Connect with us

Eveniment

Medic oncolog de la Spitalul Județean Suceava, reținut pentru MITĂ. În doar o săptămână, ar fi primit de 60 de ori șpagă

Publicat

Publicitate

Un medic de la Secția de oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava a fost reținut, fiind acuzat de luare de mită. Medicul este acuzat că a luat mită de la un număr de 64 de pacienți.

Potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție, la data de 19.01.2023, organele de cercetare penală din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupție Suceava, sub coordonarea procurorului de caz  din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au constatat săvârșirea infracțiunilor flagrante de luare de mită și de dare de mită în cadrul Secției de oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava.

Totodată, au efectuat percheziții în incinta acestei secții, precum și la domiciliul unei persoane fizice.

În aceeași dată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reținerea pentru 24 de ore a unei suspecte  față de care, la data de 20.01.2023, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.

Aceasta este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (64 de acte materiale – dintre care, un număr de 62 acte materiale au fost comise într-un interval scurt de timp, respectiv în 7 zile lucrătoare consecutive din luna decembrie 2022).

Din probatoriul administrat, până în prezent, a rezultat faptul că inculpata, în perioada aprilie 2022 – 19 ianuarie a.c., în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins și a primit diferite sume de bani și bunuri de la un număr de 64 de persoane (pacienți sau aparținători), în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența medicale, care trebuiau realizate gratuit.

Publicitate

„În cursul zilei de astăzi, procurorul de caz a înaintat Tribunalului Suceava propunerea de arestare a inculpatei pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicat emis vineri, 20 ianuarie 2023.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Amenzile de circulație vor putea fi plătite online, într-un cont unic. Guvernul aprobă noile condiții

Publicat

Publicitate

Amenzile de circulație vor putea fi plătite online, într-un cont unic. Guvernul aprobă, în ședința de joi, 30 octombrie, normele de aplicare a unei legi din 2018, ce prevederea această posibilitate, informează alba24.ro.

Prin Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, cu modificările și completările ulterioare sunt reglementate măsuri pentru facilitarea achitării amenzilor contravenționale prin constituirea unui cont unic de plată.

De asemenea, se prevedea sistem de urmărire a creanțelor bugetare și de stingere a acestora ca urmare a încasării amenzilor contravenționale respective.

A fost reglementată, pe de o parte, deschiderea contului unic la Trezoreria Statului în care persoanele fizice să achite amenzile contravenționale și, pe de altă parte a fost reglementată obligația utilizării unei serii de evidență unică a proceselor-verbale de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii.

Însă aceste prevederi nu au putut fi aplicate de șapte ani, pentru că nu au fost emise normele de aplicare.

Guvernul precizează că, din 2019 (intrarea în vigoare a legii) și până în prezent, o serie din reglementări au fost modificate. Una dintre acestea este formatul procesului-verbal de contravenție.

Publicitate

Textul Legii nr.203/2018 a fost armonizat cu cel al OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și după dezvoltarea sistemului IT necesar implementării facilității.

Cum se plătesc amenzile de circulație

Prin aceste norme, sunt reglementate modalitățile de plată a amenzilor contravenționale. Plata se face în cont unic deschis la Trezoreria Operativă Centrală din cadrul Ministerului Finanțelor.

Amenzile pot fi achitate prin:

  • decontare bancară, inclusiv internet banking, home-banking, mobile banking sau alte mijloace de plată la distanță puse la dispoziția plătitorilor de instituțiile de credit
  • prin mandat poștal, prin intermediul contului tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanțelor la instituții de credit cu care sunt încheiate convenții,
  • în numerar, la orice unitate teritorială a trezoreriei statului
  • prin intermediul cardurilor bancare utilizând echipamentele POS instalate la orice unitate teritorială a trezoreriei statului
  • în numerar, la casieriile organelor fiscale locale ale autorităților administrației publice locale
  • prin intermediul cardurilor bancare utilizând Sistemul Național Electronic de Plăți (ghiseul.ro)
  • prin intermediul echipamentelor POS instalate la sediile organelor fiscale locale ale autorităților administrației publice locale

Achitarea amenzilor contravenționale în contul unic se poate efectua de către contravenient sau de către orice altă persoană fizică.

Procedura pentru banii încasați din amenzile rutiere

Prin normele ce sunt aprobate, se reglementează mecanismele și procedurile de achitare a sumelor reprezentând amenzi contravenționale, în sistem pilot, în cazul în care sancțiunile se aplică de către agenții constatatori ai MAI.

Sumele astfel încasate în contul unic deschis la Trezoreria operativă centrală din cadrul Ministerului Finanțelor se fac venit la bugetul local al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care domiciliază contravenientul.

Distribuirea sumelor se realizează de Trezoreria operativă centrală pe baza datelor privind evidența persoanelor fizice existente la nivelul Ministerului Finanțelor valabile la momentul efectuării transferului.

Prin excepție, sumele reprezentând amenzile contravenționale aplicate persoanelor fizice fără domiciliu în România sau cu domiciliu necunoscut, încasate în condițiile prezentei legi, se fac venit la bugetul de stat.

Procesul verbal de constatare a contravenției

A fost stabilită unitar și semnificația seriei de evidență unică a procesului-verbal de contravenție care este constituită din douăzeci și trei de caractere organizate în cinci grupe numerice, după cum urmează:

  • prima grupă reprezintă codul alocat instituției emitente care identifică în mod unic ordonatorul principal de credite de care aparține organul din care face parte agentul constatator și este formată din 4 cifre
  • a doua grupă, reprezentând anul tipăririi procesului-verbal, este formată din 2 cifre, respectiv ultimele două cifre ale anului calendaristic
  • a treia grupă este formată din 7 cifre și poate fi folosită pentru eventuale codificări considerate necesare. În cazul în care nu sunt folosite, se va completa cu 7 cifre de „0” (zero)
  • a patra grupă este formată din 8 cifre și reprezintă numărul de ordine al procesului-verbal de contravenție
  • a cincea grupă este formată din 2 cifre și reprezintă cifrele de control obținute conform algoritmului de generare a acestora transmis ordonatorului principal de credite de care aparține organul din care face parte agentul constatator, de către Ministerul Finanțelor.

În contextul în care prezentele norme metodologice se vor aplica în sistem pilot, amenzilor contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice aplicate conducătorilor de autovehicule, stabilite de agenții constatatori ai MAI, Ministerului Afacerilor Interne i se alocă numărul „1000” pentru a constitui codul alocat instituției emitente ca primă grupă numerică a seriei de evidență unică a procesului-verbal de contravenție.

Procesele-verbale de contravenție întocmite de agenții constatatori din cadrul organelor emitente ale titlurilor de creanță electronice pot cuprinde și elemente care să faciliteze plata amenzii, precum coduri de bare, coduri QR sau altele asemenea.

Citeste mai mult

Eveniment

Cutremur de 3,3 grade în județul Buzău

Publicat

Publicitate

Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade s-a produs, joi, la ora locală 12:16, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 120 de kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 53 km vest de Focșani, 59 km nord-vest de Buzău, 61 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 70 km est de Brașov și 85 km nord-est de Ploiești.

În luna octombrie, în România s-au produs 31 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 și 4,2 grade pe Richter.

Cele mai mari seisme din acest an, ambele de 4,4 pe Richter, au avut loc pe data de 13 februarie, în județul Buzău, respectiv pe 11 mai, în județul Vrancea.

Anul trecut, cel mai important cutremur a avut magnitudinea 5,4 și s-a produs în județul Buzău, pe 16 septembrie. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Rata șomajului s-a apropiat de 6 %, în septembrie. Nivel ridicat în rândul tinerilor între 15-24 de ani

Publicat

Publicitate

Rata șomajului în România a ajuns la 5,9%, în luna septembrie, valoare egală cu cea înregistrată în august 2025, arată datele provizorii publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).

Potrivit statisticii, în această marjă, rata șomajului în cazul bărbaților a fost cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât la femei, valorile fiind 6,1% la persoanele de sex masculin, respectiv de 5,6% în cazul celor de sex feminin.

Totodată, numărul șomerilor în vârstă de 15-74 ani, estimat pentru luna septembrie a acestui an, s-a situat la 482.500 de persoane, în creștere față de luna precedentă (481.000 de șomeri), dar și comparativ cu aceeași perioadă din 2024, când s-au consemnat 465.800 de șomeri.

INS precizează că, pe aceste date, reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15 – 24 ani), consemnat în perioada aprilie – iunie 2025. AGERPRES

Citeste mai mult

Educație

Elevii se întorc luni la cursuri

Publicat

Publicitate

Elevii se întorc luni la cursuri după o vacanță de o săptămână, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Anul școlar 2025-2026 este structurat pe intervale de cursuri și vacanțe, după cum urmează:

* intervale de cursuri
– de luni, 8 septembrie 2025, până vineri, 24 octombrie 2025;
– de luni, 3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie 2025;
– de joi, 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026, sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare;
– de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026, sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;
– de miercuri, 15 aprilie 2026, până vineri, 19 iunie 2026;

* intervale de vacanță:
– de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025;
– de sâmbătă, 20 decembrie, 2025, până miercuri, 7 ianuarie 2026;
– o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;
– de sâmbătă, 4 aprilie 2026, până marți, 14 aprilie 2026;
– de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Vacanța de o săptămână din semestrul al doilea va fi stabilită de inspectoratele școlare județene și de cel al municipiului București în intervalul 9 februarie – 1 martie 2026.

Programele ‘Școala altfel’ și ‘Săptămâna verde’ se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în baza deciziilor luate de unitățile de învățământ.

Publicitate

Pentru clasele a XII-a zi și a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2026.

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 12 iunie 2026 iar pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 26 iunie 2026.

În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climaterice locale speciale și de specificul școlii, inspectoratele școlare pot aproba, cu avizul Ministerului Educației și Cercetării, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar stabilite prin ordin.

Solicitarea de modificare a structurii anului școlar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinților din unitatea/unitățile de învățământ respectivă/respective. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending