Connect with us

Eveniment

Mașinile cu ITP expirat și fără RCA vor putea fi considerate vehicule abandonate și ridicate de către autorități. PROIECT

Publicat

Publicitate

Propunerea legislativă vizează modificarea Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate. Aceasta a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere, pe 14 noiembrie. Mașinile cu ITP expirat de șase luni și fără RCA vor putea fi considerate „vehicule abandonate” și ridicate astfel de către autoritățile locale. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat recent la Senat.

Inițiativa legislativă modifică definiţia vehiculului abandonat, pentru a-i aduce acesteia un plus de precizie, astfel încât să poată fi folosită în mod cotidian de către autorităţile locale.

Astfel, conform proiectului, un vehicul abandonat este definit drept „vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, al cărui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat de 6 luni şi care este neasigurat pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie”.

În România, una din două persoane adulte deține permis de conducere
„În România, potrivit ultimelor statistici, în 2021, numărul celor care deţineau un permis de conducere era de 8.298.956 de persoane, ceea ce reprezintă 43% din totalul populaţiei ţării şi 53% din populaţia adultă. Practic, una din două persoane adulte deţine permis de conducere.

La finalul anului 2021, parcul auto din România avea 9.661.483 de vehicule înmatriculate. Dintre acestea, 7.611.039 (78,7%) erau reprezentate de autoturisme.

Alba, locul 4 pe țară la numărul de autoturisme la 1000 de locuitori
Rata de motorizare pe teritoriul naţional este de 396 de autoturisme la 1.000 de locuitori. Bucureştiul are cele mai multe vehicule la 1.000 de locuitori (673), urmat de Constanţa (428), Argeş (422), Alba (421), Arad (420).

Publicitate

Din cele 75.600 de vehicule controlate în trafic în 2021, 36,42% erau neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere, iar 14,09% dintre ele prezentau pericol iminent de accidente. La finalul aceluiaşi an erau în vigoare 6.710.462 contracte de RCA, marea majoritate fiind încheiate cu persoane fizice (5.282.809)”, se precizează în expunerea de motive.

Mașinile cu ITP expirat și fără RCA vor putea fi considerate vehicule abandonate
„Aplicarea prevederilor prezentei legi va avea ca efect eliberarea spaţiilor aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unei unităţi administrativ-teritoriale, în vederea folosirii acestuia în scopuri utile, descongestionarea trotuarelor localităţilor şi a carosabilului, ocupate în prezent de asemenea vehicule, cu efecte benefice asupra fluidizării traficului, precum şi asupra mediului înconjurător”, a mai explicat inițiatorul proiectului, deputatul Alin Apostol.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Transgaz a depus cererea pentru noi conducte de gaz spre Săveni, Darabani și Dorohoi. Anunțul senatorului Ovidiu Jitaru

Publicat

Publicitate

Senatorul PNL Botoșani, Ovidiu Jitaru, anunță „vești bune la început de an” pentru locuitorii din județ, după ce Transgaz, prin directorul tehnic Ciprian Oniga, a depus la Consiliul Județean Botoșani cererea pentru emiterea certificatului de urbanism necesar construirii unor noi rețele de gaz metan.

Potrivit senatorului, documentația depusă vizează mai multe investiții importante în infrastructura de transport a gazului, printre care conducta Coșula – Săveni – Darabani, o lucrare pe ruta Stăuceni – Durnești, dar și o conductă care ar urma să lege municipiul Dorohoi de Darabani.

Ovidiu Jitaru susține că proiectele reprezintă exact ceea ce își doresc oamenii din centrul și nordul județului și că extinderea rețelelor de gaz înseamnă, în primul rând, „civilizație”, dar și un pas concret spre dezvoltare.

„Odată depusă această cerere de certificat de urbanism, practic procesul de implementare a acestei investiții în noi rețele de gaz în județ este ireversibil”, a transmis senatorul PNL, subliniind că mii de familii, agenți economici și potențiali investitori aveau nevoie de această infrastructură.

În viziunea parlamentarului, finalizarea noilor conducte va avea un impact direct asupra atractivității județului Botoșani pentru investiții, oferind condiții mai bune atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru creșterea calității vieții în comunitățile din zonă.

Senatorul afirmă că acest demers este rezultatul muncii și asumării atât la nivel de Consiliu Județean, cât și la nivelul parlamentarilor liberali din Botoșani, iar începutul de an aduce „primul pas important” pe drumul dezvoltării.

Publicitate

„Este o veste bună, care arată că nu am făcut promisiuni ca să ne aflăm în treabă și că rolul nostru este același pe care l-am declarat la început de drum: să fim de folos oamenilor”, a mai transmis Ovidiu Jitaru pe pagina sa de socializare.

Citeste mai mult

Educație

Adelina Airinei, în top la Transylvania Winter Cup: De la „Cea mai bună extremă stânga”, la trofeul de „Cel mai bun marcator”

Publicat

Publicitate

Performanță remarcabilă pentru handbalul din județul Botoșani. Adelina Airinei, sportivă legitimată la C.S. Unirea Săveni, a fost din nou în centrul atenției la Transylvania Winter Cup, unul dintre turneele importante pentru handbalul juvenil.

După ce anul trecut Adelina a fost desemnată „Cea mai bună extremă stânga” la categoria junioare III, deși era atunci junioară IV, anul acesta tânăra handbalistă de la Săveni a reușit o nouă performanță deosebită. La aceeași competiție, Adelina a primit trofeul pentru „Cel mai bun marcator”, confirmând încă o dată progresul rapid și determinarea de care dă dovadă.

Antrenorul Gabriela Răducanu a transmis un mesaj plin de emoție și mândrie după reușita sportivei, subliniind atât evoluția individuală a Adelinei, cât și efortul întregii echipe. „Mândră de Adelina și de toată echipa C.S. Unirea Săveni!”, a transmis antrenoarea.

De altfel, Adelina Airinei a fost și desemnată în trecut cea mai bună extremă stânga la categoria junioare III, fiind aleasă în echipa ideală a turneului, un rezultat cu atât mai important cu cât a concurat din nou la o categorie superioară vârstei sale.

Povestea ei este cu atât mai impresionantă cu cât practică handbalul de doar doi ani. Totuși, încă de la primele competiții a reușit să iasă în evidență, fiind remarcată încă de la debut, la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, la minihandbal mixt, faza județeană.

În afara terenului, Adelina este descrisă ca un copil deosebit: inteligentă, pasionată de matematică, modestă, muncitoare și cu un talent evident. Reușitele ei vin ca o confirmare că rezultatele mari se construiesc prin ambiție, disciplină și multă muncă. Cu alte cuvinte, putem spune că C.S. Unirea Săveni demonstrează încă o dată că munca din sportul juvenil poate aduce rezultate importante, iar Adelina Airinei este unul dintre exemplele frumoase ale generației tinere care vine puternic din urmă.

Publicitate

Citeste mai mult

Economie

Aurul atinge un nou record, iar leul se depreciază: La ce preț a ajuns să fie cotat de BNR gramul de aur

Publicat

Publicitate

Aurul a ajuns la un nou preț record, pe fondul unei perioade marcate de volatilitate și incertitudini în piețele financiare. Evoluția metalului prețios vine în același timp cu o slăbire a monedei naționale, leul depreciindu-se în raport cu euro. Potrivit cursului oficial anunțat de Banca Națională a României, moneda europeană a fost calculată la 5,896 lei, un nivel care reflectă presiunea crescută asupra cursului de schimb, relatează alba24.ro.

Gramul de aur s-a scumpit cu 15 lei, până la valoare acord de 643 de lei, potrivit Băncii Naționale a României.

Cotația aurului a atins un nou nivel record pe piețele internaționale. În Europa s-a registrat o creștere de 1,5%, la 4.578 $ pe uncie.

Pe parcursul anului trecut, prețul metalului galben a crescut cu 65%, cea mai mare creștere anuală de după 1979, avansul din acest an fiind de aproape 6%.

Aurul a ajuns la un preț record: De ce este important

Prețul aurului este important deoarece reflectă nu doar valoarea unui metal prețios, ci și starea economiei globale, nivelul de încredere în monede și percepția asupra riscului. De mii de ani, aurul a fost considerat un simbol al bogăției și stabilității, iar rolul său a evoluat, rămânând esențial în sistemul financiar modern.

În primul rând, aurul este văzut ca un refugiu sigur în perioade de incertitudine economică sau geopolitică. Atunci când apar crize financiare, inflație ridicată, conflicte sau instabilitate politică, investitorii se îndreaptă către aur pentru a-și proteja capitalul. Creșterea prețului aurului semnalează adesea scăderea încrederii în piețele financiare sau în monedele naționale.

Publicitate

De asemenea, prețul aurului este strâns legat de inflație și de valoarea banilor. Aurul își păstrează valoarea în timp, spre deosebire de monedele care pot fi afectate de devalorizare. Când inflația crește sau puterea de cumpărare a banilor scade, aurul devine o alternativă de economisire și investiție, iar cererea sa influențează direct prețul.

Pentru băncile centrale, aurul reprezintă o componentă importantă a rezervelor naționale. Nivelul și valoarea rezervelor de aur contribuie la credibilitatea financiară a unui stat și la stabilitatea sistemului monetar. Modificările în strategia de cumpărare sau vânzare a aurului de către marile bănci centrale pot avea un impact semnificativ asupra pieței globale.

Prețul aurului este relevant și pentru industrie și bijuterii. Aurul este utilizat în electronică, medicină și alte domenii tehnologice, iar costul său influențează prețurile produselor finite. În același timp, industria bijuteriilor, unul dintre cei mai mari consumatori de aur, este direct afectată de fluctuațiile de preț.

Nu în ultimul rând, prețul aurului funcționează ca un indicator economic. Evoluția sa oferă semnale despre direcția dobânzilor, a dolarului american și a economiei globale în ansamblu. De multe ori, când dobânzile sunt scăzute, aurul devine mai atractiv, deoarece nu generează costuri de oportunitate ridicate.

Citeste mai mult

Administratie

Terenurile de sport ale școlilor din Dorohoi, deschise gratuit pentru copii și tineri: Primăria organizează dezbatere publică

Publicat

Publicitate

Primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, a anunțat organizarea unei întâlniri pentru dezbatere publică, în cadrul căreia va fi discutat un proiect de hotărâre ce vizează accesul gratuit în spațiile și terenurile de sport exterioare ale unităților de învățământ aflate în domeniul public al municipiului.

Anunțul a fost făcut marți, 13 ianuarie 2026, iar autoritățile locale invită toți cetățenii interesați să participe la discuții și să își exprime punctul de vedere. Proiectul urmărește stabilirea unui regulament clar privind utilizarea acestor terenuri, astfel încât copiii și tinerii să poată beneficia de condiții adecvate pentru activități sportive.

Regulamentul propus se referă atât la accesul tuturor copiilor, cât și la tinerii cu vârsta de peste 18 ani care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, în condițiile legii, până la finalizarea studiilor.

Dezbaterea publică va avea loc în data de 20 ianuarie 2026, începând cu ora 12:00, în Sala de ședințe a Primăriei municipiului Dorohoi, situată pe strada Grigorie Ghica nr. 34.

Potrivit ordinii de zi, întâlnirea va începe cu prezentarea evenimentului și a procedurii de desfășurare, urmând ca apoi să fie discutate observațiile și propunerile formulate de Maxim Dragoș, referitoare la modificarea și completarea proiectului de regulament.

În cadrul dezbaterii vor fi prezentate inclusiv motivația și conținutul proiectului de act normativ supus consultării publice, iar participanții vor putea interveni cu propuneri privind eventuale îmbunătățiri ale documentului. La final, reprezentanții instituției vor anunța pașii următori din procedura de adoptare și termenele aferente.

Publicitate

La întâlnire au fost invitați reprezentanți ai Primăriei Dorohoi, cetățeni ai municipiului, directori ai unităților de învățământ de pe raza UAT Dorohoi, precum și persoana care a înaintat sugestiile privind modificarea regulamentului.

Documentația completă aferentă proiectului de hotărâre — care include raportul de specialitate, referatul de aprobare și textul integral al proiectului — poate fi consultată pe site-ul instituției, în secțiunea dedicată transparenței decizionale.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending