Connect with us
Publicitate

Actualitate

Măsuri de siguranță la împodobirea bradului

Publicat

Publicitate

Săptămâna viitoare este Crăciunul, iar împodobirea bradului înaintea acestei sărbători este unul dintre cele mai frumoase momente. Pentru a vă bucura de această tradiție, vă reamintim că lemnul de brad este ușor inflamabil, iar atunci când se usucă, se aprinde și mai repede.

Același lucru este valabil și pentru brazii artificiali, confecționați din materiale plastice.

Astfel, pentru a evita producerea unui incendiu în locuință, pompierii vă sfătuiesc să aveţi în vedere următoarele reguli la împodobirea bradului de Crăciun:

  • nu aprindeţi artificii sau lumânări în brad. Indiferent că este natural sau artificial, bradul se poate aprinde rapid conducând la incendierea locuinţei;
  • nu utilizaţi instalaţii / decoraţiuni electrice cu defecţiuni sau improvizaţii!;  nu amplasaţi bradul de Crăciun în apropierea unor surse de căldură (sobe, calorifere sau alte mijloace de încălzire) sau a unor materiale combustibile (perdele, draperii, feţe de masă etc.);
  • nu folosiți lumânări sau alte surse de aprindere cu flacără deschisă în apropierea bradului sau a materialelor combustibile sau inflamabile;
  • instalaţia de iluminat nu trebuie lăsată aprinsă în perioadele de timp când nu sunt persoane în încăperea respectivă sau pe timpul nopţii;
  • nu solicitaţi excesiv instalaţia electrică prin utilizarea simultană a mai multor aparate a căror putere însumată poate depăşi puterea instalaţiei electrice a locuinţei dumneavoastră;
  • nu lăsaţi copiii să se joace cu petarde, artificii sau alte tipuri de pocnitori artizanale. Explicaţi-le riscurile la care se expun şi consecințele pe care le pot avea acțiunile acestora. Instalațiile electrice ornamentale pentru Pomul de Crăciun, conectate la rețeaua de 220 V, pot provoca incendii dacă sunt folosite în mod continuu, sunt lăsate nesupravegheate sau sunt utilizate cu improvizații. Bradul de Crăciun, instalat în casă şi împodobit cu accesorii tradiţionale, poate fi cuprins de flăcări în mai puţin de un minut!

Dacă se produce un astfel de eveniment, întrerupeți energia electrică, acoperiţi bradul cu o pătură udă pentru a stinge focul şi sunaţi la 112!

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Solstiţiul – Vara astronomică debutează joi, la ora 23.51

Publicat

Publicitate

Solstiţiul de vară are loc anul acesta joi, la ora 23.51, ziua de 20 iunie fiind cea mai lungă din an şi marcând începutul verii astronomice. Durata zilei va fi de 15h 32m, cea a nopţii fiind de numai 8h 28m.

Potrivit informaţiior de pe site-ul Observatorului Astronomic “Vasile Urseanu”, în jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°. Este momentul solstiţiului de vară, care marchează începutul verii astronomice.

Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o miscare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor păstrează (în prima aproximaţie) o poziţie fixă în spaţiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33′. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

Pentru un observator terestru fenomenul se materializează pe sfera cerească prin miscarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat faţă de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27′. La momentul solstiţiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27′ distanţa unghiulară nord faţa de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului .

Denumirea de Solstiţiu (“Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mişcarii Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Soarele aflându-se la culminaţie (pentru latitudinea medie a ţării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata nopţii fiind de numai 8h 28m. Din acelasi motiv şi crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor “nopţi albe”.

După momentul Solstiţiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Publicitate

Solstiţiul de vară este din vechime legat de strângerea primelor recolte. Încep să se aprindă focurile pentru Noaptea de Sânziene. Se fac la răspântii, pe locul cel mai înalt, lângă ape stătătoare, pentru îndepărtarea bolilor şi a necazurilor. Animalele domestice se trec prin foc pentru purificare, iar torţe aprinse se poartă pe câmpuri, pentru a îndepărta dăunătorii. În plus, este o perioadă bună din an pentru organizarea nunţilor.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul Teolog și Cuvios Nicolae Cabasila

Publicat

Publicitate

Nicolae Cabasila, vlăstar al Tesalonicului, al doilea oraș ca însemnătate din Imperiul Bizantin târziu, și-a legat activitatea atât de orașul său natal, cât și de capitala imperiului, aflată atunci în plină agonie a ultimului său veac de existență.

Moderația și blândețea care-l defineau au făcut ca în epocă să fie umbrit de alți teologi mai dinamici, însă, ulterior, aceste calități i-au conferit un atât de mare prestigiu, încât a ajuns să fie prețuit îndeobște ca unul dintre cei mai puternici factori ai teologiei ortodoxe și unul dintre cei mai ortodocși teologi mistici ai Bisericii. Mult mai mare amploare a căpătat prețuirea sa azi, în toată lumea creștină, decât în timpul vieții sale. Numele de familie din partea tatălui era Hamaetós, a renunțat însă la acesta, în ciuda prestigiului pe care-l avea, în favoarea numelui matern, Cabasila, care era legat în epocă de Mitropolitul Tesalonicului, Nil Cabasila, fratele mamei sale. Această vestită familie, foarte probabil de origine din Epir, a dat multe personalități valoroase începând din secolul al XIV-lea.

Ipoteza că Nicolae s-a născut în jurul anilor 1300, dominantă până nu demult, a fost cu desăvârșire abandonată în zilele noastre, când cunoașterea mai bună a condițiilor de viață din epocă ne-a permis aprecieri mai precise. Dat fiind că într-un referat al său întocmit la anul 1351, în care aborda nașterea de prunci și îi era adresat împărătesei Ana Paleologhina, care locuia pe atunci în Tesalonic, spune că nu împlinise încă al treizecilea an al vieții, înseamnă că pe atunci se apropia de vârsta de 30 de ani și, deci, se născuse în jurul anilor 1322-1323. Apoi, faptul că pentru ultima oară este menționat în 1391, ca destinatar al scrisorilor lui Manuil al II-lea și ale lui Iosif Vrienios, înseamnă că a murit la scurt timp după această dată.

În acea epocă, Tesalonicul era ”metropola filosofiei”, după cum remarcă Nicolae în encomionul închinat Sfântului Dimitrie, și se distingea prin valoroasele sale școli, fapt care, însă, nu l-a împiedicat pe Nicolae să plece la Constantinopol, adolescent fiind încă, pentru a-și continua studiile. Tatăl său îi urmărea cu atenție evoluția și îi cerea insistent să îi scrie, Nicolae însă întârzia, justificându-se că-i lipsește timpul, așa cum fac toți studenții din toate epocile (Epistole 1.2.3). Între materiile de studiu se numărau retorica, științele fizice și teologia.

La începutul războiului civil, se pare că Nicolae, încă foarte tânăr fiind, nu s-a implicat, însă în anul următor (1342) a hotărât să se întoarcă în orașul său natal, care se afla într-o situație încă mai dificilă decât capitala. Tulburările din Constantinopol dăduseră impulsul pentru mobilizarea forțelor din celelalte mari centre urbane. În Tesalonic, aristocrații s-au alăturat lui Ioan Cantacuzino, în timp ce poporul, mișcat de drama împărătesei văduve și a urmașului minor, cărora le erau primejduite drepturile, s-a alăturat lui Ioan Paleologul. Sentimentele acestea ale poporului, favorabile împăratului legitim, au fost exploatate de unii demagogi ambițioși, care i-au folosit pe zeloți – o grupare alcătuită din călugări și cerșetori fanatici – să incite poporul la revoltă.

Astfel, când Cantacuzino a cerut ajutorul administratorului Tesalonicului, Synadinós, indecis la ora aceea de partea cui se va alătura, zeloții, purtând ca stindard crucea, s-au revoltat și, după trei zile de măceluri și jafuri, au luat puterea în iulie 1342, în timp ce Synadinós cu 1000 de aristocrați s-a refugiat în Gynaikókastro. Ocuparea și izolarea orașului de restul imperiului a făcut ca cei mai mulți dintre locuitori să ceară o înțelegere cu Cantacuzino și astfel, în 1345, au trimis la reprezentantul acestuia din Veria o comisie alcătuită din Nicolae Cabasila și Gheorghios Farmákis. Demersul acesta însă a avut ca urmare o nouă escaladare a tensiunilor din partea zeloților, în urma cărora Nicolae abia a scăpat cu viață.

Publicitate

După victoria lui Cantacuzino din 1347, Nicolae a fost invitat la Constantinopol de Dimitrios Kydónis, la porunca împăratului, și de atunci a început etapa politică a vieții sale, care nu pare să fi durat mai mult de șapte ani. Împăratul a apreciat atât de mult capacitățile tânărului, încât l-a numit, alături de Kydónis, consilier principal. Iată ce scrie Kydónis: ”împăratul l-a învrednicit de multă bunăvoință și l-a făcut chiar unul dintre cei mai apropiați prieteni și sfătuitori” (Cantacuzino, ed. Bonn IV, 107, 18-20).
De altfel, exista pe atunci o situație favorabilă lui Nicolae, întrucât Patriarhul Constantinopolului de atunci, Isidor (1347-1349), fusese unul dintre primii săi dascăli din Tesalonic. În septembrie 1347, a făcut parte din delegația care l-a însoțit pe Grigorie Palama la Tesalonic pentru întronizarea ca arhiepiscop, dar, după cum se știe, nu a fost primit de zeloți, de aceea au plecat împreună în Sfântul Munte și de acolo Cabasila s-a întors în Constantinopol. Este posibil ca mai târziu să-l fi însoțit pe Cantacuzino în campania militară care a pus capăt rebeliunii zeloților (1350).

Răceala dintre cei doi împărați, cei doi Ioan, socru și ginere, Cantacuzino și Paleologul, a continuat, în timp ce Sinodul din 1351, la care învățătura isihastă a lui Grigorie Palama a triumfat definitiv, a provocat o nou distanțare între ei. De atunci, Kydónis a înclinat către Paleologul, în timp ce Cabasila către Cantacuzino. Motivele acestei distanțări au fost dogmatice și eclezialo-politice. În polemica dogmatică, Cabasila a urmat isihasmul, însă cu moderația care l-a caracterizat dintotdeauna, în timp ce Kydónis s-a declarat împotriva isihasmului.

Ulterior, în ce privește relațiile cu Biserica Romano-Catolică, Cabasila a fost în favoarea abordării fără concesiuni dogmatice sau ecleziale, în timp ce Kydónis recomanda unirea necondiționată cu Roma. Împăratul Ioan Cantacuzino era convins că acest gen de relații țin exclusiv de competența Bisericii, știut fiind că demersul lui Mihail al VIII-lea Paleologul de unire cu Roma a înrăutățit de fapt situația. De aceea, Ioan Cantacuzino a propus convocarea unui Sinod Ecumenic cu participarea tuturor episcopilor din Răsărit și Apus într-un spațiu intermediar. Se pare că linia aceasta politică a fost adoptată de împărat în urma sfaturilor lui Nil Cabasila, unchiul lui Nicolae, care, ca mirean, a purtat și el numele de Nicolae. Ulterior însă, prin victoria definitivă a lui Ioan Paleologul, în politica bisericească externă s-a impus linia favorabilă unirii cu Roma, însă în politica internă nu s-a obținut anihilarea isihasmului. Împăratul Ioan al V-lea și consilierul său principal, Dimitrie Kydónis, au trecut la romano-catolicism, însă, în afara câtorva intelectuali, nu au putut convinge nici un segment al poporului credincios să facă același pas. Se pare că pentru scurt timp chiar și Cabasila a fost indecis și probabil s-a gândit să urmeze exemplul prietenului său, Kydónis, sau cel puțin să îi justifice cumva gestul, dacă acesta este sensul cuvintelor lui Iosif Vrienios dintr-o epistolă a sa: ”te afli de partea nemincinoasă și adevărată a creștinilor; te-ai eliberat definitiv de facțiunea mincinoasă și înșelată. Dezamăgit de adunarea acelora, te-ai hotărât să te unești cu turma cea sănătoasă” (Epistola lui Iosif Vrienios, ΕΕΒΣ 29 [1959] 31).

Publicitate

După 1354, Cabasila nu pare să se fi mai implicat în treburile politice, însă alături de Patriarhul Constantinopolului, Filothei (1353-1355, 1364-1376), s-a ocupat de cele bisericești. În 1362, probleme de familie l-au chemat înapoi în Tesalonic. A încercat să pună sub control acea parte a marii sale averi urbane și agricole, care îi mai rămăsese în urma jafurilor zeloților și sârbilor. Îndată ce a ajuns în Tesalonic, a fost înștiințat despre recentul deces al tatălui său, iar anul următor a fost martor al morții unchiului său, Nil, Arhiepiscopul Tesalonicului. Mama sa a intrat apoi ca monahie la Mănăstirea Sfintei Teodora din Tesalonic.

Nu ne este cunoscut dacă Nicolae a primit sau nu hirotonia întru preoție, deși cunoștințele și modul de exprimare din cele două scrieri principale ale sale presupun calitatea de cleric. Desigur, opinia că ar fi fost Arhiepiscop al Tesalonicului se bazează pe o confuzie, datorată în principal faptului că unchiul său, Nil Cabasila, a purtat și el ca mirean numele de Nicolae. Ceea ce poate fi considerat cert este că Nicolae a devenit monah, probabil după intrarea mamei sale în monahism, moment care coincide cu întoarcerea sa în Constantinopol și cu a doua urcare a lui Filothei pe tronul patriarhal. În ultimii ani ai vieții a trăit la Mănăstirea Mangánon. Pe la anul 1392 murit în pace și discret, așa cum a și trăit toată viața.

Citeste mai mult

Cultura

Spectacolul „Piese de rezistență”, în regia lui Andrei Tiberiu Măjeri, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani

Publicat

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită botoșănenii în acest sfârșit de săptămână, la premiera spectacolului „Piese de rezistență” (Genul programului:  dramă) de Andrei Tiberiu Măjeri.

Sâmbătă, 22 iunie și duminică, 23 iunie de la ora 1800, Teatrul „Mihai Eminescu” iubitorii de artă la Casa Tineretului, B-dul Mihai Eminescu nr.48 la premiera spectacolului „Piese de rezistență” (Genul programului:  dramă) de Andrei Tiberiu Măjeri.

Regia artistică: Andrei Măjeri

Scenografia: Șteff Chelaru

Coregrafia: Victoria Bucun

Sound design: Adrian Piciorea

Publicitate

Video design: Andrei Cozlac

Corepetitor: Incze Katalin

Asistent regie: Ella Nistor

Publicitate

Asistent video design: Toma Rîșca

Foto afiș: Cătălin Onofrei.

Cu: Ioan Crețescu, Crenola Muncaciu, Sorin Ciofu, Răzvan Amitroaei, Cezar Amitroaei, Valentin Popa și Gina Patrașcu-Zamfirache

și copiii: Sofia Anton, Anastasia Dăscăliac, Sarah Ghirvu, Sofia Gradinaru, Ema Honceru, Robert Sinescu, Marc Tudose, Eliza Vamanu și Mateo Voroneanu coordonați de Oana Tăbultoc (Cheia Sol Junior)

 

Spectacolul „Piese de rezistență”, regizat de Andrei Măjeri, este o premieră culturală remarcabilă la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani. Acesta este bazat pe textul câștigător al Premiului I la Concursul Național de Dramaturgie, organizat de filiala București-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România și de Muzeul Național al Literaturii Române, cu titlul original „God of the Gaps”.

 

„Piese de rezistență” promite să fie un eveniment teatral inedit, un spectacol itinerant care oferă o experiență imersivă și dinamică, în care spectatorii sunt invitați ca, o parte a desfășurării spectacolului, să stea în picioare și să interacționeze cu exponatele vii, ca într-un tur ghidat. Este recomandată încălțămintea comodă.

 

Prin această producție, Teatrul “Mihai Eminescu” și Andrei Măjeri își propun să aducă un suflu nou pe scena culturală din Botoșani, oferind o experiență teatrală unică și memorabilă.

„Nici nu știți cât mă emoționează încrederea oferită de Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani pentru a-mi monta textul aici, pentru a dialoga cu această obsesie a mea, războiul, unul destul de recent, destul de apropiat, dar cvasi-cunoscut, cvasi-uitat. Oare care sunt punctele tari, piesele de rezistență care fac punți peste timp? Stagiunea botoșăneană se încheie cu un imens pariu, pe care sper să îl onorez cu succes.”

Bosnia patrie fictivă: Spectacol itinerant. Un muzeu al războiului. Acel război, acele gesturi, aceste vieți. Genealogii tragice. Mitologii naționale. Istorie recentă. Oroare. Complexe de superioritate. Mecanisme de apărare. Privire orizontală.

Bosnia patrie afectivă: Împotriva realismului. Dacă suntem pietre, măcar să spargem ceva. Între frați. Înainte și după. Bombe neexplodate. Opere neterminate. Compasiune neexplorată. Vindecare. Grădini ascunse. Voci care nu vorbesc.

Bosniapatrie subiectivă: Once upon a time in Yugoslavia. Lumina s-a stins singură pentru totdeauna. De parcă am fi fost fericiți. Noi n-avem altă casă. Daună totală. Vină – grad zero. Bunătate – floră spontană. Intimitate. Persoana I plural. Noi versus ei.” (Andrei Măjeri)

 

„Piese de rezistență” (cu titlul original „God of the Gaps”)  a câștigat în 2023 premiul I la Concursul Național de Dramaturgie, organizat de filiala București-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România și de Muzeul Național al Literaturii Române. Acest text reprezintă debutul său dramaturgic la Botoșani și al patrulea spectacol regizat pe scena botoșăneană. A mai regizat la TME: „Eroine” după Ovidius (pentru care a obținut Premiul pentru Cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Teatru Oradea 2023),  „La Academie” de Alexandra Felseghi (Premiul pentru Cea mai bună regie la Festivalul BUZĂU/IUBEȘTE TEATRUL 2024) și zeițe de categoria B (coproducție cu Teatrelli, Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj și Teatrul Regina Maria Oradea).

Andrei Măjeri a obținut cea mai înaltă recunoaștere în domeniul teatral din țara noastră, premiul pentru Cea mai bună regie la Gala UNITER 2024, pentru spectacolul „Cine l-a ucis pe tata?”. Pentru același spectacol, a câștigat recent premiul pentru Cea mai bună regie și la Festivalul Internațional de la Oradea 2024.

 

Numărul de locuri la spectacol este foarte limitat.

Pret bilet premieră – 50 lei.

Biletele se găsesc la:

🔘 CASA TINERETULUI, B-dul Mihai Eminescu nr. 48📞0231.510.970 și 0735.779.821▪️de marți până vineri: 10:00-18:00▪️sâmbătă și duminică: 12:00-20:00

Vă așteptăm cu drag la TEATRU!

 

Citeste mai mult

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (257)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 

DIN CAIUETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Am citit cartea de poezii a lui Samuel Pascariu, o carte de debut în acest gen şi intitulată  „Eroare” (Editura „Smart Publishing”, Bucureşti, 2017, ilustraţii Sabina Cânipariu). Reţin: 1. „Trece-o oră, trece două, în suflet încă îmi plouă”; 2. „Antibioticul meu este zâmbetul tău”; 3. „Ochii ăia frumoşi pe care i-am văzut săptămâna trecută la trecerea de pietoni”; 4. „Înot în albastru şi sper să nu mă înec”; 5. „ Cerul roşiatic precum buzele tale”; 6. „Calc pe asfalt  cum mi-ai călcat sufletul”; 7. „Am dezbrăcat-o uşor de haine şi am găsit o inimă mică şi tristă”; 8. „Uscat, ca un copac bătrân, stă sufletul meu”; 9. „În ceasul acesta ce mai contează plânsul când ai pierdut ceea ce era mai valoros: surâsul”;

Ionuţ Orăscu, în „Ramuri” nr. 2 din 2018, descoperă la Eugen Suciu poemul definiţie: „Poeme cu substrat ontologic, disecând arii ale inconştientului, traduse lucid în versuri încărcate de substanţă, reci însă, prin refuzul oricărei concesii pentru transparenţă”;

Reţin o poezie publicată de Emilian Mirea în „Ramuri” nr. 2 din 2018: „Când scriu poezie parcă rup / bucăţi de carne din mine // fiecare vers e ca o muşcătură adâncă / a unui animal sălbatic –  / aproape că ţâşneşte sângele / într-un carnagiu îngrozitor / al ţesuturilor care mă ţin în viaţă //  din când în când / mă opresc şi aştept / ca la semafor /  să văd cum se mai simte poezie – / dacă trebuie să-i mai fac respiraţie / gură la gură sau dacă / pot s-o păstrez / în continuare / ca metresă / cât m-o mai ţine / balamalele” („când scriu poezie”);

Publicitate

Scriitorul şi PROFESORUL meu de Limba şi literatura română din liceu, DL. VASILE  LEFTER,  îmi trimite câteva rânduri după ce a citit mai multe cronici ale mele, dar mai ales despre cea apărută în recentul număr al revistei „Hyperion”: Salut, dragul meu filolog, Georgică! Ți-am citit cronica, constatând încă o dată că e timpul să scoți un volum exclusiv de critică. Lecturile și cultura ta universală îți permit să scrii despre orice scriitor. Ai un discurs critic elevat, faci trimiteri culturale cu mare ușurință, ai forță asociativă. Ce nu ai?  Puțină aciditate, puțină răutate a criticului de care trebuie să se țină seamă. O cronică deschide și poarta unui alt punct de vedere mai puțin favorabil. Un exemplu. Folosirea semnului întrebării înainte și după, model spaniol, nu cumva este găselnița lui Cezar Ivănescu? Criticul, după cum spunea George Calinescu, trebuie să emită mereu noi puncte de vedere asupra unei scrieri.Dacă ai scrie această cronică încă o dată, ai scrie la fel? Cred că nu!   Te-am dădăcit destul. Trage o înjurătură, spune că cei bătrâni sunt zaharisiți și gata!” Îi răspund  distinsului  meu PROFESOR din liceu: Domnule PROFESOR,  aveţi dreptate! Nu sunt acid în critica pe care o fac. Eu mi-am propus  ca demersul meu critic să conste într-o “explorare pozitivă” a oricărui text.  Două  evidenţe m-au făcut să procedez aşa: 1. Eu nu sunt licenţiat în filologie. În aceste condiţii mi-am luat ca aparat critic  de bază câteva discipline auxiliare ( sociologia, psihologia şi filozofia), aspect care este destul de evident. Dar, zic eu, în asta şi constă originalitatea  discursului meu; 2. Legat de 1, n-am abordat criteriile “Noii Critici”, care şi-a făcut apariţia  prin 1950, având ca metodă de lectură analiza de text, explicaţia textului,  relaţiile între cuvinte etc., cea folosită şi ca instrument pedagogic chiar şi de DVS., denumită, mai nou, “close reading”, specifică celor cu studii filologice. Studiile mele superioare (matematică şi fizică) îmi permit, cu succes zic eu, să abordez metoda “distant reading”, adică demersul tehnicist, bazat pe scheme, analogii, trimiteri la citate, la grafice, la statistici etc. Am momente când mai dau iama şi prin structuralism. Atât pot. Dar, vă asigur, cronicile mele sunt apreciate de autori;

Zilele acestea a  apărut revista „Lumină Lină / Gracious Light” nr. 1 din 2018 aflată sub directoratul lui Theodor Damian.  Sub titlul „Lectura ca modus vivendi”, directorul revistei publică o cronica la cartea mea, „Buzunarul cu idei”. Reţin: “Georgică Manole este un intelectual de calitate, un cercetător asiduu şi entuziast, fapt care  este reconfirmat şi de volumul  “Buzunarul cu idei” (Ed. Ştef, Iaşi, 2017, 284 pp.), o carte despre cărţi, de comentariu literar avizat unde sunt prezentaţi peste 40 de autori cu peste 50 de titluri, majoritatea dintre ei botoşăneni. Gânditor sistematic, Georgică Manole plasează autorii studiaţi în  context mai uşor sau mai greu de descoperit (el îl descoperă), cea ce reprezintă una din caracteristicile fundamentale ale criticii literare, dar în acelaşi timp face cu vizibilă dexteritate conecţii şi trimiteri la persoane, idei, cărţi ce ţin de domeniile literaturii, filosofiei, teologiei, psihologiei, sociologiei etc., conecţii care, după Martin Buber, reprezintă cheia filosofiei.

Cum bine spune în prefaţă, iar cititorul poate vedea  acest lucru cu prisosinţă, Georgică Manole citeşte cărţile despre care scrie (desigur, şi pe cele despre care nu scrie) cu ochiul spiritului (poate fi şi altfel? Poate da!).

Publicitate

Acesta e modul firesc al autorului de a lectura. Nu este ceva impus, care se face cu efort, este deci un modus operandi ce izvorăşte din modus vivendi, pentru că într-adevăr, Georgică Manole trăieşte ceea ce lecturează şi scrie ceea ce trăieşte, adică scrie din experienţa interioară a întâlnirii cu autorul citit, o experienţă uneori paradoxală prin aceea că nu numai cititorul lecturează textul dar şi textul îl citeşte pe cititor. Georgică Manole se lasă citit de textele pe care le citeşte, adică  afectat de ele şi aşa acestea intră definitiv în universul său interior din care apoi scrie pentru a împărtăşi celorlalţi ceea ce i s-a revelat numai lui.

“Buzunarul cu idei” este o bibliotecă vie ce se oferă lumii spre înobilare şi înfrumuseţare”;

 

 

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending