Connect with us

Eveniment

Măsurile de ordine publică dispuse în contextul minivacanței de Revelion la nivelul județului Botoșani

Publicat

Publicitate

Toate structurile Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie, pentru ca întreaga comunitate să se bucure, în siguranță, de sărbători.

Activitățile din aceste zile se vor desfășura în sistem integrat împreună cu toate instituțiile cu rol în asigurarea ordinii și liniștii publice.

 

În perioada 30 decembrie – 2 ianuarie, polițiștii botoșăneni vor acționa pentru siguranța cetățenilor,  cu efective mărite, în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. Scopul prezenței noastre în spațiul public este acela de a menține un climat de ordine și siguranță publică și de a descuraja orice fapte antisociale.

Având în vedere experiențele din anii trecuți, putem spune că excesul de alcool a contribuit de cele mai multe ori la comiterea de fapte antisociale, motiv pentru care vă recomandăm să fiți moderați și sub nicio formă, să nu vă urcați la volanul autovehiculelor dacă ați consumat orice cantitate de alcool.

Polițiștii rutieri vor fi, de asemenea,  prezenți pe arterele din județ, cu autospeciale dotate cu aparate radar, etilotest și DrugTest, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Publicitate

Atragem atenția și asupra modului de utilizare a Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 și vă reamintim faptul că apelarea acestuia se face doar în situația în care este necesară intervenția forțelor de ordine, apelarea abuzivă sau nejustificată este sancționată cu amendă care poate ajunge până la 4.000 de lei.

Dacă sunteți victima vreunei infracțiuni sau asistați la comiterea unuei astfel de fapte, nu ezitați să apelați 112 sau să vă adresați celui mai apropiat polițist.

 

 

În perioada 28 decembrie – 2 ianuarie, jandarmii botoșăneni vor fi la datorie pentru ca participanții la manifestările tradiționale de datini și obiceiuri de iarnă, desfășurate în peste 20 de localități, dar și la spectacolele de Revelion organizate în aer liber, în municipiul Botoșani și orașul Săveni, să se bucure în siguranţă de trecerea în noul an.

Efectivele de jandarmerie au fost suplimentate și vor fi prezente la toate evenimentele publice cu participare numeroasă, unde vor acționa proactiv, împreună cu reprezentanții altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală și contravențională ce ar putea tulbura ordinea, liniștea publică și siguranța cetățenilor.

Având în vedere aglomerația specifică acestor momente de sărbătoare, vă recomandăm să respectați măsurile stabilite de organizatori și indicațiile jandarmilor, să acordați atenția cuvenită minorilor care vă însoțesc și să aveți grijă de bunurile de valoare aflate asupra dumneavoastră.

Nu în ultimul rând, vă recomandăm să nu încurajați folosirea de către copii a articolelor pirotehnice de divertisment, din cauza riscurilor la care se pot expune și a potențialului pericol pentru sănătate și să solicitați intervenția forțelor de ordine în cazul sesizării unor fapte antisociale.

 

În perioada următoare, la nivelul Poliţiei de Frontieră sunt dispuse măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere, precum și de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat. Se va folosi la maximum capacitatea punctelor de trecere, pentru a nu se înregistra aglomerări.

În condiţiile în care cel mai tranzitat punct de trecere de pe raza judeţului nostru a fost PTF Stânca (valorile de trafic înregistrate în perioada mini-vacanţei, 24-28 decembrie, prin punctele de frontieră de pe raza judeţului Botoşani, fiind aproximativ 21.500 persoane, cetățeni români și străini şi aproximativ 5.200 mijloace de transport), vă reamintim că la frontiera cu Moldova funcţionează şi PTF Rădăuți Prut, care  este deschis traficului internațional cu program non stop, pe care îl recomandăm ca rută alternativă.

 

 

Sfaturi pentru prevenirea situațiilor de urgență în noaptea dintre ani

Pompierii botoșăneni vor fi la datorie și în perioada 31 decembrie 2023 – 02 ianuarie 2024. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor medical.

În noaptea dintre ani, trebuie acordată o atenție deosebită materialelor pirotehnice folosite, pentru a preveni accidentele. Aceste obiecte pot fi periculoase, iar dacă sunt folosite într-un mod greșit, există riscul ca utilizatorii să fie răniți, sau, în cazuri mai grave, să rămână cu traumatisme.

Pentru ca sfârșitul de an să nu fie umbrit de evenimente precum incendii, explozii sau accidente casnice, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

– nu utilizaţi artificii, petarde, rachete şi alte mijloace pirotehnice în încăperi şi spaţii închise, în balcoane, holuri de bloc sau pe terase. Astfel de activităţi trebuie desfăşurate în conformitate cu legislaţia în vigoare, în aer liber, la distanţe de siguranţă faţă de oameni, clădiri, copaci şi autovehicule;

 

– nu aruncați artificii sau alte obiecte asemănătoare de la balcon. Acestea pot ajunge în balcoanele vecinilor și pot produce incendii. De asemenea, pot răni trecătorii sau pot avaria autoturismele parcate în apropiere;

–  nu folosiți obiectele pirotehnice în aproprierea materialelor combustibile;

– nu lăsați copiii să utilizeze obiecte pirotehnice. Reamintim faptul că numai persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deţine şi utiliza articole pirotehnice din categoria 1 (obiecte de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil) şi P1(articole pirotehnice care prezintă un risc scăzut);

–  asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum, de către o persoană autorizată;

–  nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

–  nu aşezaţi materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta;

–  stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

–  nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă sau cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune;

– verificaţi instalaţiile electrice şi evitaţi suprasolicitarea acestora;

– nu parcaţi autovehiculele în locuri care să blocheze sau să îngreuneze accesul autospecialelor de intervenţie ale serviciilor pentru situaţii de urgenţă.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență  https://fiipregatit.ro.

 

 

 

 

Specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluarea și Consiliere Antidrog Botosani vor desfășura activități specifice, de informare, evaluare, consiliere şi asistență medico-psiho-socială, pentru consumul şi dependența de droguri.

Pentru ca aceste zile să le petreceti în siguranță, aceștia vă recomandă să manifestați prudență în relațiile cu persoanele necunoscute și să solicitați ajutor dacă dumneavoastră sau persoanele apropiate sunteți în pericol.

Totodată, atunci când sunteți martorul sau victima unui conflict în care sunt implicate persoane care au consumat băuturi alcoolice sau droguri, vă recomandă să nu interveniți, să rețineti cât mai multe detalii și să sunați la numărul unic de urgență 112.

De asemenea, specialistii antidrog reamintesc faptul că un consum excesiv de alcool sau consumul de substanțe psihoactive influențează negativ și performanța de conducere a unui autoturism, contribuind la creșterea riscului de accidente rutiere grave. Aceste substanțe acționează asupra sistemului nervos central, cu efecte atât asupra stării fizice, cât și psihice, generând tulburări emoționale și de comportament.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cod galben de ceață și în județul Botoșani, până la ora 12:00: Vizibilitate sub 200 de metri, local chiar sub 50

Publicat

Publicitate

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, după ce meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, valabil până la ora 12:00.

Avertizarea vizează numeroase localități din județ, unde vizibilitatea poate scădea sub 200 de metri, iar izolat chiar sub 50 de metri, condiții care cresc riscul de accidente, mai ales în zonele deschise și pe drumurile secundare.

Ceața va afecta circulația pe raza municipiului Botoșani și în localitățile Dorohoi, Flămânzi, Vorona, Ungureni, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Albești, Trușești, Coțușca, Suharău, Bălușeni, Lunca, Tudora, Havârna, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Răchiți, Copălău, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Gorbănești, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Vlăsinești, Broscăuți, Coșula, Todireni, Mileanca, Prăjeni, Sulița, Dângeni, Pomârla, Stăuceni, Roma, Unțeni, Știubieni, Darabani, Drăgușeni, Nicșeni, Corlăteni, Leorda, Blândești, Cândești, Cordăreni, Viișoara, Brăești, Săveni, Concești, Văculești, Lozna, Dimăcheni și Bucecea.

Meteorologii atrag atenția că, în funcție de condițiile locale, pot apărea și fenomene asociate, precum ghețuș, polei sau chiciură, ceea ce poate transforma carosabilul într-o capcană, mai ales dimineața și pe porțiunile umbrite.

În aceste condiții, conducătorii auto sunt îndemnați să reducă viteza, să folosească luminile corespunzătoare și să păstreze o distanță mai mare față de vehiculele din față, pentru a evita evenimentele rutiere.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

Publicitate

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Citeste mai mult

Eveniment

Dacă plecați la drum: Ceață densă în nordul Moldovei. Vizibilitate sub 200 de metri în Suceava și Iași.

Publicat

Publicitate

Ceața a pus stăpânire pe șoselele din nordul Moldovei încă din primele ore ale dimineții, iar șoferii sunt avertizați să circule cu maximă prudență. Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a transmis că, la ora 06:45, circulația se desfășura în condiții de vizibilitate redusă, în general sub 200 de metri, în mai multe județe din țară, inclusiv în Suceava și Iași, relatează mediafax.ro.

Fenomenul de ceață este semnalat pe mai multe artere rutiere importante, iar în unele zone vizibilitatea scade brusc, de la un kilometru la doar câteva zeci de metri, ceea ce crește semnificativ riscul de accidente, mai ales pe porțiunile de drum deschise și în apropierea cursurilor de apă.

În același timp, ceața afectează și traficul pe autostrăzi importante din România, printre care A1 București–Pitești, A2 București–Constanța, A3 București–Ploiești, A4 Ovidiu–Agigea și A7 Ploiești–Adjud.

În aceste condiții, polițiștii rutieri îi sfătuiesc pe conducătorii auto să folosească sistemele de iluminare și semnalizare, inclusiv luminile de ceață, să reducă viteza și să o adapteze permanent la carosabil și vizibilitate, să mărească distanța dintre vehicule și să evite depășirile sau schimbările bruște de direcție.

De asemenea, este recomandată folosirea instalațiilor de climatizare și dezaburire pentru menținerea unei vizibilități corecte în habitaclu, dar și o atenție sporită la intersecții, treceri de pietoni și pe segmentele de drum unde apar frecvent vehicule lente.

Autoritățile îi îndeamnă pe șoferi să se informeze înainte de plecare și să adopte o conduită preventivă, pentru ca drumul să nu se transforme într-un pericol, mai ales în zonele din nordul Moldovei unde ceața persistă și se poate accentua pe parcursul dimineții.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Recepția Spitalului de Boli Paliative din Botoșani, amânată până în aprilie 2026, după deficiențe și remedieri care țin proiectul pe loc

Publicat

Publicitate

Recepția Spitalului de Boli Paliative din municipiul Botoșani este din nou amânată, de această dată până în luna aprilie 2026, după ce Compania Națională de Investiții (CNI) a constatat mai multe deficiențe tehnice la lucrările executate. Informația apare în răspunsul transmis senatorului Cătălin Silegeanu, ca urmare a unei interpelări parlamentare.

Potrivit documentului CNI, pentru a putea fi finalizat obiectivul au fost încheiate contracte suplimentare, menite să corecteze probleme apărute în timpul execuției. Lista intervențiilor include remedieri la instalațiile de gaze medicale, punerea în funcțiune a echipamentelor pentru tratarea aerului și a grupului electrogen, obținerea avizelor ISCIR pentru lifturi, dar și refacerea unor montaje la prizele de oxigen.

Un alt punct sensibil a apărut în urma probelor efectuate la instalația de stingere a incendiilor. În bazinul aferent au fost identificate fisuri, iar aceste lucrări ar fi fost realizate de administrația locală.

Pe acest fond, senatorul Cătălin Silegeanu susține că blocajul recepției nu poate fi pus exclusiv în sarcina autorităților centrale. Acesta afirmă că, deși primarul Cosmin Andrei a indicat drept principală cauză Compania Națională de Investiții și a vorbit despre preluarea obiectivului, întârzierile ar fi fost alimentate și de neglijențe apărute la nivel local.

„Primarul Cosmin Andrei a pus întârzierile pe seama Companiei Naționale de Investiții și a vorbit despre preluarea obiectivului, dar blocajul recepției ține și de neglijența locală. Primăria a făcut o muncă de mântuială, apoi a dat vina pe autoritățile centrale, ca și cum cineva de la București ar fi turnat betonul. Exact așa se ajunge ca un spital nou să stea cu lacătul pe ușă ani la rând, în timp ce oamenii sunt plimbați cu explicații convenabile”, a transmis senatorul.

Construcția Spitalului de Boli Paliative din Botoșani a început în urmă cu aproximativ zece ani, însă proiectul a fost prelungit în mai multe rânduri, termenul de finalizare fiind împins succesiv dintr-o etapă în alta.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu într-o gospodărie din Mihai Viteazu, Ungureni: O cameră și acoperișul unei anexe, afectate de flăcări ieri după-amiază

Publicat

Publicitate

Un incendiu a izbucnit ieri după-amiază într-o gospodărie din localitatea Mihai Viteazu, comuna Ungureni, provocând pagube materiale însemnate. Flăcările au cuprins bunurile dintr-o cameră a locuinței, dar și o parte din acoperișul unei anexe din curte.

La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni. Ajunși la intervenție, salvatorii au constatat că incendiul se manifesta mocnit, afectând bunurile din interiorul camerei și aproximativ zece metri pătrați din acoperișul anexei.

Misiunea de stingere și înlăturare a efectelor incendiului a durat peste două ore și a fost una dificilă. Cantitatea mare de materiale depozitate în interiorul încăperii a îngreunat accesul, iar pompierii au fost nevoiți să verifice cu atenție fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere.

În urma intervenției, au fost salvate bunurile dintr-o altă încăpere a gospodăriei, precum și o casă aflată în apropiere, care ar fi putut fi afectată de extinderea incendiului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

Publicitate

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Sursa foto ilustrativ: Arhiva

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending