări ale sociologiei, antropologiei, studiilor politice, economice, studii românești și studii culturale transnaționale etc.; diaspora academică și de excelență: rețele profesionale și parteneriate pentru cooperare bilaterală și multilaterală; diaspora cultural-academică: profilarea unui partener major al dezvoltării ecosistemului diplomației publice, culturale, academice și economice, mai menționează sursa citată.

Publicitate

Pe 25 noiembrie, începând cu ora 16.30, în deschiderea conferinței, vor adresa un cuvânt de bun venit participanților: E.S. Doamna Adriana Stănescu, Ambasadorul României în Germania; E.S. Domnul Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria; Conf. univ. dr. Sorin Costreie, Consilier de Stat pentru educație și cercetare al Prim-Ministrului României;  Janina Sitaru, Secretar de Stat pentru relații interinstituționale, MAE;  Andrei Novac, Secretar de Stat pentru relația cu ICR și politici culturale, MAE; Prof. univ. dr. Daniel David, Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca; Prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, Vice-rector al Universității din București; Acad. Prof. Dr. Anca-Ligia Grosu, Universitatea din Freiburg; IPS Dr. Serafim Joantă, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

În cadrul Panelului I –  Emigrația, identități fluide: între identitate și adaptare culturală –, care va începe la 17.30, vor conferenția: E.S. Emil Hurezeanu, Ambasador al României la Viena;  Prof. univ. dr. Daniel David, Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca;  Dr. Anneli Ute Gabanyi, Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate; Prof. univ. dr. Corin Braga, Lect. univ. dr. Laura T. Ilea, Dr. Cora Saurer-Chioreanu, Prof. univ. dr. Ruxandra Cesereanu, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Sâmbătă, pe 26 noiembrie, în prima parte a zilei, vor avea loc două mese rotunde:

-Diaspora academică medicală – oportunități de cooperare pe linie de educație și cercetare, inițiative de twinning instituțional și cooperări în cadrul unor proiecte cu finanțare comunitară, cu participarea Acad. Prof. Dr. Anca-Ligia Grosu, Universitatea din Freiburg; Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, Rector UMFST Târgu Mureș; Prof. univ. dr. Șerban-Dan Costa, Universitatea din Magdeburg; Prof. univ. dr. Liliana Foia, Vicerector UMF Iași; Prof. univ. dr. Mihai Gafencu, Director ERASMUS+, UMF Timișoara (TBC); Prof. univ. dr. Andrei Motoc, Vicerector UMF Timișoara (TBC); Conf. univ. dr. Simona Mureșan, Decan UMFST Târgu-Mureș/ Campusul Medical Universitar Hamburg; Prof. univ. dr. Firu Opri, profesor emerit Clinica Charite Berlin; Prof. univ. dr. Pompiliu Piso, Universitatea din Regensburg;

-Diaspora Studies – cercetări și studii despre diaspora, realizate de universitari români din străinătate, la care vor participa: Prof. Dr. Dana Diminescu, CNRS, TélécomParisTech, Paris-Saclay University; Dr. Alina Dolea, Bournemouth University; Prof. Dr. Christian Maner, Universitatea din Mainz; Dr. Raluca Moise,University of theArts London; Dr. Alina Elena Romașcu,Université de Corse PasqualePaoli; Dr. Sorina Soare, Universitatea din Firenze; Dr. Ruxandra Trandafoiu,Edge Hill University.

Va urma al doilea panel – Diaspora română – o viziune a studiilor culturale, la care vor comunica: Lect. dr. Andrei Novac, Secretar de Stat pentru relația cu ICR și politici culturale; Prof. dr. hab. Alexandra Crăciun, Universitatea din București; Conf. dr. hab. Alexandra Vrânceanu, Universitatea București; Conf. dr. Romanița Constantinescu, Universitatea din Heidelberg /Universitatea din București; Lect. dr. Roxana Eichel, Universitatea din București; Lect. dr. Filip-Lucian Iorga, Universitatea din București/ Institutul Cultural Român; Dr. Viorella Manolache, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române.

Lucrările conferinței se vor încheia cu discuții în cadrul celei de-a treia mese rotunde – Diaspora academică – resurse parteneriale, vectori de cooperare, cu participarea: Prof. Dr. Ana Nicoleta-Bondar, Institutul Jülich/Universitatea din București; Conf. univ. dr. Cristina Bogdan, Universitatea din București; Prof. Dr. Anca Dorhoi, Friedrich Loeffler Institut;Greiswald Luca Garabet, Asociația Alumni INSEAD (TBC); Dr. RaimarHeber, Departament Graphik Design DPA Peter von Kapri, Senior Consultant – SES Bonn; Cristina Moga, Asociația Citizen Next; Conf. univ. dr. Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu“; Prof. Dr. Cătălina Ștefănescu,Cuntze, European School of Management and Technology Asociația BUNA – Business Network Romania (TBC) Romanian Business Leaders și inițiativa RePatriot (TBC).

Programul detaliat al conferinței poate fi consultat pe site-ul Memorialului Ipotești iar Conferința va fi transmisă și pe pagina de Facebook a Memorialului, mai precizează sursa citată.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Meteorologii au emis un nou COD GALBEN de precipitații mixte care, local, vor favoriza depunerea poleiului

Publicat

Publicitate

Acesta este valabil până la ora 20:00 în localitățile Dorohoi, Ungureni, Hudești, Mihai Eminescu, Trușești, Ștefănești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vlădeni, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești,
Avrămeni, Dersca, George Enescu, Manoleasa,
Hilișeu-Horia, Păltiniș, Vlăsinești, Broscăuți,
Mileanca, Dângeni, Pomârla, Roma, Unțeni,
Știubieni, Darabani, Mihăileni, Drăgușeni, Durnești,
Nicșeni, Dobârceni, Corlăteni, Leorda, Mihălășeni,
Cândești, Cordăreni, Viișoara, Hănești, Brăești,
Săveni, Ripiceni, Concești, Văculești, Lozna, Mitoc,
Dimăcheni, Adășeni și Bucecea.

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, le recomandăm șoferilor să:

* evite deplasările dacă nu sunt absolut necesare
* reducă mult viteza
* păstreze o distanță mare față de alte vehicule
* nu frâneze și să nu vireze brusc
* evite depășirile

Pe pietoni îi sfătuim:

* să meargă cu grijă;
* să folosească încălțăminte antiderapantă.

Se recomandă deplasarea lentă, cu pași mici, folosirea balustradelor și evitarea suprafețelor lucioase sau înclinate.

Publicitate

Curățarea gheții, a țurturilor și a zăpezii de pe clădiri, precum și de pe trotuarele aferente acestora, revine proprietarilor și administratorilor de imobile.

În situația în care îndepărtarea gheții și a țurturilor nu este posibilă imediat, zona trebuie obligatoriu semnalizată și delimitată corespunzător, astfel încât să nu fie pusă în pericol siguranța pietonilor.

Facem apel la responsabilitate și implicare pentru prevenirea accidentelor și pentru siguranța tuturor cetățenilor.

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (427)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

(DICȚIONAR SPECIAL)

 

PARADOXUL INTERNETULUI; A fost enunţat de Robert Kraut, profesor de psihologie la Carnegie Mellon University şi l-am găsit explicat de Stela Giurgeanu în eseul „Balanţa plictiselii” din „Dilema veche” nr. 1028 din decembrie 2023: „Potrivit acestuia, deşi Internetul creşte semnificativ nivelul de conexiune, scade capacitatea de a avea conversaţii reale, profunde şi semnificative. Consecinţele: oamenii au ajuns din ce în ce mai izolaţi şi mai neadaptaţi unei vieţi sociale reale, deşi au impresia că sunt extrem de activi social”.

 

Publicitate

EINSTEIN ŞI DUMNEZEU: Este vorba despre un banc faimos care circula în Statele Unite în anul 1990, pe care l-am găsit reluat de Codrin Liviu Cuţitaru în rubrica sa din „Dilema veche” nr. 1029 – 1030 din 2023: „Ajuns în faţa lui Dumnezeu, Einstein şi-ar fi manifestat curiozitatea pentru formula matematică a Facerii. Creatorul îşi zice: „Hm, e Einstein mintea cea mai bună a umanităţii din toate timpurile. Hai să-i fac hatârul!”. Ca atare, îi dă marelui fizician un teanc imens de hârtii. Petrece savantul câteva săptămâni, încercând să desluşească ecuaţiile complexe şi, la un moment dat, se loveşte speriat cu palma peste frunte. Aleargă într-un suflet la Demiurg, strigând melodramatic: „Doamne, Doamne, formula aceasta este greşită!”. La care Dumnezeu răspunde imperturbabil: „Mie îmi spui!”.

 

DUALITATEA INTERIOARĂ A SCRIITORULUI: Concept care aparţine scriitorului Nicolae Balotă şi l-am întâlnit explicat într-un interviu acordat lui Ion Zubaşcu şi publicat în „România liberă” din 6 februarie 1999: „Eu socot că această dualitate interioară, chemarea de ordin spiritual, către cele religioase, şi chemarea creaţiei, poate da naştere la unele conflicte lăuntrice. Nu se întâmplă lucrul acesta atunci când reuşeşti cu adevărat să subsumezi valorile literare, artistice, ştiinţifice, filosofice, unui anumit plan, care este în acelaşi timp un temei ferm şi o finalitate, un scop de dincolo de cultură. Desigur, rodul cultural se manifestă în opere artistice, în poezie, în muzică, în arte, în filosofie. Consider însă că rădăcina lor, ca şi semnificaţia finală a acestor roade depăşesc culturalul. Unde este temelia? Unde este finalitatea? Ele se află undeva, într-o transcendenţă, într-un plan al Divinului, ce depăşeste imanentul, planul acesta lumesc, imediat.”

 

 

METAFORA SCĂRII: Metafora scării aparţine lui Marian Moiceanu, profesor, decan şi rector al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. Am întâlnit-o definită în „Dilema veche” nr. 1031 din 11-17 ianuarie 2024 în articolul „Devenirea prin arhitectură” semnat de Lorin Niculae, cronică la volumul „Din spatele cinematografului spre sala frescelor”, autor Marian Moiceanu. Explică universitarul amintit: „Cred că atunci când ne naştem, primim fiecare în dar o scară generică, neîncepută, fără trepte, dimensiuni şi direcţie. O scară pe care, fiecare în parte, suntem liberi să decidem cum să o edificăm, devenind fără voia noastră arhitectul constructor”.

 

ŢOAPA DE TIP NOU: Am găsit-o descrisă de Andrei Pleşu în „Dilema veche” nr. 1032 din 18-24 ianuarie 2024: „Ţoapa e eternă şi ubicuă. La noi ea are însă o consistenţă aparte, ceva între exasperant şi pitoresc, un amestec de candoare zoologică şi obrăznicie veselă, de agresivitate fudulă şi nesimţire colocvială. Ţoapa de tip vechi nu avea încă mijloacele de care dispune ţoapa de tip nou. Nu se simţea neapărat bine în localurile „fine”, nu conducea jeep-uri năprasnice, nu avea smartphone ultimul răcnet. Acum, noile ţoape au intrat în expansiune. Pe stradă, la restaurant, la televiziune, ele sunt de neocolit. Ne populează viaţa de fiecare zi, ne invadează intimitatea, ne impun codul lor de comportament. Suntem prizonieri. Şi dacă protestăm, facem figură de boşorogi „elitişti”, incapabili să se „branşeze” la exigenţele vremurilor noi. Să ne înţelegem. „Ţoapa” la care mă refer nu este o categorie socială sau simptomul unei denivelări culturale. O poţi identifica în toate straturile societăţii, dar, mai ales în noua nomenclatură, între proaspeţii îmbogăţiţi, în „noua burghezie” cu venituri şi cariere confortabile”.

 

CIOCANUL LUI MASLOW: Concept definit de psihologul american Abraham Maslow (1908 – 1970): „CÂND TOT CE AI ESTE UN CIOCAN, TOATE OBIECTELE DIN JUR ÎŢI PAR CUIE”. Explică Adrian Manea în eseul său „Fericirea între matematică şi ficţiune” din „Dilema veche” nr. 1033 din 25 – 31 ianuarie 2024: „Ciocanul lui Maslow, cum a ajuns să fie denumită o astfel de situaţie, nu se referă la oamenii descurcăreţi, ci la aceia a căror concentrare şi dedicare pentru un subiect îi fac să-l regăsească îmbrăcând diverse alte haine sau infiltrându-se în alte domenii. Acest principiu al instrumentului este cunoscut astăzi drept o prejudecată (cognitive bias, în termeni de specialitate), întrucât înseamnă o dependenţă de familiar, obişnuinţa devenită mai mult decât a doua natură”.

 

 CENTRUL DE AUTORITATE: Concept introdus de conservatorul american Richard Weaver, care consideră că în miezul fiecărei culturi se află un „centru de autoritate”, o cheie de boltă semantică. Mircea Platon, în eseul său „Prin fereastra temniţei” din „Contemporanul. Ideea europeană” nr. 1 (862) din 2024, explică: „Centrul de autoritate al vechii culturi europene e HRISTOS. Centrul de autoritate al noii culturi europene e CULTURA. Refuzând împărtăşania, cultura europeană se autocanibalizează în speranţa nemuririi. Pe care o obţine nu cu viaţa veşnică, ci cu gloria postumă. Refuzând să moară pentru vreun adevăr, oamenii de cultură nici nu pot să învie cu adevărat.”

 

LIMBA TALAŞ: Dan Stanca, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 1 din 2019, introduce un interesant concept, o sintagmă nouă: LIMBA TALAŞ. Această „limbă” o înlocuieşte, spune Dan Stanca, pe cea DE LEMN prin rindeluirea permanentă a acesteia. O descrie astfel: „Este o limbă distrusă, sfărâmată, din care valorile expresive au fost îndepărtate. Este o limbă în care aproape că nici nu mai contează dezacordurile gramaticale sau utilizarea improprie a unor termeni. Această limbă se revarsă zilnic asupra auzului nostru şi ne sileşte şi pe noi s-o folosim”.

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Frauda romantică, una dintre metodele folosite de atacatorii cibernetici. Avertisment DNSC

Publicat

Publicitate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra fraudelor romantice, o metodă prin care atacatorii cibernetici încearcă să păcălească victimele.

„În mediul digital, încrederea poate fi ușor exploatată. Atacatorii creează profiluri false, construiesc o relație aparent autentică și, în timp, cer bani „pentru o urgență”, „o problemă medicală” sau „bilete de avion” care nu există.

Totul pornește de la o poveste emoționantă și se termină cu pierderi financiare și personale semnificative”, a scris DNSC într-o postare pe pagina de Facebook.

Cum te poți proteja:

  • Verifică identitatea persoanei cu care comunici online.
  • Evită să trimiți bani sau date personale unor persoane necunoscute, indiferent cât de „apropiate” par.
  • Fii atent la semnele de urgență emoțională sau presiune de timp, deoarece acestea sunt adesea semnale de alarmă.
  • Nu partaja imagini, videoclipuri sau informații sensibile.
  • Încrederea se construiește în timp și în realitate.

Află mai multe despre cum funcționează fraudele romantice și cum te poți proteja, urmărind videoclipul realizat de DNSC:

YouTube video

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție! Două persoane din Botoșani, victime ale înșelăciunilor prin conturi WhatsApp compromise

Publicat

Publicitate

Luni, două persoane din municipiul Botoșani au fost victimele infracțiunilor de înșelăciune, comise prin intermediul unei aplicații de mesagerie .

 Persoanele vătămate au primit mesaje, aparent, transmise de persoane cunoscute, prin care li se solicita transferarea a 2.500 de lei, în diferite conturi bancare, sub formă de împrumut.. Având în vedere faptul că mesajele proveneau de la persoane de încredere, victimele au efectuat transferurile solicitate, fără a verifica dacă informațiile sunt reale.

 Ulterior, acestea au constatat că mesajele respective au fost transmise ca urmare a compromiterii conturilor de mesagerie ale persoanelor respective și că este vorba despre o înșelăciune.

 Au fost demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, în vederea identificării persoanelor responsabile și dispunerii măsurilor legale care se impun

 

Dacă ajungeți în astfel de situație, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să contactați unitatea bancară pentru a vă bloca imediat suma transferată, dacă nu aveți posibilitatea să faceți asta din aplicațiile de pe dispozitivul mobil.

Publicitate

Dacă nu puteți contacta unitatea bancară, sesizați imediat poliția, pentru a efectua demersurile necesare blocării sumelor transferate.

 

***

Vă recomandăm să verificați orice solicităre de bani primită prin aplicații de mesagerie, chiar dacă aceasta pare a proveni de la o persoană cunoscută;

Evitați să efectuați transferuri bancare în baza unor mesaje urgente sau neconfirmate;

Nu comunicați codurile de verificare, parolele sau alte date cu caracter personal;

Activați opțiuni de securitate suplimentare (verificare în doi pași) pentru conturile de mesagerie;

Sesizați imediat poliția în cazul în care există suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending